Targul colectionarilor de antichitati din Pasajul Universitatii

Targul colectionarilor de antichitati din Pasajul Universitatii


Aseara am fost la acest targ sa intalnesc , in masura in care mai este posibil, parfumul epocilor trecute . Cum nu am fost niciodata in Occident si cu atat mai mult in Paris , nu am termen de comparatie. Dar cred ca mica oaza de pitoresc si de culoare invioreaza pentru o secunda macar un oras care in 2010 , dupa efectul de turnesol al topirii zapezii , este mult mai galagios, mai murdar si mai vulgar decat in 1970 cand am ajuns prima data in capitala tarii. Atunci in zona centrala si in cartierele selecte , in troleibuz se auzea numai fâşâitul rotilor deoarece calatorii vorbeau aproape in soapta. Acum...

N.B. Nu pot trece cu vederea dezamagirea din final care a stricat aproape totul. Exact in fata scarii de metrou , o tanara placuta canta la vioara „ Balada” lui Cirprian Porumbescu. In fata ei avea un fel de cutie cu cateva bancnote de 10 bani, probabil rasplata pentru munca ei de o zi. In timp ce era concentrata, de ea se apropie agale un individ sfidator care mergea agale cu gluga pe cap si mainile in buzunare. Cand a ajuns in dreptul ei , s-a aplecat agale si cu o mana i-a luat calm TOATE bancnotele din cutie, si a plecat ,mai departe la fel de calm si impasibil. Fata s-a intrerupt brusc din cantat, a reusit sa articuleze un slab : „ Mai, ce faci mai ?!” si a vrut sa-l ia de brat. Individul nici nu s-a sinchisit desi dupa trei pasi facuti trecea exact prin fata a 2 „politisti comunitari” care isi etalau cu mandrie burtile si unul catusele asezate langa centura care sublinia jumatatea corpului si nivelul inteligentei lor sociale. Din lipsa de reactie a celor doi care priveau impasibili scena, fata a inteles probabil ce sanse are sa-si recupereze banii , s-a intors fulgerator , a luat cutia goala si a disparut pe scarile metroului cu parul in vant si , cred, cu ochii in lacrimi.