Guvernarea de tip securist sau controlul social prin manipulare si dezinformare
" De pildă, în momentul în care consimţi să înstrăinezi o parte din avuţia ţării (s.n.) printr-o lege precum aceea a restituirilor in integrum(s.n.) , în momentul acela ai construit o realitatea juridică ruptă de interesele generale(s.n.). Pentru că avuţia este a societăţii în întregul ei. Ea a fost la început avuţia întregului popor(s.n.).
Prin legile reformei s-a procedat la o foarte vicleană privatizare a acestei averi care, din avere a poporului român, a trecut, ne spune un economist precum Constantin Cojocaru, în proprietatea privată a statului. În felul acesta s-a putut trece la cea de-a doua privatizare, prin care statul a dispus de avuția națională in integrum(s.n.) și a putut s-o treacă, prin privatizări și fără nici un control postprivatizare (neprevăzut în contracte), în mâna unor așa-numiți acționari strategici. Practic, a fost desproprietărită o societate în întregul ei(s.n.) şi rezultatul se cunoaște: cele circa 1500 de companii republicane, multe fiind competitive pe piața externă, au dispărut cu o viteză suspect de rapidă."
21 mai 2018
Prof.dr. Ilie Badescu
sociolog și geopolitician român, doctor în sociologie, profesor universitar și fost șef al catedrei de sociologie al Universității din București, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române. Autorul „Tratatui de geopolitică”(2004),coautor „Geopolitica integrării europene”(2002) , „Sociologia și geopolitica frontierei” (1995) si a aparut pe celebra "lista a lui Dughin" dupa ce a propus traducerea "Geopoliticii" acestuia in limba romana ( "În postfaţă eu am criticat elementele discutabile şi criticabile din sistemul geopolitic al lui Dughin. ").
http://evz.ro/ilie-badescu-rusia-stalin.html
Rezultatul acestei mentalitati de sistem este o stare de parabioza a societatii declansata de fractura uriasa intre starea de drept ( afisata in mod oficial ) si starea de fapt ( rezultata in urma actiunilor structurilor oficiale ) respectiv o debusolare totala a cetatenilor care nu mai stiu ce sa creada si ce sa mai aleaga intre declaratiile formale si actiunile reale ale guvernantilor.
Cel mai recent exemplu este modul brutal in care guvernul vrea sa bage mana in buzunarul cetatenilor si sa atace cu ajutorul legii fondul lor de pensii private.
In buna traditie a diversiunii, dezinformarii si manipularii prezente de trei decenii in societatea romaneasca, reprezentantii puterii politice neaga cu tărie evidenţa :
”În momentul în care orice instituţie privată, publică, îşi dă cu părerea despre ceva ce nu există, este doar parte dintr-un corp de oameni care critică aşa pentru că trebuie să critice. Despre ce reformă a sistemului de pensii vorbim când nu a apărut nimic oficial, nu am început o discuţie clară? Despre ce pilon II de pensii putem vorbi în condiţiile în care nimeni în mod oficial nu a prezentat un proiect?”
”Eu sunt mai dur şi doamna prim-ministru este mai elegantă. Vă spun că este o prostie şi o minciună. Asta ca să nu complicăm răspunsul”
Liviu Dragnea
Presedinte PSD
http://adevarul.ro/economie/bani/guvernul-oficial-atacul-pilonul-ii-1_5b018e9adf52022f75357b7d/index.html
Noi suntem susţinători ai Pilonului 2 de pensii şi nu s-a pus niciun moment problema eliminării lui”.
Calin Popescu Tariceanu
Presedintele Senatului
http://adevarul.ro/economie/bani/guvernul-oficial-atacul-pilonul-ii-1_5b018e9adf52022f75357b7d/index.html
"Nu există nicio discuţie, nicio evaluare în acest sens. Este exclus să modificăm ceva la Pilonul II. Dacă nu există niciun demers în acest sens, exclud posibilitatea ca în acest an să fie vreo modificare".
Viorel Stefan
Vice prim-ministru
http://adevarul.ro/economie/bani/guvernul-oficial-atacul-pilonul-ii-1_5b018e9adf52022f75357b7d/index.html
" „Este o propunere a Comisiei de Prognoza, nu s-a transpus într-o OUG. (..) Nu suntem de acord cu ea. Proiectul trebuie să ajungă la Ministerul Muncii. (...) Nu se va întâmpla”
Lia Olguta Vasilescu
Ministrul Muncii
http://adevarul.ro/news/politica/olguta-vasilescu-respinge-proiectul-modificare-pilonului-ii-suspendarea-contributiilor-e-propunere-data-comisia-prognoza-1_5b01b60edf52022f75368712/index.html
Actiunile negate vehement de puterea politica sunt amendate in mod logic de catre opozitia politica : :
„Avem două confirmări: Pilonul II de pensii dispare şi se fură banii pentru a fi folosiţi la finanţarea altor cheltuieli. Poate că nu e o coincidenţă faptul că, de la 1 iulie se propune mărirea pensiilor, probabil că pentru asta vor fi folosiţi aceşti bani. Faptul că nu se mai pun banii în acest pilon de pensii înseamnă desfiinţarea lui
Florin Cîţu senator
http://adevarul.ro/news/politica/olguta-vasilescu-respinge-proiectul-modificare-pilonului-ii-suspendarea-contributiilor-e-propunere-data-comisia-prognoza-1_5b01b60edf52022f75368712/index.html
In sfarsit , cetatenii au posibilitatea sa compare singuri declaratiile puterii cu adevaratele ei intentii chiar inainte de a fi puse in practica . Documentele oficiale ale Guvernului Romaniei , respectiv Programul legislativ pentru 2018 , ne arata in mod concret cat de mare este prapastia intre declaratiile politicianiste si actele de guvernare si ce distanta ne separa de democratiile cu traditie :
https://www.scribd.com/document/379691503/Program-Legislativ-2018-Aprilie-2018# |
https://www.scribd.com/document/379691503/Program-Legislativ-2018-Aprilie-2018# |
Strategiile de manipulare si mecanismele de amorsare implicate in acest caz sunt descris pe scurt de catre un fost oficial al Guvernului Romaniei :
Sursa : Facebook |
Acest "Proiect" se inscrie intr-o spirala de trei decenii a atacurilor concentrice asupra cetatenilor si drepturilor lor. Acestea vin in avalansa si in acelasi timp pe toate palierele vietii "politico-economico-sociale...,etc." , intr-un asemenea ritm incat cetatenii se afla permanent in situatii de imposibilitate deoarece nu se pot apara in acelasi timp si pe toate planurile.
Ceea ce este straniu in tot acest armaghedon politic si social de mare amploare , este faptul ca cetatenii sunt singuri in fata furtunii deoarece societatea civila si structurile ei au cu totul alte prioritati si obiective.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu