"Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaşte? Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi. Şi asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câţi oameni de valoare nu au fost eliminaţi din societate de nişte nimicuri, de nişte anonimi? Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român. N-o să iau mitraliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez."
Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - "90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate"http://www.formula-as.ro/2014/1119/lumea-romaneasca-24/prof-dr-psihiatru-aurel-romila-90-din-oamenii-cu-care-intru-in-contact-sunt-profund-nefericiti-si-au-pierdut-valorile-de-bine-frumos-adevar-si-dreptate-17769
Guvernul , sub masca necesitatii gratierii si amnistiei , devine un avocat al statului penal si lupta impotriva vointei propriilor cetateni fara sa mai respecte principiile statului de drept :
"Până la urmă legislaţia în România o face Parlamentul, ca şi modificarea legilor. Pentru că am văzut în ultima perioadă organe ale statului care îşi dau cu părerea despre legi. Am văzut procurorul general care spune că o lege e bună sau nu e bună. Parchetul trebuie să aplice legea. Legile în România trebuie să le facă Parlamentul "
Florin Iordache
Ministrul Justitiei
http://revista22.ro/70259920/iordache-atac-la-procurorul-general-parchetul-trebuie-s-aplice-legea-nu-s-o-comenteze.html
"Da, fac și consultare publică. Îi primesc pe toți cei care s-au înscris, în mai multe runde. Discut cu toată lumea și apoi voi promova aceste texte legislative (s.n.). Nu se poate nimeni opune! Avem majoritatea în Parlament! (s.n.) "
Florin Iordache
Ministrul Justitiei
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/socant--apropiata-familiei-lui-adrian-nastase-este-autoarea-ordonantelor-gratierii-si-amnistiei-mascate--mii-de-politicieni--mai-mari-sau-mai-mici--scapa-de-pedepse-penale-si-raman-cu-averile-dobandite-prin-infractiuni--pierderile-imediate-pentru-bugetul-public-depasesc-1-5-miliarde-de-euro-439517
Un jurnalist roman devine Avocatul Diavolului in publicatia germana Deutsche Welle si , contrar princiilor unui stat de drept, sustine in mod indirect dreptul Parlamentului de a legifera orice fel de abuzuri :
"Ce este o lege de grațiere colectivă? În linii mari este o iertare pe care, tradițional vorbind, o acordă suveranul. Regele (s.n.)acorda grațieri cu ocazia unor mari sărbători religioase, pentru că numai el putea crea o excepție de la regulă. Asta explică de ce nu există nu doar în România, dar nicăieri în lume norme cu privire la acordarea grațierii (s.n.). Nicăieri nu se spune, nici în Constituție, nicio în vreo lege sau interpretare judecătorească, când și în ce condiții se poate acorda o grațiere(s.n.). Grațierea este pur și simplu o excepție și, dacă ni se permite comparația, ea pare să aibă statutul unui carnaval față de zilele obișnuite, căci abolește pur și simplu toate regulile. Un magistrat spunea într-o interpretare proprie că grațierea se dă cam la 10 ani o dată, dar în alte părți a ajuns să se dea și mai des, cam la doi ani o dată sau chiar anual, la zile festive. În esență, deși juriștii s-au ferit de un asemenea limbaj, orice grațiere este o abolire de-o clipă a Codului penal. Codul penal fiind abolit, deținuții sunt eliberați, după care Codul este reinstituit și lucrurile sunt luate de la capăt."
"În orice caz, nimeni nu ignoră caracterul de excepție al grațierii și tocmai de aceea se dă în jurul subiectului o luptă atât de aprinsă. Căci cine poate grația este suveran. Sau, cu alte cuvinte, doar cine este suveran are putința reală de a grația, căci altfel s-ar găsi forțe potrivnice suficient de eficace. Se vede încă o dată valabilitatea definiției pe care o dădea C. Schmitt: ”Suveran e cel care poate decide asupra excepției”."
"De altfel, singurii politicieni care par să înţeleagă bine despre ce vorbesc (s.n.) - chiar dacă se plasează pe poziţii diferite şi au fost adesea adversari radicali - sunt pe mai departe Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele este acela care nu a încetat în zilele din urmă să vorbească despre „suveranitatea” Parlamentului şi despre necesitatea de a fi reinstalat în centrul vieţii politice din România."
" Pornind de aici am putea înţelege mai bine că fiecare parte implicată doreşte să-şi afirme puterea într-o manieră fără echivoc, ceea ce înseamnă că miza legii graţierii e mai mare decât se arată îndeobşte. Ea nu se limitează nici la condiţiile precare din închisori, aşa cum susţine Guvernul (s.n.), nici la salvarea unor politicieni PSD (fie el şi şeful partidului), cum susţine preşedintele Klaus Iohannis (s.n.), ci la redefinirea suveranităţilor (s.n.). Aşa se explică de ce preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu e mai implicat în dezbaterea publică decât oricare alt membru al majorităţii guvernamentale şi decât PSD în întregul său, deoarece el a ţintit mereu să redefinească structura puterii în România, aşezând Parlamentul în centru (s.n.)."
Horatiu Pepine
jurnalist
http://www.dw.com/ro/gra%C8%9Bierea-testul-puterii/a-37307050
Un tanar avocat de la APADOR-CH demonteaza minciunile Guvernului si manipularea din mass-media si arata pericolele uriase ale adoptarii acestor ordonante :
Rezultatul este o criza politica si sociala fara precedent care a generat cel mai mare protest din Capitala si din tara din ultimii 20 de ani , protest care a scos in strada peste 100.000 de oameni :
Aceasta uriasa demonstratie reia istoria Romaniei in punctul in care a ramas in iunie 1990 si ne arata fara drept de apel ca intre obiectivele statului si/sau ale unei parti din societatea civila si aspiratiile cetatenilor nu a existat de fapt o concordanta .
Este vorba de o lupta pe viata si pe moarte intre mentalitatea securista care , in totala contradictie cu traditiile , mentalitatea si sistemul de valori morale ale acestei tari vrea sa dea in stat drept de cetate penalilor , hotilor si coruptilor si adeptii normalitatii sociale , statului de drept , civilizat si european.
Romania se afla acum in aceeasi stare de nesiguranta si incertitudine sociala si ambiguitate ca in anii `90 si se apropie de punctul de inflexiune. Sistemul poate bascula oricand intr-o directie sau alta , dar nimeni nu stie cu adevarat ce va urma.
Ceea ce se poate spune cu certitudine este ca fractura sociala dintre sistem , stat si cetateni , dintre stat si societatea civila si chiar dintre societatea civila ( mai corect spus unele fractiuni ale ei ) si cetateni se adanceste in mod continuu ( dupa unele opinii , sutele de mii de oameni care au iesit in strada nu fac parte din societatea civila ci sunt oameni sinceri , dar manipulati fara voia lor ).
Dupa toate probabilitatile , si indiferent de vointa normalitatii sociale si morale , ordonantele vor fi adoptate cu cinism demoland fragila normalitate sociala si institutionala construita cu atatea sacrificii in 27 de ani , iar consecintele vor fi incalculabile.
Ca de atatea ori in istoria romanilor , este vorba despre "mintea de pe urma" care uneori in cazul oamenilor , alteori in cazul grupurilor , asociatiilor, institutiilor, statului, etc. vine intotdeauna prea tarziu.
Que vadis ?
Update
Inca nu s-a stins ecoul uriasului protest din seara trecuta , si in logica unei lumi intoarse pe dos, ministrul Justitiei a organizat deja in aceasta dimineata "dezbateri civice" trecute in derizoriu
( http://www.evz.ro/dezbaterea-gratierea-gigi-becali.html ) in care nu este clar daca discuta de fapt cu reprezentatii cetatenilor onesti si cu societatea civila , sau cu cei care au fost condamnati penal ( dar care se considera nedreptatiti ) si cu asociatiile lor dubioase :
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/florentin-scaletchi--la-consultarile-publice-privind-legea-gratierii--oamenii-care-se-opun-gratierii-sa-stea-macar-o-zi-la-puscarie--sa-stie-cum-este--ceilalti-participanti-au-protestat--faceti-dezbatere-cu-condamnatii-439569
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu