Problema
Portretul fara masca al celor vizati este unul de cosmar :
"...ce aveți în politica românească este corupt peste corupt (s.n.)."
"... membrii Parlamentului sunt cu siguranță corupți, toată lumea o știe, dar nimeni nu face nimic în privința asta(s.n.)."
".... după căderea comunismului, România a deschis larg ușa corupției (s.n.)."
"...ești pe drumul greșit, dacă în fiecare zi ai alt scandal de corupție, de la cel mai înalt birou până la un polițist local care ia mită ca să nu scrie o amendă, și înapoi iar până la biroul prim-ministrului.Nu există nicio scuză pentru asta și România nu are pe cine da vina decât pe sine. Dar și SUA trebuie de asemenea să intervină. Și dacă e un partener real pentru România, atunci trebuie să să fie lideri adevărați. Încetați să mai scuzați eșecul!"
"Încă o dată, când noi vorbeam despre a-i prinde pe infractori sau despre recuperarea prejudiciului unei infracțiuni, am adus specialiști și România i-a respins pentru că românii erau prea corupți. Când am avut conferința despre corupție și confiscarea averilor, românii n-au vrut să aibă de-a face cu noi, de teamă că vom merge după „băieții răi” și am identifica prea mulți politicieni și judecători corupți. E o situație foarte tristă. România e parte a problemei, pentru că nu le-au permis partenerilor să vină și să îi ajute să facă curățenie (s.n.)."
"Ai oamenii sărmani din Buzău, agricultorii din Buzău, care fac câțiva lei pe zi doar cât să reușească să își hrănească familiile, iar pe de altă parte ai politicienii corupți care duc o viață de lux , trăiesc în „Stejarii” (Complexul de locuințe de lux „Stejarii” din Capitală – n.red.), conduc mașini care valoarează 300.000 de euro (s.n.). Știu pentru că am locuit în „Stejarii”, deci nu inventez, nu mă iau după zvonuri, ci știu. Am trăit acolo și am văzut ce s-a întâmplat. Știm ce se întâmplă. România trebuie să se curețe! Dar nu vor, și știți de ce? Pentru că banii circulă și circulă în mâinile oamenilor corupți care au ruinat România(s.n.)."
"Sunt români super-bogați care nu ar da un bănuț unei persoane sărace care trăiește pe străzile din România. Dar veți vedea americani făcând acest lucru, veți vedea britanici făcând acest lucru, veți vedea germani făcând acest lucru. Românii nu-și ajută sărmanii lor și se gândesc – am destul pentru mine, nu-mi pasă de ceilalți. Sunt unii în afara granițelor României care vor să adopte copii români, dar Guvernul României nu le permite. Asta e trist, iar România e singura vinovată.(s.n.)"
"... ai 5% din populație care e super-bogată și apoi masa aceea de jos, pentru că nu există clasă mijlocie. Sunt super-săraci, iar acei 5% practic conduc țara și au un singur lucru în minte: să facă doar pentru ei (s.n.). Mă întorc la agricultorii săraci din Buzău, pentru că treceam prin Buzău în drum spre Bacău, și am văzut un țăran acolo. Cred că erau vreo 40 de grade Celsius. Și am spus „uite un om care își câștigă corect existența și uită-te la politicienii bogați și corupți din Parlament și din pozițiile-cheie și de la Stejarii, unde am locuit, ei nu văd asta". Și eu nici măcar nu sunt din această țară și îmi pare foarte rău pentru acel țăran, care își câștiga corect existența (s.n.)."
Sursa : http://politicscan.ro/stirile-zilei/interviu-darren-white-sef-secret-service-serviciu-sua-video/
Diagnosticul lucid al societatii romanesti pus de un occidental care vede Romania dincolo de demagogia politicienilor , arata exact ceea ce acestia vor sa ascunda. Situatia tragica a acestei tari si nefericirea cetatenilor ei dupa un sfert de secol de minciuna , abuzuri si coruptie au ajuns sa revolte pana si occidentalii. Vina pentru aceasta stare de fapt apartine celor care o conduc , respectiv Parlamentului care permite accesul la putere al coruptilor. Din fericire, strainii fac o distinctie neta intre clasa politica si cetatenii onesti , intre statul captiv cu institutiile , functionarii si privilegiile lor cu tot, si ţara formata din oamenii obisnuiti cu problemele lor care nu se mai termina. Mai mult decat atat, am ajuns in situatia SF in care strainii exasperati de masacrul general comis de o clasa politica penala, primitiva , dezumanizata si iresponsabila, asupra tarii, asupra resurselor ei si asupra societatii romanesti in general , au ajuns sa sustina si cauza Romaniei, si interesele cetatenilor onesti in pofida unui grup infractional organizat care uraste si dispretuieste si tara, si cetatenii ei, si orice norma a statului de drept :
" România e o țară atât de frumoasă, cu oameni extraordinari, cu o istorie extraordinară, geografia este grozavă. România are 41 de județe, eu am fost destul de norocos să ajung în 35 dintre ele: oameni grozavi! Cei mai buni oameni pe care îi poți avea în preajmă sunt cei muncitori și cinstiți. Și apoi mergi la Parlament, 85% din Parlament e corupt, toți iau mită. O știu și ei, se supără când eu vorbesc despre asta.(s.n.)"
"... în ochii comunității internaționale, credibilitatea României e la pământ(s.n.).
" Uneori, România e propriul său dușman, poate fi cel mai mare dușman al său, pentru că nu face îndeajuns să se ajute pe sine, nu face suficient pentru a-și ajuta propriul popor.(s.n.)"
" Sunt țări care fac mai mult pentru România decât România însăși (s.n.) ”
Pe cale de consecinta , cea mai importanta concluzie a acestei evaluari foarte dure este aceea ca principala sursa a coruptiei de la noi se afla exact in institutia care ar trebui sa fie baza democratiei respectiv Parlamentul Romaniei (!) ceea ce genereaza cel mai grav cerc vicios din societatea romaneasca. De aceea, acest sistem doar mimeaza democratia si denatureaza din start orice alegeri deoarece votantii, oricat ar fi de lucizi si de bine intentionati si oricat ar incerca sa-si schimbe optiunile, aleg mereu alte masti dar care joaca in aceesi piesa. In aceasta lume intoarsa pe dos, o institutie cum este Parlamantul , in mod normal baza democratiei, permite prin frauda morala exact accesul la putere al coruptilor :
"E ca și cum le-ai spune românilor atunci când merg să voteze „Alegeți-vă otrava!(s.n.)”. Când scapi de un membru al Parlamentului care e corupt, cel care îi ia locul e și mai corupt. Acest cerc vicios al corupției în România va continua."
Rezultatul obtinut in urma aparitiei acestui interviu care ridica batista de pe ţambal este o stare de furie exploziva ( si cu atat mai neputincioasa) si a celor care se simt vizati , dar si a celor care ii apara in mod direct sau in spatiul virtual si in umbra anonimatului . Explicatia data de intervievat este una foarte simpla si tine de domeniul evidentei :
" Ei nu vin cu nicio soluție, nimic care să funcționeze. Și știți de ce?
Pentru că sunt încă foarte corupți. Pentru că ei nu au o soluție viabilă, singurul lucru pe care îl pot face este să mă urască, pentru că ei nu au răspunsuri(s.n.). Și asta înseamnă să nu fii lider. De asta e statul corupt și va continua să fie așa, până când cineva curajos va spune „Stați așa, americanul avea dreptate! Ca să stârpim corupția trebuie să aducem pe cineva din afara țării”.
"...cred că e jenant și cred că e nefericit că oameni din afara României trebuie să vină aici și să preia rolul conducător în lupta împotriva corupției.(s.n.)"
Solutia propusa de dl. Daren White subliniaza cat de grava este situatia in Romania , merge pana la radacina lucrurilor si propune o solutie radicala :
"Sugestia mea a fost: aduceți un britanic, un american, un german și poate cineva din Italia sau Spania. Lăsați-i să vină și o sa vedeți că toată lumea va spune „oh, cineva din afara României va veni aici și va face parte din Parlamentul României pentru a stârpi corupția”. Dacă nu faceți asta, uitați-vă unde suntem acum, uitați-vă unde eram când am făcut acele comentarii și am primit multe mesaje cu reacții de ură din partea comunității românești (e vorba de un interviu acordat în mai 2014 în România, n.red.)"
Acesta evaluare de etapa formuleaza cu voce tare idei care plutesc in aer respectiv ceea ce de multi ani stiu foarte bine si politicienii ( care au tot interesul sa ascunda ) si cetatenii care de ani de zile isi striga nemultumirile pe la colturi , dar degeaba ( cainii latra, ursul trece).
Ceea ce a scos din minti cu adevarat si a starnit furia exploziva ( si neputincioasa ) a celor vizati a fost definirea clara a mecanismului fraudei penale, politice si morale uriase existente la nivel de sistem si identificarea clara a vinovatilor carora li se face un portret devastator din punct de social si moral deoarece sunt asociati zonei penale si patologiei sociale ( "moral insanity") . S-a ajuns in situatia aberanta pentru orice societate normala in care elita politica se identifica cu elita penala , iar persoane cu dosar penal fac legi in Parlament si decid destinul cetatenilor onesti .
In sfarsit, aceasta evaluare de etapa este credibila si prin faptul ca este facuta de un observator extern. Daca ar fi fost facuta de un roman implicat in sistem , impactul ei ar fi fost minim. In razboiul informational si psihologic fara sfarsit de aici , acesta ar fi fost imediat contestat politic, profesional si moral, acuzat de partizanat , insultat prin calomnii si atacuri la persoana,etc. Fiind vorba de un occidental, ramane disponibila doar traditionala ura fata Occident si de straini.
Cum era de asteptat , acest diagnostic chirurgical care incalca legea tacerii si tabu-urile politice de pana acum si formuleaza acuzatii clare , a deschis cutia Pandorei. Prin dinamitarea valului de dezinformari , diversiuni si manipulari care tin prizonier un intreg popor si ascund adevaratii vinovati pentru starea tarii si saracia cetatenilor ei , acesta a starnit reactii foarte puternice care oscileaza intre aprobare si satisfactie pe de o parte , respectiv constestare si ura de cealalta parte.
Reactiile
Dincolo de reactiile in cea mai mare parte anonime de pe forum-uri, cea mai interesanta reactie la acest interviu**) vine din zona oficiala a expertilor in analiza politica si sociala. Sociologul Sebastian Lazaroiu , specialist in sondajele de opinie, fost ministru al muncii si consilier prezidential , are ca prima strategie minimizarea impactului acestui interviu :
" a făcut un pic de vâlvă ( s.n.) în mediul online. L-am citit cu interes și simt nevoia să împărtășesc cititorilor ce am văzut eu în acest interviu."
In mod logic pentru acest tip de abordare, urmeaza etichetarea si integrarea in canoanele prestabilite pentru iesirea din front si din spirala tacerii :
"Pe scurt: declarații curajoase ale fostului șef Secret Service(1) , o anume exasperare în ton(2), dar și tentația de a-i provoca pe români și a-i atenționa asupra ”jocului de lumini și umbre” de la București (2). O anume lipsă de realism(3) , atunci când își imaginează că Occidentul mai păstrează în România aura incoruptibilității (4) și rolul mântuitor pe care le-au avut până de curând în ochii românilor(5)."
Strategia aplicata de specialist in acest caz este una de manual. Pentru a analiza opiniile intervievatului , expertul in analiza politica si sociala ii pune sub lupa si semnul intrebarii statutul si persoana ( " Mai întâi, să vedem cine e Darren White și ce-l îndreptățește pe el (s.n.) să vorbească despre România." ) privindu-l mai intai ca simplu cetatean american aflat in vizita ca si altii . Urmeaza o recunoastere a calitatii oficiale a "inculpatului" si a pertinentei opiniilor sale, dar numai prin prisma colaborarii serviciile romanesti cu cele straine ("Asta s-a întâmplat, desigur, în baza unei bune conlucrări între serviciile românești și structurile partenere NATO") . Pirueta finala este aceea prin care , pentru confuzia totala, cititorul buimacit deja este adus din nou la punctul de plecare iar intervievatul redevine din nou cetatean american obisnuit dar si specialist in informatii ( "Dl. White nu dezvăluie mari secrete, nimeni nu se aștepta la așa ceva din partea lui, dar face o poză a României așa cum a văzut-o el, cetățeanul american și specialistul în informații" ).
Relativizarea evaluarii continua prin paralogisme , echivalarea diferentelor istorice dintre tari si prezentarea inegalitatilor ca fiind normale indiferent de cauzele lor, ceea ce activeaza vechiul complex de inferioritate specific mentalitatii pre-decembriste :
"Mai întîi e prima imagine, cea care șochează ”civilizatorul”, atunci când merge într-o țară mai puțin dezvoltată. Și ceea ce l-a frapat era discrepanța între mediul său de rezidență (complexul ”Stejarii”) și România reală. Această diferență arată, probabil, fără să te uiți pe statistici, gradul ridicat de polarizare. Am fost la rândul meu în asemenea situații de mai multe ori în carieră (stăteam într-un hotel luxos din Ulan Bator, Mongolia, dar am văzut și Mongolia reală, cu populația din iurte, din deșert, din localități răsfirate în stepa asiatică și am putut constata polarizarea socială ridicată).
Ca sa nu mai existe dubii, expertul ii reproseaza intervievatului o viziune "pesimista" asupra coruptiei si ii atribuie in mod gratuit o viziune istorica si culturala asupra ei :
"Viziunea sa este destul de pesimistă și accentuează mai mult cercul vicios al corupției politicienilor, pe care îl exprimă plastic prin – ”românii merg la alegeri să-și aleagă otrava”. Cumva, White vede fenomenul corupției ca pe ceva înrădăcinat cultural și de aceea vine cu soluția năstrușnică (pentru unii) de a aduce politicieni din alte țări. Pare că White spune: orice români ai pune acolo în funcții, ei vor fi corupți, pentru că românii au o tradiție istorică în acest sens."
In aceasta viziune particulara , raporturile dintre cauza si efect au o mare doza de relativism si un caracter aleatoriu exact ca in dilema cu ce a fost mai intai , oul sau gaina . Problema nu ar fi atat coruptii in sine, cat mecanismele de selectie care ii genereaza :
"Nu cumva mecanismele de selecție sunt dereglate?(s.n.) Nu cumva partidele sunt construite pentru a filtra resursa umană, așa încât să-i oprească pe cei integri să ajungă în funcții publice? Și-atunci de ce să imporți străini când poți regla mecanismele?"
Ceea ce uita sa mentioneze expertul ( probabil foarte ingrijorat de posibila intrare in actiune a unor straini incoruptibili ) este faptul ca aceste mecanisme de selectie functioneaza impecabil de peste un sfert de secol si in beneficiul coruptilor , daca nu cumva sunt generate chiar de ei sau reprezxentantii lor. In acest context , opinia utopica a expertului despre "autocuratirea coruptilor" ( sic!) declarata formal de peste doua decenii, devine foarte interesanta si subiectiva, chiar partinitoare :
" Dacă ne uităm că partidele mari au început deja un proces intern de curățire, prin formularea unor criterii de integritate, am putea deveni optimiști."
Aceeasi subiectivitate o regasim si in reprosurile aduse intervievatului prin confuzia planurilor :
"Să mai remarcăm că tot acest scepticism al șefului Secret Service față de succesul luptei anti-corupție are în fundal eforturile unor instituții ale statului (DNA, SRI, CSM, ICCj), din ultimii ani, de a ancheta și condamna persoane de rang înalt. Puțin probabil că White nu a remarcat aceste eforturi. Și, totuși, rămâne sceptic asupra rezultatelor."
De aici incolo , analiza expertului schimba complet registrul si trece de la subiectivitate la politicianism si tezism . Contesta fara argumente o declaratie oficiala a intervatului si avanseaza pur si simplu o teza conspirationista si specifica national-comunismului :
"Se lamentează și că experții lor ar fi fost refuzați de partea română, tocmai din teama că ar putea merge prea departe cu investigațiile lor."
"Aici, cred că lui Darren White i-a scăpat o nouă stare de spirit a românilor, care se vede din ce în ce mai des în manifestări naționaliste, în orgolii tot mai accentuate ale concetățenilor noștri că suntem la ”comanda străinilor”."
Acesta este numai inceputul, surprizele continua . Tezele avasate de expert incep sa semene in mod amenintator cu teze specifice mentalitatii de tip comunisto-securist de altadata conform careia coruptii din interior sunt de fapt mici copii fata de cei din exterior ( "rechinii imperialisti" cum erau numiti prin anii `50) unde coruptia este generalizata la nivel planetar si ca atare noi nu facem decat sa ne aliniem trendului ( e ca si cum am spune despre coruptii din Romania ca au aparut prin presiuni externe! ) , deci exista rezerve absolut justificate fate de "cei care ne dau lectii" din Occident :
"Cumva soluția miraculoasă a americanilor care ne scapă de corupție și-a cam epuizat energia mirajului. Rezervele față de ”cei care ne dau lecții” din Occident încep să fie justificate de tot felul de știri: Volkswagen păcălește testele de noxe, ApaNova crește artificial prețul apei și mituiește consilieri, Grecii sunt îndatorați de țările bogate, Bechtel a fost o ”pompă de bani”, Petrom s-a vândut pe nimic etc. Sigur, o parte din aceste știri sunt prelucrate și marketizate de propaganda rusă, tot mai prezentă în România, pentru a contura imaginea unor ”binefăcători ipocriți”, dar multe pleacă de la fapte, nu de la invenții."
In sfarsit, expertul nu scapa prilejul de a puncta cu satisfactie exact "principiul neamestecului in treburili interne" atat de iubit de Ceausescu atunci cand incalca in tara toate normele democratice si de drept "esterne" , si de a reprosa indirect americanilor intentii coloniaste :
"White deplînge faptul că americanii nu au preluat conducerea proceselor."
"Din acest motiv, e din ce în ce mai greu pentru occidentali să controleze procesele în România. Le pot veghea, le pot ține în continuare sub monitorizare, dar nu mai pot interveni fățiș, așa cum făceau odinioară, adăugând o legitimitate liderilor români care preluaseră agenda reformelor.Este o precauție acum câțiva ani nenecesară."
Dupa acest ultim enunt logic de tipul "toti necorbii sunt nenegrii" , urmeaza un santaj subliminal la toti acesti uzurpatori externi ai treburilor si ciorbelor noastre interne . Daca merg prea departe, daca fac prea multa ordine si daca strica prea mult jocurile de aici, atunci vor fi singurii vinovati pentru (re)aparitia extremismului in Romania.
"Altfel, discursul diversificat al Partidului României Unită, care țintește deopotrivă corupția politicienilor români și ploconirea lor în fața marilor puteri, ar putea să-și găsească repede un făgaș în opinia publică."
„Mai vine un domn de la SPP-ul american care ne dă și el niște palme. Vine și zice, dom’ne, toată lumea dă palme României, vin și eu să dau niște palme. Ne spune să aducem parlamentari străini. Vă dați seama dacă spunea în SUA chestia asta, să aducă congresmani.. deși Congresul american e blocat de vreo trei ani”
Victor Ponta
http://politicscan.ro/stirile-zilei/ponta-da-replica-us-secret-service/
3) In realitate , aceasta evaluare facuta din exterior este o provocare prin care romanilor li se induce neincredere in onestitatea guvernantilor, politicienilor, statului si institutiilor sale.
4) Evaluarea starii de fapt din Romania nu este credibila deoarece romanii s-au desteptat si nu mai cred in rolul providential , impartial si civilizator al Occidentului care "da lectii altora" , dar nu vede barna din proprii , respectiv coruptia adusa de companiile occidentale care daca nu este mai mare decat cea romaneasca, este in mod sigur una din cauzele ei.
Desprinderea de o societate bazata pe control social si pe excludere in care ”totii sunt egali dar unii sunt mai egali decat altii” si intrarea intr-o societate democrata bazata pe cunoastere, combaterea excluderii si centrata pe noi competente de baza ( WG B) si competente cheie (DeSeCo) , ar avantaja in mod cert cetatenii ***) dar ar anihila toate sursele "redistribuirii veniturilor" respectiv coruptiei .
O asemenea posibilitate este pur si simplu de neimaginat pentru grupurile de presiune de la noi, de unde si reactiile viscerale de respingere vizibile pe toate palierele establisment-ului autohton.
http://politicscan.ro/analize/dl-white-de-la-secret-service-romania-intre-dna-si-vlad-tepes/
***) http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Integrarea%20Romaniei%20in%20UE%20de%20SS.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu