Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Tuesday, July 29, 2014

Nostalgia megamasinii sociale de altadata


Comentariul de mai jos a fost postat la un articol aparut pe Contributors.ro :



Razvan Orasanu - Refacerea din temelii a statului roman si a structurilor sale, pariul urmatorilor 10 ani (1)



Motto
„ In lumea asta maare ,
Fiecaare are, pe cinevaa…”
Slagar contemporan

Nu sunt aproape de loc de acord cu opiniile domnului Opris si o sa spun si de ce. Daca, in general, toti cetatenii sunt de acord ca existenta statului este absolut necesara si ca regulile lui trebuie respectate, totusi trebuie neaparat sa mentionam ca nu orice stat este „bun”sau democratic ( au existat existat si exista inca state democratice , dar si state nedemocratice „state captive”, state in care a existat „terorism de stat”,etc. ) si de aceea cetatenii au tot dreptul ( este vorba de dreptul la opinie ) sa-si puna intrebari despre caracterul statului in care traiesc si despre regulile lui.
Mai mult , din punct de vedere stiintific , logic, si social , statul comunist si statul fascist de exemplu au fost tot „creatii umane” ceea ce nu le-a oprit sa extermine tot „stiintific” milioane de oameni !
Definitia data in context : „statul este o creatie umana ,are un scop bine definit pentru membrii societatii si, daca acestia nu-i cunosc mecanismele de functionare si nu respecta regulile pe care oamenii nu statul le-au stabilit de acord , cetatenii pot avea probleme mai mult sau mai putin grave impreuna cu statul pe care il conduc.” , are doua presupuneri care nu sunt intodeauna adevarate. Prima este aceea ca cetatenii pot cunoaste intotdeauna regulile statului si au acces la acestea, iar aici orice cetatean ar putea da n exemple de institutii si functionari care refuza sa raspunda la simple intrebari, cereri sau solicitari oficiale ca sa nu mai spunem de alte abuzuri ale statului si structurilor lui. A doua se refera la faptul ca regulile ar fi stabilite de stat si cetateni „de comun acord” si aici din nou orice cetatean poate da n exemple de hotarari ale statului de care , in mod obiectiv sau nu, nu are sau nu a avut habar, pentru ca nu a avut cum sa le afle .
A ramas celebru in presa anilor `90 cazul unei hotarari/ act normativ , care a fost publicat in Monitorul Oficial doar pentru o zi ( doar atat cat sa fie aplicat/a !) iar a doua zi a disparut.
Un alt caz celebru este al unei sintagme publicata in Constitutia anilor `90 si care suna cam asa : „ averea dobandita se presupune a fi licita” care acorda prezumtia de nevinovatie ( suna democratic, nu ?) posesorului , dar nu si asupra obiectului posedat, cu alte cuvinte legaliza in mod democratic …furtul. Sa intelegem ca si in acest caz regulile au fost stabilite de stat “de comun acord”cu cetatenii ? :) )
Pe de alta parte, aveti o opinii foarte interesante asupra „blamarii statului”si respectiv asupra raporturilor dintre cetateni si stat si indreptand artileria grea asupra tuturor asupra celor care indraznesc sa critice statul inclusiv asupra autorului articolului comentat :

„Un alt aspect al problemei este blamarea statului de către nişte oameni care obişnuiesc să învinovăţească pe alţii pentru propriile eşecuri personale în carieră, în familie şi în societate”.
„ Ipocrizia celor care blamează statul român este nemărginită şi se perpetuează atâta vreme cât nu sunt întrebaţi ce anume au făcut pentru ca statul să funcţioneze aşa cum a fost creat de membrii comunităţii din care fac parte.”

Aceasta „blamare a statului” ( oare de ce ar fi cineva interesat sa blameze statul ??!!) arunca in aceeasi oala procesomanii ( se stie ca salile tribunalelor nu duc lipsa de persoane care pot reclama orice, din orice, si pe oricine, dar despre cauzele sociale care au generat aceste comportamente semnificative din punct de vedere statistic nu se discuta oficial) cu cetatenii care au fost cu adevarat victime ale statului si structurilor lui , cu alte cuvinte trece sub tacere abuzurile statului existente inainte de 1990, dar si dupa*) .
Altfel spus, aceste opinii amintesc, din pacate , de un vechi si nedemocratic cult al statului sacrosanct si al structurilor lui ( „statul nu greseste !” , deci cetateanul nu are voie si nu are dreptul sa critice statul ”) si aflat deasupra cetateanului , cult existent in Facultatea de Drept si in structurile militare de altadata.

N.B. Formularea domnului Orasanu a fost una fara echivoc :
„…cel mai mare “rau” al Romaniei – statul insusi, sau mai precis functionarea sub orice critica, uneori cu mult sub limita de avarie a institutiilor care ar trebui sa il deserveasca si sa ii furnizeze servicii.”
Este vorba de functionarea „sub orice critica , uneori sub limita de avarie a institutiilor care ar trebui sa-l deserveasca si sa ii furnizeze servicii”, deci de statul insusi in forma in care exista si acum , nu despre „statul in general” caruia nimeni nu-i contesta necesitatea si utilitatea.

Nota
*) Cred ca domnul Opris cunoaste desigur ca cel mai respectat om politic roman de dupa 1990 – Corneliu Coposu – a fost urmarit ( degeaba ! ) de catre 100 de ofiteri de Securitate ( ai statului, nu ai nostri ) sau ca , mai aproape de noi , procurorului Alexandru Lele i s-au inventat gratuit 46 de cauze penale ( tot de catre functionari ai statului, desigur ) , deci aceste fapte relatate de presa noastra ar tine cumva si ele tot de „blamarea statului roman” ? :))



 Update

Petre Opriş spune:
Comentariul dumneavoastră este foarte lung, aşa că voi încerca să răspund pe bucăţele:
1. Un simplu comentariu personal (al meu, în cazul de faţă) nu poate rezolva situaţia menţionată de domnul Răzvan Orăşanu. Poate că ar trebui să scriu un articol în acest sens, pentru a explica punctul meu de vedere.
2. De acord cu “bemolii” dumnevoastră: nu orice stat este “bun” sau “democratic”, iar cele două presupuneri din comentariul meu nu sunt întotdeauna adevărate.
3. Ceea ce m-a surprins în străinătate a fost faptul că statele pe care le-am vizitat nu sunt blamate de proprii cetăţeni în modul cum se procedează în România. De la Bucureşti până la cea mai mică localitate din ţară, blamarea statului român a devenit din păcate un adevărat sport naţional. Sunt surprins de modul cum informaţiile difuzate în România sunt împănate cu o culpă a statului care, de fapt, ar trebui asumată de conducătorii instituţiilor, nu de structura statală în sine.
4. La un moment dat v-aţi referit la “cazul unei hotarari/ act normativ , care a fost publicat in Monitorul Oficial doar pentru o zi”. Presupun că vă referiţi la dezincriminarea bancrutei frauduloase de către ministrul Valeriu Stoica (în vara anului 1997, parcă). A fost oribil!
5. În opinia mea, Corneliu Coposu nu a fost urmărit degeaba de ofiţerii de Securitate. Corneliu Coposu a fost un pericol permanent pentru regimul comunist de la Bucureşti chiar şi pentru simplul fapt că supravieţuise ororilor de detenţie şi era capabil să pună întrebări despre legitimitatea comuniştilor aflaţi la putere şi despre modul cum aceştia aplicau legislaţia existentă la un moment dat. Un cetăţean care îndrăzneşte să pună întrebări factorilor politici de decizie poate fi considerat un pericol pentru orice regim politic totalitar.
  • Sergiu Simion spune:
    Raspunsul dvs este unul foarte interesant , dar reia din nou tema „ blamarii” statului ( pe care din nou nu o definiti ) si pornind de la „structura statala” ( sacrosanta si eterna-n.n.) , face din nou face o distinctie intre intre culpa statului si culpa institutiilor care il compun , mai exact a conducatorilor institutiilor care il compun.
    Cu alte cuvinte, statul ( exact ca partidul altadata !) „nu greseste niciodata”, gresesc numai institutiile care il compun , respectiv conducatorii lor. Daca ar fi asa , atunci la CEDO ar fi chemati in judecata conducatorii institutiilor si functionarii statului roman , condamnati, si obligati sa plateasca daune, dar nimeni nu a auzit de asa ceva.
    Acolo a fost chemat in judecata statul roman actual ( nu cel abstract, etern,ideal ci cel real ) a carui culpa , prin institutiile si functionarii sai este una majora , dovada fiind avalansa de procese de la CEDO intentate statului roman incepand cu incalcarea dreptului la viata (http://www.ziare.com/articole/romania+condamnare+cedo
    ) si terminand cu incalcarea dreptului de proprietate, si pierdute de catre acesta, (http://www.ziare.com/articole/romania+condamnari+cedo), bilantul verdictelor de la Strasbourg ( CEDO) si al despagubirilor platite de catre statul roman, mai exact de catre …cetatenii romani onesti ( si nu de catre conducatorii institutiilor sau functionarii statului roman aflati in culpa !) fiind unul dezastruos (http://www.ziare.com/articole/romania+condamnari+cedo).
    Cum problema refacerii statului roman si a structurilor sale este una captivanta pentru toti indiferent de viziunile noastre, astept continuarea articolului domnului Orasanu dar si articolul dvs pe aceasta tema.
    N.B. In ceea ce priveste urmarirea lui Corneliu Coposu de catre 100 de ofiteri de Securitate, teza dvs arata ca toti acestia si-au facut pe deplin datoria , adica exact ceea ce sustin si ei .
    Pe de alta parte, cazul Corneliu Coposu ( si nu numai!) , arata mentalitatea paranoica a unui regim care dorind sa controleze inclusiv gandirea oamenilor, inventeaza mereu pericole la adresa „ordinii de stat si de drept” si isi plateste sfidator slujbasii ca sa urmareasca si sa haituiasca cetatenii inofensivi ( subliniez) pe care-i defineste ab initio „drept pericole la adresa statului”.
    • Petre OprisPetre Opriş spune:
      Dacă renunţăm la cuvântul “stat” şi îl îlocuim cu “crocodil”, situaţia generală nu se schimbă. Cine înfiinţează instituţiile statului: “crocodilul” sau oamenii? Statul nu există dacă oamenii consideră că este mai bine fără stat şi acţionează în comun în acest sens. “Crocodilul” nu se perpetuează per se.
      Dialogul cu dumneavoastră este incitant şi generează şi alte întrebări. De exemplu, dacă statul român a fost condamnat la diferite instanţe juridice internaţionale (nu contest verdictul), de ce liderii instituţiilor statului român nu au recuperat sumele de bani de la persoanele vinovate de încălcarea drepturilor omului ş.a.m.d.? În plus, nu cumva instanţele internaţionale se adresează statului deoarece jurisdicţia lor este limitată în dreptul internaţional la acest nivel? Parcă Nicolae Ceauşescu avea marota “neamestecului în drepturile interne şi respectarea suveranităţii ţării”, nu-i aşa? Instanţele internaţionale acţionează în consecinţă: cheamă în judecată statul român, nu instituţiile sale.
      Despre ultimul subiect, mă faceţi să cred că vă plac foarte mult răstălmăcirile. Corneliu Coposu trebuia urmărit deoarece a fost un pericol pentru regimul politic din România, nu un pericol pentru statul român. Corneliu Coposu nu a încercat să distrugă statul român, ci a dorit să schimbe regimul politic din România. Asta este diferenţa pe care, se pare, nu doriţi să o sesizaţi. Statul este diferit de regimul politic (nazist, comunist etc.). Despre Corneliu Coposu se poate scrie foarte mult deoarece a crezut într-un ideal şi foarte bine a făcut.
      N.B. Am mai văzut răstălmăciri în comentariile dumneavoastră adresate domnului Vladimir Tismăneanu. Suciţi sensul cuvintelor pentru un scop pe care nu îl înţeleg. Trebuie oare să scriu comentarii care depăşesc foarte mult însăşi dimensiunea articolului de la care am pornit? Mă scuzaţi, nu am timp pentru plăcerile dumneavoastră. Pot menţiona doar faptul că ofiţerii de Securitate au primit o retribuţie pentru munca prestată (bună, rea, plăcută, oribilă sau sadică – spuneţi cum doriţi) şi au fost avansaţi la termen, înainte de termen sau la excepţional deoarece acestea sunt regulile militare. Oamenii respectivi şi-au făcut datoria fără a întreba pe şefii lor dacă datoria respectivă înseamnă şi mutilarea conştiinţelor celor urmăriţi sau, mai rău, maltratarea fizică a acestora. Din păcate, sugeraţi în mod pervers că iau apărarea Securităţii şi neglijaţi faptul că membrii Securităţii care au supravieţuit până astăzi procedează la fel ca dumneavoastră atunci când sunt întrebaţi dacă le pare rău de faptul că s-au comportat execrabil faţă de deţinuţii politici în timpul carierei lor: evită răspunsurile directe şi la obiect. Dacă aveţi un dinte împotriva ofiţerilor (în general) şi a membrilor Securităţii (în special), de ce nu spuneţi direct cu ce anume au greşit aceştia faţă de dumneavoastră? Nu acesta este subiectul articolului de mai sus, dar vă puteţi exprima frustrările dacă acestea nu vă lasă să dormiţi.


Sergiu Simion spune: 
Regret intarziarea raspunsului , dar mai am si alte lucruri mult mai importante de facut decat sa discut zilnic pe un forum probleme care sunt de domeniul evidentei si sa intru in polemici care degenereaza . Pe de alta parte, desi initial am vrut sa opresc dialogul , m-am gandit ca in realitate este vorba despre exprimarea libera ( sau nu ) a opiniilor in spatiul public si ca cititorii care au urmarit aceasta discutie atipica sunt probabil curiosi sa afle ce se ascunde in realitate sub persoanele cu comportamentul dvs , respectiv al meu, si este pacat sa nu le dam aceasta ocazie ca sa se convinga singuri si in fiecare caz si sa-si formeze propria opinie despre acest gen de dialog atipic.
In esenta, maniera dvs de a dialoga in spatiul public nu respecta regulile polemicii civilizate formulate in Europa inca din 1890 (http://www.generatiaeuropeana.ro/) , respectiv a glisat de la argumentele la tema sau temele in discutie la „argumentum ad hominem” atribuind interlocutorului in mod gratuit un torent ( subliniez) de opinii si atitudini pe care acesta nu le-a manifestat : „ma faceti sa cred ca va plac mult rastalmacirile” (?!) , „am mai vazut rastalmaciri in comentariile dvs adresate domnului Tismaneanu” (unde ?! – este opinia dvs, cu domnul Tismaneanu am avut dialoguri captivante chiar si atunci cand am avut opinii divergente poate si poate pentru ca in mod cu totul intamplator am facut sectii ale aceleiasi facultati si in perioade relativ apropiate ) ; „suciti sensul cuvintelor pentru un scop pe care nu il inteleg ” (?!); „sugerati in mod pervers ca iau apararea Securitatii…”(?!) . In final ajungeti pana la alegatii ridicole pentru un autor Contributors.ro ( sub aceasta sigla defilati printre comentatori, desi nu figurati in lista de autori a platformei cu nici un articol ) : „ …neglijati faptul ca membrii Securitatii care au supravietuit pana astazi procedeaza la fel ca dvs atunci cand sunt intrebati daca le pare rau de faptul ca s-au comportat execrabil fata de detinutii politici in timpul carierei lor : evita raspunsurile directe si la obiect ” ; „Dacă aveţi un dinte împotriva ofiţerilor (în general) şi a membrilor Securităţii (în special), de ce nu spuneţi direct cu ce anume au greşit aceştia faţă de dumneavoastră? Nu acesta este subiectul articolului de mai sus, dar vă puteţi exprima frustrările dacă acestea nu vă lasă să dormiţi.”) .
In primul rand , raspunsul dvs se rezuma doar la un torent gratuit de insinuari,atribuiri si etichetari ( aveti cumva un drept ocult in acest sens ? ) care mizeaza pe un efect care odata era garantat : daca cel in cauza se apara cumva de acest torent si incearca sa-l respinga , atunci impresia reflexa care ramanea cititorului ar fi fost ceva de genul „ daca se apara atat de tare, se dezvinovateste, deci sigur este ceva adevarat in ceea ce a spus initiatorul atacului”. Procedeul folosit in acest caz aminteste de o strategie foarte cunoscuta in mediile democratice occidentale inca din anii `80 , dar ocultata la noi in societate si in prezent tocmai pentru ca este folosita din plin ( sublinez ) in pseudo-dialogurile existente in spatiul nostru public si in confruntarile din mass-media unde atacul la persoana a devenit aproape o norma sociala tacita :
„ este vorba de a stinge din sufletul inamicului nu numai dispoziţia sa războinică, dar până şi dorinţa lui de a argumenta în propria apărare, simplul lui impuls de a spune câteva cuvințele timide împotriva agresorului.
Modalitatea de realizare a acestui obiectiv este laborioasă şi costisitoare, dar simplă în esenţă: este vorba de ataca onoarea nefericitului din atâtea părți, prin atât de multe mijloace de comunicare diferite şi cu o astfel de varietate de acuzații contradictorii, de multe ori intenţionat absurde şi ridicole, încât el, simţind lipsa de viabilitate a unei dezbateri curate, să ajungă să prefere retragerea în tăcere.”
(http://inliniedreapta.net/dereferinta/spirala-tacerii-si-banalizarea-crimei-olavo-de-carvalho/)
Cu regretul ca trebuie sa o spun , aceasta maniera non-europeana de abordare a dialogului in spatiul public nu este deloc originala , ea se incadreaza intr-un tipar mult mai general aplicat in comunicarea publica de la noi si sintetizat aici :http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html
) . Acest tipar aminteste de strategiile vetuste pe care multi le credeam disparute , strategii care altadata se invatau pe la Stefan Gheorghiu, Baneasa ,etc. deoarece intrau la rubrica „ reducerea la tacere a vocii dusmanului de clasa” respectiv a opiniilor lui prin mijloace „soft” ( insinuari, atribuiri, etichetari, acuze gratuite,denigrari, dezinformari,etc. ) .
Din acest punct de vedere, comunicarea din spatiul public romanesc , prin violenta verbala si atacul la persoana practicate exact de cei care ar trebui sa fie modele sociale si scaderea generala a standardelor , seamana de multe ori cu ceea ce marele nostru Creanga remarcase la mâţele cu care se juca in copilarie : cand nu pot ataca, …”stuchesc” , ori acesta este indiciul cel mai sigur al lipsei de consistenta a argumentelor.
In cazul de fata este vorba de un dialog in spatiul public si despre probleme care intereseaza cetatenii, deci nu despre persoana dvs sau a mea, iar din raspunsul dvs final lipsesc tocmai argumentele si mai mult decat atat, pur si simplu inventati persecutii ( deci, din ce palarie ati scos „ daca aveti un dinte impotriva ofiterilor in general,etc…” ??!! : )) .
Cu totul intamplator in context , am o formatie de psiholog si tocmai de aceea nu imi permit sa vorbesc intr-o forma sau alta despre persoana particulara a interlocutorului pe care il respect intotdeauna pentru ca este prima regula a unui dialog civilizat ,dar altii cred ca au acest drept.
In al doilea rand , in spatiul public practicati intr-o forma sau alta atacul la persoana care va descalifica discursul. Este adevarat, nu sunteti singurul , este vorba de o molima care se extinde foarte rapid si ca orice actiune existenta in spatiul social serveste unor scopuri clare, marturisite sau nu .
Ca sa lamurim lucrurile , eu nu pot sa sugerez nimic „ in mod pervers” in propozitiile scrise chiar de mana dvs , pentru ca o spuneti singur la un subiect sensibil probabil pentru dvs , dar aceasta sensibilitate o atribuiti interlocutorului . Dupa opiniile dvs , se pare ca nu faceti nici o distinctie clara intre armata si Securitate sau invers ( termenul corect ar fi de „comasare prin absorbtie” ) exact dupa principiul invocat de angajatii Securitatii care spuneau ca ei au indeplinit „doar ordinele din fisa postului” ( dar asta fac si militarii , nu ?!) si deveniti avocatul lor din oficiu raspunzand la intrebari pe care vi le-ati pus singur :
„Pot menţiona doar faptul că ofiţerii de Securitate au primit o retribuţie pentru munca prestată (bună, rea, plăcută, oribilă sau sadică – spuneţi cum doriţi) ( interesanta precizare ! – s.n.) şi au fost avansaţi la termen, înainte de termen sau la excepţional deoarece acestea sunt regulile militare” . Am facut si eu armata, dar nu cred ca a auzit cineva vreodata de reguli militare de avansare pentru …abuzuri impotriva cetatenilor !
Mai mult, din opiniile dvs rezulta o posibila indiferenta la componenta amorala a actiunii unor lucratori pe care insistati sa-i considerati doar militari : „Oamenii respectivi şi-au făcut datoria ( s.n.) fără a întreba pe şefii lor ( s.n.) dacă datoria respectivă înseamnă şi mutilarea conştiinţelor celor urmăriţi sau, mai rău, maltratarea fizică a acestora (s.n.). ”
In al treilea rand , apropo de confuzia pe care o atribuiti celorlalti, statul nu este ceva abstract , atemporal si independent de regimul politic pentru ca nu poate fi desprins de acesta ele fiind strans legate. Statul comunist este total diferit de statul democratic occidental , nu a existat vreodata un regim comunist dar cu un stat …democratic si nici vreun stat democratic dar cu un regim …comunist, dar cine stie, poate ne dati dvs exemple din istorie in acest sens.
Mai mult decat atat, comunistii nu faceau vreo distinctie intre „uneltirile dusmanoase ” impotriva statului si/sau regimului strategia fiind una foarte bine gandita. Din acest motiv Corneliu Coposu a fost urmarit exact pentru lucruri pe care nu le-a facut . A fost tinut in inchisoare 9 ani fara sa fi fost adus in fata instantei ca sa stie si pentru ce, probabil in virtutea principiului „trebuia urmarit”enuntat de dvs si de altii , si aici e punctul in care nu reusim sa avem aceeasi interpretare a faptului social :
„În virtutea activităţii politice şi a funcţiilor deţinute, a fost arestat după „Înscenarea de la Tămădău”, din 14 iulie 1947. Trei ani mai târziu a fost arestată şi soţia sa, Arlette, şi condamnată la 14 ani de închisoare.
După ce a petrecut 9 ani în temniţă fără a fi adus în faţa instanţei, Corneliu Coposu a fost judecat în 1955 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru “activitate intensă contra clasei muncitoare” ( s.n.). Ulterior, a fost deţinut în penitenciarele şi coloniile de muncă de la Văcăreşti, Rahova, Jilava, Bragadiru, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Sighetul Marmaţiei, Popeşti-Leordeni, Poarta Albă, Capul Midia, Gherla. Ultimii 8 ani de detenţie i-a executat în regim sever de izolare la Râmnicu Sărat, această perioadă punându-şi în mod ireversibil pecetea asupra stării sale de sănătate.
În arhive au mai fost găsite câteva file din dosarul de penitenciar al lui Corneliu Coposu. O notă informativă a Securităţii reţinea că seniorul Coposu a fost condamnat la 15 ani de puşcărie pentru activităţi duşmănoase la adresa statului comunist ( s.n.) . „După desfiinţarea PNŢ-ului, a continuat activitatea sa duşmănoasă împotriva regimului, împreună cu mai mulţi membri ai T.U.N.T., redactând şi multiplicând manifeste cu conţinut contrarevoluţionar ( s.n.)”, se arată în nota Securităţii.” (http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3931/11176659/10/d2vol4f77.jpg?height=892&width=600)
Sursa : http://tortionari.gandul.info/reportaj/lista-tortionarilor-care-traiesc-dosarele-de-penitenciar-ale-lui-ion-mihalache-corneliu-coposu-si-ion-diaconescu-duc-la-tortionarul-visinescu-11176659
In alta ordine de idei, desi afirmati ca ati urmarit dialogurile mele cu domnul Tismaneanu unde ati vazut (numai) „rastalmaciri” din partea mea ( rezulta ca dupa opinia dvs si a celor ca dvs , a avea o alta opinie , chiar cu argumente, inseamna „a rastalmaci”,etc ) , ati omis punctul esential in care suntem de acord nu numai domnul Tismaneanu si eu ci si o mare parte a societatii romanesti ( mai putin dvs care , prin opiniile exprimate public , considerati se pare ca lucratorii Securitatii au fost „doar militari” si aici, jigniti Armata care , din ce se stie pana cum cel putin , nu a avut niciodata in fisa postului militarilor ei urmarirea, haituirea , torturarea si uciderea cetatenilor romani pasnici ) si anume rolul jucat de Securitate in viata acestei tari (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/scutul-si-sabia-sistemului-criminal-despre-securitate-si-despre-claritatea-morala/ .
Acest rol a fost definit intr-un document oficial al statului roman ( puteti sa-l acuzati si pe acesta de frustrari :) ) ) unde exista un capitol intitulat :
Securitatea – instrument al terorismului de stat ( indreptat impotriva semenilor –s.n. ) (http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.) 175, p.171-175.).
Daca tot am ajuns la acest impas al comunicarii in spatiul public , va sunt dator cu o explicatie si dvs , si cititorilor care ne urmaresc . Fara nici o nuanta peiorativa , nu ma intereseaza persoana dvs pe care o respect cum respect orice alta persoana, dar atat.
La randul meu , sunt doar un cetatean si un cititor pe care il intereseaza ideile, nu persoanele , si atat. Respect intotdeauna interlocutorul si pretind acelasi lucru , iar prin formatia mea si convingerile personale nu practic niciodata „argumentum ad hominem” respectiv atacul la persoana , dar nu raman pasiv atunci cand regulile polemicii civilizate sunt incalcate.
Ca orice cetatean , am dreptul sa-mi exprim civilizat opiniile despre societatea si lumea in care traim indiferent de „crocodilul/crocodilii” ( discutam depre stat, nu ? ) pe care-i vedeti dvs in ele si indiferent daca cei cu mentalitatea si comportamentul dvs sunt sau nu de acord cu ele , sau daca au convingerea ca detin monopulul exprimarii asupra unor subiecte de interes general si ca ii pot eticheta pe ceilalti „dupa pohta ce-au pohtit”.
Cum si dvs si eu ne-am exprimat suficient de clar punctele de vedere, iar cei care le-au citit au avut si ei posibilitatea sa-si formeze propriile lor opinii, consider acest dialog incheiat. Cititorii au cuvantul.

No comments: