Facultatea de Psihologie , Bucuresti, 1978-1981

Cine nu îşi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-l repete 

Goethe

Dupa 35 de ani este poate un moment potrivit sa evocam impactul pe care l-a avut asupra stiintelor umane si asupra societatii in general ceea ce putem denumi acum drept aplicarea dupa manual a unei tehnici de inginerie sociala comunista. In acest caz , desfiintarea facultatilor de psihologie, sociologie , pedagogie, filozofie din Romania prin unificarea lor cu facultatea de istorie si transformarea lor in simple sectii  a avut intentia ( declarata sau nu)  de a domestici absolventii lor si de a-i transforma pe toti in "profesori de stiinte sociale" , de fapt un fel de activisti si propagandisti ai regimului. Cum am avut nenorocul sa intru la facultate exact in acel an fatidic, pot relata in detaliu modul foarte abil  in care au fost prezentate aceste manevre institutionale de catre profesorii Facultatii de Filozofie din Bucuresti  ,  cu scopul atenuarii şocului asupra studentilor. Ni s-a spus atunci ca se propunea infiintarea unei  Facultati de Stiinte Sociale cu doua ramuri :

a) Facultatea de Filozofie-Istorie
b) Facultatea de Istorie-Filozofie

Aceasta Facultate de Stiinte Sociale ar fi  conferit absolventilor ei abilitati si competente  in toate cele patru domenii si ar fi oferit si atu-ul unei pregatiri in domeniul foarte important al istoriei , deci un absolvent al acestei facultati "ar fi avut competente simultan in  psihologie, sociologie, pedagogie,  filozofie  si istorie"( minciuna crasa  ; in realitate putea fi doar "profesor de stiinte sociale" , deoarece pentru a ocupa un post de psiholog , sociolog,etc. avea nevoie de o echivalare cheie data de Ministerul Invatamantului care certifica absolvirea cursurilor de specialitate ale vechii sectii ) . Astfel  la viitoarea repartitie "ar fi avut mult mai multe sanse sa obtina un post bun" .
Socul a fost teribil pentru viitorii studenti care au dat examen de admitere in vara anului 1977 la facultatile de psihologie, sociologie , pedagogie, filozofie si in toamna s-au trezit studenti la istorie, in mod special pentru studentii anului IV de la  filozofie care au fost obligati sa invete intr-un singur an toata istoria lumii ( nu mai spunem de studentii din anul IV istorie care au trait aceeasi situatie dar din alta perspectiva).
Mai mult decat atat, in varianta initiala prevazuta de regim,  facultatile de psihologie, sociologie , pedagogie, filozofie inclusiv istorie, ar fi trebuit preluate toate si mutate la propriu in cadrul Academiei "Stefan Gheorghiu" ( in 1990 Facultatea de Psihologie chiar a fost mutata in acel sediu ) . In semn de protest fata de aceasta situatie, studentii de la Facultatea de Filozofie , Bucuresti  au semnat un memoriu colectiv  ( a circulat si prin caminul de studenti Panduri unde erau studentii de la Filozofie ) care a fost trimis conducerii de partid si de stat de atunci  in semn de protest fata de desfiintarea sectiilor . Fara urmari, desigur,  pentru ca facultatea , ca si societatea de altfel, si-a urmat cursul inexorabil spre dezastru.
Consecintele acestei situatii tipice pentru controlul social exercitat prin metode adminstrativ-birocratice asupra unui domeniu atat de sensibil , au fost  inevitabile prin abandonarea masiva a domeniului atat de studenti,   si in mod special ( cu foarte mici exceptii ) de catre profesori.   Din acel moment si pana in 1990  profesia nu a mai existat in mod oficial si a supravietuit mai degraba in virtutea inertiei domeniului decat in urma reactiei corpului profesional sau , si mai grav, a mediilor universitare care  in cele mai multe cazuri nu si-au sprijinit nici proprii studenti ( prin traditie , in mediul universitar profesorii au un rol esential in formarea viitorilor studenti si indirect,  a sistemului lor de valori ) .

Bucuresti, 1981
Studentii Sectiei de Psihologie a Facultatii de Filozofie-Istorie a Universitatii Bucuresti promotia 1978-1981

In fotografia de mai sus  se pot vedea studentii sectiei de psihologie promotia 1981 la un seminar cu profesorul Constantin Pufan ( defectologie si logopedie ). Este singura fotografie despre care stiu ca a fost facuta la un seminar al Facultatii de Filozofie de atunci deoarece din cate stiu  nu au mai fost facute alte fotografii in facultate nici la initiativa profesorilor, nici a studentilor , nici la cursuri , nici la seminare .
O cauza posibila a fost alienarea acelei nefericite promotii de studenti ( 1978-1981 ),  raceala existenta intre ei generata de atitudinea distanta a celor mai multi profesori si in special de studentii cu functii in Asociatia Studentilor Comunisti ( de regula bucuresteni ) ahtiati dupa obtinerea de note mari , esentiale in viitoarea repartitie.
Dintre cei 40 de studenti care au luat examenul de admitere  in 1978, au absolvit in 1981 doar  36 (  doi au facut decompesari si au clacat psihic  , unul a fost exmatriculat , altul a ramas repetent ).
Aceasta serie a fosta scindata de la inceput  in doua grupuri antagonice , initial mici ca numar de membrii : ASC-istii si grupul lor de regula bucuresteni , si contestatarii lor de regula provinciali.
Ceea ce la inceput parea o gluma , a devenit o realitate.  Incepand din anul II de facultate , cele doua grupuri au devenit din ce in ce mai mari si anul s-a scindat practic in doua tabere care desi veneau impreuna in aceleasi amfiteatru , se ignorau reciproc. Membrii unui grup nu mai salutau membrii celuilalt grup , si invers ( au fost cazuri in care,  desi erau colegi , unii dintre studenti nu au mai schimbat o vorba intre ei toata facultatea).  Situatia acelei serii a fost una total anormala ,  alienarea in cadrul ei fiind maxima ( situatia a fost una diferita  la seria care a precedat-o,  dar si la sectia care a urmat-o ).
Este vorba despre seria celor care au intrat la facultate exact in anul in care aceasta a fost desfiintata respectiv despre cei care au intrat la facultate  in anul "reorganizarii" ei . Sectia a avut in final un numar de 7 studenti ( in afara de cel care a facut fotografia mai era inca unul ) dar chiar si printre acestia unii venisera cu speranta ascunsa ca vor scapa mai usor cu o lucrare de diploma luata in domeniul psihologiei , decat cu una luata in domeniul filozofiei.
Pe scurt, abandonul era foarte clar  in randul studentilor si in mod special in randul profesorilor care, cu foarte mici exceptii , devenisera indiferenti si nu mai erau interesati nici de evolutia studentilor , nici de un domeniu care isi pierduse aproape complet prestanta.
Profesorul Constantin Pufan ( persoana cumsecade de altfel ) era membru in conducerea unei organizatii internationale care se ocupa de copii cu deficiente si  venise la facultate dupa o perioada mai lunga in care lucrase in diplomatie (  la o ambasada sau un consulat, nu mai retin exact ) de unde si iesise la pensie , iar faptul ca mai preda inca la facultate tinea mai degraba de rotunjirea veniturilor si de plictiseala pensiei decat de pasiunea pentru domeniu.
In acest sens a fost chiar sincer deoarece a rezumat si situatia noastra ca studenti , si pozitia sa ca profesor :

"Daca veti mai ajunge vreodata sa profesati  psihologia, veti citi si veti invata singuri !". 

Cu foarte mici exceptii , aceasta atitudine de resemnare era atitudinea dominanta in randul profesorilor . Neavand curajul sa sustina  interesele domeniului deoarece unii erau foarte legati de sistem ( inca din anul I de facultate am aflat ca profesorul Paul Popescu-Neveanu preda cursuri de psihologie la Ministerul de Interne ) aproape toti profesorii de la psihologie isi pierdusera entuziasmul pentru aceasta profesie.
De fapt, inainte de a fi decapitat de regim , domeniul psihologic a fost tinut sub o stricta supraveghere, dar intr-o mare masura mult mai mare s-a decapitat singur. Cursul de psihologie sociala tinut de Pantelimon Golu in 1977-1978 incepea cu citate din ...Lenin.
In al doilea  rand, se preda un curs de psihodiagnostic, dar nu exista o banca de teste, o biblioteca de teste si de fapt nici un test. In sfarsit, se preda  psihologie experimentala,  dar singura dotare a "laboratorului" era formata din halatul alb al profesorului Alexandru Lungu si doua aparate din fier datand din anii `30 unul fiind celebrul " ciocan pentru detectarea emotiilor " care starnea rasul studentilor ( daca studentul lovea prea tare era "agresiv ", daca lovea prea incet era "inhibat").
Cand am intrebat atunci  cum este posibil ca la Facultatea de Psihologie a Universtitatii din Bucuresti sa nu existe un laborator de psihologie,  singurul raspuns primit a fost un zambet larg si un ras sanatos incepand chiar cu profesorul. In al doilea rand, nu era clar cum  studentii la psihologie respectiv  viitorii absolventi puteau aveau acces la teste ,  dupa cum nu era clar nici cine le detinea si nici cum le obtinea , dar exista promisiunea incerta ca vor avea acces la ele dupa obtinerea diplomei si devin psihologi autorizati.
Cert era ca si studentii, si absolventii,  erau in intregime dependenti de bunavointa Facultatii de Psihologie si a Institutului de Psihologie respectiv de profesori, cercetatori sau de psihologi cu vechime.
In al treilea rand , desi exista o vaga  asociatie a psihologilor, nu era clar cine facea parte din conducerea ei , nu era facut public statutul ei , si nu era clar numarul de membri si nici cine putea face parte din ea.
Din fotografie se poate observa ca profesorul este foarte serios, dar  studentii zambesc,  s-au chiar sunt stanjeniti de situatie ( unul dintre ei priveste in jos ). Motivul este acela ca atunci cand am propus sa facem fotografia , profesorul a vrut neaparat sa tina o carte in mana ( in mod instinctiv era foarte atent cu "poza"si la imaginea care va ramane posteritatii ), iar hazul este ca acea carte nu avea de fapt nici o legatura cu seminarul , iar aparatul a importalizat exact acele atitudini.
Modul in care vede un istoric de azi acea perioada  este interesant, dar in mod inevitabil lacunar :

"...nu se ştie cum şi de ce, în 1977, ministerul Învăţământului hotărâse desfiinţarea facultăţilor de psihologie, sociologie, pedagogie, filozofie şi istorie din România. Tine­rii care stăruiau în dorinţa de-a studia socio-umanul se orientau către secţiile de filozofie-istorie şi istorie-filozofie. În tautologia specializării, cu toţii erau destinaţi aceleiaşi întrebuinţări sociale: profesori de istorie, filozofie, economie politică şi „socia­lism ştiinţific" în învăţământul gimnazial şi liceal.În economia planificată a epocii, câte 25 de studenţi erau admişi în fiecare din aceste secţii la Iaşi şi Cluj, iar la Universitatea din Bucureşti câte 50. Din 1981 s-au sistat repartiţiile şi concursurile de titu­larizare pentru cadrele din învă­ţă­mântul superior, toţi absolvenţii fiind „vărsaţi direct în producţie". S-a blocat şi accesul absolvenţilor de fa­cultăţi în oraşele mari, pe listele guvernamentale de repartiţii nefiind incluse comunităţile mai mari de o sută cincizeci de mii de oameni. Chiar posturile de psihologi şi sociologi au fost şterse din organigramele socia­liste. Însă specializările au supra­vie­ţuit camuflat, prin unii studenţi de la filozofie-istorie, calificaţi cu discipline opţionale ( s.n.)."
Lavina Betea - Renasterea psihologiei

Partea cea ma interesanta in acest context este cea legata de "supravietuirea camuflata" a specializarilor.  Odata cu desfiintarea facultatilor definita drept "reorganizare" , absolventii intrau intr-un cerc vicios pe care putini reuseau sa-l sparga.
In momentul desfiintarii acestora , in Bucuresti si in tara inca mai existau posturi de psihologi ( cele mai multe cu alta titulatura ) dar care nu puteau fi ocupate decat pe baza diplomei de psiholog ( dar care nu mai putea fi eliberata de facultate  )  sau a echivalarii acesteia , care inca  mai putea fi emisa de catre Ministerul Invatamantului , dar numai daca absolventul in cauza avea mentionate pe foaia matricola cursurile aferente specializarii si daca aflase despre  aceasta oportunitate.
Dintre cei care erau in  anul III la facultate in anul in care au fost desfiintate sectiile , unii privilegiati  ( era totusi o facultate  unde se intra greu si in care ajungeau inclusiv fiice de ambasadori ,  ministri,  copii de nomenclaturisti  ca nepoata lui Ion Gheorghe Maurer, etc.)  au aflat primii de oportunitate si au mai obtinut cateva echivalari . Pentru pentru restul, robinetul s-a inchis pana in 1990.
Cum la noi  "mortii se acopera cu pamant si vii cu hartii" , soarta absolventilor de la aceste facultati a stat in pixul unui "Inspector General " ( Ion Bilegan ) de la Ministerul Invatamantului  si a fost hotarata de o "adeverinta" ca cea de mai jos :

Echivalare pentru diploma de psiholog emisa in  anul 1990

"Adeverinta" aceasta semnata de inspectorul Bilegan a putut fi obtinuta usor in 1990 ( a se observa, absolventii devenisera acum "domni"...)  dar extrem de greu in anul 1978,  si numai de catre privilegiati. Aceasta certificare de tip tautologic arata cat de absurda a devenit situatia unui domeniu profesional prin interventia factorului "politico-administrativ", dar cel putin certifica faptul ca dreptul de a profesa era conferit de o diploma de facultate si eventual confirmat de minister, dar acum nici macar acesta nu mai este o certitudine .
Cum o nenorocire nu vine niciodata singura, represiunea a venit in valuri si dupa principiul cercurilor concentrice. Dupa desfiintarea facultatilor de psihologie, sociologie, pedagogie si filozofie , a urmat sistarea repartitiilor si titularizarilor in invatamantul superior , inchiderea oraselor mari pentru absolventii universitatii ( absolventii facultatilor tehnice nu au fost afectati ) , desfiintarea posturilor de psihologi si sociologi existente , si varsarea in invatamant ( de regula , in sate) a absolventilor universitatii.
Ceea ce a urmat confirma aplicarea premeditata a unei tehnici de inginerie sociala care fie urmarea un scop prestabilit , fie incerca sa previna un comportament nedorit de catre sistem. Odata ajunsi in teritoriu ( de regula in sate ), sistemul a vrut si garantii in sensul ca vor ramane acolo definitiv si pentru aceasta s-a intors in Evul Mediu respectiv absolventii universitatilor au primit lovitura de gratie prin legarea lor de glie.
Aceasta insemna ca in invatamantul primar si liceal au fost blocate toate posturile si au fost interzise orice concursuri si transferuri ( chiar si detasarile se obtineau extrem de greu si numai in interiorul unui judet, detasarile dintr-un judet in altul fiind interzise) , deci singura posibilitate de a schimba "locul si norocul" era doar renuntarea la invatamant prin demisie, si doar dupa trei ani pentru cei care voiau sa obtina si definitivatul in invatamant ca sa aiba totusi o calificare. Chiar si in situatia in care ar fi gasit un post in alt domeniu , il puteau obtine fara concurs doar daca aveau domiciliul in localitatea respectiva , altfel intrau in celebrul cerc vicios al "buletinului de Bucuresti" : obtineai un servici numai daca aveai buletin , si ti se facea buletin numai daca aveai servici.
Prin mecanismul dependentelor economice si sociale create si injosirea statutului absolventilor , a fost distrusa din faşă orice posibila opozitie fata de regim . 

Absolventii universitatii au ajuns astfel la cheremul unor directori de scoala si inspectori indoctrinati de regim iar in sate inclusiv  la cheremul unor primari rudimentari. 

Aceasta lovitura de gratie data absolventilor universitatii a coincis exact cu perioada in care Romania si locuitorii ei faceau cunostinta in mod oficial cu frigul, foamea si intunericul. In 1981 a aparut si cartelarea alimentelor ( ratia oficiala era de o jumatate de paine pe zi pentru o persoana ).

Impactul pe care l-a avut aceasta tehnica de inginerie sociala asupra acestor generatii a fost unul devastator prin conditiile de mediu *) dar in primul rand prin demotivarea generalizata care a aparut in randul lor. 

Pe cale de consecinta,  numarul celor care au rezistat acestui tavalag este practic insignifiant.Aceasta serie sacrificata a deschis perioada neagra a clandestinitatii psihologiei care a durat pana in 1990.

Daca asa s-au comportat studentii, cum s-au comportat cei care le predau ? 

Fara nici un dubiu , intre 1978 si 1989 nu exista nici o atitudine publica , nici o luare de pozitie cunoscuta din partea reprezentantilor mediului universitar  fata de situatia dramatica a acestui domeniu . 

In schimb, a ramas in istoria domeniului prima ( si poate singura )  intalnire libera a psihologilor din 1990, atunci cand  profesorul Paul Popescu-Neveanu a fost huiduit de o sala intreaga in momentul in care a incercat sa explice starea domeniului doar prin actiunile lui Nicolae Ceausescu iar singura schimbare palpabila obtinuta dupa acest fapt social a fost aceea ca profesorul Paul Popescu-Neveanu , huiduit de fostii lui studenti, a fost primit in Academia Romana.

Note

*) Unele detalii devin semnificative acum pentru culoarea epocii de atunci . Am aflat in acei ani de cazul unei absolvente de familie buna ( in sensul bun al termenului )  din Bucuresti care ajunsa intr-un sat foarte sarac , sicanata si umilita continuu de colegii de la scoala , de un primar analfabet si de niste sateni primitivi , s-a sinucis,  dar aceasta relatare a fost prea vaga pentru a fi confirmata.
In schimb, un absolvent care a terminat in 1978 ( Gherghescu ?)  ,   ne-a povestit dupa un an de stagiu , ca a fost repartizat ca profesor  intr-un sat unguresc izolat . Era un sat  fara magazin, fara posta , fara telefon  si despre care a aflat numai la fata locului ca locuitorii  lui nu stiau romaneste  , doar cativa de la Primarie vorbeau stalcit pentru ca erau obligati de slujba . 

Hazul este ca nici cel in cauza  nu stia o boaba ungureste si abia la interventia Primariei  a reusit sa gaseasca o locuinta cu chirie la un localnic fiind "cazat" intr-o casa fara gard si unde trebuia sa-si gateasca singur. 

A rezistat cam doua saptamani mancand in principal conservele de peste aduse in rucsac ( in afara de aripi de pui si oase de vita - celebrii "adidasi"-  , astea se gaseau prioritar in alimentarele de atunci ) , in a treia saptamana pur si simplu a lasat usa la casa deschisa si  dupa ce s-a asigurat cu atentie ca nu-l vede nimeni ,  a plonjat dupa prima gaina "aflata in stabulatie libera"  si care a trecut pe langa pragul lui . 

A reusit in acest mod sa scape de foame , dar si de sat. A doua zi a plecat de acolo cu primul autobuz si pentru totdeauna si din sat, si din invatamant.  In sfarsit, o colega  ne-a povestit  ca fiind  repartizata intr-un sat relativ mai apropiat ( undeva prin Dambovita) , a fost nevoita sa le scrie imediat parintilor sa-i trimita prin posta cateva pungi cu malai deoarece  nu reusea sa se descurce de loc cu mancarea. Aceste date empirice pot fi relevante  pentru noile generatii de psihologi care vor sa inteleaga cum s-a ajuns la actuala situatie din domeniul psihologic.