Constat de multa vreme existenta unui adevarat armaghedon in spatiul virtual in care ideile pro si contra unui anumit sistem de valori sau unei atitudini ( indiferent daca e vorba de domeniul politic , social, moral,etc. ) se infrunta cu o asemenea virulenta incat se ajunge in foarte multe cazuri pana la blocarea dialogului . Am citit mai demult o opinie foarte interesanta despre psihologi si terapia psihologica care rezuma o atitudine sociala, opinie care merita citata in antiteza cu partizanii pozitiei contrare. O redau mai jos :
"Cu psihologul la psiholog
Am citit într-un alt blog despre relaţia psiholog-pacient, în care, după unii, psihologul "nu trebuie să se implice prea mult". Probabil că cetăţeanul zdruncinat care ajunge la psiholog realizează prea puţin că, odată ce s-a aşezat pe scaun în cabinet, a devenit client, dar şi subiect. Cu alte cuvinte, materie primă pentru câteva experienţe inedite în care dezechilibrele vor fi zdruncinate de alte dezechilibre recomandate de psiholog pentru redresarea subiectului. Dacă n-ai citit nimic despre terapia psihologică, n-o să-ţi dai seama că redresarea se face printr-o serie de acte şi afecte la fel de anormale precum anomalia cu care ai intrat în cabinet. În schimb, după o vreme, vei căpăta senzaţia certă că ai scăpat de micile sau marile dezechilibre cu care te-ai prezentat la psiholog, dar şi că te-ai pricopsit cu vreo câteva schimbări de percepţie a lumii înconjurătoare.
Fără a intra în detalii de specialitate, dau ca exemplu cazul unei cunoştinţe apropiate care, după un divorţ, al doilea, s-a hotărât să meargă la psiholog pentru consiliere. Omul era întrucâtva abătut. Avea privirea aceea, mai mult pierdută decât meditativă, un fapt vizibil pentru cei care ştiu să citească chipuri. După câteva şedinţe, vreo cinci la număr, omul a căpătat, peste figura sa tristă şi pierdută, un zâmbet subţire şi suspect. Ceea ce era însă bizar şi, cred, dramatic e că, pe durata terapiei psihologice, cunoştinţa mea ne recomanda nouă (doi prieteni care fusesem informaţi chiar de el despre şedinţele sale la psiholog), să mergem şi noi la psiholog, cu motivul că e o terapie plăcută. Omul n-a stat să se întrebe dacă ne apasă vreun dezechilibru, vreo suferinţă, ceva. Pur şi simplu, omul părea convins de efectele benefice ale terapiei psihologice, încât se putea aplica şi cu titlu de profilaxie. Mi-am dat seama curând că, de fapt, ceva se întâmpla în şedinţa de terapie psihologică. Omului meu i se argumentase suficient că nu prea există normalitate, încât, la un moment dat, cunoştinţa mea chiar ajunsese să afirme că, de fapt, toată lumea ar trebui să meargă la psiholog. Iată cum doar câteva şedinţe de terapie psihologică îţi schimbă întreaga percepţie despre normalitate! Bineînţeles, unii spun că psihologul, ca specialist, "nu trebuie să se implice prea mult", că trebuie să rămână neutru faţă de trăirile subiectului, chiar dacă pacientul abia mai e stăpân pe sine şi i se predă, cu toate ale sale, ca să fie pus pe drumul firesc. Eu spun că psihologul ştie prea puţin despre trăirile unui om dacă nu se implică total. Dar "total" e irealizabil. Iar cel care nu se implică nu poate aplica un tratament adecvat. Nu ştiu cum e senzaţia abandonării sinelui în braţele psihologului, dar sigur un astfel de act nu aparţine decât celor care nu mai cred în ei înşişi. Eu nu cred în psihologi, dar cred în prietenii inspiraţi care se implică şi care sunt gata să te sprijine oriunde şi oricând, fără programare. Cred în cei care înlătură suferinţa semenilor prin căldura lor interioară şi dezinteresată. Şi mai cred că ajungi la psiholog doar atunci când n-ai avut grijă să vorbeşti cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Lipsa acestui dialog înseamnă şi lipsa aproapelui căruia îi porţi şi îţi poartă de grijă. De aceea, cred că, atunci când eşti frânt sufleteşte şi înainte de a te lăsa pe mâna unui psiholog, e mult mai înţelept să te predai Domnului, care le vindecă pe toate oriunde, oricând şi pentru oricine, cu dragoste.”
Mihai Apian
Thursday March 6, 2008 - 12:14am (PST)
( http://blog.360.yahoo.com/blog-ch7nWk08cq7bFRPttpSFLvaGLg--?cq=1&p=105 )
Si o reactie pe acelasi blog :
"nu pot comenta acest blog... ca am formatie de terapeut, de aia... eu as apara cu dintii si cu unghiile o stiinta foarte folositoare omenirii, tu ai apara un dogmatism in care nu cred, si am ajunge la conflict, nu pentru ca am vrea, ci pentru ca eu is in stare sa demonstrez cu pretul vietii utilitatea psihologiei si a terapiei. la faza asta sunt destul de extremista. cu dumnezeu n-am prea vorbit, da cu psihologi da, si, pentru mine, au fost mai utili. de aceea, din spirit de simpatie reciproca nu am sa comentez. ar dura la nesfarsit, iar genul asta de dezbatere prefer sa o tin face to face, cu argumente solide, care ii scapa internetului. alta data, poate..."
Tuesday April 15, 2008 - 09:25pm (EEST)
( http://blog.360.yahoo.com/blog-ch7nWk08cq7bFRPttpSFLvaGLg--?cq=1&p=105 )
Problema este ca intre ceea ce sustin psihologii in spatiul public si intre ce doresc si sustin oamenii exista in mod cert o incompatibilitate . Sa vedem acum cateva opinii ale psihologilor exprimate de aceasta data in spatiul public oficial :
Opinie :
"Dacă pentru fiecare partener e importantă libertatea de a experimenta ceva nou şi satisfacerea curiozităţii sexuale, o relaţie deschisă poate funcţiona fără probleme."
- Cristina Dinuţă, psiholog
(http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/854198/La-ce-ajuta-triunghiurile-amoroase/)
Reactii :
de ce nu ati pus cu majuscule asta :
de Bubu, luni, 8 iunie 2009 - 22:26
„Atata timp cat in cadrul cuplului exista dragoste, bucurie si oglindire, rareori se mai poate face spatiu acolo pentru terte persoane, caci tendinta umana este de a pastra ceea ce ne multumeste si ne bucura”. Psihologul Laura Melciuc. Citatul face parte tot din articolul dvs.Sau vreti neaparat sa induceti interesul pentru "poliamor" ???,
(http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/854198/La-ce-ajuta-triunghiurile-amoroase/)
• Daaa
de jhdfkehfre(Vizitator), marţi, 9 iunie 2009 - 01:25
"Dupa ce au criticat inversunat viata sexuala a lui Berlusconi, ca vorba aia totul este in ordine in romanika si ne putem ocupa si de altii, acuma incurajam romanii la sex in grup, asa poate uita de foame ...sunteti jalnici."
(http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/854198/La-ce-ajuta-triunghiurile-amoroase/)
• PSIHOLOGII AU EI INSISI NEVOIE DE TRATAMENTE PSIHOLOGICE
de etienne (Vizitator), marţi, 9 iunie 2009 - 03:23
"Psihologii astia sunt un fel de niciunfel ...Ei vor sa reinventeze roata ...Dar nu sunt in stare sa-si controleze nici macar situatiile personale ...Asa am ajuns ca indivizi divortati sa dea sfaturi despre cum sa ne pastram casnicia ,sau indivizi fara copii care dau lectii despre cum se educa si cresc copiii...Datorita lor am ajuns unde am ajuns.Din cauza acestor psihologi am ajuns sa tratam copii recalcitranti cu medicamente pentru bolnavi mintal,inlocuind sfanta PALMA care punea automat lucrurile la punct .Din cauza psihologilor,am ajuns sa inventam boli care nu exista si sa consideram egoismul o calitate .Psihologii sunt un fel de instigatori la nonconformism in societatea moderna ."
(http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/854198/La-ce-ajuta-triunghiurile-amoroase/)
Opinie "profesionala" despre noua revolutie sexuala :
"Normalitate vs anormalitate
Alte practici sexuale care s-ar putea solda cu priviri dezaprobatoare:
Sexul in grup - vecinele tale de palier nu ar vrea sa afle ca esti o practicanta a sexului in grup, pe langa faptul ca ai fi evitata, s-ar putea sa te trezesti cu mai multe persoane trecute la intretinere.
Sexul anal - unul dintre cele mai mari tabuuri sexuale. Nu uita: lubrifiaza.
Filmele porno - folosite pentru satisfacerea solitara sau ca pre¬¬lu¬diu pentru actul sexual sunt con¬siderate ca apartinand barbatilor.
Jucariile sexuale - sunt atat de variate, incat cu siguranta te vei distra alegand ceva pentru tine si partenerul tau.
Daca faci sau nu sex, daca te-ai gandit ca ai vrea sa incerci altceva, nu uita ca sexul inseamna comunicare si placere. Daca ceea ce faci tu nu iti provoaca placere, atunci probabil nu ti se potri¬veste. Tu esti singura care poate defini normalitatea. Alaturi de partenerul tau...
Masturbarea este un alt tabu legat de sexualitate. Daca esti singura, se presupune ca nu faci sex, nimeni nu se gandeste ca ai putea sa-ti pro¬voci placere si singura, in ab¬senta unui anumit partener."
Text: Psiholog Robert Cristian
Sexul si efectele lui... sociale – Revista SANA
(http://209.85.135.104/search?q=cache:W-JT38T5ujYJ:www.e-sana.ro/index.php%3Fa%3D1466%26p%3D2+psihologia+sexului+in+grup&hl=ro&ct=clnk&cd=7&gl=ro)
Si ,in sfarsit, o cercetare care transeaza disputa. Este studiul Discovery Species privind comportamentul tinerilor barbati cu varste cuprinse intre 25 si 39 de ani, realizat de Discovery Networks EMEA pe teritoriul a 15 tari europene cu ajutorul a 12.000 de barbati ( dintre care 1.083 de romani). Concluziile lui nu mai au nevoie de comentarii :
“Atunci cand totusi se casatoresc si au copii, barbatii tineri din Romania nu cred in egalitate cand vine vorba de cresterea copiilor, 46% considerand ca este mai important ca tatii sa ofere "sprijin emotional decat financiar" si 44% ca un barbat poate creste un copil la fel de bine ca o femeie. Ei se afla pe locul trei in topul tuturor tarilor europene in ceea ce priveste importanta egalitatii intr-o relatie, 82% fiind de parere ca este un element esential.
De asemnea, romanii tineri se afla in top si atunci cand este vorba de importanta de a fi considerat expert intr-un anumit domeniu de activitate, peste 62% dintre ei dorind sa fie vazuti ca niste persoane bine informate, care dispun de cunostinte specializate.”
(http://www.romanialibera.ro/a134629/barbatii-din-romania-pe-primul-loc-in-europa-in-sustinerea-familiei.html)
In loc de concluzii
Dialogul de mai jos , extrem de interesant, l-am gasit pe blogul unui psiholog , este ilustrativ pentru dilemele morale, sociale, profesionale puse in discutie si se constituie intr-un fel de test. In mod inevitabil va veti pozitiona de o parte sau alta a baricadei conform propriei constiinte "din dotare" :
D. M. // Jan 3, 2009 at 11:12 pm
nici nu stiu cu ce sa incep……as dori sa descopar ce mi s-a intamplat acum 4 ani cand am fost supusa in cadrul S.R.I. la presiuni si manipulare psihologica pentru a accepta de buna voie relatii sexuale cu un coleg de serviciu casatorit, impotriva valorilor, conceptiilor si credintelor mele…….nu mai sunt angajata S.R.I. dar cred ca sunt traumatizata si metodele folosite sunt gravate in subconstient urmarindu-ma tot timpul……..viata mea profesionala si personala e un dezastru si totul merge din nefast in nefast……off sunt multe de spus……credeti ca ma puteti ajuta????
Catalina Hetel // Jan 19, 2009 at 9:34 pm
D......,
"nu stiu ce sa spun, poate povestind iti vei da seama ce s-a intamplat."
(http://www.psihologu.ro/about/)
Sergiu SIMION
luni, 8 iunie 2009
sâmbătă, 6 iunie 2009
Tehnici de control social
Tehnici de control social
Incep sa apara incet-incet si la lumina zilei abia acum , si intr-o forma atenuata, tehnicile de presiune sociala si psihologica si de control al comportamentului oamenilor, inacceptabile intr-o tara democratica , dar uzuale in regimurile (post) comuniste ( bazate la inceput pe teroarea fizica , ulterior pe cea sociala ,administrativa si in final psihologica) unde niciodata nu erau recunoscute in mod oficial :
“Directorii uzinei însă au avut parte de un duş rece din partea şefului Executivului de la Moscova, fiind acuzaţi de acesta că au „luat ostatici mii de persoane pentru a-şi împlini ambiţiile, din cauza lipsei lor de profesionalim şi, poate, din cauza lăcomiei”. „Este pur şi simplu inacceptabil. Unde este responsabilitatea socială a lumii afacerilor?”, i-a ironizat Putin. Mai mult el le-a prezentat oamenilor de afaceri un contract menit să relanseze producţia din orăşelul industrial Pikaliovo. „Oleg Vladimirovici l-a semnat?”, a întrebat Putin, făcând referire la Oleg Deripaska. „Nu vă văd semnătura. Veniţi şi semnaţi”, a spus premierul oferindu-i un stilou afaceristului. Cu capul plecat şi ochii îndreptaţi spre contract, Deripaska a venit lângă Putin şi a semnat actul. Cu ochii în pământ, vădit emoţionat, a vrut să se întoarcă la locul lui, cu stiloul premierului cu tot. Pe un ton sec, Putin i l-a cerut înapoi
.”
( Sursa : http://www.gandul.info/lumea/putin-ii-umileste-pe-oligarhii-rusi-si-ii-obliga-sa-semneze-contracte-ca-redeschid-fabricile-video.html?3929;4491158 )
In mod evident, aceste probleme sunt inca tabu-uri pentru psihologii romani si vor fi inca o lunga perioada probabil .
N.B. In 1976 , student fiind in primul an la o facultate tehnica pe care am abandonat-o ulterior pentru cea de psihologie , am cunoscut in sala de lectura a unei biblioteci de cartier din Bucuresti , un proaspat absolvent al Facultatii de Filozofie din Bucuresti , D.N., infirm, pasionat de sah ( era maestru , nu mai stiu detalii ) si membru supleant in... C.C. al P.C.R.( dupa primire a fost invitat la o partida de sah de N. Ceausescu pasionat si el de sah ) de atunci si care era student la a doua facultate … Academia Stefan Gheorghiu . Am aflat atunci ca la Stefan Gheorghiu se preda de catre psihologi un curs de “Psihologia maselor” ( peste ani , in mod ciudat ,nici un psiholog pe care l-am intrebat nu auzise niciodata nimic despre asa ceva ). In esenta , discursurile pe care trebuia sa le tina un activist sau conducator “maselor” se bazau pe promisiuni intr-o formula standard ( au fost, sunt, si vor fi...) erau legate de “cresteri” ( retributie, bunuri ,etc.) fiind in principiu de 3 mari tipuri dupa cum se adresau taranimii ( cele mai simpliste ) , muncitorimii ( aveau in vedere satisfacerea orgoliului de “clasa conducatoare”) si intelectualitatii ( recunoasterea “contributiei” ). Ideea fundamentala era ca primele doua clase erau fundamentale dar “sigure” ( puteau fi controlate usor prin parghii sociale si administrative) dar cea de-a treia era colaterala si “nesigura” ( nu poate fi controlata usor pentru ca celor care faceau parte din ea nu le puteai contesta pregatirea si “nu le puteai lua diploma” ) . Ori tocmai aici intervine elementul surprinzator , una din tehnicile recomandate cu cinism era tehnica “pumnului in gura” ( brutalitatea verbala, insulta si jignirea in public,etc. ) . Am vazut cu ochii mei asa ceva in 1981 in Delta Dunarii , in primul an de stagiu in invatamant, cand primul secretar de la Tulcea a intrat intr-o sala in care se aflau peste 500 de “cadre didactice” ( nu folosesc termenul de profesor in mod intentionat ) si, unde in mod incredibil , prima propozitie adresata ( mai exact urlata ) celor din sala a fost : “ Nu va e rusine !! Sinteti cadre didactice si nu va ridicati in picioare cand intra in sala primul secretar al judetului ??!!” ( nu-i scria functia pe frunte si nu avea nici ecuson.. ) . Si intr-o proportie de cosmar au tacut si s-au ridicat…
Sergiu SIMION
Incep sa apara incet-incet si la lumina zilei abia acum , si intr-o forma atenuata, tehnicile de presiune sociala si psihologica si de control al comportamentului oamenilor, inacceptabile intr-o tara democratica , dar uzuale in regimurile (post) comuniste ( bazate la inceput pe teroarea fizica , ulterior pe cea sociala ,administrativa si in final psihologica) unde niciodata nu erau recunoscute in mod oficial :
“Directorii uzinei însă au avut parte de un duş rece din partea şefului Executivului de la Moscova, fiind acuzaţi de acesta că au „luat ostatici mii de persoane pentru a-şi împlini ambiţiile, din cauza lipsei lor de profesionalim şi, poate, din cauza lăcomiei”. „Este pur şi simplu inacceptabil. Unde este responsabilitatea socială a lumii afacerilor?”, i-a ironizat Putin. Mai mult el le-a prezentat oamenilor de afaceri un contract menit să relanseze producţia din orăşelul industrial Pikaliovo. „Oleg Vladimirovici l-a semnat?”, a întrebat Putin, făcând referire la Oleg Deripaska. „Nu vă văd semnătura. Veniţi şi semnaţi”, a spus premierul oferindu-i un stilou afaceristului. Cu capul plecat şi ochii îndreptaţi spre contract, Deripaska a venit lângă Putin şi a semnat actul. Cu ochii în pământ, vădit emoţionat, a vrut să se întoarcă la locul lui, cu stiloul premierului cu tot. Pe un ton sec, Putin i l-a cerut înapoi
.”
( Sursa : http://www.gandul.info/lumea/putin-ii-umileste-pe-oligarhii-rusi-si-ii-obliga-sa-semneze-contracte-ca-redeschid-fabricile-video.html?3929;4491158 )
In mod evident, aceste probleme sunt inca tabu-uri pentru psihologii romani si vor fi inca o lunga perioada probabil .
N.B. In 1976 , student fiind in primul an la o facultate tehnica pe care am abandonat-o ulterior pentru cea de psihologie , am cunoscut in sala de lectura a unei biblioteci de cartier din Bucuresti , un proaspat absolvent al Facultatii de Filozofie din Bucuresti , D.N., infirm, pasionat de sah ( era maestru , nu mai stiu detalii ) si membru supleant in... C.C. al P.C.R.( dupa primire a fost invitat la o partida de sah de N. Ceausescu pasionat si el de sah ) de atunci si care era student la a doua facultate … Academia Stefan Gheorghiu . Am aflat atunci ca la Stefan Gheorghiu se preda de catre psihologi un curs de “Psihologia maselor” ( peste ani , in mod ciudat ,nici un psiholog pe care l-am intrebat nu auzise niciodata nimic despre asa ceva ). In esenta , discursurile pe care trebuia sa le tina un activist sau conducator “maselor” se bazau pe promisiuni intr-o formula standard ( au fost, sunt, si vor fi...) erau legate de “cresteri” ( retributie, bunuri ,etc.) fiind in principiu de 3 mari tipuri dupa cum se adresau taranimii ( cele mai simpliste ) , muncitorimii ( aveau in vedere satisfacerea orgoliului de “clasa conducatoare”) si intelectualitatii ( recunoasterea “contributiei” ). Ideea fundamentala era ca primele doua clase erau fundamentale dar “sigure” ( puteau fi controlate usor prin parghii sociale si administrative) dar cea de-a treia era colaterala si “nesigura” ( nu poate fi controlata usor pentru ca celor care faceau parte din ea nu le puteai contesta pregatirea si “nu le puteai lua diploma” ) . Ori tocmai aici intervine elementul surprinzator , una din tehnicile recomandate cu cinism era tehnica “pumnului in gura” ( brutalitatea verbala, insulta si jignirea in public,etc. ) . Am vazut cu ochii mei asa ceva in 1981 in Delta Dunarii , in primul an de stagiu in invatamant, cand primul secretar de la Tulcea a intrat intr-o sala in care se aflau peste 500 de “cadre didactice” ( nu folosesc termenul de profesor in mod intentionat ) si, unde in mod incredibil , prima propozitie adresata ( mai exact urlata ) celor din sala a fost : “ Nu va e rusine !! Sinteti cadre didactice si nu va ridicati in picioare cand intra in sala primul secretar al judetului ??!!” ( nu-i scria functia pe frunte si nu avea nici ecuson.. ) . Si intr-o proportie de cosmar au tacut si s-au ridicat…
Sergiu SIMION
luni, 1 iunie 2009
Cultura , Securitate si psihologie
Cultura , Securitate si psihologie
Dupa 20 de ani de promovare a selectiei sociale negative incep sa apara pe scara larga si rezultatele . Sistemul “pile , cunostinte si relatii “ revine in forta pentru acapararea pirghiilor de control si manipulare a opiniei publice prin vechea propaganda de alta data . Pentru concursul pentru functia de director al Directiei Judetene de Cultura ( pentru 32 judete din 42 )s-a prezentat un singur candidat. De asemenea, concursul nu a fost transparent, numele celor din comisia de examinare a dosarelor nefiind publice. Ofensiva structurilor este de aceasta data la lumina zilei pentru ca realitatea sociala este una crunta : nu mai exista “opozitie” ( a fost confiscata de mult si aceasta…). In aceasta noua formula democratica Securitatea devine un dascal al intregii societati si, deloc surprinzator, unul din tovarasii de drum si de nadejde este chiar psihologia care ofera democratic sanse si oportunitati din plin exact cui trebuie. Mai jos sunt prezentate cateva destine si cariere "exemplare" :
"Abilitatile culturale ale lui Plesca: un roman inceput de 11 ani
A doua parte a intalnirii s-a desfasurat in prezenta lui Eugen Plesca, chemat de ministru pentru a-si dovedi abilitatile culturale si a raspunde atacurilor ONG-iste. Acesta si-a facut o biografie intelectuala - ca a participat la un cenaclu si a scris la revista, ca a luat premiul 1 al suplimentului literar al "Scanteii Tineretului", ca de 11 ani scrie un roman pe care nu l-a finalizat. In ce priveste colaborarea cu Securitatea, Plesca a recunoscut ca a lucrat ca ofiter de Securitate pana in 1981, unde s-a remarcat prin fapte bune, cum ar fi fondarea unitatii antitero de la USLA. Dupa acest an, s-a consacrat avocaturii si dupa ‘89, politicii. Ca primar, a detaliat Plesca, el este cel care a adus in parcul IOR pietrele din care s-au facut anul trecut sculpturi, ca a salvat o bucata din acelasi parc din ghearele unei firme franceze.
Intrebat daca ar fi de acord cu inca un concurs, el a spus ca nu, "e dreptul meu la munca."
» Sora generalului Badalan, la Braila
Tot o fosta profesoara, dar de limba si literatura romana, a castigat la Braila. Virginia Sampetru a fost propusa de PSD, a absolvit Filologia in 1978, iar in 2006 un masterat in psihodrama la Cluj. Sampetru a lucrat in invatamant pana in 2003, iar in perioada 2006-2008 a fost consilier al presedintelui Agentiei Nationale Antidrog. Virginia Sampetru este fosta sotie a ex-procurorului general Marcel Sampetru si sora generalului Eugen Badalan. Ea a tinut sa precizeze pentru presa locala ca numirea sa nu are nimic de-a face cu rudele sale, pentru ca nu a fost niciodata membra a vreunui partid."
N.B.Este aceeasi cariera fulminanta tip MI ( de la filologie in varful Agentiei Nationale Antidrog in acest caz )inaccesibila cetatenilor ordinari , ca si in cazul Ioanei Vlas care din profesoara de franceza in Cluj va ajunge ...director executiv al FNI!
"Un teolog care a vorbit cu Dumnezeu
Samuel Caba (n. 1977), licentiat in Teologie Penticostala, Universitatea Aurel Vlaicu, Arad (2003), in Sociologie si in Psihologie (Universitatea Spiru Haret, Bucuresti (2007), master in Consiliere psihologica, Universitatea Oradea (2006). Spune ca "in vara anului 2002 Dumnezeu ii vorbeste tanarului Samuel Caba, student atunci in anul 3 la teologie, despre o mare trezire spirituala ce va veni in Romania si Europa, iar orasul Arad va avea un rol important in aceasta lucrare". In 2004, impreuna cu sotia si un prieten din SUA infiinteaza un centru evanghelist, Raul Trezirii. In 2004 este director de campanie PNTCD Arad, 2004-2006 este presedintele Organizatiei de Tineret PNTCD Arad, in 2008 se transfera la PDL Arad, pe site-ul personal figureaza ca din iunie 2009 este director coordonator al Directiei Judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Arad."
Sistemul "pile, cunostinte, relatii" aduce in fruntea Directiilor Judetene de Cultura solisti si ingineri
PCR revine in forta in fruntea Culturii
Sursa : http://www.romanialibera.ro/a155671/pcr-revine-in-forta-in-fruntea-culturii.html
Dupa 20 de ani de promovare a selectiei sociale negative incep sa apara pe scara larga si rezultatele . Sistemul “pile , cunostinte si relatii “ revine in forta pentru acapararea pirghiilor de control si manipulare a opiniei publice prin vechea propaganda de alta data . Pentru concursul pentru functia de director al Directiei Judetene de Cultura ( pentru 32 judete din 42 )s-a prezentat un singur candidat. De asemenea, concursul nu a fost transparent, numele celor din comisia de examinare a dosarelor nefiind publice. Ofensiva structurilor este de aceasta data la lumina zilei pentru ca realitatea sociala este una crunta : nu mai exista “opozitie” ( a fost confiscata de mult si aceasta…). In aceasta noua formula democratica Securitatea devine un dascal al intregii societati si, deloc surprinzator, unul din tovarasii de drum si de nadejde este chiar psihologia care ofera democratic sanse si oportunitati din plin exact cui trebuie. Mai jos sunt prezentate cateva destine si cariere "exemplare" :
"Abilitatile culturale ale lui Plesca: un roman inceput de 11 ani
A doua parte a intalnirii s-a desfasurat in prezenta lui Eugen Plesca, chemat de ministru pentru a-si dovedi abilitatile culturale si a raspunde atacurilor ONG-iste. Acesta si-a facut o biografie intelectuala - ca a participat la un cenaclu si a scris la revista, ca a luat premiul 1 al suplimentului literar al "Scanteii Tineretului", ca de 11 ani scrie un roman pe care nu l-a finalizat. In ce priveste colaborarea cu Securitatea, Plesca a recunoscut ca a lucrat ca ofiter de Securitate pana in 1981, unde s-a remarcat prin fapte bune, cum ar fi fondarea unitatii antitero de la USLA. Dupa acest an, s-a consacrat avocaturii si dupa ‘89, politicii. Ca primar, a detaliat Plesca, el este cel care a adus in parcul IOR pietrele din care s-au facut anul trecut sculpturi, ca a salvat o bucata din acelasi parc din ghearele unei firme franceze.
Intrebat daca ar fi de acord cu inca un concurs, el a spus ca nu, "e dreptul meu la munca."
» Sora generalului Badalan, la Braila
Tot o fosta profesoara, dar de limba si literatura romana, a castigat la Braila. Virginia Sampetru a fost propusa de PSD, a absolvit Filologia in 1978, iar in 2006 un masterat in psihodrama la Cluj. Sampetru a lucrat in invatamant pana in 2003, iar in perioada 2006-2008 a fost consilier al presedintelui Agentiei Nationale Antidrog. Virginia Sampetru este fosta sotie a ex-procurorului general Marcel Sampetru si sora generalului Eugen Badalan. Ea a tinut sa precizeze pentru presa locala ca numirea sa nu are nimic de-a face cu rudele sale, pentru ca nu a fost niciodata membra a vreunui partid."
N.B.Este aceeasi cariera fulminanta tip MI ( de la filologie in varful Agentiei Nationale Antidrog in acest caz )inaccesibila cetatenilor ordinari , ca si in cazul Ioanei Vlas care din profesoara de franceza in Cluj va ajunge ...director executiv al FNI!
"Un teolog care a vorbit cu Dumnezeu
Samuel Caba (n. 1977), licentiat in Teologie Penticostala, Universitatea Aurel Vlaicu, Arad (2003), in Sociologie si in Psihologie (Universitatea Spiru Haret, Bucuresti (2007), master in Consiliere psihologica, Universitatea Oradea (2006). Spune ca "in vara anului 2002 Dumnezeu ii vorbeste tanarului Samuel Caba, student atunci in anul 3 la teologie, despre o mare trezire spirituala ce va veni in Romania si Europa, iar orasul Arad va avea un rol important in aceasta lucrare". In 2004, impreuna cu sotia si un prieten din SUA infiinteaza un centru evanghelist, Raul Trezirii. In 2004 este director de campanie PNTCD Arad, 2004-2006 este presedintele Organizatiei de Tineret PNTCD Arad, in 2008 se transfera la PDL Arad, pe site-ul personal figureaza ca din iunie 2009 este director coordonator al Directiei Judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Arad."
Sistemul "pile, cunostinte, relatii" aduce in fruntea Directiilor Judetene de Cultura solisti si ingineri
PCR revine in forta in fruntea Culturii
Sursa : http://www.romanialibera.ro/a155671/pcr-revine-in-forta-in-fruntea-culturii.html
Insecuritatea cetatenilor ca stare de fapt
Insecuritatea cetatenilor ca stare de fapt
"Am realizat, poate pentru prima oara, cat de neputinciosi si de lipsiti de aparare suntem noi, cetatenii, in fata unor astfel de indivizi. Am realizat ca, desi stau patru-cinci ore pe zi in institutia politiei, desi am prieteni buni printre politisti, nimeni nu ma poate apara intr-un asemenea moment si nimeni nu poate garanta siguranta mea, a copilului meu, a familiei mele. Eu, care scriu zilnic despre victime si agresiuni, am realizat, poate mai concret ca niciodata, ca politia este aproape neputincioasa, nu este sprijinita de lege, nu-mi poate garanta nimic"
Olimpia Ceara
Arsen Giolacai a intrat in sediul cotidianului "Liderul de opinie" din Constanta, insotit de trei barbati. Cu un ton ridicat, individul a amenintat ca reporterul care a scris ca si-a obtinut permisul de conducere in judetul Arges o va pati daca va mai scrie despre el. Redactorul-sef a incercat sa il linisteasca si i-a poftit pe cei patru in birou, unde Giolacai i-a spus: "Nu o omor. Dar, daca mai scrie despre mine, o violez si s-ar putea sa-i placa".
Amenintarile nu s-au oprit aici. Individul a mers acasa si la parintii reporterului, unde le-a spus acestora ce va pati fata lor daca va mai scrie despre el: "O sa-i rup mainile si picioarele!". Giolacai a mai precizat ca are destui bani pentru a-l plati pe reporter sa taca, pentru a-l cumpara cu tot cu ziar. "
http://www.romanialibera.ro/a155545/arestat-dupa-ce-a-amenintat-o-jurnalista.html
"Am realizat, poate pentru prima oara, cat de neputinciosi si de lipsiti de aparare suntem noi, cetatenii, in fata unor astfel de indivizi. Am realizat ca, desi stau patru-cinci ore pe zi in institutia politiei, desi am prieteni buni printre politisti, nimeni nu ma poate apara intr-un asemenea moment si nimeni nu poate garanta siguranta mea, a copilului meu, a familiei mele. Eu, care scriu zilnic despre victime si agresiuni, am realizat, poate mai concret ca niciodata, ca politia este aproape neputincioasa, nu este sprijinita de lege, nu-mi poate garanta nimic"
Olimpia Ceara
Arsen Giolacai a intrat in sediul cotidianului "Liderul de opinie" din Constanta, insotit de trei barbati. Cu un ton ridicat, individul a amenintat ca reporterul care a scris ca si-a obtinut permisul de conducere in judetul Arges o va pati daca va mai scrie despre el. Redactorul-sef a incercat sa il linisteasca si i-a poftit pe cei patru in birou, unde Giolacai i-a spus: "Nu o omor. Dar, daca mai scrie despre mine, o violez si s-ar putea sa-i placa".
Amenintarile nu s-au oprit aici. Individul a mers acasa si la parintii reporterului, unde le-a spus acestora ce va pati fata lor daca va mai scrie despre el: "O sa-i rup mainile si picioarele!". Giolacai a mai precizat ca are destui bani pentru a-l plati pe reporter sa taca, pentru a-l cumpara cu tot cu ziar. "
http://www.romanialibera.ro/a155545/arestat-dupa-ce-a-amenintat-o-jurnalista.html
duminică, 24 mai 2009
Manipularea prin mass-media
Un articol aparut in Evenimentul zilei :
Căsătoria, subiect perimat
Sorin Iordache
( http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/852157/Casatoria-subiect-perimat/)
reprezinta o mostra de manipulare crasa . Teza de baza este urmatoarea :
"Psihologii susţin că sărăcia şi lipsa valorilor diminuează dorinţa românilor de a-şi întemeia o familie."
Si sa vedem pe scurt ce sustin psihologii citati in articol :
"În societatea actuală, oamenii nu se mai ghidează după aceleaşi valori, afirmă psihopedagogul Monica Morar. „Şi criza din ultima perioadă poate fi o cauză, pentru că lipsa banilor duce la discuţii, probleme şi la o lipsă de răbdare în a asculta ce are de spus şi partenerul”, spune Monica Morar. Psihopedagogul e de părere că familia nu mai este considerată „celula” de bază a societăţii, iar tinerii sunt tot mai dezorientaţi, în lipsa unor adevărate valori morale. De cealaltă parte, scăderea numărului de căsătorii ar putea fi dată, în contextul crizei actuale, de lipsa siguranţei zilei de mâine, condiţii în care mulţi se gândesc de două ori înainte de a-şi întemeia o familie. "
"„Teama de a-şi pierde liberatea, lipsa timpului pentru cunoaştere şi socializare, modificarea statutului femeii într-unul de succes, lunga perioadă de muncă din timpul zilei, toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară”, afirmă psihoterapeutul Nuşa Bugeac. Ea a mai constatat că în cuplurile de astăzi instituţia religioasă a căsătoriei s-a perimat, în timp ce copiii nu mai reprezintă o prioritate, aceştia putând să apară şi la vârste mai înaintate ale soţilor. "
Nu merita sa pierdem timpul cu analiza acestor afirmatii. In esenta, a sustine din perspectiva unei profesii inca de impact, ca " toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară " reprezinta o afirmatie complet gratuita si un act de iresponsabilitate profesionala si sociala.
Dar cea mai elocventa demonstratie ca atitudinile si valorile promovate prin articol nu au o aderenta sociala reala ( desi prin repetarea lor obsesiva se incearca insinuarea lor ) este reactia pe care o starnesc acestea in constiinta anonima care desi nu se poate manifesta in spatiul formal unde zburda formatorii de opinie oficiali , are acelasi impact daca nu unul si mai puternic pentru ca are adeziunea spatiului real si a oamenilor reali :
Casatoria
de ...(Vizitator), sâmbătă, 23 mai 2009 - 22:30
mda...si "intamplator" subiectul asta apare odata cu marsul "gheilor" adica ce destepti/moderni/trendy sunt ei si ce perimati si anacronici si obtuzi suntem noi
. Mai rasfirati baieti, mai rasfirati....
"Hmm..
de Critic(Vizitator), duminică, 24 mai 2009 - 03:16
Observ si eu cum ataca pe toate fronturile. Articolul apare intamplator odata cu propaganda homosexualismului. Dar gradul de manipulare e ingrozitor. Termenii in care pun problema "expertii" e nerezonabil. Romanii (eterna generalizare) s-ar lasa convinsi de lunga perioada de munca [Citeste] la serviciu(in loc sa zica stresati). Adica in loc sa incurajeze familia protestand fata de presiunea sociala la care e supusa, psihopedagogii ii bat ultimul cui. "
"saracia si lipsa valorilor".....
de Trecatorul(Vizitator), sâmbătă, 23 mai 2009 - 23:09
...spuneti voi.Eu zic doar lipsa valorilor.Saracia e doar un detaliu.Nu suntem mai saraci material ca in alte timpuri ci "doar" spiritual.De acolo pornesc toate relele.Bunicii mei(din ambele parti) s-au casatorit tineri si ,desi au fost slugi,au reusit putin cate putin [Citeste] sa-si construiasca viitorul,chiar cu o familie numeroasa,desi au fost razboaie si foamete.Si e o caracteristica a acelor timpuri.Ca sa intelegeti,nu e treaba mea,(oamenii sunt liberi ) dar Tiriac,S.O.Vantu,Tintareanu,Guta,Cotabita...(si lista e lunga),nu cred ca-s impiedicati de saracie(materiala) si nici de probleme medicale sa "intre in randul lumii".Am sa ma opresc aici,ca sa nu fiu acuzat ca-i judec pe altii.Intariti-va moral si spiritual.Restul vine de la sine....
Cu toata presiunea sociala ( mass-media este esentiala in acest caz ) care exista de zeci de ani asupra mintii si psihicului cetateanului obisnuit care ar trebui sa creada ce i se spune nu ceea ce vede cu ochii lui, cat timp mai exista oameni lucizi ca cei citati anterior avem toate motivele sa fim optimisti.
Căsătoria, subiect perimat
Sorin Iordache
( http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/852157/Casatoria-subiect-perimat/)
reprezinta o mostra de manipulare crasa . Teza de baza este urmatoarea :
"Psihologii susţin că sărăcia şi lipsa valorilor diminuează dorinţa românilor de a-şi întemeia o familie."
Si sa vedem pe scurt ce sustin psihologii citati in articol :
"În societatea actuală, oamenii nu se mai ghidează după aceleaşi valori, afirmă psihopedagogul Monica Morar. „Şi criza din ultima perioadă poate fi o cauză, pentru că lipsa banilor duce la discuţii, probleme şi la o lipsă de răbdare în a asculta ce are de spus şi partenerul”, spune Monica Morar. Psihopedagogul e de părere că familia nu mai este considerată „celula” de bază a societăţii, iar tinerii sunt tot mai dezorientaţi, în lipsa unor adevărate valori morale. De cealaltă parte, scăderea numărului de căsătorii ar putea fi dată, în contextul crizei actuale, de lipsa siguranţei zilei de mâine, condiţii în care mulţi se gândesc de două ori înainte de a-şi întemeia o familie. "
"„Teama de a-şi pierde liberatea, lipsa timpului pentru cunoaştere şi socializare, modificarea statutului femeii într-unul de succes, lunga perioadă de muncă din timpul zilei, toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară”, afirmă psihoterapeutul Nuşa Bugeac. Ea a mai constatat că în cuplurile de astăzi instituţia religioasă a căsătoriei s-a perimat, în timp ce copiii nu mai reprezintă o prioritate, aceştia putând să apară şi la vârste mai înaintate ale soţilor. "
Nu merita sa pierdem timpul cu analiza acestor afirmatii. In esenta, a sustine din perspectiva unei profesii inca de impact, ca " toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară " reprezinta o afirmatie complet gratuita si un act de iresponsabilitate profesionala si sociala.
Dar cea mai elocventa demonstratie ca atitudinile si valorile promovate prin articol nu au o aderenta sociala reala ( desi prin repetarea lor obsesiva se incearca insinuarea lor ) este reactia pe care o starnesc acestea in constiinta anonima care desi nu se poate manifesta in spatiul formal unde zburda formatorii de opinie oficiali , are acelasi impact daca nu unul si mai puternic pentru ca are adeziunea spatiului real si a oamenilor reali :
Casatoria
de ...(Vizitator), sâmbătă, 23 mai 2009 - 22:30
mda...si "intamplator" subiectul asta apare odata cu marsul "gheilor" adica ce destepti/moderni/trendy sunt ei si ce perimati si anacronici si obtuzi suntem noi
. Mai rasfirati baieti, mai rasfirati....
"Hmm..
de Critic(Vizitator), duminică, 24 mai 2009 - 03:16
Observ si eu cum ataca pe toate fronturile. Articolul apare intamplator odata cu propaganda homosexualismului. Dar gradul de manipulare e ingrozitor. Termenii in care pun problema "expertii" e nerezonabil. Romanii (eterna generalizare) s-ar lasa convinsi de lunga perioada de munca [Citeste] la serviciu(in loc sa zica stresati). Adica in loc sa incurajeze familia protestand fata de presiunea sociala la care e supusa, psihopedagogii ii bat ultimul cui. "
"saracia si lipsa valorilor".....
de Trecatorul(Vizitator), sâmbătă, 23 mai 2009 - 23:09
...spuneti voi.Eu zic doar lipsa valorilor.Saracia e doar un detaliu.Nu suntem mai saraci material ca in alte timpuri ci "doar" spiritual.De acolo pornesc toate relele.Bunicii mei(din ambele parti) s-au casatorit tineri si ,desi au fost slugi,au reusit putin cate putin [Citeste] sa-si construiasca viitorul,chiar cu o familie numeroasa,desi au fost razboaie si foamete.Si e o caracteristica a acelor timpuri.Ca sa intelegeti,nu e treaba mea,(oamenii sunt liberi ) dar Tiriac,S.O.Vantu,Tintareanu,Guta,Cotabita...(si lista e lunga),nu cred ca-s impiedicati de saracie(materiala) si nici de probleme medicale sa "intre in randul lumii".Am sa ma opresc aici,ca sa nu fiu acuzat ca-i judec pe altii.Intariti-va moral si spiritual.Restul vine de la sine....
