Un articol aparut recent pe platforma Contributors.ro ( Brandusa Armanca - Masinatia : agenti contra jurnalisti) care descrie presiunile exercitate asupra presei independente are meritul de a incerca sa faca ordine (tardiv) in haosul patologic din mass-media , dar ceea ce se intampla
acum in acest domeniu isi trage radacinile
din ceea ce s-a intamplat in urma cu
aproape trei decenii.
Romania
de astazi nu este de fapt rezultatul Revolutiei din 1989 in care au
murit oameni ( unii spun acum ca au murit zadarnic ) , ci rezultatul unei
transformari topologice prin care interiorul a luat locul exteriorului si
invers , respectiv problemele cronice generate si in acelasi timp ascunse de
comunism sunt acum revelate si reprezinta suprafata externa pe care
ne incapatanam sa o numim democratie, in timp ce vinovatul principal ,
comunismul, cu toate tarele si adeptii lui cu tot s-a autoproclamat
disparut de pe scena istoriei infiltrandu-se undeva in interiorul ei.
In
acest caz probabil ca nimeni nu si-a mai facut iluzii ca o democratie si un
capitalism construite de fosti comunisti si securisti poate fi una functionala
si de aceea clasa politica a fost considerata inca de la inceput , si in cea
mai mare parte a ei , exact ceea ce este respectiv o clasa de pradatori
sociali.
Aceeasi
problema si aceeasi transformare topologica o intalnim si in cazul presei care
este vitala in functionarea unei democratii. Ca si cazul clasei politice , exista opinia ca presa este controlata in mare parte de oameni cu o mentalitate
comunista ( sau , si mai grav, securista ) care s-au format si au
avut pozitii cheie in comunism.
Ne
aflam in acelasi paradox logic in care nu poti o construi o lume noua cu
reprezentantii sau agentii lumii vechi. In esenta, nici presa democratica ,
nici societatea civila nu pot functiona cu adevarat daca la butoane se afla tot
reprezentantii de marca ai „dusmanului de clasa ”.
Ca
atare , si in mod paradoxal, marea problema a societatii romanesti nu este in
realitate clasa politica despre care nimeni nu si-a facut iluzii ,
ci ineficienta presei si societatii civile care intr-o forma sau alta sunt in
siajul acesteia si uneori chiar reclama acest lucru .
Intrebarea
esentiala la care refuza sa raspunda de
aproape trei decenii si presa , si societatea civila este de ce liderii si
reprezentantii lor , cu mici exceptii, sunt cam aceleasi persoane care aveau
pozitii privilegiate si pe baricadele societatii comuniste .
Teoretic
vorbind, poti construi o presa democratica si o societate civila autentica cu
lideri de opinie, personalitati culturale , intelectuali publici , activisti
civici, jurnalisti , analisti politici care provin din
absolventii Academiei Stefan Gheorghiu , fosti membrii ai
CC al PCR , UTC, ASC, ofiteri de Securitate, activisti, politruci,
propagandisti, etc. ? Teoretic nu , dar practica pare sa spuna altceva.
Bun,
si atunci de vina este clasa politica ? Bineinteles ca aceasta este
de vina pentru tot ceea ce se intampla deoarece este in varful gramezii , dar sa nu uitam ca ea isi urmareste doar propriul
interes si are cu totul alte
prioritati.
Ca
atare, problemele breslei jurnalistilor ( ca si in cazul societatii
civile de altfel ) provin chiar din interiorul ei si nu din sfera
politicii unde , este adevarat, clasa politica este profitorul final.
Sa
citam din articol :
„ Ce le rămâne de făcut jurnaliștilor prinși în malaxorul mașinației comandate
politic și neprotejați de organizațiile de breaslă, inerte și
ineficiente? Să scrie, asta le rămâne. ”
Ce
nu ne spune autoarea si nu ne explica nimeni este de ce dupa trei decenii de
democratie organizatiile de breasla sunt inerte si
ineficiente atunci cand primul interes al jurnalistilor ar fi fost acela ca aceste
organizatii sa fie ale lor, si sa sustina interesele lor, nu ale
altora .
In
acest caz intrebarea precedenta atinge chiar esenta
problemei. Teoretic vorbind, poti construi democratic o
organizatie de breasla care sa includa ca membri ( sau chiar in
conducerea ei) , lideri de opinie, personalitati culturale , intelectuali
publici , activisti civici, jurnalisti , analisti politici care provin din
absolventii Academiei Stefan Gheorghiu , fosti membrii ai
CC al PCR , CC al UTC, ASC, ofiteri de Securitate, politruci, propagandisti,
etc. ? Teoretic nu, dar practica pare sa spuna altceva.
Sa
rezumam. Teoretic , presa si jurnalistii ar trebui sa fie responsabila si
responsabili de calitatea informarii cetatenilor , obligatie
prevazuta expres in Constitutia Romaniei , articolul 31 :
(4) Mijloacele
de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea
corectă (s.n.) a opiniei publice.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba31
Teoretic,
dar practica pare sa spuna altceva. Pana acum nu am auzit de jurnalisti si
organizatii profesionale care sa militeze pentru separarea presei de informatie
( obiectiva, corecta ) si din surse credibile , de presa de divertisment si
presa tabloida in general si nici de jurnalisti exclusi din breasla pentru ca
au incalcat codul deontologic al profesiei ,etc.
Problema
foarte grava este ca nu putem avea o democratie autentica fara o presa libera , presa libera nu poate exista
in afara unui cod deontologic , la fel cum breasla profesionala a jurnalistilor
nu poate functiona in conditii optime in afara unei organizatii autentice care
sa ii apere interesele. Aici este cheia problemei si nu in Parlamentul ocupat
vremelnic de figuranti pe scena istoriei.
Pe
cale de consecinta problemele breslei sunt in primul rand de natura
profesionala si deontologica la fel cum se intampla si in alte bresle profesionale
de la noi si in special in profesiile liberale care de fapt sunt si ele
capturate de adevarate caste si clanuri profesionale (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-10-19/parlamentul-pregateste-spargerea-castelor.html)
. Aceasta problema a fost pentru prima data pusa pe tapet acum 11 ani (
probabil din motive electorale... ), dar a trecut neobservata exact
pe langa cei interesati de exercitarea in conditii democratice si dupa un cod
deontologic a unei profesii liberale.
Starea
breslei si rezultatul la care s-a ajuns se poate vedea in asertiunile de mai
jos :
„
În vreme ce Tapalagă, Turturică și Sorina Matei devin suspecți dacă ar intra în
biroul unui șef SRI, Ciutacu de la RTV, Cristoiu și Andronic de la EvZ declară cu mândrie că sunt oaspeți bine
primiți de serviciile secrete.La ei nu se pune, sunt „caz special”. Ca și
mercenarii de la Lumea Justiției- LUJU sau
Bogdan Chireac de la DCNews, beneficiarul
unor contracte grase cu Ministerul de Interene și cu Serviciul de
telecomunicații speciale, „analiștii” și falșii jurnaliști își fac zilnic
treaba de colportare a informațiilor false.”
Metaforic
vorbind, problema nu este daca jurnalistii au intrat sau nu in birourile
serviciilor de informatii , ci daca acestea au intrat sau nu in
redactiile ziarelor. Daca in domeniul Justitiei este blocat prin
lege accesul la functii de conducere al fostilor colaboratori ai
Securitatii, iar magistratii trebuie sa completeze declaratii ca nu sunt
lucratori sau informatori ai serviciilor secrete, de ce aceeasi prevedere nu se poate aplica jurnalistilor
si altor profesii liberale ( in care independenta profesionala si liberatea de
exprimare este vitala pentru respectiva profesie ), eventual si
jurnalistilor ?
In
functie de raspuns putem intelege intr-o alta lumina asertiunile de mai jos :
„Astăzi,
asistăm la o butaforie sinistră: tocmai cei care se luptă pe bune cu răul și
corupția sunt denuntați ca securiști de către unii care au ținut ani de zile
România în loc. Este ultima lor încercare disperată de a ține România trucată,
răsturnată, întoarsă cu susul în jos”.(Dan Tapalagă)
Falsii
securisti si falsii ofiteri de informatii sunt o falsa problema
, dar ce facem cu cei autentici ? Altfel spus , presa nu poate fi
supravegheata decat „undercover” si din interiorul unei redactii
asta in timp ce oricine are acces la materialele pe care le scriu
jurnalistii ?
„Vizați nu
sunt numai cei nominalizați. Vizată e întreaga presă liberă,câtă a mai rămas ea. Pentru că dl. Dragomir
amenință explicit să vorbească și despre alții. Este o formă teribilă de
intimidare( s.n.) . Dacă nu poate fi sufocată financiar, pentru că trăiește pe
piața liberă, dacă nu poate fi zdrobită cu ANAF-ul pentru că functionează
legal, puțina presă liberă care a rămas trebuie decredibilizată pentru a fi
redusă la tăcere”.(Ioana Ene Dogioiu)
Daca
totul este in regula si nimeni nu se simte cu musca pe caciula , unde este
intimidarea ?
„Domnul
Turturică se vaită că există un plan pe care l-aș fi gândit eu pentru a
distruge instituțiile fundamentale ale statului. Mai era un alt domn, Tapalagă.
Nu prea le-am pronunțat numele până acum. Spunea că stă cu dinții înfipți în
gâtul nostru. Eu am constat că, în ultimii ani, domnul Tapalagă și alții vor să
stea cu dinții în gâtul justiției. Dumnealor au vrut, s-au autodesemnat ca
oamenii care vor să coordoneze justiția. Și acum mai fac asta, prin tot felul
de editoriale și reportaje. Ceartă judecători, procurori, merg la ambasade, in
special la ambasada Statelor Unite, și se plâng când au o problemă. . Nu îmi
dau seama de ce trebuiau să meargă acolo. Se consideră repere morale. Ar fi
interesant ca Turturică să explice cum și-a făcut o casă de 800.000 de euro.
(…)”(Sursa DC News)
Planul
de care vorbeste domnul Turturica poate fi real ( unii chiar
credem ca este ) , dar foarte greu de demonstrat de catre
institutiile abilitate . In schimb aceasta asertiune ( aici devenim avocatul Diavolului
) avanseaza o cifra foarte precisa ( reala sau nu ) si activeaza
subliminal imaginatia cititorului care fara sa vrea devine curios si se
intreaba imediat daca un jurnalist poate castiga 800.000
de euro ...scriind articole sau in alt mod, deoarece un jurnalist al
presei democrate nu poate recurge in ceea ce priveste provenienta bunurilor
personale la metode oculte specifice clasei politice. Ar fi o contradictie in
termeni, nu ?
Altfel
spus „ masinatiunea ”( agenti contra jurnalisti ) si ofensiva
impotriva presei libere de care vorbeste autoarea nu este
o doar problema a prezentului aparuta din senin . In in realitate ea este o
problema cronica nerezolvata a societatii romanesti de
care depinde si functionarea democratiei , dar si soarta jurnalistilor .
Pentru
acestia din urma este vital sa-si apere breasla , deontologia , credibilitatea
si prestigiul de care depinde supravietuirea lor si nu numai a lor.
In
ultima instanta presa ( libera ) ramane ultima reduta si ultima
speranta a cetatenilor in fata mecanismelor de presiune , dependenta
si control exercitate de puterea politica, stat si in anumite cazuri de catre
grupurile de presiune care actioneaza in spatele lor .