( Andrei Plesu versus Dan Puric )
Motto
" O insulta verbala echivaleaza cu un pumn "
( Dintr-un manual canadian de comunicare interpersonala in industrie )
Fragmentul care urmeaza mai jos este citat dintr-un interviu foarte interesant al domnului Andrei Plesu publicat in ziarul "Adevarul". Cu aceasta ocazie aflam ca eticheta de "legionar" ( pe langa multe alte etichete... ) este actuala si poate fi inca "aplicata" unui artist si unui om de cultura de catre un fost ministru al culturii aflat in functie exact in momentul de gratie in care minerii cautau prin Bucuresti "legionarii" . Minerii nu i-au gasit atunci, si au recunoscut cu fair-play acest lucru dar, dupa atatia ani, domnul Plesu i-a localizat in sfarsit. Acum.
„Aş fi aşteptat să-l văd mai smerit pe Dan Puric”
" Cum vedeţi discursul lui Dan Puric?
Am scris ceva la un moment dat despre el, fără să-l numesc ( s.n.), şi mi s-a spus că sunt invidios. Eu îl admir pe Dan Puric ca actor. E un artist de top. Din păcate, se întâmplă şi cu el ce se întâmplă cu mulţi alţii. Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. Există un câmp de competenţă pentru fiecare, şi cine iese din acest câmp îşi pierde şi competenţa şi autoritatea.
Dacă te duci la Einstein, care e o autoritate, şi îl întrebi cum trebuie să fie femeia ideală, rişti să auzi o tâmpenie, sau o platitudine. Nu înseamnă că, dacă eşti un matematician sau un fizician genial, te pricepi la orice altceva. Dacă îl întrebi pe Kant despre căsătorie, s-ar putea să-ţi dea un răspuns idiot, sau să nu ştie ce să spună. Domnul Dan Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru.
Părerea mea sinceră este că el nu este pregătit pentru acest rol, din două motive. Unu: se simte indecent de bine în el, iar asta se vede din mica pompă profetică a discursului. Doi: n-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbracă. Regula e să nu citezi mai mult decât citeşti.
Şi Nicolae Iorga făcea gafe monumentale...
Domnule Rădulescu, să ne liniştim puţin! A-l compara pe Iorga cu Puric e ca şi cum l-am compara... pe Iorga cu Puric. Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată. Am cunoscut un om care avea întotdeauna cu el un carneţel în care nota citate. Îi plăcea să le colecţioneze.
Cum auzea o vorbă, scotea carneţelul şi o scria. Invocai un pasaj din Brecht şi-l auzeai: „Cum aţi spus? Staţi să notez!“ Apoi, cu prima ocazie, zicea: „Cum spunea Bertholt Brecht...“. Dar era un citat care nu trecuse prin el. Domnul Puric recurge frecvent, atât cât l-am urmărit, la nume, probleme şi concepte despre care nu are decât o informaţie de dicţionar, sau din auzite. Nu poţi scoate din pălărie, una-două, pe Toma din Aquino, pe Ambroise Paré, sau pe Platon, dacă nu ai avut cu ei un comerţ cât de cât consistent. Eu unul nu înţeleg de ce face asta domnul Puric. În termeni creştini, i-aş vorbi de „slavă deşartă”: vrea să pară altceva decât este.
La cât e de inteligent şi de angajat spiritual, aş fi aşteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să înveţe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învăţat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii.
Unii se grăbesc să-l acuze că e legionar...
E, şi aceasta, o analogie, pe care domnul Puric ar trebui să ştie să o evite, căci nu e chiar onorantă. Nu mai spun că au fost legionari şi legionari. Unii mai deştepţi, unii mai din topor. Dar în materie doctrinară (de fapte nu mai vorbim!), şi proştii şi deştepţii au fost capabili de enormităţi. Retori ai vanităţii naţionale, ei erau, tocmai prin asta, foarte ne-români: românii au ceva mai mult umor şi, în orice caz, n-au gustul extatic al morţii.
La Atheneu, unde îşi ţine domnul Puric conferinţele, vin, totuşi, şi oameni care simt nevoia de adevăr...
Nevoia aceasta există, cu siguranţă. Probabil că Biserica, care ar trebui să livreze acest tip de discurs în limitele firescului, n-o face îndestulător, sau, când o face, nu convinge. Cazul Puric este al unui om care şi-a asumat ceva pe care nu-l face cine trebuie: nici instituţia care trebuie, nici personajul. Admiraţia mea pentru el ca actor rămâne însă neschimbată. Mai mult: cred că prin arta lui face mult mai bine ceea ce vrea să facă prin discursul lui public. Şi regret sincer că insistă pe un drum cu atât mai smintitor cu cât e mai aplaudat. Ce-o să facă? O să mai publice încă o carte.
Prea multe nu o să mai publice, pentru că se mişcă într-un registru de idei destul de previzibil. Nu-l văd făcând studii de teologie. Îmi pare pur şi simplu rău. Ar mai fi de spus şi altceva: conştient sau nu, domnul Puric îl imită, ca impostaţie, ca formulistică, pe Petre Ţuţea, care însă era originalul, nu era o copie. Dar Petre Ţuţea era un om foarte cultivat şi de un umor extraordinar. Ce e uimitor la Puric este că în actorie e plin de haz, iar în „omiletica” lui e sumbru. Petre Ţuţea e citat mereu acum de unii adulatori fanatici, într-o variantă care te face să crezi că era un apucat. Or, dacă stăteai cu el la taclale, observai cum tot ce spunea căpăta un „comentariu de subsol” relativizant.
Când, în anchetă, declara vertiginos: „Sunt, înainte de toate, român, ortodox şi militarist. Trebuie să ne înmulţim ca sardelele, să îi lichidăm pe ruşi pentru că n-au ce căuta în Europa şi fiecare babă română să mulgă vaca cu cască militară pe cap!“, Petre Ţuţea ştia că joacă şarja ultimă, enormul. În sinea lui, râdea homeric. Dan Puric are aerul că rosteşte fraze asemănătoare, luându-le, candid, în serios, până la ultimul detaliu."
Sursa: http://www.adevarul.ro/articole/andrei-plesu-n-am-sa-mai-apuc-un-alt-chip-al-acestei-tari.html
Viziunea domnului Plesu asupra viziunii domnului Puric exprima intr-un mod foarte elegant idei nu foarte elegante deoarece domnul Plesu urmeaza in acest caz o logica ideologica familiara inca multora. De aceea, principiile "Artei Conversatiei" sintetizate pe Internet de un anonim dintr-o alta realitate spirituala, raman inca extraterestre societatii romanesti unde daramarea interlocutorului "cu vorba, cu gandul sau cu fapta" recte cu pistolul, ranga, ciocanul, bâta, pumnul, palma, injuratura si insulta ( atunci cand mitocania si nesimtirea par insuficiente...) sunt o practica sociala curenta si foarte eficienta in " convingerea " interlocutorului si transarea disputelor din campul social. Pe de alta parte, asa cum domnul Puric are adepti ( cam multi dupa parerea filosofului ) " pe un drum cu atât mai smintitor cu cât e mai aplaudat " si domnul Plesu are admiratori ( de care nu stie inca si poate ca nici ei nu stiu ca au devenit... ) cu mult mai putini decat domnul Puric "pe un drum nesmintitor si neaplaudat" dar cu mult mai virulenti decat toti adeptii domnului Puric la un loc. Ori ceea ce domnul Plesu nu ar putea sa spuna niciodata decat la un nivel platonic datorita constrangerilor culturale inevitabile , adeptii nestiuti ai elitismului cultural o spun cu toata candoarea chiar daca nu stiu si nu le pasa de unde vine. Mai jos avem un asemenea exemplu care ne arata clar unde ne poate poate duce un anumit "elitism de fiţe " si cam ce ne poate rezerva noul trend si , cine stie, poate chiar viitorul....
"Delir…
@20 March 09 · 10 Comments
Concluzii
Hiperreligiozitatea sa este, cel mai probabil, o manifestare a unei patologii a lobului temporal. Dar să nu intrăm în detalii tehnice. Există două probleme asupra cărora voi atrage atenţia: 1) boala domnului Puric este complicată cu delir şi 2) Dan Puric pare de-a dreptul seducător şi cultivat, pentru spectatorul neavizat. Discursul său patetic, o combinaţie de naţionalism de secol XIX şi teleevanghelism neoprotestant din Midwest-ul SUA, prinde în mod surprinzător la public.
Amestecul de citate biblice, citate din Petre Ţuţea, conspiraţii malefice şi profunda admiraţie pentru ţăranul-român-atemporal-superdotat-intelectual, reprezintă conţinutul delirului acestui măscărici cu veleităţi de profet naţional. În secolul XXI chiar nu ne putem rupe de trecutul profund rural? Nu. Pentru că încă avem o mentalitate “eminamente agrară”. Românul încă proslăveşte virtuţile poşircii “naturale”, făcută “la ţară”, iar vinul de podgorie e privit drept un rău necesar pe care îl cumpără la restaurant doar ca să-şi acorde un aer aristocratic. În acest context e uşor de înţeles de ce “delirul puricos” electrizează atâţia imbecili. El satisface nevoia de parvenitism intelectual a ignorantului, lăsând intactă imaginea ţăranului, iar ţăranul devine modelul universal pentru românul actual.
Dan Puric creează o prăpastie între modernitate şi România şi leagă cele două maluri printr-o punte de funie, la capătul căreia el veghează înarmat cu o foarfecă şi cu Biblia. Ce bine că există cineva care să ne spună “Cine suntem”! E oarecum ironică atenţia pe care i-o acordă televiziunile acestui mim, când singurele dialoguri pe care ar trebui să le aibă el sunt cele cu medicul psihiatru."
Sursa : http://thinkingoffcenter.wordpress.com/page/2/
Concluzii
Proştii au permanent nevoie de duşmani. Acest fapt îi defineşte, deoarece le motivează existenţa şi simplifică realitatea, deoarece realitatea este prea complexă pentru minţile simple. Fanii Zeitgeist mă vor considera imperialist fascist. Ortodocşii mă vor considera comunist şi satanist. Ca să fie împăcate ambele tabere mă simt nevoit să declar:
"Sunt un jidan-fascist, un comunist-francmason şi un imperialist-satanist. "
F- Raptor, 25 ani, absolvent de medicina "
Sursa : http://thinkingoffcenter.wordpress.com/
De la negarea trecutului prin "elitismul de fite" si de acolo pana la o "revolutie de fiţe" nu mai este decat un pas . Care a fost deja facut. Urmatoarea postare va arata si cum. Dar pana atunci putem intelege cat de valabil ramane pentru romani avertismentul lui Aristotel : "Fizica, teme-te de metafizica" daca avem in vedere un text uluitor scris se pare de un responsabil legal al culturii romanesti (http://www.badin.ro/2009/09/exclusiv-o-poveste-porno-semnat-hr-patapievici--in.html )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu