Imi place sa cred despre mine ca sunt un om normal. Ma trag din oameni normali care au facut totul sa am o copilarie normala. M-au educat normal, cum au stiut ei mai bine. Am mers la scoli normale , unde dascalii mi-au completat educatia cu informatiile stiintifice pe care era normal sa le stim.
La un moment dat m-am indragostit de o tanara frumoasa, la fel de normala ca si mine si cum era si normal, ne-am casatorit. Din dragostea noastra normala au iesit doi minunati copii normali, pe care i-am crescut si educat normal, cum am stiut noi mai bine.
Dar, cum tot ce-i prea mult strica si tocmai cand incepusem sa ma plictisesc de atata normalitate, s-a intamplat un lucru senzational!Nu... Nu va grabiti sa-mi spuneti ca s-a infiintat “OTV”-ul!... Ar fi fost prea frumos sa fi fost numai atat...
Parea ca toata lumea s-a saturat de normalitate, astfel ca, la inceput mai timid, asa ca si cum ar fi vrut cineva sa ne testeze reactiile, am inceput sa auzim-doar, mici chestii mai putin normale, asa, ca niste picaturi ciudate intr-un ocean de normalitate.
Apoi, constatand lipsa noastra de reactie (erau doar niste mici chestii ceva mai deosebite), micile picaturi de chestii mai putin normale au inceput sa se inmulteasca si sa se transforme in lucruri de-a dreptul anormale. Dar cine sa le bage in seama? Eram cu totii ocupati sa ne traim normalitatea, gandind ca, la urma urmei, pe strada noastra, soarele normalitatii e destul de puternic si ca picaturile or sa se usuce repede... Asa ca le-am tratat din nou cu ingaduinta.
Unii dintre noi, considerandu-le ca pe niste chestii amuzante, au inceput sa le priveasca chiar cu simpatie, in timp ce altii, cu mai mult simt practic, vazand efectul produs de lucrurile anapoda asupra omului normal, s-au apucat sa le produca, sa le inmulteasca si sa le vanda celor care se distrau vazandu-le sau ascultandu-le, astfel ca lucruri complet anormale si de-a dreptul anapoda au inceput sa ne agreseze de peste tot, intocmai ca o ploicica racoroasa.
Au cam inceput sa ne “ude” evenimentele astea, cam prea anormale si sa ne cam deranjeze, dar , bunul nostru simt ne-a dictat ca deh, daca unora le face placere sa “se ude” cu ele, n-avem dreptul sa le stricam distractia, fara sa ne pese ca, in acest fel, ne udam si noi.
Incurajati de lipsa noastra de atitudine, la un moment dat a inceput sa ploua de-a binelea peste noi cu lucruri senzationale. Am ramas uluiti de tupeul nesimtirii celor care dirijau mizeriile catre noi, si pana sa ne dezmeticim au inceput sa ne ploua torential cu lucruri din ce in ce mai ciudate, nesimtite si neplacute, creatoare de “senzatii tari”.
Apoi au inceput sa ne “trazneasca” metodic cu stiri socante. Nu se mai vorbea de altceva: “ai vazut?”..., “ai auzit?”..., “senzational, nemaipomenit, nemaiintamplat, fenomenal"!...
Ne-am ingrozit de-a binelea si unii, ceva mai destupati la minte, au incercat sa ne atraga timid atentia la ce se intampla cu noi, dar din nou bunul nostru simt ne-a indemnat sa ne mangaiem cu gandul ca “dupa ploaie vine soare iar”, si ne-am pus pe asteptat in speranta ca “le va trece”...Si pe masura ce unii se distrau in mod masochist primind in extaz “jeturile” cotidiene de senzationalisme, ceilalti, “producatorii de mizerii”, au inceput sa se imbogateasca din ce in ce mai mult, pe masura cruzimii, nesimtirii si a sadismului lor...
Uzi leoarca si plini de laturi, satui de asteptat ca soarele normalitatii sa reapara, noi, oamenii ramasi cat de cat normali, am inceput sa ne intrebam cu ce am gresit si mai ales cand am inceput sa gresim. Am strigat la cei ce se distrau cu mizeriile pentru a le atrage atentia ca se lasa hipnotizati, dar prea ocupati fiind sa urmareasca serialele de senzational politic si social care ne inunda viata prin toate mijloacele de comunicare in masa nici nu ne-au bagat in seama.
Am incercat apoi sa ne revoltam impotriva celor ce ne turburau apele si profitau din plin de situatia creata, dar cum acestia au devenit foarte bogati, puternici si influenti prin lipsa noastra de reactie, ne-au redus la tacere cu avocati si forte “de ordine”. Deveniti intre timp minoritari, eram noi cei ce deranjam “(dez-)ordinea” lor, “(ne-)linistea lor publica”...
Si atunci din disperare, din lasitate, din teama de a nu mai fi priviti cu ura si prigoniti de profitori si de majoritatea transformata intr-o turma inerta, ne-am privit in ochi rusinati, noi cei putin ramasi si din ce in ce mai putin normali, cu jena unii fata de ceilalti si... am lasat bratele in jos, invinsi... Si atunci cand bombardati din toate partile cu nedreptati, negativisme si nerusinari am inceput sa-mi indrept pasii, sovaielnici, catre turma, cu inima impietrita, resemnat si “pregatit” sa fac “ca oaia”, am auzit din spate glasul nevinovat si plin de speranta al fiului meu: “drum bun, tati, si sa te intorci sanatos acasa!”...
Am simtit un cutit in inima, dar brusc lumina calda a dragostei lui, de fiu, m-a infasurat protectiv. Mi-am intors nedemn privirea si l-am zarit pe fiul meu, ramas normal pentru ca l-am educat normal, tinut de mana in mod normal de sora lui mai mare, ramasa si ea, in mod miraculos, normala, care ma intreba cu cel mai normal ton din lume: “tati, si cu noi cum ramane?”...
Mi-a navalit sangele in obraz de rusine in timp ce ultima picatura de om normal din mine mi-a strigat:
”Nu... Nu ai dreptul sa intri in turma!... COPIII TAI NORMALI, nascuti din dragostea a doi parinti normali, crescuti si educati in mod normal, AU DREPTUL LA O VIATA NORMALA!...”
Am simtit ca-mi cresc aripi. Brusc mi-a disparut orice teama de orice fel de consecinte. Am un razboi de dus, pentru o cauza dreapta: “Ca tata am obligatia morala sa las fiilor mei mostenire O LUME NORMALA!...”
Ramses
CercetatorSursa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1471
Este nebunia lui Anders Breivik – o parodie de responsabilitate, dar nu a fost asa si nazismul?- un raspuns la politica europeana din ultimele decenii?
Cred ca este un gest de autoafirmare. Andy Warhol a zis ca fiecare dintre noi ar trebui sa aiba dreptul la cel putin 15 minute de celebritate in viata sa. Intr-un fel asta a vrut probabil sa arate iar pretextul invocat – lupta impotriva multiculturalismului si a islamului – nu sunt nimic altceva decat o masca care disimuleaza o rabufnire narcisiaca.
Care credeti ca este cea mai mare frica a societatii occidentale de astazi? Daca s-ar face o analiza a cosmarului dominant, care ar fi acela?
Este subiectul urmatoarei mele carti. Cea mai mare frica a societatii occidentale este teama de disparitie pe care ecologistii de astazi o exprima prin numele de catastrofa climatica. Ce putem spune este ca Europa este paralizata de teama, in timp ce chinezii, brazilienii, indienii in China cinstesc in cinstea renasterii lor chiar daca aceasta renastere este una fragila de fapt.
D’accord avec vous, cher monsieur Bruckner. Merci beaucoup.
De la cartea Le Nouveau désordre amoureux pana azi cred ca mentalitatea despre sex si relatiile de concubinaj sau casatorie s-a schimbat destul de mult. Care este noua ideologie careia trebuie sa-i faca fata iubirea, astazi?
Pericolul principal care pandeste astazi dragostea este teama de angajament. Dorinta noastra este aceea de a cunoaste pasiunea fara a ne pierde libertatea.
Care ar trebui sa fie reactia intelectualilor intr-o tara “confiscata” prin mijloace “democratice” de o oligarhie securisto-p.c.r.-ista? (editat)
Despre romanul “Parias”. Exista amanunte biografice care au condus la scrierea acestei carti?
Multumesc.
Singurul element biografic este faptul ca dupa 1989 am calatorit foarte mult in India. Din acel moment, am fost cel putin o data la doi ani in India iar societatea respectiva ma fascineaza enorm. Pasiunea pentru India a fost reinnoita de lectura lui Mircea Eliade. Pe langa scrierile sale de Istorie a religiilor am citit cu mare placere Maiytrei, care relateaza povestea imposibila de dragoste intre un tanar student si o fata brahman. Este un roman excelent, care constituie una dintre lecturile care m-au inspirat cel mai mult.
Je vous demandes pardon pour que je ne peut pas ecrire et parler ci bien votre langue, mais j’ai l’impression que, contre comme je fais diplomatie sur mes sites d’internet, vous cherchez d’eviter les plus claires demandes de les monsieurs proffesseurs. Vous cherchez d’eviter les monsieur diplomats qui veulent voud demander sur le livre de Mr. Lucian Boia: France, hegemonie ou recul?
Pour quie vous ne repondez pas a cet question, que est implicites de leur demands?
Je vous remercie beaucoup, au revoir!
1. Can we referr to “Europe” other than a group of distinct nations that have in common the original (early) values of christianity?
2. From this prspective, do you consider yourself an eurpean?
Intai de toate, Europa este unitara prin numeroasele razboaie purtate intre ele de natiuni iar proiectul de unificare europeana a constat tocmai in a afirma pacea ca valoare comuna si nu razboiul cum s-a intamplat in istorie. Din acest punct de vedere, aceasta tentativa europeana este o reusita, in sensul ca Europa s-a refondat pe ideea de refuz al razboiului. Acest refuz nu este totusi suficient pentru a garanta un proiect coerent. Toata lumea vrea astazi sa se instaleze in Europa, chiar in momentul in care Europa se indoieste de ea insasi mai mult ca niciodata. Ma consider mai european ca oricand si imi iubesc tara din ce in ce mai mult.
Poate fi criza economica socul care sa scoata Europa din apatie?
Multe persoane compara Europa de azi cu Imperiul Roman inainte de prabusire. Cum vedeti Europa peste 50 de ani daca evolutia va continua in aceiasi parametri?
Ca orice criza, si aceasta poate sa fie salutara sau fatala. Ea ar putea sa suscite un fel de trezire a elitelor dar ar putea si sa accelereze declinul. Comparatia cu Imperiul Roman poate fi valabila pentru tot ceea ce inseamna Occident. Si America este de 10 ani in cadere libera. Ne aflam intr-o situatie extrem de nesigura. “Acolo unde creste pericolul, creste de asemenea ceea ce-l indeparteaza” (Holderlin)
Pareti preocupat de iluziile cu care ne inconjuram. In relatiile cu cei apropiati va puteti pastra ‘naivitatea’ astfel incat sa va bucurati de prietenie si de dragoste?
Bineinteles, iluziile nu ne impiedica niciodata sa atingem dragostea adevarata. Una dintre cele mai mari iluzii despre iubire este sa crezi ca iubirea chiar este o iluzie.
azi am luat ‘luni de fiere’ cu gazeta spoturilor, ca sa o recitesc, si voiam sa va intreb in ce masura cele doua personaje masculine din carte reflecta personalitatea si experientele traite de dumneavoastra?
Sunt in aceeasi masura Franz si Didier, ma regasesc in fiecare dintre ei. Pe de-o parte sunt un om timid si introvertit, pe de alta parte pot fi indraznet si fascinat de autodistrugere.
Cu ce sentiment personal ( gust ) ati ramas dupa publicarea romanului “Luni de fiere ” ?
Care credeti ca este reactia majoritatii cititorilor romani ( care sunt majoritar crestini ortodocsi …) dupa citirea acestui roman al dvs despre care un profesor roman de psihologie ( psihanalist ) sustinea ( citez din memorie ) ca ” trebuie predat la curs studentilor ” ?
Mai intai de toate am fost surprins de modul in care a fost receptata cartea, chiar daca in Franta au existat multe voci care au considerat aceasta carte dezgustatoare. Chiar si astazi cartea a pastrat un oarecare caracter nociv. Dar faptul de a fi crestin nimic nu te impiedica sa te lasi fascinat de astfel de povesti. Intr-un sens anume, cartea este extrem de crestina in concluzia ei. Este vorba de o explorare a pacatului care nu este niciodata rascumparat prin iertare.
Cum a primit publicul american cartea Luni de fiere? Asta daca tinem cont ca americanii sint mai puritani
A fost teribil, pentru ca, pe de-o parte, traducatorul a destat cartea. De fiecare data cand intalnea in carte cuvantul dragoste il inlocuia cu sex. Pe de alta parte, au inlaturat cu buna stiinta 20 de pagini din carte, prin urmare cartea este foarte prost tradusa. In Statele Unite si tarile musulmuane, cartea nu a fost inteleasa. Niciodata americanii nu au vrut sa o retraduca. Intre timp, totusi, acum cinci ani a fost tradusa in Turcia.