The mobilisation toward ruining the reputation of adversaries is the prelude to the mobilisation of violence in order to annihilate them.
Aria calomniei
Barbierul din Sevilla
Gioachino Rossini
Calomnia e un vânticel,
o briză slabă ce adie dulce
care, domol, pe nesimţite,
uşurel şi cu blândeţe
începe să murmure.
Încet, încetişor,
ici şi colo,
pe şoptite, şuierând,
se prefiră, se strecoară.
În urechile multimii
pătrunde cu viclenie,
capetele şi minţile
le tulbură şi le-nfierbântă.
Ieşind pe gură,
zvonul creşte,
prinde putere puţin câte puţin,
zboară din loc în loc.
Pare tunet, ba furtună
ce în inima pădurii
şuieră, bolboroseşte
şi de frică te îngheaţă.
La sfârşit izbucneşte cu furie,
se răspândeşte, se-nmulţeşte,
iscând o explozie …
ca lovitura unui tun …
ca lovitura unui tun!
Un cutremur, o tornadă,
un tumult general
ce răsună în lumea largă.Iar nenorocitul calomniat,
terminat şi desfiinţat,
în dispreţul general, de-i norocos,
sufletul şi-l va da.
Sufletul şi-l va da!
http://dyobodiu.wordpress.com/2011/06/26/mai-mult-decat-un-act-de-cultura-aria-calomniei/
Nivelul I
Atacul interlocutorului si/sau persoanei aflate in discutie
a) Etichetarea
b) Denigrarea
c) Insulta
d) Diagnosticul "psihiatric"
e) Linsajul mediatic
Nivelul II
Atacul cititorilor de catre autor si invers
a) Insulta si/sau amenintarea
b) Etichetarea
c) Intimidarea , linsajul cititorilor si mineriada virtuala
Nivelul III
Cyberbullying sau hartuirea pe Internet
Nivelul IV
Tehnici de presiune/ interviu de tip ancheta/interogatoriu
Nivelul V
Psihologizarea si psihiatrizarea vietii publice
Concluzii
Addenda
1.Invectiva2.Pamfletul literar3.Character assasination4.Tehnicile secrete pentru controlarea dezbaterilor de pe forum-uri si a opiniei publice5.Linsajul mediatic
6. Studii de caz
6.1.Intre BOR si Academia Stefan Gheorghiu6.2. Mic tratat de spamologie si psihologie. De la "character assassination" la "kill the messenger"
Motto
REGULILE POLEMICII CIVILIZATE stabilite de Universitatea Oxford in 1890 (!)
- În orice polemica stiintifica, sociala sau politica, discutia trebuie sa se rezume la schimbul de idei si numai la acele idei care au contingenta cu problema respectiva.
- Partile aflate în polemica folosesc drept argument fie teorii stiintifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveste problema discutata.
- Partile nu au dreptul sa aduca în discutie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirma, nici nu confirma validitatea ideilor pe care le sustine.
- Partile nu au dreptul sa puna în discutie motivele care determina atitudinea ideatica a adversarului, deoarece se abate discutia de la problema în sine.
- Etichetarea adversarului prin mentionarea scolii de gândire, clasei sociale, organizatiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încalcare a regulilor polemicii si dezvaluie slabiciunea lipsei de argumente.
http://www.generatiaeuropeana.ro/
- Într-o polemica civilizata conteaza numai argumentele invocate de adversar ca persoana si nu ca membru al unei scoli sau organizatii. Nu ai dreptate pentru ca esti gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai daca argumentele tale sunt convingatoare sau nu.
CONSTITUTIA ROMANIEI
CAPITOLUL II Drepturile şi libertăţile fundamentale
Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 30(1)
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2
" Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional.Confidentialitatea privind sfera intima a unei persoane este un drept inalienabil "Iordan Gogleazapsihiatru, Germania
„ O insulta verbala echivaleaza cu un pumn”Manual de management pentru centrale nucleare , Ontario Hydro, Canada" Lenin spunea că, atunci când i-ai luat adversarului voința de a lupta, ai câștigat deja lupta. Dar în condiţiile moderne ale “războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar (s.n.)."
Olavo de Carvalho - Spirala tăcerii şi banalizarea crimei
Ideea unui asemenea "tratat" al carui scop final ar fi tocmai generarea unor tehnici de contracarare a acestui tip de agresiune, o am in minte de foarte multa vreme *) . Am amanat mereu materializarea lui cu speranta nemarturisita ca dialogul din spatiul public se va imbunatati cumva . Speranta a fost una iluzorie deoarece dupa mai mult de doua decenii de tranzitie chiar si mediul nostru universitar este inca refractar la ideea de comportament etic , principii morale si respect pentru celalalt :
„Dacă le vorbeşti oamenilor despre coduri etice, îşi fac cruce“
Prof. Valentin Mureşan, director al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată,Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti (adev.ro/muvik1)
In aceste conditii propice pentru lipsa de reguli si ceea ce in alte culturi se numeste "moral insanity" , a pretinde respectarea unor standarde si principii minime ale dialogului social poate parea utopie daca ne gandim ca , in totala contradictie cu civilizatia si cultura noastra traditionala,cercetatori ai Academiei Romane au dat drept de cetate limbajului trivial ( http://stiri.kappa.ro/actualitate/noul-dictionar-al-limbii-romane-va-cuprinde-si-cuvintele-obscene/stire_116440.html) iar ofensiva impotriva decentei spatiului public este in plina desfasurare (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/ofensiva-impotriva-normalitatii.html).
Pe de alta parte, aparitia in spatiul public de la noi a unui document straniu pentru un stat european (" Acordul de colaborare institutionala" ) certifica gravitatea acestei probleme . Daca la cel mai inalt nivel al sistemului este nevoie de implementarea unor reguli minimale ale comunicarii si cooperarii sociale , ne putem imagina usor ce se intampla in realitate la nivelul ansamblului social.
In sfarsit, aparitia cu ceva timp in urma a unui articol pe Contributors.ro ( Vladimir Tismaneanu - Un atlet al insultei : Crin Antonescu si tomberoanele spatiului public ) care atinge acest subiect dar intr-o cheie inversa, m-a determinat sa aduc in discutie aceasta problema.
La nivel general, calitatea dezbaterii politice si publice romanesti arata nivelul de competenta sociala atins de catre politicienii si intelectualii momentului in raport cu exigentele polemicii civilizate stabilite de catre englezi in 1890.
Din acest punct de vedere , daca incercam sa definim calitatea dezbaterii publice romanesti putem distinge doua paliere . Unul traditional sa-i spunem , respectiv atacul interlocutorului si/sau persoanei aflate in discutie si unul novator, practic nemaintalnit pana acum , care presupune atacul cititorilor de catre autor (bineinteles, si invers ).
a) Etichetarea
Pentru acest nivel , respectiv atunci cand discutam despre adversarii politici,etc. putem vorbi despre aglomerarea de calificative. In cazul de fata , abuzul de adjective , epitete ( ca sa nu le spunem altfel) folosit , ironic, la adresa unui "atlet al insultei " cum este denumit Crin Antonescu, nu face decat sa confirme degradarea continua a limbajului public si a spatiului public romanesc , aglomerarea de calificative ( aproximativ 35 !) devenind in acest caz un scop in sine :
Pe de alta parte, aparitia in spatiul public de la noi a unui document straniu pentru un stat european (" Acordul de colaborare institutionala" ) certifica gravitatea acestei probleme . Daca la cel mai inalt nivel al sistemului este nevoie de implementarea unor reguli minimale ale comunicarii si cooperarii sociale , ne putem imagina usor ce se intampla in realitate la nivelul ansamblului social.
In sfarsit, aparitia cu ceva timp in urma a unui articol pe Contributors.ro ( Vladimir Tismaneanu - Un atlet al insultei : Crin Antonescu si tomberoanele spatiului public ) care atinge acest subiect dar intr-o cheie inversa, m-a determinat sa aduc in discutie aceasta problema.
La nivel general, calitatea dezbaterii politice si publice romanesti arata nivelul de competenta sociala atins de catre politicienii si intelectualii momentului in raport cu exigentele polemicii civilizate stabilite de catre englezi in 1890.
Din acest punct de vedere , daca incercam sa definim calitatea dezbaterii publice romanesti putem distinge doua paliere . Unul traditional sa-i spunem , respectiv atacul interlocutorului si/sau persoanei aflate in discutie si unul novator, practic nemaintalnit pana acum , care presupune atacul cititorilor de catre autor (bineinteles, si invers ).
Nivelul I
Atacul interlocutorului ** ) si/sau persoanei aflate in discutie
Pentru acest nivel , respectiv atunci cand discutam despre adversarii politici,etc. putem vorbi despre aglomerarea de calificative. In cazul de fata , abuzul de adjective , epitete ( ca sa nu le spunem altfel) folosit , ironic, la adresa unui "atlet al insultei " cum este denumit Crin Antonescu, nu face decat sa confirme degradarea continua a limbajului public si a spatiului public romanesc , aglomerarea de calificative ( aproximativ 35 !) devenind in acest caz un scop in sine :
" atlet al insultei, paroxismul deficitului de civilitate, lipsa de responsabilitate, lipsa de pudoare si lipsa de masura, serioase probleme de conectare la realitate, puseurile agresive , locvace si pompos, bombastic si martial, arogant si inconsistent, narcisist si insolent, demagog si indolent, cel mai ridicol personaj din politica romaneasca a ultimelor doua decenii, atras parca magnetic de mocirla insultei sordide, campion national al grobianismului, lipsa de politete elementara, un patologic deficit al bunului simt, incontinenţă verbală, neobosita inventivitate a tipului infect, revolutia lipsei de bun simt, explozii de ura si dispret, indragostit de limbajul pegrei, perimetru malodorant al flitului, calomniei si macularii, recursul la injurie , vacuitatea si fatuitatea, ingamfare jalnica , ignominie "
Problema in acest caz este ca tehnicile si strategiile folosite in critica politica , sociala si intelectuala de catre actorii momentului istoric , tin mai degraba de cultura invectivei specifica anilor `50 decat de regulile disputei democratice care se transforma , din pacate , exact in mijloacele "luptei de clasa " de altadata.
Comentariile citate mai jos confirma exact aceasta tendinta :
(1)
sunteti prea bland. Eu as incepe lista cu o lipsa infioratoare de inteligenta. Nu vreau sa insult pe nimeni, este doar ceea ce simt. Un ins care are gesturi de persoana cu probleme (exista un caraghioslac al felului in care isi trece mana teatral prin par, al felului studiat in care isi admira mainile si se foieste pe scaun cand e plictisit – si e plictisit mereu), un ins care nu respecta nimic – institutia Parlamentului este doar un pretext pentru a lua un salariu nemeritat, cea a Presedintelui nu inseamna mare lucru dupa cele intamplate azi (desi nu voi uita niciodata povestea cartilor de vizita cu “ad-interim”, inca o dovada a prostiei sale infinite),....
(2)
Ciobanul Bucur spune:
CTP: “Un politician gaunos”. “Submineaza justitia, submineaza statul”.
- Andrei Plesu: “O nulitate”; “un Rica Venturiano care se joaca de-a Vlad Tepes”.
- Sever Voinescu: “O patachina”.
- Florin Zamfirescu: “Doar o carcasa”.
- Florin Negrutiu: “Acest om cu privire fixă care se doreşte preşedintele României”. “Ridicol si absurd”. “N-a avut vreun scrupul să se înconjoare de turnători notorii la Securitate, precum Dan Voiculescu sau Sorin Roşca Stănescu”.
- Dan Tapalaga: “Un contorsionist nevertrebat”.
- C. Nistorescu: “Un personaj subtire”.
- Marian Sultanoiu: “Zambetul acela abulic de fericire”.
- Lelia Munteanu: “Aud sticleţii din colivia pe care al doilea om în stat o poartă fudul pe umeri, în loc de căpăţână”.
- I Cristoiu: “Şi cînd te gîndeşti că, în 2009, eram gata cu toţii să-l luăm în serios pe Crin Antonescu, politicianul candidat la preşedinţie care ne făgăduia Revoluţia Bunului simt”.
- Andrei Plesu: “O nulitate”; “un Rica Venturiano care se joaca de-a Vlad Tepes”.
- Sever Voinescu: “O patachina”.
- Florin Zamfirescu: “Doar o carcasa”.
- Florin Negrutiu: “Acest om cu privire fixă care se doreşte preşedintele României”. “Ridicol si absurd”. “N-a avut vreun scrupul să se înconjoare de turnători notorii la Securitate, precum Dan Voiculescu sau Sorin Roşca Stănescu”.
- Dan Tapalaga: “Un contorsionist nevertrebat”.
- C. Nistorescu: “Un personaj subtire”.
- Marian Sultanoiu: “Zambetul acela abulic de fericire”.
- Lelia Munteanu: “Aud sticleţii din colivia pe care al doilea om în stat o poartă fudul pe umeri, în loc de căpăţână”.
- I Cristoiu: “Şi cînd te gîndeşti că, în 2009, eram gata cu toţii să-l luăm în serios pe Crin Antonescu, politicianul candidat la preşedinţie care ne făgăduia Revoluţia Bunului simt”.
(3)
- Wow
Adaugati:
Mircea Mihaies: “Desi vorbeste mult – perfecta ilustrare a “betiei de cuvinte maioresciene -, ‘Chucky’ e incapabil de dialog. Pe el nu-l intereseaza, de fapt, sa-si convinga adversarii, ci sa-si plaseze glumitele schioape exersate in fata oglinzii.”
Mircea Cartarescu: “Bidon gol”
Angela Furtuna: “Terchea berchea”Plus, pentru cei interesati (desi cred ca interesul scade vertiginos, personajul e tot mai putin demn de luat in seama):http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-personaj-tot-mai-desuet-declinul-lui-crin-antonescu/
(4)
Rica, Fante de Obor spune:
Un fapt care mi se pare remarcabil: un grup restrans de oameni au scris sute de articole ca cel de aici. Poate cineva crede ca votantii USL le vor citi vreodata?
(5)
- Poate da, poate nu. Nu stim niciunul dintre noi. Cuvintele au efecte…(s.n.)
In acest caz atacul poate veni dintr-o directie oblica sa-i spunem. De exemplu se poate discuta despre un actor de mare talent recunoscut si in afara tarii , dar caruia i se contesta dreptul de a avea opinii in domeniul culturii , definindu-l drept un fel de guru si /sau ...legionar (!) :
" Am scris ceva la un moment dat despre el, fără să-l numesc, şi mi s-a spus că sunt invidios. Eu îl admir pe Dan Puric ca actor. E un artist de top. Din păcate, se întâmplă şi cu el ce se întâmplă cu mulţi alţii. Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. Există un câmp de competenţă pentru fiecare, şi cine iese din acest câmp îşi pierde şi competenţa şi autoritatea.Domnul Dan Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru.Eu unul nu înţeleg de ce face asta domnul Puric. În termeni creştini, i-aş vorbi de „slavă deşartă”: vrea să pară altceva decât este.Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii.( Unii se grăbesc să-l acuze că e legionar... ) E, şi aceasta, o analogie, pe care domnul Puric ar trebui să ştie să o evite, căci nu e chiar onorantă. "
http://adevarul.ro/news/eveniment/andrei-plesu-n-am-mai-apuc-alt-chip-acestei-tari-1_50abe6fc7c42d5a663821b1c/index.html
"Despre domnul Haşotti nu ştiu nimic. Nu ştiu cine e. Dacă e să mă iau după ce-a spus despre Neagu Djuvara , trebuie să presupun că suferă de un tembelism cultural acut. Şi, mai ales, că e de o ireversibilă proastă creştere".
( http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/video-andrei-plesu-atac-violent-la-puiu-hasotti-presupun-ca-sufera-de-un-tembelism-intelectual-acut-275460.html )
Sau se ia una demonstratie si una poza facuta unei pancarte si unor manifestanti din spatiul public care isi exprima liber opiniile :
 |
| Sursa : ILD |
Si se comenteaza apoi, barbateste, direct , exact ceea ce avem in fata ochilor respectiv este pusa la intamplare o eticheta jignitoare, iar purtatorului si/sau autorului necunoscut al lozincii , culmea, i se cere in mod romantic si o intalnire :
"Aş vrea să-l văd pe cretinul (s.n.) care a gîndit şi a scris chestia asta:”Cianura ucide. Sărăcia NU!!!” ,etc.etc.( http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/ioan-t-morar-un-cretin-circula-liber-in-piata-universitatii/ )
Urmatoarea treapta este imprecatia in care adversarul devine o tinta predilecta pentru ceea ce Ion Creanga numea „stuchitul mîţelor” dupa cum se vede in titlul de articol de mai jos aparut pe Contributors.ro :
Alin Fumurescu - … plagiatul mioritic si jocul piramidal: Te voi scuipa din gura mea!
Ultima treapta a insultei pe aceasta scala este aceea in care tinta este practic extrasa din genul uman si , dupa caz, expediata in regnul animal ( in exemplul de mai jos printre metazoarele triploblaste libere sau parazite care se deplaseaza prin tarare si se autosatisfac ) :
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ziaristul-vierme-basescu-masturbator-ce-lucruri-inteligente-ne-invata-formatorii-de-opinie-din-romania-de-la-mircea-badea-la-ctp-255103.html
d) Diagnosticul "psihiatric"
Si in acest caz reteta este simpla. Mai intai se fixeaza " tinta"/"tintele". Dupa aceea se lanseaza asupra ei/lor un potop de etichetari, insulte si diagnostice "psihiatrice" :
"Moftangita asta a domnului Bot ascunde poate un românism sincer (de ce să ne îndoim de dragostea de patrie a acestui far luminat), dar mai ales o mare doză de patologic netratat". Haios este și faptul că, în mod cu totul paradoxal, internetul și alte tipuri de media, cu tot beneficiul lor informațional, n-au reușit decât să perpetueze paranoia unor astfel de moftangii.""Pe de altă parte, este sănătos să fii sceptic față de acțiunile celor aflați la putere. Sceptic, dar nu paranoic! Conspirativita lui Bot nu oferă însă scepticism, ci numai și numai răspunsuri tranșante, absurdități atotcuprinzătoare care exploatează din plin credulitatea unor cititori. Și din această constatare se naște pericolul: nu din faptul că Bot nu poate fi în veci jurnalist (cui îi pasă), ci din faptul că cititorul lui fidel (sigur există) este încurajat să devină paranoic."
In final , ca sa restabilim echilibrul literar (nu social ) si sa eludam problema respectului , etichetei si principiile invechite ale Universitatii Oxford , se trece totul sub eticheta "pamflet" si " simtul umorului " :
Eu nu sunt statul comunist roman, sovietic, chinez, cubanez etc si o simpla opinie pamfletara nu cred ca-l va trimite pe dl Bot intr-un azil de psihiatrie (s.n.). Sa pastram totusi simtul proportiilor, daca nu putem sa-l pastram pe acela al umorului
Suntem doi cetateni liberi intr-un schimb de replici(s.n.) . Atat si nimic mai mult. Detest punerile pe acelasi plan, echivalentele fortate, analogiile fara temei, procesele de intentie, dar vad ca sunt foarte la moda…
e) Linsajul mediatic o)
„…linşajul mediatic este operaţiunea mediatică non-jurnalistică5, deosebit de agresivă, amplă şi uneori de lungă durată, promovată de către una sau mai multe instituţii media, coalizate sau nu, care acţionează premeditat, ori reactiv, împotriva unui individ, de obicei cu statut de persoană publică, în scopul compromiterii şi distrugerii credibilităţii şi reputaţiei sale. Scopul şi motivaţia unui linşaj mediatic le reprezintă eliminarea de pe scena publică (sau pur şi simplu dintr-o anumită funcţie, structură etc) a unei persoane care împiedică sau deranjează satisfacerea unui anumit interes, fie acela privat sau de grup; ori acea persoană a devenit inamic public din diverse motive şi interese sau, pur şi simplu, accidental.”
ION NOVĂCESCU - Linșajul mediatic în politica și mass mediaromânească
Este tehnica mediatica cea mai frecvent folosita in spatiul public romanesc si in acelasi timp o caracteristica dominanta a comunicarii
publice de la noi care in realitate are la baza o cultura a invectivei
si nu o cultura a dialogului civilizat bazat pe respectul
interlocutorului.
Aici se diferentiaza
in mod clar calomniatorii, agentii si actorii sociali ( personalitatile ,
directorii de constiinta, liderii de opinie, jurnalistii , etc.) care
recurg la aceste tehnici degradante si calomniatii , respectiv cei care
refuza sa se injoseasca in acest mod si raman tintele predilecte ale
calomniatorilor.
Pe de alta parte , o
societate in care se manifesta linsajul de presa si in care exista
personalitati , lideri de opinie si jurnalisti care, desi condamnati in
instanta pentru calomnie, raman in continuare cu acelasi statut in viata publica, este o societate debusolata in care legimitatea morala , reputatia si imaginea publica nu sunt in realitate considerate valori civice.
Nivelul II
Atacul cititorilor de catre autor
Acest nivel reprezinta o noutate absoluta
pentru ca , printr-o lunga traditie , in spatiul public un autor isi
respecta cititorii dar "reforma" spatiului nostru moral prin
degradarea spatiului public respectiv a climatului social de la noi, este in
plina desfasurare . Distingem si aici cateva paliere.
a) Insulta si/sau amenintarea
In acest caz autorul coboara in nume
propriu in forum-ul ziarului iar cititorul/comentatorul articolului, vinovat pentru faptul ca exista , este linsat
public inca din start, insultat si
amenintat cu darea in judecata in acest caz pentru o calomnie …care inca nu exista :
49. d-lui Titus Filipas, indrazniti 17:52 | 6 NoiembrieH.-R. Patapievici
Domnule Titus Filipas, numele meu este H.-R. Patapievici. Va citesc consternat si mihnit diluviul de comentarii. Imi parazitati textele (s.n.) , fara a aduce un spor de cunoastere, dar punindu-va intr-un mod indecent in lumina. Va rog insistent sa va publicati acuzatiile la adresa mea in presa scrisa, pentru a-mi putea oferi ocazia sa va dau in judecata pentru calomnie. Nu va mai ascundeti pe internet, iesiti la lumina. Va asigur ca nu voi intirzia sa va dau in judecata. Indrazniti, d-le Filipas. Fiti drept cu dumneavoastra si supuneti-va curajos si altei justitii decit celei, lesnicioase, pe care o incurajeaza calomnia aruncata indraznet pe sub masa...
b) Etichetarea
Etichetarea presupune anihilarea opiniei cititorului si/sau comentatorului prin includerea lui intr-o categorie/scoala/grup/organizatie/clasa sociala dupa care se ataseaza etichetele si „diagnosticele” . In exemplul de mai jos autorul ( ziarist BBC ) isi ataca un cititor/comentator ( fost coleg) , incalcand cu nonsalanta principiile de baza ale polemicii stabilite de catre mentorii sai englezi dar respectand probabil un alt tip de „cod deontologic” :
„ Domnul Culcer, cunoscut pentru naționalismul său agresiv (pe care nu și-l ascunde) are o obsesie de natură rasistă. Am să mă limitez doar să-i spun că nu face altceva decât să colporteze clișee rasiste (asta din experiența mea personală de peste 1000 de cazuri). Îi cunosc prea bine modul de a acționa și modul de a trage concluzii care se potrivesc cu ideologia pe care o propagă. De pildă, dă un link la o listă cu câteva sute de nume de persoane care au primit cetățenia română, dintre care vreo câteva zeci de nume de israelieni, ca să acrediteze elucubrația negaționistului Holocaustului și apologetului ceaușist Ion Coja că România a acordat cetățenia română unui număr de peste un milion de evrei. Se poate observa foarte ușor că ultra-naționalistul Dan Culcer îi bagă în aceeași oală pe TOȚI romii și în general pe toți pe care nu-i consideră români (puri?). Dacă nu i-aș cunoaște metodele i-aș acorda un oarecare credit, așa e foarte clar unde bate. Ce este mai deranjant este că ține cu tot dinadinsul să deturneze discuția pe esența acestui articol pe obsesiile sale cu miros xenofob și rasist.
http://www.contributors.ro/editorial/ce-au-dom%e2%80%99le-englezii-a%c8%99tia-cu-noi/#comment-130823
c) Intimidarea
, linsajul cititorilor si " Mineriada
virtuala" ***)
In aceasta ultima etapa , dialogul virtual apartine prin
definitie culturii invectivei si seamana mai degraba cu luptele in custi iar atacul autorului asupra cititorilor/
comentatorilor degenereaza intr-o lupta
fara reguli si razboi total.
Dupa principiile
gladiatorilor romani, „ sa nu mai
ramana piatra peste piatra” si „ ultimul stinge lumina” , in acest caz nu se
mai respecta niciuna din regulile
polemicii civilizate de tip Oxford considerate apriori depasite ( ce reguli
?!) , nici
codul deontologic al unui publicist ( ce cod ?!) , nici regulile de politete si
eticheta din Europa civilizata ( ce reguli ,
ce eticheta si ce Europa ?! )
nici dreptul ( garantat ) la libera exprimare a opiniei trecut intr-un articol
din amarata noastra Constitutie ( ce articol si ce Constitutie ?!) .
Mai exact , in acest caz si dupa principiul „care pe care” si „urma scapa turma” , autorul plus
cohortele de sustinatori anonimi ai sai se iau de gat pana la ultima suflare cu
fiecare cititor/comentator care indrazneste sa aiba o opinie diferita de a autorului
.
Iata cateva mostre de
replici contemporane in polemici
romanesti post-Oxford ( lipseste doar injuratura de mama ) care blocheaza prin insulte ( care , se
stie de multa vreme , suplinesc lipsa argumentelor ) opiniile care nu convin :
Dragos Paul Aligica spune:11/10/2013 la 20:26
Iata si primul imbecil poposit aici in zbor. Asta e ca in Pasarile lui Hitchcock. Stii ca vor veni -aparitia e iminenta- dar nu stii cand in mod precis…
Dragos Paul Aligica spune:11/10/2013 la 21:28
Ce teolog, duduie? Ce factual? Ce minima moralia? O mostra a fost sufienta pentu diganostic. Gata, am stabilit. Luati diagnosticul si aratati-l prietenilor si familiei. Fiti bucuroasa: o pasare e ceva nobil, prigoria de exemplu.
Dragos Paul Aligica spune:11/10/2013 la 21:50
Duduie, eu pot continua dialogul asta cu dumneata doar pentru a ilustra repertoriul redus de clisee care iti populeaza mintea si prin extensie, a reintari justetea diagnosticului intial. Dar eu zic ca toata lumea era lamurita de la inceput, de la prima dumitale interventie. Interventie care, dumneata nu ai cum sa sa-ti dai seama, nu semana in termeni de ton si substanta cu nimic din ce se comentase pana atunci in forum. Deci ce rost mai are sa insisti?!Vad ca ai si pretentii intelectuale: minima moralia, ad hominem… Ce sa spun. Un sfat prietenesc: Las-o naiba de viata intelectuala, pune mana, invata o meserie, fa ceva util societatii si lasa guerilla intelectuala prin forumuri ca nu ai nici de ce, nici cu ce.
Dragos Paul Aligica spune:14/10/2013 la 13:46
Ce sa spun. Dumneata ai citit interventia aia? Nu e vina mea daca v-ati invatat toti cei care va calificati diagnosticului respectiv sa zburdati nestanjeniti prin forumuri fara ca nimeni sa va zica nimic sau pe nume. De pilda, dumneata: Dai ochii peste cap si te rupi in figuri ca un confrate ti-a fost identificat ca atare. Vai, tato, lesin. Asta e ce te preocupa in ditamai discutia de aici sau de la alte nu stiu cate articole. Restul erau rezolvate. In tot forumul de pe contributors o intervenite majora, una: sa-ti aperi specia de deconspirare.
Dragos Paul Aligica spune:12/10/2013 la 5:10
Domnule, un sfat: am cititi primul paragraf. Restul pomelnicului asta pe puncte, nu. Trecand in diagonala cu ochiul prin el vad ca te rupi in figuri si intrebari retorice. Zic retorice pentru ca eu sper ca dumneata nu ai geniala idee ca poti avea un dialog cu cineva punandu-i intrebari adanci care dovedesc ce mare capacitate argumentativa esti, dupa ce faci un pasaj de deschidere ca cel de mai sus. Ar denota prostie pura sa te astepti la dialog. Or dumneata inteleg ca nu vrei sa te ilustrezi aici ca prost pur. Dumneata ai pretentii.Ma rog, nu ti-a iesit de data asta. Dar uite, ca sa nu zici ca sunt rau: redu dumneata compunerea asta de mai sus la una sau doua idei esentiale. SI revino cu un mesaj asa, decent si concis, in care expui pe scurt ce te framanta si te ajutam daca avem cum. Daca nu, asta e. Cu si fara opinia dumitale argumentativa, oricat de greu ti-ar veni sa crezi, lucrurile merg inainte.
Dragos Paul Aligica spune:14/10/2013 la 15:43
Da. Asa e. Era nevoie de interventia dumitale ca sa dam continut discutiei si sa o facem interesanta. Mersi. Daca as avea un leu pentru fiecare interventie ca a dumitale in care cate unul se trezeste sa comenteze cu privire la nedreptatea care se face idiotilor ca el daca sunt identificati ca atare, as fi cel mai mare filantrop. Mare noutate. Mai si insisti pe tipicul speciei in cauza. Las-o naiba, e lamurita lumea de la prima interventie.
Ai ceva de spus la obiect, cum face majoritatea participantilor, spune. Bine, rau oamenii spun ce cred despre tema in discutie. Daca nu, din sutele de reactii in apararea imbecilitatii publice pe forumuri pe care le-am primit, nu stiu ce te face sa crezi ca reactia dumitale imi va schimba pozitia. PS Repet : v-ati invatat sa terorizati forumurile cu interventii aiurea’n tramvai si cand constatati ca mai pot exista si obiectii si contra-reactii, intrati in vrie si va aduceti brusc aminte ca exista niste reguli, niste norme, niste asteptari etc.
Sursa : http://www.contributors.ro/fara-categorie/andrei-plesu/
Nivelul III
Cyberbullying sau hartuirea pe Internet
Este cea mai recenta si mai dramatica forma a atacului la persoana care a condus inclusiv la sinucideri in randul adolescentilor ( http://nation.time.com/2013/10/16/a-florida-tragedy-illustrates-rising-concern-about-cyber-bullying-suicides/) .
Hărțuirea poate avea loc pe bloguri, pagini personale, forumuri, e-mail, SMS, etc. , agresiunea având uneori loc prin încărcărcarea unor poze sau imagini video pe Internet fără a ține cont de dreptul la viața privată a victimei.
Exista date certe despre gravitatea problemei la noi in atat in randul adultilor cat si in randul adolescentilor :
Cu toate aceste date extrem de alarmante , atentia acordata la noi acestei probleme este extrem de redusa. Putem compara de exemplu informatia existenta in limba romana despre aceasta problema pe Wikipedia( http://ro.wikipedia.org/wiki/Agresiunea_pe_Internet ) , cu informatia existenta in limba engleza despre acelelasi subiect ( http://en.wikipedia.org/wiki/Cyberbullying ). Diferenta este evidenta.
Nivelul IV
Tehnici de presiune/interviu de tip ancheta/interogatoriu
Dialog Cristian Tudor Popescu ( jurnalist) - Iulian Fota ( fost consilier prezidential ) :
Cyberbullying sau hartuirea pe Internet
Este cea mai recenta si mai dramatica forma a atacului la persoana care a condus inclusiv la sinucideri in randul adolescentilor ( http://nation.time.com/2013/10/16/a-florida-tragedy-illustrates-rising-concern-about-cyber-bullying-suicides/) .
Hărțuirea poate avea loc pe bloguri, pagini personale, forumuri, e-mail, SMS, etc. , agresiunea având uneori loc prin încărcărcarea unor poze sau imagini video pe Internet fără a ține cont de dreptul la viața privată a victimei.
Exista date certe despre gravitatea problemei la noi in atat in randul adultilor cat si in randul adolescentilor :
Problemele semnalate cel mai des vizeaza hartuirea si abuzul pe Internet sub toate formele sale - agresiunea verbala, calomnierea, furtul de date personale. Studiile arata ca in Romania exista cea mai mare incidenta a hartuirilor din intreaga Europa (s.n.) .
http://www.sigur.info/news/latest/hartuirea-si-abuzul-pe-internet-cele-mai-intalnite-probleme-online-in-romania.html
Daca media europeana pentru hartuirea pe Internet ( cyberbullying ) a copiilor definita astfel ( % Been bulied at all, online or offline ) este de 19% , Romania ( a se vedea primul grafic de mai jos ) se apropie de maximul scalei :
ESTONIA - 43% ( maxim )
ROMANIA - 41%
PORTUGALIA - 9% ( minim )
http://www.euronews.com/2013/10/09/beating-the-cyber-bullies
Cu toate aceste date extrem de alarmante , atentia acordata la noi acestei probleme este extrem de redusa. Putem compara de exemplu informatia existenta in limba romana despre aceasta problema pe Wikipedia( http://ro.wikipedia.org/wiki/Agresiunea_pe_Internet ) , cu informatia existenta in limba engleza despre acelelasi subiect ( http://en.wikipedia.org/wiki/Cyberbullying ). Diferenta este evidenta.
Nivelul IV
Tehnici de presiune/interviu de tip ancheta/interogatoriu
In acest caz dialogul din spatiul public intra intr-o zona in care prezumtiile tacite nu mai sunt buna-credinta si prezumtia de nevinovatie ci contrariul lor , iar codurile deontologice specifice profesiilor din mass-media ( lider de opinie, jurnalist, moderator,etc.) sunt suspendate si abolite. Planul discutiei se rezuma acum la o singura axioma : "care pe care". Inevitabil, tonul discutiei nu mai este unul moderat si bazat pe respect reciproc, intervievatul nu mai are drepturi , iar scopul jurnalistului si/sau moderatorului este sa-l provoace pe invitat "sa-si dea arama pe fata" . Dialogul a devenit de fapt o lupta in custi , fiecare dintre cei doi parteneri de "dialog" urmarind in primul rand sa-si prinda adversarul pe picior gresit si sa-l distruga . In acest caz , aparenta , imaginea si victoria mediatica prin demolarea adversarului devin un scop in sine , dialogul initial si argumentele puse in joc devenind elemente secundare.
" Oamenii nu vin într-o astfel de dezbatere ca să ducă o luptă a convingerilor, cât a mesajelor, pentru că ei nu sunt teribil de convinși de ceea ce zic, este un dialog pentru audiență. Ambii și-au jucat rolurile".
Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/psihiatru-lupta-gadea-mru-a-fost-cu-cutitele-la-spate-ca-premier-pe-terenul-inamic-nu-t-9714.html
" Oamenii nu vin într-o astfel de dezbatere ca să ducă o luptă a convingerilor, cât a mesajelor, pentru că ei nu sunt teribil de convinși de ceea ce zic, este un dialog pentru audiență. Ambii și-au jucat rolurile".
Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/psihiatru-lupta-gadea-mru-a-fost-cu-cutitele-la-spate-ca-premier-pe-terenul-inamic-nu-t-9714.html
„CTP: Ce vârstă aveţi?
Fota: 45 de ani.
CTP: Deci aţi fi putut colabora cu Securitatea.
Fota: Şi dumneavoastră.
CTP: Da. Şi eu. Dar dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană antrenată de Securitate.
Fota: Dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană care se poate să fi avut legături şi dincolo de Securitate. Ce valoare au afirmaţiile astea?
CTP: Ştiţi care e valoarea? Se uită lumea la noi şi lumea apreciază. Oamenii apreciază acum care dintre noi se comportă ca un securist şi care nu.
Fota: Dar ca un kaghebist, care se comportă?
CTP: Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi.
Fota: Dar de ce vă uitaţi în jos?
CTP: (tăcere)... Aa, ca un kaghebist?!... Aa, asta-i altă metodă... Da’ dumneavoastră? Da’ dumneavoastră de ce zâmbiţi tot timpul? Ca să daţi impresia că sunteţi relaxat şi noi crispaţi?!
Sursa: http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010062545297/Actualitate/CTP-demascat-drept-KGB-ist-lasa-bulversat-capul-in-jos.html
Nivelul V
Psihologizarea si psihiatrizarea vietii publice
Motto
" Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional.
Confidentialitatea privind sfera intima a unei persoane este un drept inalienabil constitutional ".
Iordan Gogleaza
psihiatru
Germania
( http://www.observatorcultural.ro/Testarea-psihologica-a-profesorilor-este-anticonstitutionala.-Interviu-cu-dr.-Dan-GOGLEAZA*articleID_9600-articles_details.html)
Este ultimul nivel de desfiintare al adversarului, mai exact executia lui publica . In acest caz vorbim despre „diagnosticele psihologice si psihiatrice” in spatiul public in care tinta este anihilata prin punerea sub semnul intrebarii a discernamantului persoanei , inducerea ideii de insanitate psihica sau chiar decretarea acesteia drept obsedat(a) , paranoic(a), etc.
Originea acestei tehnici de anihilare a emitentului opiniei se afla in practicile de tip sovietic din sistemul comunist prin care acesta decreta adversarii politici drept bolnavi psihici. Aceste practici au fost preluate de Securitate si diseminate si in alte structuri si institutii . Dupa unele relatari , la Academia Stefan Gheorghiu ( inainte de 1989 , Facultatea de Ziaristica se afla in cadrul acestei institutii ) se predau inclusiv tehnici de dominare verbala si atac la persoana pe care le vedem si acum pe ecranele posturilor TV.
Aceasta tehnica a fost aplicata la noi si dupa 1990 .Cu cativa ani in urma ( 2009 ) , Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura a fost insultata in cel mai josnic mod . Radu Tinu, fostul ofiter de securitate care a recunoscut ca a urmarit-o pe Herta Muller, a spus ca scriitoarea “sufera de psihoza si nu are contact cu realitatea” ( The Guardian)
http://www.zf.ro/zf-24/the-guardian-ofiterul-de-securitate-care-o-urmarea-pe-herta-muller-afirma-despre-aceasta-ca-avea-o-psihoza-5135766/
Nici o personalitate publica , nici un lider de opinie ,etc. nu a luat atitudine oficiala in acel caz ! Mai mult decat atat, moda „ diagnosticelor psihiatrice ” s-a extins treptat in spatiul public , dovada si maniera “glumeata” amintita mai sus in care un publicist a scris recent despre un ziarist , maniera pe care ulterior, conform unei tehnici binecunoscute , o denumeste drept „pamflet”.
http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=427&cHash=b9c3a291617af1ee4f8f70b5c6438229)
Pe de alta parte, si ca sa dam Cezarului ce este al
Cezarului , aceasta maniera a “etichetarii” este incurajata de fapt chiar de
catre unii psihologi, dovada fiind un dialog halucinant intre ziaristul Vlad Mixich si psihologul Hanibal Dumitrascu :
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12095714-psihologul-hanibal-codul-deontologic.htm
In acest caz si in
altele asemenea, unii reprezentanti ai acestei profesii , si
fara nici o reactie a breslei , trateaza codul deontologic in aceeasi maniera in care trateaza unii medici acuzati de malpraxis in domeniul lor de activitate propriul lor cod deontologic ***) . Desi de multe ori probele sunt absolut evidente sub orice interpretare
deontologica, profesionala, materiala, juridica , legala , etc. , si uneori pacientul
chiar a murit saracul, reactia breslei
profesionale a medicilor , respectiv a Colegiului Medicilor este una palida, ca sa nu spunem inexistenta.
Din nefericire, in societatea romaneasca intalnim in multe domenii situatii absolut revoltatoare din punct de vedere uman ( mai exact, acestea sunt de domeniul cosmarului social ).
Am intrat noi in Uniunea Europeana , dar avem si copii mancati de caini, si adolescente violate de politisti in in prezenta proxenetului sau chiar in sediul Politiei (http://adevarul.ro/locale/iasi/foto-orgie-sexuala-minori-alcool-intr-un-sediu-politie-judetul-iasi-1_525c2f6dc7b855ff5638b2bb/index.html# ), si oameni morti cu zile prin spitale sau omorati cu masina de indivizi care sfideaza justitia, societatea si viata omeneasca. In toate aceste cazuri, reactiile corpurilor profesionale implicate si reactia societatii in ansamblu sunt palide sau chiar inexistente.
Ori daca si atunci cand este vorba de viata unui om reactia societatii si a corpurilor profesionale este una atat de palida, este putin probabil ca atunci cand sunt in joc numai dreptul la libera exprimare si reputatia unei persoane , sa avem o reactie viguroasa din partea societatii si/sau a comunitatiilor profesionale implicate.
In actualul climat social de la noi axat pe cultura invectivei si atacul la persoana , si la nivelul de competenta sociala atins de politicienii si intelectualii momentului, este de asteptat o crestere a numarului de "diagnostice" psihologice si/sau psihiatrice aruncate cu nonsalanta in spatiul public de catre actorii politici si sociali ceea ce nu poate duce decat la otravirea in continuare climatului social actual si la decredibilizarea si deprofesionalizarea celor care se compromit prin aceste practici inacceptabile in democratia si civilizatia europeana.
Concluzii
1. Dupa mai mult de doua decenii de tranzitie spre nicaieri , societatea romaneasca actuala seamana mai degraba cu un camp de lupta fantasmagoric din tablourile lui Hieronymus Bosch in care nimic nu a mai ramas intreg , decat cu o democratie si o civilizatie europeana.
Din nefericire, in societatea romaneasca intalnim in multe domenii situatii absolut revoltatoare din punct de vedere uman ( mai exact, acestea sunt de domeniul cosmarului social ).
Am intrat noi in Uniunea Europeana , dar avem si copii mancati de caini, si adolescente violate de politisti in in prezenta proxenetului sau chiar in sediul Politiei (http://adevarul.ro/locale/iasi/foto-orgie-sexuala-minori-alcool-intr-un-sediu-politie-judetul-iasi-1_525c2f6dc7b855ff5638b2bb/index.html# ), si oameni morti cu zile prin spitale sau omorati cu masina de indivizi care sfideaza justitia, societatea si viata omeneasca. In toate aceste cazuri, reactiile corpurilor profesionale implicate si reactia societatii in ansamblu sunt palide sau chiar inexistente.
Ori daca si atunci cand este vorba de viata unui om reactia societatii si a corpurilor profesionale este una atat de palida, este putin probabil ca atunci cand sunt in joc numai dreptul la libera exprimare si reputatia unei persoane , sa avem o reactie viguroasa din partea societatii si/sau a comunitatiilor profesionale implicate.
In actualul climat social de la noi axat pe cultura invectivei si atacul la persoana , si la nivelul de competenta sociala atins de politicienii si intelectualii momentului, este de asteptat o crestere a numarului de "diagnostice" psihologice si/sau psihiatrice aruncate cu nonsalanta in spatiul public de catre actorii politici si sociali ceea ce nu poate duce decat la otravirea in continuare climatului social actual si la decredibilizarea si deprofesionalizarea celor care se compromit prin aceste practici inacceptabile in democratia si civilizatia europeana.
Concluzii
1. Dupa mai mult de doua decenii de tranzitie spre nicaieri , societatea romaneasca actuala seamana mai degraba cu un camp de lupta fantasmagoric din tablourile lui Hieronymus Bosch in care nimic nu a mai ramas intreg , decat cu o democratie si o civilizatie europeana.
 |
| Hieronymus Bosch - Death Apocalypse |
Altfel spus, fractura sociala generata in anii `90 se adanceste continuu iar societatea romaneasca isi pierde identitatea si se destructureaza din ce in ce mai accelerat . Pe e alta parte , nivelul de competenta sociala atins de catre politicienii si liderii de opinie ai momentului este sub nivelul exigentelor polemicii civilizate stabilite de catre englezi in anul 1890 (!).
2. Comunicarea din spatiul public ( ziare, publicatii online, site-uri de stiri, forum-uri ,etc. ) nu a reusit sa se desprinda nici pana in prezent de cultura invectivei , respectiv de zona primitiva si viscerala a atacului la persoana emitentului opiniei , tehnica exersata pe scara larga in societate inca din anii `50 cand ura viscerala fata de dusmanul de clasa era singura forma de dialog social. Singura diferenta fata de trecut este aceea ca aceasta cultura a invectivei fost adaptata noilor conditii aparute ( cyberbullyng ,etc.) .
3. Principala cauza a acestei situatii este comportamentul inacceptabil si sinucigas al elitei intelectuale ( intelectuali, lideri de opinie, jurnalisti, profesionisti, corporatisti, etc.) care pe parcursul a doua decenii , prin coborarea sistematica a standardelor sociale , deontologice, oscilatie axiologica si comportamentala ( o comparatie intre ce faceau si ce spuneau unii in 1990 si ce fac si spun acum este devastatoare pentru multi membri ai elitei actuale ) , nu a reusit sa impuna ferm in societate norme de conduita civilizate si europene si cu atat mai mult un sistem de valori european.
4. Decaderea, trivializarea si agresivitatea limbajului ( si implicit agresivitatea sociala ) este stimulata constant prin mass-media de catre jurnalisti, moderatori sau chiar de catre liderii de opinie. Pe de alta parte, arbitrii elegantei sociale ( intelectuali, lideri de opinie, moderatori TV, moderatorii si administratorii ziarelor , site-urilor de stiri , forum-urilor,etc. ) au abdicat in mod nepermis de la rolul lor social.
5. Pe termen lung , consecintele sunt extrem de sumbre . Desi tara si oamenii ei au un potential recunoscut si in afara granitelor, societatea romaneasca este mai degraba un act ratat care mimeaza si democratia si civilizatia. Climatul social generat de catre mass-media si de catre mediul virtual tinde sa devina irespirabil semn ca societatea romaneasca intra deja in faza de destructurare in care firavele tendinte centripete aparute in anii `90 si stopate atunci cu o brutalitate de Ev Mediu, au fost in sfarsit inlocuite cu tendinte centrifuge care sunt cu mult mai puternice.
6. Conform unor semnale multiple semnale directe si indirecte, agresivitatea sociala de la noi ( implicit intoleranta ) este cea mai mare din Europa. Mai mult decat atat, in actualul climat social de la noi axat pe cultura invectivei , atacul la persoana, suspendarea codurilor morale si deontologice , si la nivelul de competenta sociala atins de politicienii si intelectualii momentului, este de asteptat o crestere a psihologizarii si psihiatrizarii spatiului public *****) , a "diagnosticelor" psihologice si/sau psihiatrice de ocazie aruncate cu nonsalanta si la intamplare in spatiul public de catre actorii politici si sociali ( recent , un post TV analiza profilul unui politician pe baza limbajului ...non-verbal ) . Pe cale de consecinta , este de asteptat ca opiniile minoritare sa fie puternic taxate , emitentii lor sa fie marginalizati, iar dreptul la libera exprimarea a opiniei, desi prevazut in Constitutie, sa fie in realitate inhibat.
7. Societatea romaneasca incepe sa semene mai degraba cu o fortareata primitiva construita dupa mecanismul celebrei butade atribuita lui Napoleon ajuns intr-o campanie in Egipt : " Soldatii in careu ! Magarii si savantii la mijloc !" , decat cu una europeana si civilizata.
In aceste conditii, mecanismul infernal al spiralei tacerii descris de catre Elizabeth Noëlle -Neumann si de Olavo de Carvalho ( Spirala tacerii si banalizarea crimei ) incepe sa actioneze din plin. Valorile normalitatii sociale raman in continuare minoritare si marginalizate , diferenta de opinie este puternic taxata, iar dialogul social ramane blocat.
La nivel general , societatea romaneasca a trecut de la starea de "viitor de aur tara noastra are si prevaz prin secoli a ei inaltare " la starea de parabioza ( "no chance, no solution, no future") in care este deposedata de trecut si nu are viitor deoarece prezentul este blocat intr-o piramida sociala rasturnata prin bulversarea si inversarea valorilor.
Singura speranta o reprezinta o hotarare a CEDO care stabileste responsabilitatea legala a unui site ( si implicit ziar online, forum,etc ) pentru comentariile ofensatoare ale utilizatorilor.
Aceasta hotarare, inca singulara, ar putea constitui un precedent si un punct de plecare pentru insanatosirea climatului online si chiar a climatului social otravit de la noi si aflat de peste doua decenii in cadere libera :
 |
Note
o)Ion Novacescu - Linsajul mediatic in politica si mass-media romaneasca
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/174/art14-Novacescu.php
*) Primul impuls sa scriu pe aceasta tema a fost in momentul cand am citit celebra " Invectiva contra lui Cicero" atribuita lui Sallustius si publicata la noi intr-o carte cu textele lui Cicero aparuta inainte de 1990 ( textul in limba romana nu este diponibil pe Internet).
**) Este vorba de atacul la persoana interlocutorului ( argumentum ad hominem ) in care nu sunt discutate , analizate sau criticate ideile , ci emitentul opiniei care este atacat in cele mai diverse forme ( insulta, etichetare, denigrare ,etc.).
***) " Mineriada virtuala " aplicata deja la noi poate fi considerata fara gres o noutate absoluta , de neconceput in contextul civilizatiei europene si occidentale. Detalii :
http://www.contributors.ro/fara-categorie/nu-e-in-regula-nu-e-de-gluma/#comment-124012)
http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/02/mineriada-virtuala-domnului-dragos-paul.html ;
****) Precizare foarte importanta . In nici o profesie si sub nici o forma nu putem generaliza unele atitudini si comportamente care incalca regulile deontologice si profesionale la nivelul intregului corp profesional aflat in discutie .
*****) Psihologizarea si psihiatrizarea spatiului public de la noi este o tendinta aparte a climatului nostru social si merita o analiza separata.
N.B. ( "Mic tratat despre teoria si practica atacului la persoana") a fost citat intr-o comunicare prezentata la conferinta internationala de la Bucuresti Challenges of the Knowledge Society (CKS), editia 2017 ( Elena NEDELCU - CRITICAL THINKING BETWEEN THEORY AND PRACTICE )
ADDENDA
Atacul la persoana ( origine, tipuri ,tehnici si texte fundamentale )
1) Invectiva
Cel mai celebru text din antichitate pe aceasta tema este "Invectiva contra lui Cicero" :
The Invective against Cicero
by
[ps‑Sallust]
published in the Loeb Classical Library,
1921 (revised 1931)
by
[ps‑Sallust]
published in the Loeb Classical Library,
1921 (revised 1931)
The text is in the public domain.
An Invective against Marcus Tullius(attributed to Sallust)1
1I should be troubled and angered by your abuse, Marcus Tullius, if I were sure that your impudence was the result of intention rather than of a disordered mind. But since I perceive in you neither moderation nor any modesty, I shall answer you; so that if you have derived any pleasure from reviling, you may lose it by listening to censure.
2
3
4
The Editor's Notes:
1 See Introd. pp. xviii f.❦
2 cf. Cass. Dio 46.20.2, καίτοι πολλὰ μὲν τῶν νόμων, πολλὰ δὲ περὶ τῶν δικαστηρίων ἀεὶ καὶ πανταχοῦ (= ubiubi) θρυλῶν.
❦
3 A sarcastic allusion to Cicero's recognition of the help of the gods; e.g. in Cat. 2.13.29, etc.
❦
4 See Cat. xxxi.4.
❦
5 That is, furnished the money for them through the fines which they paid.
❦
6 He is called "of the breed of Crassus," because he gained money in any and every way. cf. Velleius 2.46.2 (Crassus) vir cetera sanctissimis immunisque voluptatibus neque in pecunia neque in gloria concupiscenda aut modum norat aut capiebat terminum.
❦
7 cf. the Epistle to Caesar, ix.2.
❦
8 A line from Cicero's poem "On his Consulship," ridiculed by Juvenal (X.123) and others because of the jingle fortunatam natam.
❦
9 See Cat. li.22.
❦
10 Another line from Cicero's poem "On his Consulship."
Sursa : http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Sallust/pseudo/In_Ciceronem*.html
2 Pamfletul literar
" Citesc cu admirativa uimire textele lui Fundoianu publicate acum pe blogul Fondane. Textele romanesti ale tanarului Fundoianu (viitorul eseist, filosof si poet Benjamin Fondane, discipolul lui Șestov, prietenul lui Cioran, mort la Auschwitz) sunt mai actuale decat atatea efemeride pe cat de banale, pe atat de stridente ce ocupa paginile ziarelor fara a lumina in vreun fel lumea in care traim. Ba chiar dimpotriva. Retineti ca acest articol a fost scris cu peste doua decenii inainte de “Ferma animalelor” de Orwell. “Mocirla, cartoful, excrementul si fericirea”, in aceasta fetida sinteza vedea Fundoianu reteta perfecta pentru perpetuarea porcilor…"
PORCULde B. Fundoianu (1921)
Din dicţionarul meu domestic
Porcul meu nu e vacă, nici cal şi nici asin: e porc. El ştie lucrul ăsta şi nu se supără. Câteodată e mai puţin modest cât un afiş. I se citeşte bucuria în ochi. Porcul meu e fericit că-i porc. Dacă ar fi încă prea nerod să jongleze cu metafizica (acest obicei exclusiv al altora), e cert că s-ar ruga în toată ziua: „mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut porc şi nu vacă, [sau] cal, sau altfel de asin“. Dar porcul meu nu-şi ascunde orgoliul cum ai pune un inel într-o cutiuţă de catifea. E prea cinic.Porcul n-are multe idei – ca şi oamenii. Şi-mi pare bine. Nu-mi place să mă regăsesc în toată lumea. Dar are câteva idei esenţiale: ideea-mocirlă, ideea-varză, ideea-fericire, ideea-excrement. Porcul iubeşte realitatea. Realitatea e mocirla, varza, fericirea, excrementul. De aceea nu prea e pornit pe dificile abstracţii. El cunoaşte planta: legumă. Şi nici nu există. Porcul meu e un Dumnezeu pe mici raporturi.Viaţa, aici lângă ferma unde au înfrunzit broaştele, se reduce la două fenomene: plăcerea şi neplăcerea. Pentru porcul meu, plăcerea e virtutea. Or, porcul meu ţine să aibă virtuţi, cum un pom ţine să aibă fructe. Dar dacă ar trebui să umble după virtuţi – adică după plăceri –, adio, fericirea! Fiindcă fericirea stă în nemişcare. Porcul meu e mai inteligent. El ştie că simţurile mint şi că fericirea nu stă în lucru, ci în conştiinţa lucrului. Se opreşte la prima băltoagă, la primul cartof, la prima râmă. O declară în prealabil plăcere. Şi plăcerea-i gata. De altfel, porcul ştie că plăcerea nu e în lucru, ci în funcţiune. A mânca e o virtute. Nu importă ce. A dormi e o virtute. Nu importă cum. A trăi e suprema virtute.
Dar porcul e un degenerat. Născut dintr-o rasă de feudali, a ajuns slugă. Plecat dintr-o rasă de elită, a ajuns un mediocru. Păros şi cu robinete de piele pe burtă, are mai mulţi puieţi de câţi îngăduie eticheta. Porcul meu e scroafă. Dar imediat după întâia tinereţe trântită într-un noroi, ca într-un peisaj, revine la eredita[t]ea confuză. Trecutul e un catalog de bălării şi de ruini. Scroafa mea e bătrână. Dinţii se surpă şi mărarul încetează din plăceri. Dar poţi avea, cu dinţii stricaţi, amintiri! Atunci scroafa îşi aminteşte de viaţa din păduri.
Scroafa crede în metempsihoză. Se pipăie la bot şi se miră că nu-şi găseşte colţii. Ar vrea să se repeadă la câne, dar n-are cu ce să-l spargă. Ar vrea să umble în cuirasă şi să fie mândră, dar e domestică. Asia din largi platouri o ispiteşte: florile de lotus se mănâncă? Ar iubi singurătatea. Ar iubi viaţa, cum iubeşti o agonie. Dar scroafa mea e prea scroafă ca să iubească viaţa pentru ceea ce nu-i poate da. Simţul istoric e o aberaţie de-o clipă. Bunul-simţ îl leapădă la locul lui: dincolo de memorie. Şi revin iar în plan mocirla, cartoful, excrementul şi fericirea.
Sursa : Vladimir Tismaneanu - Porcul, mocirla si metempsihoza (un text de B. Fundoianu, 1921)( http://www.contributors.ro/cultura/porcul-mocirla-si-metempsihoza-un-text-de-b-fundoianu-1921/)
3) Character assassination
Intr-o definitie cat mai generala , este o tehnica folosita pentru a distruge total reputatia (s.n.) unei persoane.
Modalitatea de realizare a acestui obiectiv este laborioasă şi costisitoare, dar simplă în esenţă: este vorba de a ataca onoarea nefericitului din atâtea părți, prin atât de multe mijloace de comunicare diferite şi cu o astfel de varietate de acuzații contradictorii, de multe ori intenţionat absurde şi ridicole, încât el, simţind lipsa de viabilitate a unei dezbateri curate, să ajungă să prefere retragerea în tăcere. În acel moment, el este defunct din punct de vedere politic. Răul a mai câştigat o bătălie.(s.n.)
Olavo de Carvalho - Spirala tacerii si banalizarea crimei
Tehnica a fost dusa pana la perfectiune de regimurile comuniste care au folosit actiuni concentrice pentru pentru anihilarea sociala totala a detinutilor politici . In acest sens, "moartea civila" si "asasinatul administrativ",( denuntate prima data la Radio "Europa Libera" ) erau rezervate disidentilor ( cazurile Vasile Paraschiv si Paul Goma raman reprezentative ) si prespuneau ab initio distrugerea totala a reputatiei sociale, profesionale si morale a tintei , inclusiv compromiterea sa in cercul prietenilor si in anturajul familial.
Character assassination
Character assassination is a deliberate and sustained process that aims to destroy the credibility and reputation of a person, institution, social group, or nation.[1]Agents of character assassinations employ a mix of open and covert methods to achieve their goals, such as raising false accusations, planting and fostering rumours, and manipulating information.
Character assassination is an attempt to tarnish a person's reputation. It may involve exaggeration, misleading half-truths, or manipulation of facts to present an untrue picture of the targeted person. It is a form of defamation and can be a form of ad hominem argument.
For living individuals targeted by character assassination attempts, this may result in being rejected by his community, family, or members of his or her living or work environment. Such acts are often difficult to reverse or rectify, and the process is likened to a literal assassination of a human life. The damage sustained can last a lifetime or, for historical figures, for many centuries after their death.
In practice, character assassination may involve doublespeak, spreading of rumours, innuendo or deliberate misinformation on topics relating to the subject's morals, integrity, and reputation. It may involve spinning information that is technically true, but that is presented in a misleading manner or is presented without the necessary context. For example, it might be said that a person refused to pay any income tax during a specific year, without saying that no tax was actually owed due to the person having no income that year, or that a person was sacked from a firm, even though he may have been made redundant through no fault of his own, rather than being terminated for cause.
In politicsIn politics, perhaps the most common form of character assassination is the spread of allegations that a candidate is a liar. Other common themes may include allegations that the candidate is a bad or unpopular member of his family, has a bad relationship with his spouse or children or is not respected by his colleagues. Another theme claims that the person routinely engages in disturbing, socially unacceptable behavior, such as sexual deviancy. The person may also be portrayed as holding beliefs widely considered despicable within society, such as supporting racismor other forms of bigotry.
Charging an opponent with character assassination may have political benefits. In the hearings for Clarence Thomas' nomination to the Supreme Court of the United States, supporters claimed that both Clarence Thomas and Anita Hill were victims of character assassination.[2]Character assassination in a totalitarian regimeThe effect of a character assassination driven by an individual is not equal to that of a state-driven campaign. The state-sponsored destruction of reputations, fostered by political propaganda and cultural mechanisms, can have more far-reaching consequences. One of the earliest signs of a society’s compliance to loosening the reins on the perpetration of crimes (and even massacres) with total impunity is when a government favors or directly encourages a campaign aimed at destroying the dignity and reputation of its adversaries, and the public accepts its allegations without question. The mobilisation toward ruining the reputation of adversaries is the prelude to the mobilisation of violence in order to annihilate them. Official dehumanisation has always preceded the physical assault of the victims.[1]Sursa : http://en.wikipedia.org/wiki/Character_assassination
The Characteristics of a Character Assassin
The Disciples They Groom and the Victims They Assassinate Sophia Moon
The definition of a character assassin is one who attacks another with the intent to ruin their reputation. This kind of person is a cold, heartless killer of another's character. Most of the time, this kind of behavior is the result of a narcissistic person who simply did not get their way or could not get their intended victim to do and/or see things their way. They decide that they need to be vindicated and seek the ultimate revenge: complete character assassination of their victim. The victim may be a spouse who decides to end the unhealthy marriage, a girlfriend or boyfriend who has had enough of their significant other's possessiveness and jealousy, or an acquaintance or friend who did not give what the assassin intended to get out of the relationship. The assassin feels they have been wronged at no fault of their own. This person has no ability to reason or the logic it takes to understand the situation in a mature way. They are #1 and whoever has hurt them must pay. Look out. It's going to get ugly.
The character assassin will use deliberate exaggeration or manipulation of facts to present an untrue, undesirable projection of the target. The assassin will spread rumors and give the wrong information about the victim relating to their morals, dignity, integrity, and reputation. The victim may end up rejected by their very own family and community. Sam, not his real name, began to assassinate his wife's character by claiming to all who would listen that his wife was a drug addict, alcoholic, and pornography queen after their marriage crumbled. Although these claims were slander, this attack was very successful in the community in making his wife look bad. Unfortunately, many people believe the worst about someone because of the general sadistic nature that's part of so many. These people find the embarrassment and disgrace of others entertaining.
Other characteristics of the assassin include extreme paranoia, narcissism, obsessive behavior, stalking, and harassment of the victim. Sam was sure that everyone was talking about him all the time. How dare they! And if they weren't talking about him then why in the world not? Contradictory behavior and speech is common. Sam spent all day coming up with new plans to ruin his victim. The assassin spends most of their time planning the next attack. Being that his job was so mundane, Sam was able to focus on the destruction of his wife. Sam also made sure to follow his wife around, take numerous pictures in an attempt to intimidate and embarrass her, and call her regularly to get angry and tell her she was lazy. The assassin is typically an emotional abuser. Spending time making fun of others, playing pranks to annoy, and otherwise demeaning those near to him make him feel better about himself.
The assassin needs an audience. In order to gain control of every situation possible in their concentrated efforts to destroy the victim, they use techniques to lure in disciples that will help them with their tasks. One of these techniques is the sympathy technique. They are able to lay it on thick when it comes to making others feel sorry for them. They are incessant whiners who look to those who are sensitive to them and naive. Another technique is brain washing. The assassin is capable of working on a person several years in advance from when they will be needed in order to obtain the disciple when they will benefit him. He is the proficient maestro of his scandalous orchestra. Two years prior to his assault on his wife, Sam befriended a woman close to his wife's friend knowing well in advance that because she was close to the situation she would come in handy later during his wicked plot. Because this woman was gullible and eager for attention, she was just what Sam needed to formulate a part of his grand scheme. Sam groomed her with persuasion, false accusations against his target, and manipulation to get his disciple to sympathize with his cause, and she agreed to help him in any way she could for him to get revenge. It helps if disciples have low self-esteem, are dishonest, pessimistic, and pathetic. The assassin can then feel exalted and intelligent. If this person were to use their intelligence for the good of mankind there would be no telling of what wonderful things they could accomplish. Because of the destructive nature of this person, they are not capable of doing anything good with their life and will be eternally miserable, taking others who disgruntle them down with them. Disciples are doomed to unhappiness as well. After joining the ranks of the assassin and his cohorts, a disciple can not resign from their position. Doing this will lead to their ultimate character assassination. No one turns their back on the assassin without consequences, especially not his disciples.
The victim will suffer the most. After the malicious attack, the victim is left to pick up the pieces of their lives. Sometimes this is an impossible task where they live and the victim, defeated and weak, has to leave her community and attempt to start over somewhere new. Beaten down and broken, the victim can have a difficult time trusting others in order to begin meaningful, new relationships. One's view of the public can become averse, causing anxiety and distaste for social situations. Even a trip to the grocery store can be problematic to the emotional state of the victim. Depression is common after such a harmful assault. The fatigue and sadness can be debilitating. It takes a very strong person to withstand such a traumatic life event. Sam's wife, Sheila, not her real name, is currently maintaining her self-respect and dignity the best she can in her community. Although it has been very difficult, Sheila is one of the strong. She claims that in time she will be able to regain control of her life. As for Sam, Sheila believes he will one day soon be all alone, aside from his disciples, as he is a villain and will always create his own sad existence.
Sursa : http://voices.yahoo.com/the-characteristics-character-assassin-200665.html?cat=7
4) Tehnicile secrete pentru controlarea dezbaterilor de pe forumuri şi a opiniei publice
Aici putem discuta despre cohortele de pseudonime care au invadat mediul virtual de la noi ( in orice ziar online, publicatie, forum , site, etc. numarul psedonimelelor este cu mult mai mare decat numarul celor care scriu cu numele adevarat ) . Din acest motiv am reprodus integral materialul de mai jos care arata ce se poate ascunde uneori sub discutiile de pe Internet :
Atenţie, e ceva serios !
În data de 12 iulie anul trecut, site-ul Cryptome, un fel de precursor al WikiLeaks, care publică documente pe care guvernele și corporațiile nu ar dori să le vadă pe net, a postat explicațiile tehnice și mărturiile unui ex-agent COINTELPRO. COINTELPRO este o organizație legată de FBI-ul din SUA, a cărei misiune era de a dezinforma și de a înşela grupurile de activişti. Oficial, COINTELPRO a dispărut în '71, dar organizația şi-a schimbat doar numele. În prezent se mai adaugă şi modul convențional de infiltrare în grupurile activiste dar şi în cele guvernamentale care prestează pe Internet, pentru a îngropa bâzâitul care deranjează şi a "curăţa" forumurile.
La data de 18 iulie, dovezile de la Cryptome au fost postate mai întâi pe Slashdot de către un contributor mai vechi. Și, lucru ciudat, postarea a fost cenzurată. Aceasta este motivul pentru care subiectul mi-a atras atenția.
Acest document scoate la lumina zilei toate tehnicile folosite de către guverne, dezinformatori, de către cei care fac politică, etc. pe net dar şi în viața reală, pentru a-şi discredita adversarii şi a îngropa subiectele sensibile.
Acest lucru este foarte răspândit în SUA, dar ar fi o greșeală să credem că astfel de practici nu se regăsesc şi în Franța.
Este un document foarte instructiv şi pe măsură ce-l citeam realizam faptul că eu devenisem deja dovada acestor manipulări. La televizor, în dezbaterile politice, în interviurile din ziare, dar cel mai tulburător în cadrul comentariilor de pe site-ul meu sau al altora sau pe Twitter. Fără a deveni paranoic, acum mă întreb dacă unii oameni care tocmai au postat şi semănat îndoială la unele din articolele mele mai "sensibile" sunt doar nişte troli care se plictisesc sau agenți de dezinformare ?
Dar asta e puţin important ... Citiți acest document puţin cam lung dar pasionant, care vă va permite să "detectaţi" tentativele ulterioare de manipulare la care suntem toţi supuşi, fie atunci când avem o opinie, fie ca simpli spectatori.
Tehnici pentru manipularea forumurilor pe Internet
Există mai multe tehnici dedicate controlului și manipulării unui forum pe internet, indiferent de conținutul sau de oamenii care discută. Vom vedea fiecare tehnică și vom demonstra că este suficient un număr minim de etape pentru a prelua în mod eficient controlul unui "forum necontrolabil".
Tehnica # 1 - "FORUMUL CULISANT" ("FORUM SLIDING" - forum care "curge")
Dacă a fost postat pe forum un subiect foarte sensibil, de natură critică, acesta poate fi rapid eliminat prin metoda "forumului culisant". În cadrul acestei tehnici, cei care manipulează forumul postează imediat, discret, un număr de "subiecte" care nu au legătură cu cel sensibil şi care sunt lăsate apoi să staţioneze, să se învechească, împingând în jos subiectul sensibil, făcându-l astfel greu vizibil pe ecranul calculatorului. Ca să se poată declanşa "toboganul forumului culisant" şi pentru a "spăla" postarea critică, este nevoie de conturi false de pe care să se posteze pe rând diverse subiecte, acoperind astfel manipularea făcută sub ochii publicului. Deși este dificil sau imposibil să se cenzureze un mesaj sensibil, acum este pierdut într-o mare de postări inutile şi independente.
Tehnica # 2 - RUPEREA CONSENSULUI ("CONSENSUS CRACKING")
A doua tehnică eficientă este "ruperea consensului". Dacă doriţi să distrugeţi un consens, tehnica folosită este următoarea : de pe un cont fals, postați un mesaj. Acest mesaj apare ca fiind legitim şi corect, dar partea sensibilă este că afirmaţia are o ipoteză foarte fragilă, fără dovezi care să susțină ceea ce este scris. După ce aţi postat acest mesaj, prin alte conturi false introduceţi lent răspunsuri în favoarea acestui subiect. Este imperios necesar să fie reprezentate ambele părți, în așa fel încât cititorul neavizat să nu poată determina care parte deține adevărul. Pe măsură ce apar postările şi răspunsurile la ele, proba "forte" sau dezinformarea este încetul cu încetul atribuită dvs. Astfel, cititorul neavizat va avea probabil, aceeași poziție ca și dvs. Dacă poziția cititorului neavizat este împotriva pozitiei dvs., cel mai probabil este ca ea să fie ignorată. Cu toate acestea, în unele cazuri în care membrii forumului sunt foarte educaţi și pot contracara dezinformarea cu fapte reale și link-uri către alte site-uri, se poate abandona "spargerea consensului" şi demara un "forum culisant".
Tehnica # 3 - "DILUAREA TEMEI" ("TOPIC DILUTION")
Diluarea temei este eficientă nu doar în locul forumului culisant, dar este şi foarte utilă pentru a îndrepta atenția cititorilor către probleme fără legătură cu subiectul, şi non-productive. Este vorba de o tehnică critică și foarte utilă cu scopul obţinerii unui CONSUM DE RESURSE. Implementând un flux continuu de postări fără legătură între ele, distrăgând şi perturbând atenţia (trolling), cititorii forumului constată că productivitatea lor este stopată. Dacă intensitatea diluării graduale este suficient de puternică, cititorii vor înceta să mai cerceteze şi vor trece la modul de discuţie simplificat, de tip "bârfă". În acest mod faptele pot fi pur şi simplu eliminate şi înlocuite cu presupuneri şi speculaţii profane. Cu cât cititorii sunt mai puţin informaţi, cu atât este ușor şi mai eficient să se controleze întregul grup în direcția dorită. Trebuie remarcat faptul că trebuie făcut un studiu pentru a determina capacităţile psihologice ale membrilor forumului precum şi nivelul de educaţie pentru a şti până la ce nivel se poate "apăsa pe buton". Mergând prea repede şi prea departe "off topic", se poate declanșa cenzura unui moderator al forumului.
Tehnica # 4 - "COLECTAREA DE INFORMAŢII"
Colectarea de informații este foarte eficientă pentru a determina nivelul psihologic al membrilor forumului şi a strânge toate informațiile care pot fi folosite împotriva lor. În cadrul acestei tehnici se postează într-un mediu pozitiv un subiect de tipul : "eu îţi arăt ceea ce am (ce pot, ce știu), arată-mi şi tu, la rândul tău, ce poţi (ce ai, ce ştii)". Datorită numărului mare de răspunsuri furnizate este posibil să se compileze şi să se construiască mai multe informații statistice. Ca exemplu se poate posta un subiect de tipul : "care este arma ta preferată", încurajând astfel membrii forumului să-şi spună părerea. În acest fel, folosind procentajul inversat, este posibil să se determine de pe forum cine deţine o armă de foc sau cine o deține într-o manieră ilegală. Aceeaşi metodă poate fi folosită de un membru, postând orice întrebare de genul "care este tehnica ta preferată pentru ...". Mulţumită acestor răspunsuri se pot studia diverse metode, iar altele se pot îmbunătăți.
Tehnica # 5 - "TROLLINGUL ENERVAT"
Statistic, există întotdeauna un procent de membri pe forum mai predispuşi la violență. Cu scopul de a şti cine sunt acești oameni, este necesar să se posteze o fotografie pe forum, care va incita în mod deliberat o puternică reacţie psihologică. În acest fel se poate identifica în mod eficient individul cel mai violent din grup si poate fi urmărit prin intermediul IP-ului său. Pentru a realiza acest lucru, pur și simplu se postează un link către un video cu un ofițer de poliție care comite un abuz de putere împotriva unui individ nevinovat. Statistic, dintr-un milion de poliţişti din America, există întotdeauna unul sau doi care pot fi prinşi într-o ipostază de abuz de putere, activitate care poate fi apoi folosită cu scopul strângerii de informații - fără a fi nevoie de a mai "simula" un film fals. Această metodă este extrem de eficientă, şi cu cât clipul video este mai violent, cu atât metoda mai eficientă. Uneori este util să "influenţezi" forumul dându-ți singur răspunsuri violente la propriile mesaje, bătându-ți joc de ceea ce cred autorităţile ! Făcând acest lucru și demonstrând astfel că nu îți este frică, ceilalți membri ai forumului, mai discreţi și non-violenţi, pot să-şi dezvăluiască adevăratele lor intenţii. Acest lucru poate fi apoi utilizat în instanță în cazul în care urmează un proces.
Tehnica # 6 - "CÂŞTIGĂ CONTROLUL TOTAL"
Este important să insiști şi să manipulezi în mod continuu pentru a obţine o poziţie de moderator al forumului. Odată ce ai obţinut această poziție, forumul poate fi controlat eficient şi în linişte prin eliminarea postărilor nefavorabile - putând eventual ghida forumul spre un eșec total, provocând o lipsă de interes din partea publicului. Aceasta este "victoria finală", deoarece forumul nu mai este atractiv pentru public, pentru ca nu mai este util pentru menținerea libertăților lor. În funcție de nivelul de control pe care îl deţii, poţi conduce în mod deliberat forumul spre victoria ta, prin cenzurarea postărilor, suprimarea membrilor, deconectând în mod accidental forumul din online. În acest fel forumul poate fi ucis rapid. Cu toate acestea, nu este întotdeauna interesant să se omoare un forum, întrucât poate fi transformat într-un fel de "borcan cu miere" pentru a centraliza, absorbi şi reorienta noii veniți, pentru ca apoi să fie utilizaţi pentru nevoile şi sub controlul tău.
CONCLUZIE
Este bine să îți amintești mereu că aceste tehnici sunt eficiente doar în cazul în care participanții la forum NU LE CUNOSC. Odată ce aceştia au fost informați, operațiunea poate eșua complet, iar forumul va deveni incontrolabil. În acest moment, alte alternative ar trebui să fie luate în considerare, cum ar fi inițierea unei false probleme judiciare pentru a închide pur și simplu forumul şi a-l deconecta din online. Acest lucru nu este de dorit, deoarece va împiedica organele de stat să monitorizeze procentul din populație care acţionează contra ordinii publice. Se pot utiliza şi dezvolta bineînţeles şi alte tehnici, iar pe măsură ce dezvolţi o nouă tehnică de infiltrare şi control, este imperativ să le împărtăşești cu coodonatorii domeniului.
Cele 25 de reguli ale dezinformării
Notă: Prima regulă și ultimele cinci (sau șase, în funcție de situație) nu sunt, în general, direct aplicabile de către dezinformatorul tradițional. Aceste norme sunt, în general, mai des folosite direct de către dirijorii și actorii-cheie care fac planificarea strategică a unor conspirații criminale.
1. Nu vedea nimic, nu auzi nimic, nu spune nimic. În ciuda faptului că ai putea şti, nu vorbi - mai ales dacă ești o persoană publică, un jurnalist, un politician, etc. Dacă o faptă nu a fost raportată, înseamnă că ea nici nu s-a întâmplat şi deci, persona nu va trebui să se confrunte cu această problemă.
2. Devino neîncrezător și indignat. Evită discutarea problemelor-cheie, şi în schimb concentrează-te asupra problemelor secundare care pot fi utilizate pentru criticarea anumitor grupuri sau teme sacrosancte. Acest lucru este de asemenea cunoscut şi ca subterfugiul : "Cum de îndrăznești...".
3. Crează, generează bârfă. Evită să vorbești despre probleme în amănunt, nu ţine cont de locuri sau de probe într-o atmosferă plină de zvonuri pure şi de acuzații violente. Această metodă funcționează bine în special când există o presă tăcută, pentru că publicul nu poate verifica faptele pe care aceste zvonuri le cataloghează drept "discutabile". Dacă poți stabili o relație între documentul / problema în cauză cu internetul, folosiți-o pentru a-l cataloga drept "zvon" care provine de la "un grup de copii de pe internet", care nu poate avea nicio bază în realitate.
4. Utilizează un argument de tipul "sperietoare". Găseşte unul şi crează un element în argumentaţia adversarului pe care îl poți contracara cu ușurință pentru a te credibiliza și a ridiculiza adversarul. Fie creezi o problemă a cărei existență o insinuezi bazându-te pe interpretarea adversarului/sau a exagerării adversarulu/sau găsești ceva, pe loc, fie selectezi veriga cea mai slabă dintre aspectele cele mai vulnerabile. Amplifică-le impactul lor şi distruge-le, discreditând astfel toate acuzațiile, atât pe cele reale cât şi pe cele fabricate, evitând în același timp să vorbești despre veritabilele probleme.
5. Înlătură-ți adversarii acordându-le porecle şi ridiculizându-i. Această metodă mai este cunoscută drept stratagema "atacă mesagerul", cu toate că şi alte metode sunt variante ale acestei abordări. Adversarii sunt asociaţi cu nume puţin onorante cum ar fi "nebun", "partizan al dreptei", "liberal", "partizan al stângii", "terorist", "obsedat de teoria comploturilor", "radical", "milițian", "rasist", "fanatic religios", "deviant sexual", "alcoolic" şi multe altele. Acest lucru va împiedica noii forumişti să se alăture adversarilor săi, temându-se că vor fi trataţi în același mod. Ca urmare, aceştia nu vor vorbi despre problemele reale.
6. "Loveşte şi fugi". Dezinformatorul, pe orice forum public, poate să-şi atace scurt adversarul sau poziția acestuia, apoi să fugă înainte ca răspunsul să fie publicat, sau pur și simplu să-l ignore. Acest lucru funcţionează extrem de bine pe internet în mediile de tip semnale de la cititori către editor, în care poate fi folosit un flux continuu de identități noi pentru a evita explicarea criticilor şi argumentelor. Faci pur și simplu o acuzație sau lansezi un alt atac, nu vorbești despre problemele reale și nu răspunzi niciodată, pentru că în acest fel ai acorda credit punctului de vedere al adversarului.
7. Motive de interogare (îndoială). Amplifică orice fapt care ar putea sugera ideea că adversarul militează în favoarea unei alte părţi. În acest fel vei evita discutarea problemelelor şi vei obliga acuzatorul să intre în defensivă.
8. Invocă autoritatea. Pretinde că ești parte a autorității sau asociază-te ei folosind limbajul şi terminologia acesteia pentru a ilustra că ești "cel care le știe pe toate". Discreditează problema fără a vorbi de fapt despre ea şi fără a demonstra de ce, sau a cita vreo sursă.
9. Fă pe prostul. Nu contează argumentele sau dovezile care se pun pe masă, important este să eviți discutarea lor sau să le discreditezi, menţionând că n-au niciun sens, nu conţin nicio probă, nu sunt de niciun interes, sau sunt ilogice. Amestecă bine lucrurile pentru a obţine un efect maxim.
10. Asociază criticile adversarului cu știrile vechi. Este un fel de derivat al argumentului "sperietoare", un fel de investiție pentru viitor în cazul în care problema nu poate fi ușor controlată. Lucrează anticipat pentru a menține controlul. Astfel, dezinformatorul lansează un argument "sperietoare" şi lasă apoi să reiasă că se va ocupa în curând de acesta în cadrul planului alternativ (planul B). Astfel, acuzaţiile sau criticile care urmează, indiferent dacă sunt valabile sau nu, vor fi în general asociate cu cele anterioare şi considerate pur și simplu o reluare a lor, fără a mai fi necesar să se ocupe de ele - este chiar mai bine dacă adversarul este același cu cel de la început.
11. Stabileşte un plan B şi bazează-te pe el. Utilizează o problemă minoră sau un element real şi scoate-o la "drumul mare" (fă-o publică). "Mărturiseşte" cu vigoare că ai făcut o eroare inocentă şi că adversarii tăi au profitat de această oportunitate, au amplificat-o şi dirijat-o, dându-i conotaţii care implică lucruri necinstite şi care, desigur, "nu există". Unele persoane pot reveni mai târziu cerând cu vigoare, public, "să se pună capăt acestui nonsens", deoarece s-a făcut deja "ceea ce trebuia facut". Dacă este bine realizată, această tehnică îl poate ajuta pe dezinformator să câștige simpatie și respect pentru că a dat lucrurile în vileag şi "şi-a mărturisit" greșelile, fără a aborda însă alte probleme mult mai grave.
12. Enigmele nu au soluție. Dezinformatorul pretinde că afacerea este prea complicată pentru a fi rezolvată, scoţând în evidenţă multitudinea de persoane şi evenimente implicate. Acest lucru va face ca orice interes al altora pentru acea problemă să se piardă.
13. Logica de tip "Alice in Ţara Minunilor". Evită să discuți despre probleme, raţionând invers sau utilizând o logică deductivă care neagă orice fapt real important.
14. Cere soluții complete. Evită să vorbești despre probleme, solicitând adversarilor rezolvarea completă a unui caz. Este o stratagemă care funcționează cel mai bine împreună cu problemele de la punctul 10.
15. Fă ca faptele să corespundă unor concluzii alternative. Acest lucru necesită o gândire creativă, cu excepția cazului în care cazul a fost planificat în prealabil cu un plan B.
16. Fă ca să dispară probele și martorii. Dacă ele nu există, înseamnă că nu există o faptă, şi deci nici o problemă care sa fie abordată.
17. Schimbă subiectul. În general, folosind una dintre celelalte stratageme enumerate aici, găseşte o modalitate de a da discuția la o parte, prin comentarii mai ascuţite şi controverse, în speranța de a deturna atenția către un subiect mai ușor de gestionat. Aceasta funcționează bine mai ales cu oameni care pot "dezbate" împreună cu tine un subiect nou, polarizând discuția înspre altceva, în scopul evitării dezbaterii problemelor-cheie.
18. Antagonizează şi provoacă adversarii, dându-le un atac emoţional. Dacă nu poți face nimic altceva, ia-te la ceartă şi bate-ți joc de adversarii tăi, forţându-i să răspundă într-o manieră emoțională, ceea ce îi va face să arate ca nişte oameni proşti şi mult prea motivaţi. Nu numai că astfel vei evita să vorbești despre problemele importante, dar dacă răspunsul adversarului privind subiectul este emoţional, vei putea mai târziu să eviți problema concentrându-te pe : "oh, cât sunt de sensibili, cum să mă încumet a-i critica ?".
19. Ignoră dovezile prezentate şi solicită dovezi imposibile. Este probabil o variantă a regulii de "a face pe prostul". În ciuda dovezilor care sunt prezentate de către adversar pe un forum public, susţine că probele nu sunt admisibile şi cere probe imposibil de găsit pentru adversar (ele pot exista, dar nu sunt disponibile sau sunt cunoscute ca fiind ceva ușor de distrus sau falsificat, ca o armă a crimei). Cu scopul de a evita complet discutarea problemelor, ar putea fi necesar să discreditezi în mod categoric mass-media sau cărţile, să refuzi ideea că martorii sunt acceptabili și chiar să negi declarațiile făcute de către guvern sau alte autorități.
20. Dovezi false. Introdu cât poți de repede noi dovezi false sau indicii proiectate şi fabricate care sunt în conflict cu observațiile și argumentele părții adverse - un instrument practic pentru a neutraliza problemele sensibile sau pentru a împiedica concluziile. Aceasta funcționează chiar mai bine pentru infracțiunile pentru care faptele nu se pot distinge de dovezile false.
21. Apelează la un juriu de acuzare, un procuror special sau alt organism autorizat de anchetă. Răstoarnă procesul în favoarea ta și neutralizează eficient problemele sensibile fără să deschizi discuția. După ce s-au adunat dovezile și declarațiile, trebuie să fie păstrate secrete pentru a fi bine gestionate. De exemplu, dacă ești în cârdășie cu procurorul, juriului i se pot refuza pur și simplu și toate dovezile relevante se vor sigila, făcându-le inutilizabile pentru investigații viitoare. Odată ce s-a ajuns la un verdict favorabil, problema poate fi considerată încheiată în mod oficial. În general, această tehnică este aplicată pentru a transforma vinovatul în inocent, dar poate fi utilizată şi pentru a susţine acuzaţii atunci când se înscenează ceva contra victimei.
22. Fabrică un adevăr nou. Crează propriile grupuri de experți, autori, lideri sau oameni cu influență capabili să inventeze ceva nou şi diferit prin cercetare științifică, investigaţii sociale sau dovezi favorabile. În cazul în care ai neapărată nevoie să abordezi problemele, o vei face profesionist, prin persoane autorizate.
23. Distrage atenţia maselor cât se poate de mult. Dacă cele de mai sus nu funcționează, pentru a ţine oamenii departe de problemele sensibile, sau pentru a preveni o acoperire mediatică nedorită a evenimentelor, cum ar fi de exemplu procesele, crează povești şi mai mari (sau le tratează-le ca şi cum ar fi mari) pentru a îndepărta masele.
24. Tăcerea critică. În cazul în care metodele de mai sus nu dau rezultate, ia în considerare eliminarea din circulaţie a adversarilor prin soluții definitive cu scopul eliminării în întregime a nevoii de abordare a problemei. Acest lucru poate fi realizat prin moartea, arestarea și detenția, șantajul, distrugerea personalității adversarilor datorită scurgerilor de informații, sau prin distrugerea lor financiară, emoţională sau provocându-le daune grave de nivel medical.
25. Dispari. Dacă ești deţinătorul cheii secretelor sau dacă ești supus unei presiuni prea mari şi simți că începe să devină periculos, părăseşte zona.
CELE 8 TRĂSĂTURI ALE UNUI DEZINFORMATOR
1) Evitarea. Nu vorbeşte niciodată despre probleme în mod direct şi nici nu argumentează într-o manieră constructivă. Evită de obicei citatele sau trimiterile la referinţe. Insinuează în schimb contrariul. Virtual, toată prezentarea sa insinuează că autoritatea în materie şi experţii nu au nici o credibilitate.
2) Selectivitatea. Tinde să-şi aleagă cu atenție adversarii, fie aplicând abordarea "loveşte şi fugi" împotriva comentatorilor simpli care îi susţin pe adversarii săi, fie se concentreză mai serios pe adversarii-cheie care sunt cunoscuţi pentru abordarea directă a problemelor. În cazul în care cu un comentator comentează prea mult, dar fară succes, îşi va schimba focalizarea pentru a-l include şi pe acel comentator.
3) Coincidența. Dezinformatorul are tendinţa de a apărea brusc când se discută un subiect controversat, deşi n-a mai participat public la o discuţie generală despre acesta. De asemenea, are tendinţa de a dispărea odată ce subiectul nu mai este interesant pentru mase. El este desemnat să participe la discuţie şi pleacă atunci când motivul dispare.
4) Munca în echipă. Dezinformatorii tind să funcționeze în grupuri cu aceeaşi opinie şi/sau opinii complementare. Desigur, acest lucru se poate întâmpla în mod natural pe orice forum public, dar probabil că va exista un schimb frecvent de opinii mai ales în cazul în care sunt implicaţi profesioniştii. Uneori, un participant se va infiltra în tabăra adversă pentru a deveni sursa unui argument de tip sperietoare sau va utiliza alte tehnici concepute să reducă forța loviturii adversarului.
5) Anti-conspiraţionist. Dezinformatorul îşi exprimă aproape întotdeuna un anumit dispreţ faţă de "teoria conspirației" şi în general faţă de toți cei care nu cred că JFK nu a fost ucis de LHO. Având un astfel de dispreț pentru teoreticienii conspirației, să nu vă întrebaţi de ce se concentrează pe apărarea singurului subiect, cel al conspiraţiei, abordat într-un nou grup. Unii ar putea crede că dezinformatorul este acolo pentru a încerca să demonstreze că toată lumea e nebună în legătură cu orice subiect, sau pur și simplu pentru a ignora grupul pentru care îşi exprimă un asemenea dispreţ. Sau, unii pot să concluzioneze că el are un motiv ascuns pentru care acțiunile lor sunt ignorate.
6) Emoții artificiale. Dezinformatorul are un sentimentalism ciudat, "artificial", şi o piele neobişnuit de groasă - o capacitate de a persevera şi de a persista chiar şi când se confruntă cu un val de critici copleșitoare şi intolerante. Aceasta tehnică vine dintr-un antrenament de tipul celor de la serviciile de informaţii, în care indiferent cât de relevante sunt dovezile, neagă totul şi refuză să reacţioneze emoţional sau să se implice.(s.n.) Pentru un expert în dezinformare emoţiile pot apărea ca artificiale. Oamenii obişnuiţi, atunci când răspund cu furie, de exemplu, își exprimă animozitatea prin respingere. Dezinformatorul profesionist va avea în general probleme pentru a-şi menţine imaginea, publicul fiind capricios în privinţa pretinselor emoții şi stilului de comunicare calm și impasibil. E doar o meserie și câteodată se pare că nu sunt capabili să-şi "joace rolul". La un moment dat pot avea un acces de furie, apoi pot exprima un dezinteres total şi din nou un acces de furie (un yo-yo emoțional). Având pielea groasă, niciun val copleşitor de critici nu-l va descuraja să-şi facă meseria şi va continua să utilizeze aceleaşi tehnici obişnuite, fără nicio ajustare. În mod obişnuit, un individ rațional, primind atâtea critici, îşi face cu adevărat griji despre ce pot crede ceilalţi despre el și va încerca să-şi îmbunătățească stilul de comunicare sau pur și simplu va renunţa.
7) Incoerent. Dezinformatorul are, de asemenea, tendinta de a face greșeli care trădează adevăratele sale motivații. Acest lucru se poate datora faptului că nici el nu știe cu adevărat subiectul sau pentru că este un pic "freudian". Am observat că, de multe ori, dezinformatorul citează pur și simplu informații contradictorii care se neutralizează reciproc. De exemplu, unul dintre ei a pretins că este un pilot al Forţelor Aeriene, însă stilul său de scriere dovedea lipsa de educaţie (ortografie, gramatică, stil incoerent) demonstrând astfel că nu are studii superioare. Nu cunosc mulți piloți ai Forţelor Aeriene fără diplomă universitară. Un altul a declarat, printre altele, că nu știe nimic despre un anumit subiect, susținând ulterior că este de fapt expert în materie.
8) Timpul de răspuns. În cadrul grupurilor de știri (newsgroups) s-a descoperit recent factorul "timp de raspuns". Există trei moduri în care funcionează, mai ales când guvernul sau o altă persoană cu o anumită putere este implicată într-o operaţiune de disimulare. 8.a) Orice postare pe un NG scrisă de un suporter care vizează adevărul poate duce la un răspuns imediat. Guvernul precum şi alte persoane abilitate își pot permite să plătească oameni care să urmarească discuţia şi să găsească o oportunitate de a provoca avarii. Dezinformarea în NG se face numai dacă cititorul o doreşte. Este necesar un răspuns rapid, altfel vizitatorul poate sesiza adevărul. 8.b) Atunci când este vorba de un dezinformator direct, prin e-mail de exemplu, întârzierea este necesară şi va fi de obicei de minimum 48-72h. Acest lucru permite să se formeze o echipă care să se consulte cu privire la adoptarea unui răspuns strategic cu un bun efect şi chiar să "obțină permisiunea" sau instrucțiunile unei autorităţi ierarhic superioare. 8.c) În exemplul 1 de mai sus, pentru grupuri noi, se va întâlni adesea cazul în care se pun în aplicare mijloace mai puternice după întârzierea de 48-72h. Acest lucru este valabil mai ales atunci când solicitantul adevărului şi comentariile sale sunt considerate mai importante şi au potenţialul de a dezvălui adevărul. Astfel, cel care dezvluie adevărul va fi atacat de două ori pentru același păcat.
CUM SE POATE REPERA UN SPION
O modalitate de a neutraliza potențialii activişti este de a le oferi posibilitatea apartenenței la un grup care face lucruri rele. De ce
1) Nu primește răspunsuri la mesaje
2) Își iroseşte o mulţime de timp
3) Activistul este frustrat și descurajat
4) Nu se realizează nimic bun
FBI și informatorii săi precum şi polițiştii sub acoperire vor invada orice grup şi vor stabili organizații activiste de tip "bidon". Scopul lor este de a preveni apariția de mişcari reale, de exemplu pro-justiție sau pro-ecologice. Agenți vin în grupuri mici, medii sau mari. Pot proveni din diferite medii etnice. Pot fi bărbați sau femei.
Dimensiunea unui grup sau a unei mișcări infiltrate nu este importantă. Potențialul de extindere al mișcării atrage spioni și sabotori.
Această broșură prezintă tehnicile utilizate de agenți pentru a încetini lucrurile, pentru a face ca operațiunile să fie ratate, pentru a distruge mișcările şi a supraveghea activiştii. Munca agentului este de a împiedica activiştii să părasească un astfel de grup, pentru a-i ţine sub control.
În anumite situații, pentru a menţine controlul, agentul îi va spune activistului :
"Tu eşti cel care divizează mișcarea."
[Aici, am inclus motivele psihologice care fac ca această manevră să functioneze în controlarea oamenilor]
Aceasta va da naștere unui sentiment de vinovăție. Mulți oameni pot fi controlaţi prin culpabilizare. Agenții stabilesc relații cu activiștii prin intermediul unei deghizări bine cunoscute, precum cea a "dedicării față de cauză." Datorită devotamentului lor des proclamat (precum şi a acțiunilor făcute pentru a-l dovedi), atunci când critică activiştii, el sau ea - fiind cu adevărat dedicaţi mișcării - sunt convinşi că toate problemele sunt din vina LOR. Acest lucru se explică prin faptul că cineva cu adevărat dedicat tinde să creadă că toată lumea are o conștiință și că nimeni n-ar disimula şi nici n-ar minţi făcând-o "în mod special". E uimitor să vezi cât de departe pot ajunge agenţii cu manipularea unui activist, deoarece activistul va căuta în mod constant scuze în favoarea agentului care se declară în mod regulat drept fidel al cauzei. Deși îl suspectează ocazional pe agent, ei îşi vor pune ochelari de cal în timp ce raționează, făcând asta inconștient - "nu o face în mod special " ... "i-aş putea ajuta prin a-l ierta şi accepta"... etc.
Agentul îi va spune activistului :
"Ești un conducător !"
Acest lucru îi va permite activistului sa-și îmbunățească încrederea în sine. Admirația sa narcisistă faţă de propriile sale intenţii altruiste/activiste va crește atât de mult încât el sau ea va admira în mod conștient declarațiile altruiste ale agentului, care sunt în mod deliberat concepute pentru a le reflecta pe cele ale activistului. Este vorba despre o "falsă identificare răuvoitoare". Acesta este procesul prin care agentul va imita în mod conștient sau simula un anumit comportament pentru a încuraja un activist să se identifice cu el, sporind astfel vulnerabilitatea activistui în raport cu exploatarea sa. Agentul va stimula cele mai subtile concepte despre sine ale activistului.
Activiștii şi cei care au principii altruiste sunt mai vulnerabili la falsa identificare răuvoitoare, mai ales în timp lucrului cu agentul, când interacțiunile includ probleme legate de abilitățile, cunoștințele sau autonomia lor.
Scopul agentului este de a crește empatie generală a activistului față de agent, printr-un proces de identificare cu false auto-concepte legate de activist.
Cel mai comun exemplu al acestui proces este agentul care-l va complimenta pe activist pentru abilitățile sale, cunoștințele și valoarea sa pentru mișcare. La un nivel mai subtil, agentul va simula caracteristicile și manierismele activistului. Acest lucru va ajuta la promovarea identificării prin mimică și sentimente de "înfrățire" (gemeni). Nu este ceva necunoscut pentru un activist, iubitor de a primi ajutorul și abilitățile de bun agent, ajungând în situația de a lua în considerare încălcări etice și chiar un comportament ilegal, de fapt fiind în serviciul agentului care-l monitorizează.
"Simțul perfecțiunii" [un auto-concept] este îmbunătățit, și o legătură puternică de empatie este țesută cu agentul prin imitații și simulări ale propriei sale investiții narcisiste, a victimei. [Auto-concept] Este vorba, în cazul în care activistul o știe, în adâncul său, de propriul lui devotament față de cauză, pe care îl proiectează asupra agentului care "îl reflectă".
Activiștii vor fi păcăliţi, gândind că agentul le împărtășește sentimentele de identificare și legăturile. În configurația unei mișcări/activism rolurile sociale jucate de activiști în confruntarea vis-à-vis de societate/guvern, încurajezează procesul de separare intrapsihică continuă, astfel încât "alianțele-gemeni" între activist și agent pot face sectoare întregi ale percepţiei realității inaccesibile activistului. Ei, literalmente, "pierd contactul cu realitatea".
Activiștii care îşi neagă propriile investiții narcisiste [nu au o idee foarte bună despre propriile lor concepte și CARE sunt aceste concepte] și care în mod conștient se percep ca "ajutoare" dotate cu un oarecare altruism sunt extrem de vulnerabili la simulările afective (emoționale) ale agentului de monitorizare.
Empatia este încurajată de activist, prin exprimarea vizibilă a afecţiunii. Prezența lacrimilor, a tristeții, a dorinței, a remușcării, a vinei, pot declanșa în activistul orientat spre ajutorare un puternic sentiment de compasiune, în acelaşi timp cu creșterea inconștientă a investiției narcisiste în sine .
Exprimarea unor astfel de afecţiuni simulate pot fi destul de irezistibile pentru cel căruia i se adresează, și dificil de deosebit de o emoție profundă.
Acest lucru poate fi de obicei identificat prin două evenimente: în primul rând, activistul care şi-a analizat propriile rădăcini narcisiste și este conștient de potențialul său de a deveni "dependent emotional", va fi capabil să rămână calm și indiferent față de aceste efuziuni emoțională din partea agentului.
În urma aceastei atitudini liniștite și insensibile, al doilea eveniment se va întâmpla: agentul va reacționa prea repede la o astfel de expresie afectivă, lăsând activistului o impresie de tipul "piesa s-a încheiat, cortina a căzut", iar înșelăciunea, pentru moment, s-a încheiat. Atunci agentul se va îndrepta rapid spre următoarea victimă/activist.
Faptul este că mișcarea nu are nevoie de un lider, ea are nevoie de ANIMATORI (persoane care se ocupă de făcut una-alta). "Urmați liderul" este o pierdere de timp.
Un agent bun va dori să-şi întâlnească victima cât mai des posibil. El sau ea va vorbi foarte mult fără să spună nimic. Unii se pot aștepta la un atac violent prin discuții lungi şi fără noimă.
Unii agenți uzeaza de tehnici insistente, arogante sau defensive:
1) Perturbarea ordinii de zi
2) Deturnarea discuției
3) Întreruperi în mod repetat
4) Falsă ignoranță
5) Lansarea unei acuzații nefondate împotriva unei persoane
Numirea cuiva drept rasist, de exemplu. Această tactică este folosită pentru a discredita pe cineva în ochii altor membri ai grupului.
Sabotorii
Unii sabotori se pretind a fi activişti. Ei (sau ele) vor :
1) Scrie pliante enciclopedice (în prezent, site-uri web)
2) Printa pliante numai în limba engleză
3) Organiza demonstrații în locuri de care nimeni nu este interesat
4) Solicita finanțarea din partea oamenilor bogați în loc de a căuta sprijin de la clasa de mijloc
5) Face pancarte cu prea multe cuvinte confuze
6) Complica problemele
7) Formula revendicări eronate
8) Compromite obiectivul
9) Ţine discuții interminabile care vor duce la pierdere de timp pentru toată lumea. Agentul poate însoți aceste discuţii fără sfârșit cu băutură, droguri sau alte distracții, pentru a încetini activitatea activiştilor.
Provocatorii
1) Doresc să stabilească "liderii" pentru a-i pune pe poziţii, în scopul de a opri mișcarea
2) Sugerează să facă lucruri stupide, ilegale, pentru a crea probleme activiștilor
3) Încurajează militantismul
4) Vor să batjocorească autoritatea
5) Încearcă să compromită valorile activiștilor
6) Încearcă să instige la violenţă. Activismul vrea mereu să fie non-violent.
7) Încearcă să provoace o revoltă printre oameni nepregătiți să interpreteze răspunsul autorităților
Informatorii
1) Vor ca toată lumea să se înscrie undeva
2) Pun o mulțime de întrebări (colectare de informații)
3) Vor să știe la ce evenimente si-au planificat participarea activiştii
4) Încearcă să-l facă pe activist să se apere, pentru a-i identifica convingerile, obiectivele și nivelul de angajament
Recrutarea
Activiști legitimi nu duc un dialog prelungit cu cei recrutaţi. Acțiunile lor, credințele și obiectivele vorbesc de la sine. Grupurile care recrutează după sistem misionar, militar sau de tip partid politic sunt mişcări false sau mișcări create de agenții.
Urmărirea
ÎNTOTDEAUNA trebuie să presupunem că suntem sub supraveghere. În acest moment, dacă NU EŞTI sub supraveghere, nu ești un activist foarte bun!
Tactici de intimidare
Ei le folosesc.
Astfel de tactici includ calomnia, injuriile, amenințările, apropierea de activiștii nemulţumiţi sau îngrijoraţi pentru a-i convinge (prin tactici de psihologie descrise mai sus) să se întoarcă împotriva mișcării și să depună mărturii false împotriva foștilor lor colegi. Ei vor planta substanțe ilegale la domiciliul activiștilor și vor monta o arestare ; vor planta informații false și vor înscena o "revelație", vor trimite scrisori incriminatoare [e-mail] în numele activiștilor, și mult mai multe. Vor face cam tot ceea ce societatea le va permite.
Această broşură nu acoperă toate tehnicile folosite de agenții pentru a sabota vieţile activiștilor sinceri și dedicaţi.
În cazul în care un agent este "expus", el sau ea va fi transferat(ă) sau înlocuit(ă).
COINTELPRO este încă în funcțiune astăzi sub un nume de cod diferit. El nu mai apare în scripte pentru a se evita să fie descoperită ilegalitatea îngrădirii libertăţii de informare.
Scopul programului de contraspionaj al FBI: expune, perturbă, deviază, discreditează și neutralizează persoanele pe care FBI-ul le consideră opuse intereselor naționale. "Securitate națională" se referă la securitatea așa cum este ea stabilită de către FBI, pentru a preveni oamenii să fie informați cu privire la lucrurile vicioase efectuate de acesta, cu încălcarea libertăților civile ale persoanelor.
Pe scurt: 17 tehnici pentru a îngropa adevărul
Acuzaţii puternice și credibile de desfăşurare a unor activități criminale pot dărâma un guvern. Când guvernul nu are o apărare eficientă și bazată pe dovezi, alte tehnici trebuie să fie angajate. Succesul acestor tehnici depinde în mare măsură de o presă cooperantă și complezentă mai degraba decât de o simplă opoziție simbolică.
1. Păstrează tăcerea. Ce nu apare la ştiri nu s-a întâmplat, nu există.
2. Indignarea regizată. De asemenea, cunoscută sub numele de stratagema "Cum de îndrăznești ?".
3. Califică toate acuzaţiile ca fiind "zvonuri" sau, mai bine, de "zvonuri zevzece". Dacă, în ciuda lipsei de informații, publicul este totuşi la curent cu anumite fapte suspecte, acesata este numai datorită "zvonurilor". (În cazul în care aceştia au tendința de a crede "zvonurile", este, probabil, fiindcă sunt pur și simplu "paranoici" sau "isterici").
4. Demolează argumentul sperietoare. Nu te ocupa decât de cele mai slabe aspecte ale celor mai slabe acuzaţiii. Chiar mai bine, crează propriul argument sperietoare. Inventează zvonuri nebuneşti false (sau crează povești false) și lansează-le atunci când par să discrediteze toate acuzaţiile, fie ele reale sau fanteziste.
5. Foloseşte cuvinte precum "teoretician al conspiratiei", "scandalagiu", "morocănos", "nebun", "smintit", și, desigur, "bârfitor", pentru a descrie scepticii. Asigură-te că vei folosi verbe puternice și adjective atunci când vei caracteriza acuzaţiile, și expresii "mai rezonabile" în apărarea guvernului și susținătorilor săi. Trebuie să fii atent spre a evita discuții deschise cu toate persoanele pe care le-ai calomniat.
6. Contestă motivațiile. Încearcă să marginalizezi criticii, sugerând cu tărie că ei nu sunt cu adevărat interesați de adevăr, ci servesc doar un scop politic sau doresc doar să obţină bani.
7. Invocă autoritatea. Aici presa controlată și falsa opoziție pot fi foarte utile.
8. Minimalizează acuzațiile ca fiind "vechea placă".
9. Scuipă numai jumătate din ce-ai de zis. Acest lucru este, de asemenea, cunoscut sub numele de "mărturisire și evitare". În acest fel, poţi da impresia de sinceritate și onestitate în timp ce îţi recunoşti "greșelile", dar numai pe cele fără consecințe, și niciuna penală. Această stratagemă necesită adesea existența unui plan B, diferit de cel original.
10. Descrie infracţiunile ca fiind, într-adevăr, incredibil de complexe, și dovezile, de negăsit.
11. Foloseste raţionamentul invers, prin metoda deductivă, ca o răzbunare. Cu o deducţie riguroasă, dovezile cele mai scandaloase îsi pierd toată credibilitatea. Exemplu: Avem o presă complet liberă. Dacă există dovezi care să ateste că scrisoarea de "sinucidere" a lui Vince Foster ar fi fost falsificată, ar fi spus-o. Ei n-au dat această știre, astfel încât nu există nicio astfel de dovadă.
12. Cere scepticilor să rezolve complet crima. Exemplu: Dacă Foster a fost ucis, cine l-a ucis, și de ce?
13. Schimba subiectul. Aceasta tehnică include crearea și/sau publicarea de distrageri.
14. Spune despre faptele incriminatoare ușoare, dar nu mai face nimic în plus. Aceasta este adesea comparată cu tactica "muşcă şi fugi".
15. Minte sincer, cu nerușinare. Una dintre cele mai eficiente modalități de a face acest lucru este de a atribui "faptele" oferite publicului unei surse cu un nume plauzibil, dar anonimă.
16. Pentru a extinde un pic mai mult punctele 4 si 5, fă astfel încât proprii acoliți "să demaşte ei înşişi scandaluri și apere cauze populare". Sarcina lor este de a contracara adversarii reali și de a trage şuturi pe tot terenul. O alternativă este să plăteşti oameni bogați pentru aşa ceva. Ei vor pretinde că îşi cheltuie banii lor proprii.
17. Inundă Internetul cu agenţi. Acesta este răspunsul la întrebarea, "ce l-ar putea împinge pe cineva să-și petreacă ore întregi pe forumuri de știri de pe Internet pentru a apăra guvernul și/sau presa și să discrediteze critica autentică ?" (s.n.)Autoritățile nu au suficienţi apărători prin ziare, reviste, radiouri și televiziuni ? Unii ar putea crede că refuzul de a publica scrisori critice și apelurile serioase sau interzicerea unor talk-show la radio este suficient ca şi control, dar se pare că nu este cazul.
Sper că aţi învăţat șmecheriile și acum știți un pic mai bine să citiţi printre rânduri ceea ce se întâmplă pe net și pe forumuri.
( http://dincolodestiri.blogspot.ro/2013/04/tehnicile-secrete-pentru-controlarea.html)
Sursa: http://korben.info/techniques-secretes-controler-forums-opinion-publique.html
Observatie. Materialul citat si tehnicile descrise anterior nu cuprind intreaga varietate a tehnicilor de atac, hartuire, intimidare, discreditare , presiune psihologica ,etc. folosite la noi si care au o foarte lunga traditie.
5. Linsajul mediatic
Linșajul mediatic în politica și mass media românească.
Definiţie şi scurte explicaţii
Definiţie şi scurte explicaţii
ION NOVĂCESCU
[Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca]
[Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca]
Abstract:
The Monitoring Report of justice in Romania, published by the European Commission in late January of this year, has sparked an intense controversy in Romanian politics between the president of Romania and the prime minister of the country, which has focused on the mediatic lynching who was practiced against the judges and the anti-corruption prosecutors. This article defines and analyzes the mediatic lynching and its specific features that distinguish it from a press campaign.Keywords: the media lynching; press campaign; romanian politics; the Mechanism for Cooperation and Verification; E.U. report
După publicarea recentului raport de monitorizare a justiţiei din România1, demers realizat în baza Mecanismului de Cooperare şi Verificare (M.C.V.) şi, mai ales după răspunsul oficial al României la acest raport, exprimat de preşedintele Traian Băsescu, dezbaterea publică s-a concentrat în jurul unui concept mediatic, cu înţeles şi practici macabre. În zilele care au urmat publicării raportului M.C.V., în platourile TV de ştiri şi-n paginile ziarelor politice au cursacuzele referitoare la folosirea excesivă şi în interes ocult contra unor oficiali din Justiţie, a unui demers mediatic specific, căruia i se atribuie conotaţii şi practici non-jurnalistice, demers cunoscut sub numele de linşaj mediatic. Practic, politicienii, analiştii, ziariştii prezenţi în talkshow-urile televiziunilor, sau în paginile ziarelor, ori publicul anonim care comentează în subsolul articolelor publicate în presa online, au operat intens, în funcţie de interesul politic şi comercial, sau în în funcţie de simpatie, ori antipatie cu acest concept fără a-l defini şi explica.2 Ba mai mult decât atât, dezbaterea a devenit pătimaşă când în această polemică mediatică şi politică s-au implicat, pe rând, premierul şi preşedintele României pentru a acuza sau menţiona, în funcţie de interesul politic, unul din grupurile mediatice suspectate că ar fi practicat linşajul mediatic la adresa unor înalţi magistraţi sau inspectori ai Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.).3 Din acel moment, conceptul de linşaj mediatic a început să fie folosit ca armă politică de compromitere şi decredibilizare publică a uneia sau a alteia dintre grupările politico-mediatice aflate în conflict pe scena internă, cum că ar folosi practici non-jurnalistice şi anti-europene pentru a-şi satisface interesele private şi de grup în realaţia cu justiţia română.4 Recunoaştem că definirea şi explicarea conceptului de mai sus ar fi fost destul de dificilă având în vedere inexistenţa, în literatura românească de specialitate, a unei lucrări de specialitate care să definească şi să analizeze conceptul şi practicile sale specifice.
Încercând să elaborăm o definiţie a conceptului cu care operăm, noi credem că linşajul mediatic este operaţiunea mediatică non-jurnalistică5, deosebit de agresivă, amplă şi uneori de lungă durată, promovată de către una sau mai multe instituţii media, coalizate sau nu, care acţionează premeditat, ori reactiv, împotriva unui individ, de obicei cu statut de persoană publică, în scopul compromiterii şi distrugerii credibilităţii şi reputaţiei sale. Scopul şi motivaţia unui linşaj mediatic le reprezintă eliminarea de pe scena publică (sau pur şi simplu dintr-o anumită funcţie, structură etc) a unei persoane care împiedică sau deranjează satisfacerea unui anumit interes, fie acela privat sau de grup; ori acea persoană a devenit inamic public din diverse motive şi interese sau, pur şi simplu, accidental.
Din punct de vedere fenomenologic, linşajul mediatic are două identităţi distincte, generate de ariile diferite în care se manifestă: în plan general (ca atitudine şi manifestare a mass media în cadrul societăţii) şi în plan particular/individual. La nivelul unei societăţi/comunităţi (naţionale sau locale), linşajul mediatic este cea mai agresivă formă de manifestare a forţei şi orgoliului puterii mass media, cea care este considerată a fi cea de-a patra putere în stat, dar care, în realitate, are un statut de putere neoficială a regimului democratic. Având în vedere statutul său neoficial, precum şi relaţiile sale de inferioritate constituţională cu cele trei puteri oficiale ale democraţiei: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească, mass media simte uneori nevoia să-şi manifeste nu numai frustrarea faţă de acest statut al său, golit de autoritatea legală, ci şi imensa sa putere, în scopul intimidării/descurajării sau câştigării respectului celorlalte trei puteri legale şi oficiale. Pe lângă satisfacerea intereselor oculte şi de obicei restrânse, aceasta este raţiunea formală şi oarecum ideologică în numele căreia, periodic, reprezentanţi de seamă ai celorlalte trei puteri constituţionale ale statului democratic sunt „biciuite”, ori „sacrificate” public pe altarul puterii şi autorităţii Celei de-a Patra Puteri.
Evident, se pune întrebarea: ce sau cine anume asigură o asemenea libertate şi forţă de distrugere mass mediei şi, implicit linşajului mediatic, ca una dintre manifestările sale în societate. Pe de-o parte, opinia publică, în numele căreia A Patra Putere acţionează şi căreia i se adresează pentru a contra-semna actul său de justiţie mediatică6 şi, în al doilea rând, imaginea publică a unei instituţii sau persoane. „Acum imaginea înseamnă totul”, susţine Matt Haig într-o lucrare dedicată brandurilor şi conceptului de imagine publică.7Imaginea publică a personajului politic, spre exemplu, a ajuns să însemne totul odată cu introducerea votului universal, când alegătorii votează mai mult percepţia lor personală asupra acelui politician, decât calităţile şi capacităţile, ori realizările acestuia. La fel este şi în cazul celorlalte gulere albe din cadrul puterii judecătoreşti sau a instituţiilor care compun cele trei puteri constituţionale. Pur şi simplu este vorba despre percepţia pe care publicul o are asupra acestora. E uşor de înţeles cine anume poate întări sau modifica percepţia publică asupra unui politician, magistrat, ori înalt funcţionar al statului; sau cu alte cuvine: cine poate tulbura limpezimea apei. Mass media este puterea, magicianul care poate poate crea plus valoare de marcă sau poate cauza pierderea oricărei valori a brandului politic/de justiţie8 etc. peste noapte. Aici, în această ecuaţie de zidire sau de distrugere a credibilităţii şi valorii emoţionale a unui brand politic/al justiţiei etc. se află sursa libertăţii şi a puterii mass media şi a linşajului mediatic. Un politician/un partid cu imagine proastă nu va fi votat sau va ajunge să piardă puterea pentru că astăzi, în România, imaginea lor publică reprezintă, din păcate, cam unicul capital de care dispun aceşti subiecţi publici. Aşa că, e simplu de înţeles de ce linşajul mediatic ajunge să îngrozească şi să fie de temut9. Acum mai bine de 100 de ani, Gustave Le Bon, în Psihologia mulţimilor, ştia că „tot ceea ce impresionează puternic imaginaţia mulţimilor trebuie să aibă forma unei imagini şocante şi limpezi.” În acelaşi timp, arăta el, “nu faptele prin ele însele sunt cele care impresionează imaginaţia populară, ci modul în care sunt prezentate. Aceste fapte trebuie să producă prin condensare, dacă mă pot exprima astfel, o imagine şocantă, care să ocupe şi să obsedeze mintea. Să cunoşti arta de a impresiona imaginaţia mulţimilor înseamnă să cunoşti arta de a le cârmui”. 10 Aceasta este tactica şi în acelaşi timp metoda de lucru a linşajului mediatic, dar şi a mass media, în general în competiţia sa pentru autoritate şi respect cu puterile constituţionale ale regimului democratic, şi nu numai.
În plan particular/individual, linşajul mediatic – ca formă agresivă de comunicare şi manipulare publică – este generat de ceea ce am putea denumi Forţa Întunecată a Celei de-a Patra Puteri a statului democratic. Ritualul unui linşaj mediatic presupune executarea în piaţă a inamicului public, după ce, în prealabil, acesta a fost declarat persona non grata şi „condamnat” de către „sentimentul public”, fabricat artificial şi manipulator în laboratoarele instituţiilor media, transformate în acuzatori publici, ori revărsat natural din conştiinţa publică, indignată de o anumită faptă reprobabilă.
În altă ordine de idei, linşajul mediatic este manifestarea excesivă a arbitrariului şi lipsei de scrupule a Celei de-a Patra Puteri. Prin raţiunea şi formele sale de manifestare non-jurnalistice, linşajul mediatic nu are nimic de-aface cu principiile şi nevoile interesului public, ori cu normele deontologice care guvernează activitatea jurnalistică. Pur şi simplu, prin intermediul linşajului mediatic şi de obicei în baza unui interes major şi ocult, o persoană publică este discreditată la nivelul percepţiei publice, în numele libertăţii de opinie şi exprimare, de către jurnaliştii, prezentatorii sau moderatorii uneia sau a mai multor instituţii media care, într-un anumit cadru şi pe baza unui anumit scenariu, dezvăluie (denunţă), incriminează, condamnă şi execută simbolic acea persoană, cu statut de inculpat public.11
Din aceste motive, linşajul mediatic, deşi poate fi confundat, nu are nimic în comun cu o campanie de presă. În timp ce o campanie de presă luptă pentru o cauză nobilă sau pentru promovarea unui interes public, linşajul mediatic vizează satisfacerea unui interes privat sau cel mult de grup. Apoi, elementul definitoriu şi scopul fundamental al unei campanii de presă este construcţia, în timp ce, în cazul linşajului mediatic, scopul principal este distrugerea adversarului ori a personajului care deranjează sau a fost declarat „inamic public. O altă diferentă majoră constă în metodele de acţiune, sau mai bine spus de luptă mediatică. O campanie de presă operează cu tot registrul deontologic al genurilor jurnalistice: ştiri, anchete, reportaje, interviuri, talkshow-uri, editoriale, comentarii, analize, în cele mai multe cazuri produse şi difuzate în conformitate cu regulile şi valorile deontologiei jurnalistice, dintre care cele mai importante sunt obiectivitatea, imparţialitatea şi preponderenţa interesului public faţă de cel privat. De partea cealaltă, şi linşajul mediatic se foloseşte de o parte din genurile jurnalistice, în special de: ştiri, anchete, dezvăluiri, talk show-uri, editoriale şi mai ales articole de opinie, cu diferenţa majoră că producţia şi difuzarea acestora nu respectă normele deontologice şi principiile interesului public. În fapt, linşajul mediatic operează şi de fapt se bazează pe un singur instrument de luptă mediatică non-jurnalistică (arbitrar şi abuziv), şi anume: atacul la persoană. Această metodă non-jurnalistică utilizează manipularea publică, prin prezentarea deformată a informaţiei şi este caracterizată de insulte, calomnii şi etichete defăimătoare, aplicate pe fruntea/imaginea publică a victimei. În bilanţul unui linşaj mediatic au preponderenţă materialele fabricate în „laboratoarele adevărului”, subiectivismul şi, evident, materialele de opinie, în timp ce, în cazul unei campanii de presă, majoritare vor fi materialele obiective şi imparţiale de informare. Diferenţa majoră, şi altfel spus, între cele două operaţiuni mediatice este că în cadrul unei campanii de presă publicul va auzi şi vocea celui incriminat, în timp ce „procedura” linşajului mediatic „permite” manifestarea zgomotoasă şi agresivă în „sala de judecată publică” doar a justiţiarilor mediatici.12
Indiferent de sursa media care o promovează (print, tv, online sau radio), o campanie de presă este un demers care este asumat şi, foarte important, exersat liber şi voluntar de către majoritatea membrilor unei redacţii, în timp ce linşajul mediatic este un act comandat şi este promovat de către un număr restrâns de jurnalişti, care-şi asumă şi de multe ori le convine rolul şi statutul de călăi mediatici. Aceşti actori publici, în multe cazuri jurnalişti cu mare experienţă, se preschimbă peste noapte şi se manifestă public, la ore şi în spaţii de mare audienţă, fără scrupule morale şi constrângeri deontologice, doar pentru a satisface interesul privat şi ocult în slujba căruia s-au angajat, dar şi propriile interese.
La urmă, dar nu în cele din urmă, diferenţa majoră dintre linşajul mediatic şi campania de presă constă şi în realităţile diferite cu care cele două operaţiuni mediatice operează. În timp ce o campanie de presă se desfăşoară în cadrele şi operează cu elementele realului, linşajul mediatic recurge des la ceea ce noi numim iluzionismul mediatic.13 Prin operaţiunea de iluzionism mediatic, prestigitatorul de presă X (instituţia/„jurnalistul”) fabrică în laboratorul său media (redacţie, cabină de montaj, calculator de producţie etc.), pentru cititorii şi privitorii săi, realitatea virtuală convenabilă, motivaţia şi emoţiile necesare pentru desfăşurarealegitimă şi cu succes a linşajului mediatic.
Aşa după cum s-au manifestat nu numai în România, ci aiurea-n lume, în funcţie de interesele care le provoacă şi le motivează, linşajele mediatice pot fi de scurtă ori lungă durată, înregistrându-se cazuri în care agresiunea mediatică poate să dureze chiar mai mulţi ani. În practica democratică românească, a votului universal, avem cazul primului linşaj mediatic din politica naţională, executat în 1919, timp de 333 de zile, de către jurnalistul, Const. Mille14 şi al său influent ziar, Adevărul, contra celui mai puternic om de stat al României Mari, premierul liberal Ion I.C. Brătianu. În urma acelui război politico-mediatic, de o agresivitate şi creativitate nemaintâlnite, omul politic liberal a fost trântit de la putere şi a pierdut primele alegeri organizate în România, în baza votului universal, ce tocmai fusese introdus de guvernul său, în noiembrie 1918. De atunci a rămas în conştiinţa colectivă celebra zicală: „nimeni nu poate câştiga un război cu presa!”. Sau, linşajele mediatice pot fi de scurtă durată şi de slabă intensitate, aşa cum a fost asaltul contra lui Iuliu Maniu, în 1920, al ziarului clujean România (patronat de către Octavian Goga), în baza rechizitoriului politic că acesta şi-ar fi însuşit fraudulos automobilul mareşalului von Mackensen, după retragerea acestuia şi a armatei sale din România, în noiembrie 1918. În perioada actuală avem linşajele mediatice pe care diferite instituţii şi trusturi media locale şi naţionale le practică mai ales la adresa unor politicieni rivali sau a altor personaje publice; cel mai renumit, intens şi amplu fiind linşajul mediatic practicat timp de mai mulţi ani de către un trust media contra şefului statului român.
Să mai precizăm că durata şi duritatea unui linşaj mediatic sunt determinate şi de: puterea de impact şi influenţare publică a instituţiei media preschimbată în justiţiar mediatic, de rezistenţa personală la agresiune şi stres a persoanei devenită inculpat/inamic public, de susţinerea (politică, mediatică ori corporativă) de care aceasta beneficiază în timpul agresiunii mediatice la care este supus şi nu în ultimul rând de evoluţia conjuncturii, în cadrul căreia includem şi evoluţiile sentimentului public. În fapt, succesul sau eşecul unui linşaj mediatic din raţiuni politice este asigurat de starea şi percepţiile sentimentului public faţă de un anumit personaj politc; mai precis de existenţa unui resentiment public la adresa acelui inculpat/inamic public. În măsura în care strategul unui linşaj mediatic ţine cont de existenţa sau nu a unui resentiment public la adresa unui politician pentru a declanşa agresiunea mediatică contra acestuia înseamnă că acel strateg ştie când este oportună o asemenea operaţiune politico-mediatică. În acelaşi timp, dacă strategul are capacitatea ca să alimenteze linşajul mediatic din umorile şi temerile resentimentului public şi mai ales să-l concentreze şi simbolizeze în şi prin propria sa acţiune, atunci acel strateg ştie cum trebuie să se facă un linşaj mediatic. Acest fapt este confirmat de istoria linşajul mediatic anti-brătienist din 1919, când succesul acestei agresiuni mediatice a ziaruluiAdevărul şi a jurnalistului Const. Mille, precum şi prăbuşirea politică şi electorală a premierului Ion I.C. Brătianu şi PNL-ului s-au datorat şi existenţei unui puternic resentiment public antiliberal, izvorât din dezastrul şi nenorocirile primului război mondial. Fără a avea la dispoziţie sondaje de opinie şi alte cercetări ori măsurători sociologice, justiţiarii mediatici ai anului 1919: Const. Mille, Gh. Costa-Foru, Constantin Bacalbaşa ori N.D. Cocea au simţit şi s-au urcat pe coama tsunami-ului public antiliberal, confiscându-l şi dirijându-l contra lui Ion I.C. Brătianu, pe care l-au portretizat în postura de Icoană a Răului, iar pe liberali ca pe cei mai mari duşmani şi paraziţi ai societăţii româneşti..
Pe un alt plan, o răsfoire sumară a unei istorii a linşajelor mediatice de aici şi din întreaga lume ne arată că, într-o proporţie covârşitoare, acestea au fost provocate de un interes economico-politic. Sunt nenumărate exemple, în acest sens, în istoria românească trecută şi contemporană, dintre care, unul s-a petrecut în perioada interbelică iar altele se petrec sub ochii noştrii. În cazul oamenilor politici români, Ion I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu, dar şi a altora din perioada interbelică şi actuală, linşajul mediatic, ca formă extremă de agresiune politico-mediatică, s-a manifestat şi a vizat, în principal, următoarele:
– a fost/este generat de interesul politic dar şi economic al adversarilor acestora, care urmăreau compromiterea şi distrugerea reputaţiei, credibilităţii şi autorităţii acestor oameni politici, atât în interiorul propriilor partide, cât şi pe scena politică, în viaţa publică dar mai ales în cadrul structurilor de putere ale statului român. Când spunem: interes politic şi economic avem în vedere influenţa, plus resursele şi repartizarea acestora, pe care omul politic supus linşajului mediatic le controla în virtutea statutului şi funcţiei pe care le avea.
– a vizat înlăturarea acestor oameni politici din fruntea partidelor pe care le conduceau şi în plus, în cazul lui Ion I.C. Brătianu, înlăturarea acestuia din fruntea guvernului României; explicaţia aceasta este valabilă şi pentru prezent, când linşajele mediatice au urmărit căderea unor lideri politici din fruntea partidelor sau din funcţiile înalte pe care le aveau; de premier sau şef al statului.
– a fost executat mediatic prin intermediul unor instituţii media (ziare, TV, on line) care, deşi clamau/clamează independenţa editorială şi politică, erau/sunt înregimentate politic în taberele adverse liderilor deveniţi ţinte politice.
– a reprezentat o supapă de evacuare a furiei publice, a frustrărilor şi traumelor sufleteşti naţionale, create şi amplificate în cadrul societăţii româneşti de primul război mondial, iar acum de criza economică.
În concluzie – şi privind lucrurile dintr-un unghi pozitiv - dincolo de excesele, abuzurile şi caracteristicile sale non-jurnalistice, linşajul mediatic poate fi considerat şi o formă de atenţionare şi sancţionare de către opinia publică a practicilor şi comportamentelor incorecte şi ilegale ale oficialilor celor trei puteri constituţionale.
Dacă admitem funcţia sa coercitivă, exercitată în numele opiniei publice şi a interesului general, pentru a corecta atitudinea şi comportamentul celor trei puteri oficiale, sub nicio formă nu se poate admite exercitarea linşajului mediatic, în numele unui interes ocult şi privat, şi folosit ca instrument de discreditare publică şi eliminare a unui individ dintr-o anumită funcţie sau structură a statului. Cu atât mai puţin se poate admite un linşaj mediatic executat din raţiuni de răzbunare, ori de pedepsire a unui individ, din diverse motive private ale unui jurnalist, instituţii sau patroni de media.
Dintr-o altă perspectivă – şi referindu-ne strict la viaţa politică românească actuală – politicienii români ar trebui să înţeleagă cât de şubredă şi de vremelnică e postura lor de „stăpâni” ai afacerilor publice în democraţie, atunci când Cuvântul şi Imaginea, mânuite de jurnalişti determinaţi, se năpustesc asupra lor pentru a-i prăvăli din jilţurile în care naţiunea i-a instalat temporar şi cu mandat precis.
Încercând să elaborăm o definiţie a conceptului cu care operăm, noi credem că linşajul mediatic este operaţiunea mediatică non-jurnalistică5, deosebit de agresivă, amplă şi uneori de lungă durată, promovată de către una sau mai multe instituţii media, coalizate sau nu, care acţionează premeditat, ori reactiv, împotriva unui individ, de obicei cu statut de persoană publică, în scopul compromiterii şi distrugerii credibilităţii şi reputaţiei sale. Scopul şi motivaţia unui linşaj mediatic le reprezintă eliminarea de pe scena publică (sau pur şi simplu dintr-o anumită funcţie, structură etc) a unei persoane care împiedică sau deranjează satisfacerea unui anumit interes, fie acela privat sau de grup; ori acea persoană a devenit inamic public din diverse motive şi interese sau, pur şi simplu, accidental.
Din punct de vedere fenomenologic, linşajul mediatic are două identităţi distincte, generate de ariile diferite în care se manifestă: în plan general (ca atitudine şi manifestare a mass media în cadrul societăţii) şi în plan particular/individual. La nivelul unei societăţi/comunităţi (naţionale sau locale), linşajul mediatic este cea mai agresivă formă de manifestare a forţei şi orgoliului puterii mass media, cea care este considerată a fi cea de-a patra putere în stat, dar care, în realitate, are un statut de putere neoficială a regimului democratic. Având în vedere statutul său neoficial, precum şi relaţiile sale de inferioritate constituţională cu cele trei puteri oficiale ale democraţiei: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească, mass media simte uneori nevoia să-şi manifeste nu numai frustrarea faţă de acest statut al său, golit de autoritatea legală, ci şi imensa sa putere, în scopul intimidării/descurajării sau câştigării respectului celorlalte trei puteri legale şi oficiale. Pe lângă satisfacerea intereselor oculte şi de obicei restrânse, aceasta este raţiunea formală şi oarecum ideologică în numele căreia, periodic, reprezentanţi de seamă ai celorlalte trei puteri constituţionale ale statului democratic sunt „biciuite”, ori „sacrificate” public pe altarul puterii şi autorităţii Celei de-a Patra Puteri.
Evident, se pune întrebarea: ce sau cine anume asigură o asemenea libertate şi forţă de distrugere mass mediei şi, implicit linşajului mediatic, ca una dintre manifestările sale în societate. Pe de-o parte, opinia publică, în numele căreia A Patra Putere acţionează şi căreia i se adresează pentru a contra-semna actul său de justiţie mediatică6 şi, în al doilea rând, imaginea publică a unei instituţii sau persoane. „Acum imaginea înseamnă totul”, susţine Matt Haig într-o lucrare dedicată brandurilor şi conceptului de imagine publică.7Imaginea publică a personajului politic, spre exemplu, a ajuns să însemne totul odată cu introducerea votului universal, când alegătorii votează mai mult percepţia lor personală asupra acelui politician, decât calităţile şi capacităţile, ori realizările acestuia. La fel este şi în cazul celorlalte gulere albe din cadrul puterii judecătoreşti sau a instituţiilor care compun cele trei puteri constituţionale. Pur şi simplu este vorba despre percepţia pe care publicul o are asupra acestora. E uşor de înţeles cine anume poate întări sau modifica percepţia publică asupra unui politician, magistrat, ori înalt funcţionar al statului; sau cu alte cuvine: cine poate tulbura limpezimea apei. Mass media este puterea, magicianul care poate poate crea plus valoare de marcă sau poate cauza pierderea oricărei valori a brandului politic/de justiţie8 etc. peste noapte. Aici, în această ecuaţie de zidire sau de distrugere a credibilităţii şi valorii emoţionale a unui brand politic/al justiţiei etc. se află sursa libertăţii şi a puterii mass media şi a linşajului mediatic. Un politician/un partid cu imagine proastă nu va fi votat sau va ajunge să piardă puterea pentru că astăzi, în România, imaginea lor publică reprezintă, din păcate, cam unicul capital de care dispun aceşti subiecţi publici. Aşa că, e simplu de înţeles de ce linşajul mediatic ajunge să îngrozească şi să fie de temut9. Acum mai bine de 100 de ani, Gustave Le Bon, în Psihologia mulţimilor, ştia că „tot ceea ce impresionează puternic imaginaţia mulţimilor trebuie să aibă forma unei imagini şocante şi limpezi.” În acelaşi timp, arăta el, “nu faptele prin ele însele sunt cele care impresionează imaginaţia populară, ci modul în care sunt prezentate. Aceste fapte trebuie să producă prin condensare, dacă mă pot exprima astfel, o imagine şocantă, care să ocupe şi să obsedeze mintea. Să cunoşti arta de a impresiona imaginaţia mulţimilor înseamnă să cunoşti arta de a le cârmui”. 10 Aceasta este tactica şi în acelaşi timp metoda de lucru a linşajului mediatic, dar şi a mass media, în general în competiţia sa pentru autoritate şi respect cu puterile constituţionale ale regimului democratic, şi nu numai.
În plan particular/individual, linşajul mediatic – ca formă agresivă de comunicare şi manipulare publică – este generat de ceea ce am putea denumi Forţa Întunecată a Celei de-a Patra Puteri a statului democratic. Ritualul unui linşaj mediatic presupune executarea în piaţă a inamicului public, după ce, în prealabil, acesta a fost declarat persona non grata şi „condamnat” de către „sentimentul public”, fabricat artificial şi manipulator în laboratoarele instituţiilor media, transformate în acuzatori publici, ori revărsat natural din conştiinţa publică, indignată de o anumită faptă reprobabilă.
În altă ordine de idei, linşajul mediatic este manifestarea excesivă a arbitrariului şi lipsei de scrupule a Celei de-a Patra Puteri. Prin raţiunea şi formele sale de manifestare non-jurnalistice, linşajul mediatic nu are nimic de-aface cu principiile şi nevoile interesului public, ori cu normele deontologice care guvernează activitatea jurnalistică. Pur şi simplu, prin intermediul linşajului mediatic şi de obicei în baza unui interes major şi ocult, o persoană publică este discreditată la nivelul percepţiei publice, în numele libertăţii de opinie şi exprimare, de către jurnaliştii, prezentatorii sau moderatorii uneia sau a mai multor instituţii media care, într-un anumit cadru şi pe baza unui anumit scenariu, dezvăluie (denunţă), incriminează, condamnă şi execută simbolic acea persoană, cu statut de inculpat public.11
Din aceste motive, linşajul mediatic, deşi poate fi confundat, nu are nimic în comun cu o campanie de presă. În timp ce o campanie de presă luptă pentru o cauză nobilă sau pentru promovarea unui interes public, linşajul mediatic vizează satisfacerea unui interes privat sau cel mult de grup. Apoi, elementul definitoriu şi scopul fundamental al unei campanii de presă este construcţia, în timp ce, în cazul linşajului mediatic, scopul principal este distrugerea adversarului ori a personajului care deranjează sau a fost declarat „inamic public. O altă diferentă majoră constă în metodele de acţiune, sau mai bine spus de luptă mediatică. O campanie de presă operează cu tot registrul deontologic al genurilor jurnalistice: ştiri, anchete, reportaje, interviuri, talkshow-uri, editoriale, comentarii, analize, în cele mai multe cazuri produse şi difuzate în conformitate cu regulile şi valorile deontologiei jurnalistice, dintre care cele mai importante sunt obiectivitatea, imparţialitatea şi preponderenţa interesului public faţă de cel privat. De partea cealaltă, şi linşajul mediatic se foloseşte de o parte din genurile jurnalistice, în special de: ştiri, anchete, dezvăluiri, talk show-uri, editoriale şi mai ales articole de opinie, cu diferenţa majoră că producţia şi difuzarea acestora nu respectă normele deontologice şi principiile interesului public. În fapt, linşajul mediatic operează şi de fapt se bazează pe un singur instrument de luptă mediatică non-jurnalistică (arbitrar şi abuziv), şi anume: atacul la persoană. Această metodă non-jurnalistică utilizează manipularea publică, prin prezentarea deformată a informaţiei şi este caracterizată de insulte, calomnii şi etichete defăimătoare, aplicate pe fruntea/imaginea publică a victimei. În bilanţul unui linşaj mediatic au preponderenţă materialele fabricate în „laboratoarele adevărului”, subiectivismul şi, evident, materialele de opinie, în timp ce, în cazul unei campanii de presă, majoritare vor fi materialele obiective şi imparţiale de informare. Diferenţa majoră, şi altfel spus, între cele două operaţiuni mediatice este că în cadrul unei campanii de presă publicul va auzi şi vocea celui incriminat, în timp ce „procedura” linşajului mediatic „permite” manifestarea zgomotoasă şi agresivă în „sala de judecată publică” doar a justiţiarilor mediatici.12
Indiferent de sursa media care o promovează (print, tv, online sau radio), o campanie de presă este un demers care este asumat şi, foarte important, exersat liber şi voluntar de către majoritatea membrilor unei redacţii, în timp ce linşajul mediatic este un act comandat şi este promovat de către un număr restrâns de jurnalişti, care-şi asumă şi de multe ori le convine rolul şi statutul de călăi mediatici. Aceşti actori publici, în multe cazuri jurnalişti cu mare experienţă, se preschimbă peste noapte şi se manifestă public, la ore şi în spaţii de mare audienţă, fără scrupule morale şi constrângeri deontologice, doar pentru a satisface interesul privat şi ocult în slujba căruia s-au angajat, dar şi propriile interese.
La urmă, dar nu în cele din urmă, diferenţa majoră dintre linşajul mediatic şi campania de presă constă şi în realităţile diferite cu care cele două operaţiuni mediatice operează. În timp ce o campanie de presă se desfăşoară în cadrele şi operează cu elementele realului, linşajul mediatic recurge des la ceea ce noi numim iluzionismul mediatic.13 Prin operaţiunea de iluzionism mediatic, prestigitatorul de presă X (instituţia/„jurnalistul”) fabrică în laboratorul său media (redacţie, cabină de montaj, calculator de producţie etc.), pentru cititorii şi privitorii săi, realitatea virtuală convenabilă, motivaţia şi emoţiile necesare pentru desfăşurarealegitimă şi cu succes a linşajului mediatic.
Aşa după cum s-au manifestat nu numai în România, ci aiurea-n lume, în funcţie de interesele care le provoacă şi le motivează, linşajele mediatice pot fi de scurtă ori lungă durată, înregistrându-se cazuri în care agresiunea mediatică poate să dureze chiar mai mulţi ani. În practica democratică românească, a votului universal, avem cazul primului linşaj mediatic din politica naţională, executat în 1919, timp de 333 de zile, de către jurnalistul, Const. Mille14 şi al său influent ziar, Adevărul, contra celui mai puternic om de stat al României Mari, premierul liberal Ion I.C. Brătianu. În urma acelui război politico-mediatic, de o agresivitate şi creativitate nemaintâlnite, omul politic liberal a fost trântit de la putere şi a pierdut primele alegeri organizate în România, în baza votului universal, ce tocmai fusese introdus de guvernul său, în noiembrie 1918. De atunci a rămas în conştiinţa colectivă celebra zicală: „nimeni nu poate câştiga un război cu presa!”. Sau, linşajele mediatice pot fi de scurtă durată şi de slabă intensitate, aşa cum a fost asaltul contra lui Iuliu Maniu, în 1920, al ziarului clujean România (patronat de către Octavian Goga), în baza rechizitoriului politic că acesta şi-ar fi însuşit fraudulos automobilul mareşalului von Mackensen, după retragerea acestuia şi a armatei sale din România, în noiembrie 1918. În perioada actuală avem linşajele mediatice pe care diferite instituţii şi trusturi media locale şi naţionale le practică mai ales la adresa unor politicieni rivali sau a altor personaje publice; cel mai renumit, intens şi amplu fiind linşajul mediatic practicat timp de mai mulţi ani de către un trust media contra şefului statului român.
Să mai precizăm că durata şi duritatea unui linşaj mediatic sunt determinate şi de: puterea de impact şi influenţare publică a instituţiei media preschimbată în justiţiar mediatic, de rezistenţa personală la agresiune şi stres a persoanei devenită inculpat/inamic public, de susţinerea (politică, mediatică ori corporativă) de care aceasta beneficiază în timpul agresiunii mediatice la care este supus şi nu în ultimul rând de evoluţia conjuncturii, în cadrul căreia includem şi evoluţiile sentimentului public. În fapt, succesul sau eşecul unui linşaj mediatic din raţiuni politice este asigurat de starea şi percepţiile sentimentului public faţă de un anumit personaj politc; mai precis de existenţa unui resentiment public la adresa acelui inculpat/inamic public. În măsura în care strategul unui linşaj mediatic ţine cont de existenţa sau nu a unui resentiment public la adresa unui politician pentru a declanşa agresiunea mediatică contra acestuia înseamnă că acel strateg ştie când este oportună o asemenea operaţiune politico-mediatică. În acelaşi timp, dacă strategul are capacitatea ca să alimenteze linşajul mediatic din umorile şi temerile resentimentului public şi mai ales să-l concentreze şi simbolizeze în şi prin propria sa acţiune, atunci acel strateg ştie cum trebuie să se facă un linşaj mediatic. Acest fapt este confirmat de istoria linşajul mediatic anti-brătienist din 1919, când succesul acestei agresiuni mediatice a ziaruluiAdevărul şi a jurnalistului Const. Mille, precum şi prăbuşirea politică şi electorală a premierului Ion I.C. Brătianu şi PNL-ului s-au datorat şi existenţei unui puternic resentiment public antiliberal, izvorât din dezastrul şi nenorocirile primului război mondial. Fără a avea la dispoziţie sondaje de opinie şi alte cercetări ori măsurători sociologice, justiţiarii mediatici ai anului 1919: Const. Mille, Gh. Costa-Foru, Constantin Bacalbaşa ori N.D. Cocea au simţit şi s-au urcat pe coama tsunami-ului public antiliberal, confiscându-l şi dirijându-l contra lui Ion I.C. Brătianu, pe care l-au portretizat în postura de Icoană a Răului, iar pe liberali ca pe cei mai mari duşmani şi paraziţi ai societăţii româneşti..
Pe un alt plan, o răsfoire sumară a unei istorii a linşajelor mediatice de aici şi din întreaga lume ne arată că, într-o proporţie covârşitoare, acestea au fost provocate de un interes economico-politic. Sunt nenumărate exemple, în acest sens, în istoria românească trecută şi contemporană, dintre care, unul s-a petrecut în perioada interbelică iar altele se petrec sub ochii noştrii. În cazul oamenilor politici români, Ion I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu, dar şi a altora din perioada interbelică şi actuală, linşajul mediatic, ca formă extremă de agresiune politico-mediatică, s-a manifestat şi a vizat, în principal, următoarele:
– a fost/este generat de interesul politic dar şi economic al adversarilor acestora, care urmăreau compromiterea şi distrugerea reputaţiei, credibilităţii şi autorităţii acestor oameni politici, atât în interiorul propriilor partide, cât şi pe scena politică, în viaţa publică dar mai ales în cadrul structurilor de putere ale statului român. Când spunem: interes politic şi economic avem în vedere influenţa, plus resursele şi repartizarea acestora, pe care omul politic supus linşajului mediatic le controla în virtutea statutului şi funcţiei pe care le avea.
– a vizat înlăturarea acestor oameni politici din fruntea partidelor pe care le conduceau şi în plus, în cazul lui Ion I.C. Brătianu, înlăturarea acestuia din fruntea guvernului României; explicaţia aceasta este valabilă şi pentru prezent, când linşajele mediatice au urmărit căderea unor lideri politici din fruntea partidelor sau din funcţiile înalte pe care le aveau; de premier sau şef al statului.
– a fost executat mediatic prin intermediul unor instituţii media (ziare, TV, on line) care, deşi clamau/clamează independenţa editorială şi politică, erau/sunt înregimentate politic în taberele adverse liderilor deveniţi ţinte politice.
– a reprezentat o supapă de evacuare a furiei publice, a frustrărilor şi traumelor sufleteşti naţionale, create şi amplificate în cadrul societăţii româneşti de primul război mondial, iar acum de criza economică.
În concluzie – şi privind lucrurile dintr-un unghi pozitiv - dincolo de excesele, abuzurile şi caracteristicile sale non-jurnalistice, linşajul mediatic poate fi considerat şi o formă de atenţionare şi sancţionare de către opinia publică a practicilor şi comportamentelor incorecte şi ilegale ale oficialilor celor trei puteri constituţionale.
Dacă admitem funcţia sa coercitivă, exercitată în numele opiniei publice şi a interesului general, pentru a corecta atitudinea şi comportamentul celor trei puteri oficiale, sub nicio formă nu se poate admite exercitarea linşajului mediatic, în numele unui interes ocult şi privat, şi folosit ca instrument de discreditare publică şi eliminare a unui individ dintr-o anumită funcţie sau structură a statului. Cu atât mai puţin se poate admite un linşaj mediatic executat din raţiuni de răzbunare, ori de pedepsire a unui individ, din diverse motive private ale unui jurnalist, instituţii sau patroni de media.
Dintr-o altă perspectivă – şi referindu-ne strict la viaţa politică românească actuală – politicienii români ar trebui să înţeleagă cât de şubredă şi de vremelnică e postura lor de „stăpâni” ai afacerilor publice în democraţie, atunci când Cuvântul şi Imaginea, mânuite de jurnalişti determinaţi, se năpustesc asupra lor pentru a-i prăvăli din jilţurile în care naţiunea i-a instalat temporar şi cu mandat precis.
Bibliografie
AVRAMESCU, Tiberiu, Constantin Mille. Tinereţea unui socialist, Bucureşti, Editura Politică, 1973.
BON, Le Gustave, Psihologia mulţimilor, Bucureşti, Editura Anima, 1990.
Comisia Europeană, Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, Bruxelles, 31.01.2013
MATT, Haig, Mari eşecuri ale unor branduri renumite , Bucureşti, Editura Meteorpress, 2008
MARCONI, Joe, Ghid practic de relaţii publice, Iaşi, Editura Polirom, 2007.
OLINS, Wally, Despre brand , Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003.
Presă
Adevărul, 19 februarie 1947
http://adevarul.ro/
http://www.agendadeiasi.ro/
http://www.b1.ro
http://ec.europa.eu
http://www.evz.ro/
http://www.romanialibera.ro/
AVRAMESCU, Tiberiu, Constantin Mille. Tinereţea unui socialist, Bucureşti, Editura Politică, 1973.
BON, Le Gustave, Psihologia mulţimilor, Bucureşti, Editura Anima, 1990.
Comisia Europeană, Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, Bruxelles, 31.01.2013
MATT, Haig, Mari eşecuri ale unor branduri renumite , Bucureşti, Editura Meteorpress, 2008
MARCONI, Joe, Ghid practic de relaţii publice, Iaşi, Editura Polirom, 2007.
OLINS, Wally, Despre brand , Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003.
Presă
Adevărul, 19 februarie 1947
http://adevarul.ro/
http://www.agendadeiasi.ro/
http://www.b1.ro
http://ec.europa.eu
http://www.evz.ro/
http://www.romanialibera.ro/
NOTE
1 Comisia Europeană a făcut public raportul său în baza M.C.V. pe Justiţie, în data de 30 ianuarie 2013. Paragraful referitor la mass media românească din acest raport a generat dezbateri aprinse despre o lege a presei şi, mai ales, despre linşajul mediatic exercitat de către anumite grupuri media asupra înalţilor oficiali din justiţie şi sistemul anticorupţie din România. “Revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului şi împotriva exercitării de presiuni nejustificate şi a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar şi a instituţiilor implicate în combaterea corupţiei. Ar trebui să se dea asigurări Consiliului Naţional al Audiovizualului cu privire la independenţa sa efectivă, iar acesta ar trebui să îşi îndeplinească pe deplin rolul prin instituirea şi aplicarea unui cod de conduită în această privinţă”, se specifică în Raportul MCV. Comisia Europeană, Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, Bruxelles, 30.01.2013, http://adevarul.ro/, accesat 30.01.2013; vezi şi: http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_en.htm, accesat 30.01.2013
2 Vezi: polemica violentă dintre grupurile mediatice concurente, respectiv Trustul Intact: Antena 3 şi Jurnalul Naţional, versus Trustul B1-Evenimentul Zilei. Referindu-se la acest război mediatic, publicaţia Agenda de Iaşi a publicat articolul: „Linsaj mediatic in direct! Ion Cristoiu a fost desfiintat complet de Mihai Gadea in emisiunea Sinteza Zilei - 03.02.2013”, http://www.agendadeiasi.ro/, accesat 04.02.2013
3 Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, în cadrul unei declaraţii de presă făcute la Palatul Cotroceni, în data de 3 februarie 2013, că: “instituţia care reglementează audiovizualul ar trebui să facă nişte reguli pentru evitarea linşajelor mediatice. Nu vreau să mă bag în acest subiect, doar citesc corect raportul. Spun doar că au fost oameni care nu meritau să fie linşaţi. Aceste lucruri se aud la Bruxelles, iar instituţia care trebuie să reglementeze aceste lucruri este Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi desigur justiţia.” http://www.b1.ro/tag/linsaj-mediatic , accesat 03.02.2013 Anterior acestui moment, premierul Victor Ponta a trimis vineri, 1 februarie 2013, o scrisoare conducerii ziarului Evenimentului Zilei, (EVZ) în care susţinea că „o serie de acţiuni” ale publicaţiei vin în totală contradicţie cu recomandările pe care Raportul pe justiţie al Comisiei Europene le face României. Şeful Guvernului susţinea că EVZ pune presiune „directă” pe justiţie şi pe CNA. „De vreo patru zile, e o campanie în Evenimentul Zilei, la fel de violentă ca la Antena 3, chiar mai violentă, prin care a făcut presiuni asupra unui proces în curs. În fiecare zi se scrie cât de rău este CNA”, a declarat premierul. Mircea Marian, Dan Istratie, „Premierul susţine că a făcut un „exerciţiu de sinceritate” cu Evenimentul Zilei”, http://www.evz.ro/, accesat 01.02.2013
4 Ziarele România Liberă şi Evenimentul Zilei au preluat şi dezbătut, în cursul lunii decembrie a anului 2012, un articol publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung, intitulat: „Linşajul mediatic din România”, în cuprinsul căruia jurnalistul german, Karl-Peter Schwarz, acuza trustul Intact şi în special postul TV Antena 3 că ar fi practicat linşajul mediatic la adresa şefului A.N.I. “Nu doar Horia Georgescu este suspus atacurilor mediatice din România, ci şi alţii, printre care şi unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale a României, Iulia Motoc. Despre ea, cei de la Antena 3 au spus că este „bolnavă mintal”. Nici judecătorul Cristi Dănileţ nu a scăpat: el a fost acuzat de „pedofilie” pe baza unei fotografii în care apare cu fiica sa”, scria ziarul România Liberă despre articolul din FAZ, în ediţia sa on line din data de 3 decembrie 2012. Adrian Toma, „Frankfurter Allgemeine Zeitung, despre FRICA ce DOMNEŞTE în ROMÂNIA şi LINŞAJUL MEDIATIC de dinaintea alegerilor parlamentare”, http://www.romanialibera.ro/, accesat 03.12.2012 ; Vezi şi: Mircea Marian, „Un nou articol în FAZ: „Linsaj mediatic” şi „teroare psihică” la Antena 3”, http://www.evz.ro/, accesat 03.12.2012.
5 Prin „operaţiunea mediatică non-jurnalistică” înţelegem acel demers mediatic al unei instituţii media, care nu respectă normele deontologice ale jurnalismului profesionist.
6 Justiţia mediatică sau tele-justiţia sunt concepte şi, din păcate, practici din ce în ce mai frecvent folosite în societatea românească, caracterizate prin „acuzarea”, „judecarea” şi „condamnarea” simbolică a unui personaj în platourile talk show-urilor TV sau în paginile ziarelor, înainte ca justiţia să pronunţe un verdict definitiv şi irevocabil. Una din principalele manifestări ale telejustiţiei o reprezintă publicarea ilegală în mass media a unor fragmente din rechizitoriul întocmit de procurori şi, mai ales, a interceptărilor unor convorbiri telefonice, pe baza cărora justiţiarii mediatici pronunţă sentinţele de compromitere publică.
7 Matt Haig, Mari eşecuri ale unor branduri renumite (Bucureşti, Editura Meteorpress, 2008), 16.; Joe Marconi susţine că „imaginea este ceea ce majoritatea publicului percepe probabil a fi reprezentarea subiectului.” Joe Marconi, Ghid practic de relaţii publice, (Iaşi, Editura Polirom, 2007), 83 n.1
8 „Brandingul şi-a depăşit atât de mult originile comerciale, încât impactul lui este practic incomensurabil în termeni sociali şi culturali. El s-a răspândit în educaţie, sport, modă, turism, artă, teatru, literatură, politică regională şi naţională şi în aproape toate celelalte domenii la care ne-am putea gândi. Brandingul este tot mai folosit deorganizaţiile non-profit şi caritabile, care concurează cu brandurile comerciale în teritoriul emoţional din minţile şi inimile oamenilor, pentru banii din buzunarele lor.” Wally Olins, Despre brand, (Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003), 16, n.2.
9 La Cluj, limbajul comun s-a îmbogăţit în aceşti 23 de ani ai democraţiei post comuniste cu o zicală elocventă în acest sens: „Nu te spală tot Someşul dacă a ajuns presa să te murdărească!”
10 Gustave Le Bon, Psihologia mulţimilor, (Bucureşti, Editura Anima, 1990), 37-38.
11 Noi credem că linşajul mediatic înlocuieşte, la nivel simbolic, în percepţia şi aşteptarea publică, spectacolul violent şi sângeros al pierdutului Colosseum, cu ai săi gladiatori condamnaţi la moarte, cu fiarele sălbatice şi cu sclavii sfârtecaţi, în uralele entuziaste ale unui public barbar, dar îmbrăcat la patru ace, cu cele mai fine togi şi cele mai aranjate coafuri.
12 Admitem că atunci când are un rol şi un scop de salubrizare publică, adică este executat pentru pedepsirea binemeritată a vreunui tâlhar cu guler alb sau a unui politician corupt etc., linşajul mediatic poate fi un instrument util de coerciţie al opiniei publice la adresa puternicilor sau potenţilor zilei, sau pentru sancţionarea severă a unei nedreptăţi. Într-un asemenea caz, linşajul mediatic poate fi o utilă supapă de evacuare prin care frustrarea şi iritarea unei societăţi se poate descărca, evitându-se astfel posibilele dezordini sociale.
13 Gustave Le Bon, în Psihologia mulţimilor, dezvăluia că: „studiind imaginaţiam mulţimilor am văzut că ele sunt impresionate mai ales de imagini. Cum aceste imagini nu sunt întotdeauna la îndemână, ele pot fi evocate prin folosirea judicioasă a cuvintelor şi formulelor. Mânuite cu artă, acestea posedă într-adevăr forţa misterioasă pe care le-o atribuiau odinioară adepţii magiei. Provoacă în sufletul maselor cele mai teribile furtuni,ştiind totodată să le şi calmeze.” Le Bon, Psihologia, 57.
14 Constantin Mille (1961-1927), jurnalist, avocat, activist radical-socialist, scriitor şi patron al trustului Adevărul-Dimineaţa (1895-1920), este considerat a fi părintele fondator al presei române moderne şi al conceptului de opinie publică în România. Tudor Arghezi, Constantin Mille,Adevărul, 19 februarie 1947; vezi Tiberiu Avramescu, Constantin Mille. Tinereţea unui socialist, (Bucureşti, Editura Politică, 1973), 391
ION NOVĂCESCU - este jurnalist la Cluj, cu o experienţă de presă de 20 ani şi este profesor asociat la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babes Bolyai (U.B.B., 2012). Este doctor în istorie (U.B.B., 2010). A publicat câteva studii şi cărţi despre concepţia şi managementul politic al omului politic, Ion I.C. Brătianu (1864-1927) şi despre relaţiile şi conflictele dintre politicieni şi jurnalişti în perioada interbelică.
Sursa : Sfera politicii - http://www.sferapoliticii.ro/sfera/174/art14-Novacescu.php
( Am reprodus in extenso acest excelent articol si in acest context deoarece este unul dintre cele mai importante scrise pe aceasta tema in ultimii 26 de ani )
6. Studii de caz
6. Studii de caz
6.1. Intre BOR si Academia Stefan Gheorghiu
Un schimb de replici la un articol aparut pe Contributors.ro este ocazia ideala de a prezenta un caz clasic de deviere a discutiei, dezinformare, manipulare si argumentum ad hominem toate practicate de un jurnalist si profesor ( nu este clar unde ) de istoria religiilor.
Reactia "echidistanta " a moderatorilor / administratorilor Contributors.ro care timp de 3 zile ( 01-04 februarie ) au evidentiat comentariul de mai jos , pune gaz peste foc din motive lesne de inteles :
 | |
|
6.2. Mic tratat de spamologie si psihologie. De la character assasination la "kill the
messenger.
Preambul
1. Critica starii de fapt din domeniul psihologic
2.Tipurile de reactii la critica
i) Non-raspuns sau negarea problemei
ii) Respingerea criticii
iii)Reactia prin interpusi pentru distrugerea reputatiei instantei care a criticat
iv)Respingerea contestarii, instaurarea cenzurii, recurgerea la tehnicile de presiune, amenintarea directa
3.Reactii adoptate
a) Ecranarea si banarea mesajului
b) Character assassination
c) Instaurarea cenzurii interne in domeniul psihologic
d) Recurgerea la tehnici de presiune , intimidare , amenintare si santaj.
Concluzii
1. Critica starii de fapt din domeniul psihologic
2.Tipurile de reactii la critica
i) Non-raspuns sau negarea problemei
ii) Respingerea criticii
iii)Reactia prin interpusi pentru distrugerea reputatiei instantei care a criticat
iv)Respingerea contestarii, instaurarea cenzurii, recurgerea la tehnicile de presiune, amenintarea directa
3.Reactii adoptate
a) Ecranarea si banarea mesajului
b) Character assassination
c) Instaurarea cenzurii interne in domeniul psihologic
d) Recurgerea la tehnici de presiune , intimidare , amenintare si santaj.
Concluzii
@Sergiu Simion… pare a fi insa un caz aparte. Stimate domn SS, nu ma cunoasteti, eu insa va stiu ca pe un cal de curse, a carui energie este de invidiat. Am admirat pe blogul dvs atitudinea foarte onesta si lucida d.p.d.v. politic, foarte atasata Romaniei, v-am fost alaturi in suferintele evocate – ma refer la umilintele din perioada comunista. Pe de alta parte, regret sa constat ca va irositi energia alergand mai putin pe pista, cat pe aratura. Caci topaiti in mod curent prin subsolul articolelor semnate de Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismaneanu, Sorin Ionita, Teodor Baconschi etc. etc. pentru a le cauta nod in papura. Si de fiece daca gasiti dvs o hiba, ceva, acolo: un motiv sa desfiintati articolul si, un pic, chiar persoana celui care-l scrie. Nu sunteti singurul care practica „sportul” acesta aiuritor, desigur. De aceea, pentru faptul ca va luati si de articolul de mai sus, este o evidenta ca autoarea ar trebui sa fie onorata: o alaturati unei echipe de elita (cer iertare celor mai tineri luati in vizorul fara pata al domnului SS, si pe care nu i-am mai amintit: Cristina Cioaba, Mihai Maci s.a.m.d.).
Asadar, concret. Ceea ce NU ati sesizat, domnule SS, este ca finalul articolului de fata are o POANTA (traduc: adica o gluma, ceva de care se rade). Si ca doamna psiholog Andrada Ilisan glumeste. Cum glumeste cand i-a raspuns, mai sus, si lui @ Jacques despre acea pseudo-echipa antipsihopati(antitero). Insasi termenul de „antitero” trimite la zambet… pentru cei capabili sa zambeasca, evident. Am ras si eu, si alti cativa prieteni cu care am comentat articolul. Pe bune. Dar dvs. cum sa radeti cand in mai toate luarile de pozitie de pe blog, ori aici, sub forma de comentarii, v-ati asumat rolul piticului morocanos din Alba ca Zapada, zau asa? Oare de ce nu produceti si dvs un articol, un mic eseu, un studiu, acolo, barbateste – in locul jdemiilor de comentarii, m-am intrebat? Fiindca e mai simplu sa pozezi in Gica-contra?
Apoi, este triviala, puerila si ignoranta trimiterea dvs, domnule SS, la comisiile din vremea comunista etc. Inteleg din prezentarea de pe blog ca ati lucrat ani buni ca psiholog la CNE Cernavoda. Si ca faceati testari, periodic, pe sute de oameni. Asa cum exista si in armata, si in alte structuri de securitate & aparare psihologi care fac acelasi lucru. Si fac o treaba foarte buna, sine qua non, cum ati facut si dvs, nu ma indoiesc. De ce atunci un politician care ajunge „la guvernare” (cum subliniaza titlul articolului) sa nu fie testat? Zic si eu, ca nu ma pricep. Nu cumva cel ajuns la guvernare va raspunde si peste Centrala Nucleara de la Cernavoda?? Cu ce este mai mica responsabilitatea unui actual ministru al economiei – al carui discurs „elevat” a devenit fulgerator emblematic zilele acestea?? Este vorba despre echipe de specialisti, iar nu de comisii bolsevice. Poate fi vorba de profileri, iar nu de calai – oameni pe care ii veti gasi in toate structurile de securitate in orice tara civilizata in secolul XXI. De ce trimiteti – cum o faceti in multe comentarii, de altfel, caci aveti un cititor devotat in sussemnatul – numai la ceea ce ati invatat dvs pe bancile facultatii comuniste in anii 70, pe cand astazi psihologia politica se invata peste tot in Occident? Despre volumul „Acesti nebuni care ne guverneaza” (autor Pascal Sutter) ati auzit? Daca mai vreti bibliografie, va mai dau. Uite-aici ceva despre umilinta necesara unui intelectual care se respecta si pe care o confirma intr-un studiu cativa psihologi membrii ai The British Psychological Society: https://digest.bps.org.uk/2018/01/23/something-we-could-use-a-little-more-of-studies-link-intellectual-humility-with-openness-to-other-viewpoints/ De ce ne trimiteti la comisii anacronice, la atata se rezuma atasamentele dvs.!? Eu cred ca abia aceasta este o forma de tabloidizare, cea generata de proiectiile dvs, iar nu cea pe care o incriminati mai sus! Va spun din proprie experienta am invatat mai mult de la elevii si studentii mei decat de la profesori. Si cred ca avem de invatat cu totii de la oamenii atat de tineri si de vii precum se dovedeste a fi doamna Andrada Ilisan!
Iata de ce exista o noua generatie de psihologi, inclusiv in Romania, care au inteles ca stiinta lor se poate comporta proactiv, inclusiv in spatiul public. Cu devotament si fermitate, cu inteligenta, cu un dram de umor si, mai ales, cu inima frematanda. Este si aceasta o forma de soft power a societatii civile despre suntem suficient de maturi pentru a vorbi liber. Macar prin astfel de articole-parabola – caci asta a produs mai sus domna Andrada Ilisan! – prin care ni se spune ca baronii si regele lor sunt goi!…
Nu stiu daca vom mai avea vreun Vadim Tudor ori altii de teapa si instabilitatea psihica a acestuia, dar poate ca ar fi bine sa existe ici-colea si astfel de atitudini care sa limiteze accesul la putere a celor bolnavi care vor sa ne guverneze. Oare nu ne-a ajuns cu sotii Ceausescu?! Din pacate, psihologia multimilor ne invata ca memoria de grup este limitata. Uitam ca prostii ca si baronii si regele sunt goi…
Iata de ce, va zic si dvs domnule SS, cu toata simpatia, poate n-o sa mai fiti asa morocanos si veti invata sa admirati inainte de a critica: batranetea este varsta apusului, dar exista apusuri in fata carora toata lumea se opreste pentru a le admira.
Wow! Asta da, metafora, felicitari!
…imi sugereaza o societate de juni falnici si mandri de tineretea lor (deocamdata…), care-si impinge la margine parintii si bunicii, din cauza de tonicitate expirata.
Pe buna dreptate, de altfel. Zau!
Pai, cine mai are nevoie de acesti varstnici tristi, vesnic moralizatori, care-si petrec timpul spionandu-ne pe gaura cheii, criticand tot ce misca “viguros” in tara asta – din invidie, cum altfel? -, si plictisindu-ne cu sfaturile lor rasuflate, ample polologhii anacronice?
In orice caz, nu noi, floarea tarii! Si ce tara!!!
E drept ca romanii sunt nervosi, stresati si deprimati, ca nu respecta omul (kantian) ci pozitia lui sociala, ca-i dispretuieste pe cei mai fragili (pentru ca poate!) si sunt servili cu puternicii vremelnici (pentru ca nu poate altfel!),…, dar sunt dinamici!
Nu vii tu, neica nimeni, caruia-ti mai tremura si mainile, de lasa sa se scurga tot dinamismul, sa ne dai lectii!
Mare mirare, totusi, ca nu ne invidiaza nimeni mentalitatea, si nici nu ne ia cineva de model…
Unii ar indrazni chiar se ne gaseasca condescendenti cand ne distribuim, cu generozitatea celui care a inteles cum trebuie sa traiasca altii, sfaturile de buna purtare pentru ultima suta de metrii…Curata ingratitudine, zau!
Cu siguranta, deci, occidentalii, nca nu au inteles lumea asa de bine ca noi, altfel n-ar scorni zicale, inspirate din cultura extrem-orientala, de genul “cine nu are un batran in familie, sa-si cumpere!”.
) pentru faptul salutar de a interveni ca simplu comentator si in mod democratic intr-o asemenea discutie reusind cu brio sa destindeti atmosfera, si pe gratis .
Singura problema este ca dvs , desi jurnalist si profesor , confundati contestarea unei opinii cu „argumentum ad hominem” ( foarte grav pentru un jurnalist ) si faceti deservicii atat autorului Contributors.ro ( ma rog, unuia dintre cei doi cu aceeasi fotografie , dar cu alt nume ) , si jurnalistului , si profesorului care sunteti.
Imi permit sa sublinez faptul ca interventia mea nu are legatura cu persoana autoarei articolului , ci doar cu tema articolului . In al doilea rand , imi permit sa va atrag atentia ca imi faceti reclama gratuit si fara sa va cer acest lucru pentru ca interventia dvs uita de fapt subiectul discutiei ( grav pentru un jurnalist ) , de argumentele pro sau contra ( foarte grav ) si este centrata in principal pe emitentul opiniei care nu va convine .
Daca faceti un pas inapoi si reciti inca odata tot ce ati scris, veti realiza si singur cam ce legatura are interventia dvs cu tema articolului si ce fel de „jurnalism” practicati.
Cateva exemple :
……. Fiindca e mai simplu sa pozezi in Gica-contra? ( 5) Apoi, este triviala (6, puerila(7 si ignoranta(7)trimiterea dvs, domnule SS, la comisiile din vremea comunista, etc. etc., etc.…..”
In plus, nu am nevoie nici eu , nici altcineva de acceptul dvs sau al altora pentru a exprima liber si in mod civilizat , pe un blog sau pe un forum ( suntem in spatiul public ) , opinii care nu va convin dvs sau altora . Cand veti fi abilitat in mod oficial sa emiteti astfel de aprobari , nu ezitati sa ne spuneti tuturor ca sa stim si noi . Pana atunci, va doresc sanatate.
A fost o reala bucurie sa-l citesc, chiar daca nu v-am impartasit decat partial ideile. Acum i-a venit randul doamnei psiholog Andrada Ilisan sa fie „ajutata” – cum imi sugerati mai sus…
(1) Este o proiectie a dvs. aceea ca avem de-a face cu o tabloidizare a psihologiei prin acest articol (in primul rand, sunteti defazat, ati ramas pare-se la cursurile de psihologie comunista invatata de dvs. la finalul anilor 70). Mai vorbiti cu colegi din breasla dvs.! Eu am facut-o, consultand psihologi – mai tineri, este adevarat, dar nu lipsiti de experienta –, inclusiv in privinta articolului de fata.
(2) Nu v-ati prins de gluma din finalul articolului – cea cu „echipa antipsihopati (antitero)” – dovada ca de aici si porneste o intreaga „demonstratie” de-a dvs. Ajungeti astfel precum în povestea din zen: cum poti prinde o pisica neagră, într-o cameră aflată într-un întuneric perfect, când pisica lipseste din camera?
Întrebare venita dinspre publicul mai tanar si mai cunoscator decat mine: oare domnul SS chiar nu s-a prins ori disimuleaza ca nu s-a prins de gluma cu echipa antitero ?? Daca disimuleaza, cu ce scop o face?
(3) Din cele scrise de dvs. reiese ca nici n-ati auzit de psihologia politica, practicata astazi profesionist mai ales in Occident – ma refer concret, întâi și-ntâi la sprijinirea leadershipului politic. Fapt pentru care o înfierați aberant pe doamna psiholog Andrada Ilisan, citez, ca „ceea ce propune echivaleaza cu psihologizarea si psihiatrizarea vietii politice si publice”.
Repet, va fac si un desen, daca este cazul: n-ati inteles nimic din articolul de fata, care nu este decat o parabola!
(4) Apoi scrieti (ma refer la postarea semnata Sergiu Simion din 31/01/2018 la ora 12:47, versus cea semnata de acelasi din 01/02/2018 la ora 13:34 – a se vedea mai sus) despre „campaniile de insanatosire mentala propuse de psihopoliticienii rusi inca din anii `30” iar, mai jos, va prefaceti (!?) ca ati uitat scriind (catre sussemnatul), citez: „(Care „comisii din vremea comunista ”?! Numai dvs stiti…”
In cazul acesta ma tem ca aveti – simulati? – probleme si cu atentia & memoria, domnule SS !…
(5) Asadar, cu privire la articolele doamnei Andrada Ilisan, aceasta nu a facut nicidecum diagnostic public, ci a schitat un profil (în „cazul Magdalena Serban de la metrou”) și o descriere ca la manual, însotita de o parabola, adica povestea lui Pinocchio, adaugand un pasaj dintr-un articol al unui talentat scriitor (Gabriel Liiceanu). Punct.