Comentariul de mai jos a aparut urma unui articol publicat pe Contributors.ro :
Vladimir Tismaneanu - Utopia mântuirii obștii: Despre “Diavolul in istorie” (plus bonus cu H.-R. Patapievici)
„ Eseistul Valentin Stanga mi-a trimis un scurt, dar extrem de dens, eseu-recenzie despre noua mea carte pe care il public aici cu bucurie si gratitudine. Reflectile sale se intalnesc acelea ale profesorului britanic Tom Gallagher, unul dintre cei mai avizati si fini cunoscatori ai spatiului ideatic si politic al Europei zilelor noastre.”
Aprecierile dvs asupra eseistului in cauza sunt impartasite pana la un punct si de catre domnul Cristian Tudor Popescu care citeaza integral si comenteaza o scrisoare a domnului Valentin Stanga (http://www.gandul.info/news/ctp-in-dialog-cu-cititorii-7481982), dar probabil nu ar fi de loc impartasite de catre profesorul britanic Tom Gallagher care scrie in cu totul alt registru in presa romaneasca si despre cu totul alte subiecte cum ar fi :
„Nici măcar ascensiunea la putere a lui Hitler, în 1932-1933, nu a fost atât de bogată în incidente în care mecanismele democraţiei şi măsurile de protecţie a acestora să fie pur şi simplu aruncate pe fereastră. Ponta a pus la cale un fel de marş al Romei în stilul lui Mussolini, în care, până în prezent, nu s-a recurs la violenţă. Dar a fost dominat de calomnii, intimidări de culise şi tehnici de creare a sentimentelor de şoc şi teamă, puse la punct de către canale de televiziune cu o conduită îndoielnică, pe care nu le poţi întâlni nicăieri altundeva în lumea civilizată.” (http://www.revista22.ro/ponta-regele-junglei-care-a-redevenit-romnia-16726.html )
Ar fi foarte interesant sa aflam si noi unde scrie profesorul Tom Gallagher despre altfel de subiecte , pentru ca din articolele pe care domnia sa le publica in presa romaneasca , nu pare sa se intalneasca deloc cu domnul Stanga in reflectii ca cele citate in articolul dvs :
„ Cred în Dumnezeu și, prin urmare, în prezența laborioasă a Adversarului în diacronia Imanenței. De aceea, când vreau să fixez interpretativ chipul Diavolului în acțiunea sa istorică , merg îndărăt până la narațiunea păcatului strămoșesc, a gestului deviant al protopărinților . Cum îmi apare Șarpele auroral la capătul lecturii textului biblic ? Rezumativ, Șarpele e cineva care separă (gr. diaballein), divide, scindează. Cuplului primordial îi trece, de pildă, ideea unei cunoașteri libere de autoritatea divină. Mai precis, păcatul originar stă într-un ofidism epistemologic , anume în convingerea – toxică existențialmente – că poți afla și manipula Adevărul fără tutelă sacră . « Îndrăzniți să cultivați cuoașterea pe cont propriu! », insistă Șarpele Genezei.
Rar am citit ceva mai vesel despre probleme atat de serioase si despre arhetipuri care ajung pana la „Sarpele auroral” si „protoparintii devianti” (Adam si Eva) (:)) dar slava Domnului ca este vorba despre numai despre ofidism , si nu despre ophidicism asa cum il defineste Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Ophidiophilia).
Pe de alta parte, reflectiile de mai sus reprezinta numai o etapa dintr-o posibila evolutie ulterioara a densitatii textului , pentru ca intotdeauna in cultura exista loc de mai bine iar domnul Stanga are precursori cu multa mai multa experienta in domeniu :
„ Mentalul unghiular sau dual se articuleaza din instinctie celui liniar tautologic. Ridicata liniar-vertical, femeia devine singura partenera acceptata liniarist pentru instinctie, regenerare, acuplare . Aceasta « alta (paradigma) » identitate liniara il imbranceste insa pe Adam din paradigma Edenului tautologic. (:))
Odata revelata, dualitatea activeaza perceptia exclusivist dualista, si simetria, polaritatea, contrarietatea, disociatia recodifica mentalitatea, conferindu-i alta corespunzatoare transcendenta. Simetria formelor vegetale si animale este deja « creata » prin selectivitate mentala, spontan identificata si reprezentata. Parghia, bisectoarea, balanta, morala maiheista, echilibrul, armonia, spiritul si materia, cerul si pamantul, alegoria, parabola, metafora, Geneza si Apocalipsa particularizeaza impulsul creatic in-stinctiv, ca inventii tehnice, creatii artistice, reforme politice si religioase.” ( Mihai Rogobete – Digmocratia (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=86)
Este adevarat ca biserica ne invata dintotdeauna despre Duhul Sfant care lucreaza prin oameni, iar Hegel ne predica odata despre ideea absoluta care lucreaza tot prin oameni , dar oricat ne-am stradui , nu cred ca ni-l putem imagina vreodata pe analiticul si britanicul domn Tom Gallagher cautand diavolul prin istoria facuta de oameni si politicieni , sau „ Sarpele auroral ” prin religie …
Desi declaram ostentativ ca ne este prieten Platon , exista probleme foarte concrete care ne dor ( rau ) pe toti si care ne sunt mult mai aproape decat Platon si lumea lui.