Cu toata presiunea sociala ( mass-media este esentiala in acest caz ) care exista de zeci de ani asupra mintii si psihicului cetateanului obisnuit care ar trebui sa creada ce i se spune nu ceea ce vede cu ochii lui, cat timp mai exista oameni lucizi ca cei citati anterior avem toate motivele sa fim optimisti.
sâmbătă, 23 mai 2009
Un comentariu
Postul despre "Tradarea psihologiei" ( http://sergiusimion.blogspot.com/2009/05/tradarea-psihologiei.html ) a provocat o reactie . Dupa cum ma asteptam, vine din afara breslei pentru ca datorita cenzurii aberante din domeniu orice psiholog de libera practica risca sa-si piarda locul de munca daca isi face publice parerile personale .
"Anonymous said...
Reactiile psihologilor si ale inginerilor... Imi amintesc de un colocviu "Inventica si creativitate" la Academia Romana, prin '93-'94. Ma dusese o colega psiholog care mi l-a prezentat acolo pe P.P. Neveanu. Individul m-a masurat cu o privire inghetata. Probabil ca nici eu nu paream prea fascinat de cunostinta, dupa ce rasfoisem un manual de psihologie de liceu de-al lui din '60 (plin de expresii de genul "modestia comunista este modestia simpla a luptatorului"). Surpriza a fost ca sedinta era prezidata de Gheorghe Buzdugan, membru al Academiei, profu' meu de rezistenta materialelor. Dom' profesor s-a apucat sa spuna in introducere de X (nu sunt sigur da' parca de Vasile Pavelcu era vorba) ca ajunsese academician desi era agramat. La afirmatia asta, despre un mult citat psiholog pe atunci, s-a lasat o tacere grea peste floarea cea vestita a psihologimii inventico-creativitioniste :-) A trecut ceva de atunci si vantul schimbarii nu e destul de puternic.
Dan
May 21, 2009 1:33 PM
Blogger Sergiu Simion said...
Comentariul dvs merita discutat pentru ca vine din afara breslei si beneficiaza de avantajul neutralitatii. Mai intai , "privirea inghetata" era una la moda inainte de `90 ( unii ziaristi au denumit-o "privire de prim-secretar" ) dar s-a mentinut si dupa. O tanara colega aflata in facultate in anii `90 , mi-a povestit ca la unul din primele cursuri P.P.Neveanu s-a uitat cu acea privire prin amfiteatru si a rostit sententios ceva de genul : " Ma uit la voi si vad ca sunt unii care deja au probleme psihologice si nevoie de ajutor de specialitate " ( ! ). Nu trebuie sa fii specialist ca sa intelegi ce impact poate avea o asemenea atitudine asupra unor invatacei , ce sistem de valori "umanist" si ce fel de deontologie se ascund sub ea . In legatura cu manualul de psihologie citat si dincolo de triumfalismul ideologic, acesta este celebru prin numarul foarte mare de sintagme si formulari greoaie intr-un limbaj de lemn , aproape imposibil de invatat altfel decat mecanic ( a chinuit generatii intregi de elevi si studenti dar fiind un tabu nimeni nu a avut curajul sa-l critice ) aceasta fiind prima etapa in viitoarea dogmatizare impusa de domeniu. In ceea ce priveste agramatismul unor academicieni indiferent de domeniul de activitate , lucrurile sunt cunoscute . In 1945 adevaratii intelectuali ( unii cu doctorate in strainatate ) au semnat in cea mai mare parte condica de prezenta prin inchisori iar dupa 1945 locul lor a fost luat tot in cea mai mare parte de intrusi care au facut liceul dupa facultatea muncitoreasca de 2 ani dar care aveau o " origine sociala sanatoasa " conform directivelor NKVD pentru tarile comuniste care cereau in mod special ( ceea ce este de neinteles pentru o minte normala !) promovarea la universitati a oamenilor de joasa conditie si fara pregatire. Exceptiile nu au facut decat sa confirme regula.
May 23, 2009 12:40 AM "
"Anonymous said...
Reactiile psihologilor si ale inginerilor... Imi amintesc de un colocviu "Inventica si creativitate" la Academia Romana, prin '93-'94. Ma dusese o colega psiholog care mi l-a prezentat acolo pe P.P. Neveanu. Individul m-a masurat cu o privire inghetata. Probabil ca nici eu nu paream prea fascinat de cunostinta, dupa ce rasfoisem un manual de psihologie de liceu de-al lui din '60 (plin de expresii de genul "modestia comunista este modestia simpla a luptatorului"). Surpriza a fost ca sedinta era prezidata de Gheorghe Buzdugan, membru al Academiei, profu' meu de rezistenta materialelor. Dom' profesor s-a apucat sa spuna in introducere de X (nu sunt sigur da' parca de Vasile Pavelcu era vorba) ca ajunsese academician desi era agramat. La afirmatia asta, despre un mult citat psiholog pe atunci, s-a lasat o tacere grea peste floarea cea vestita a psihologimii inventico-creativitioniste :-) A trecut ceva de atunci si vantul schimbarii nu e destul de puternic.
Dan
May 21, 2009 1:33 PM
Blogger Sergiu Simion said...
Comentariul dvs merita discutat pentru ca vine din afara breslei si beneficiaza de avantajul neutralitatii. Mai intai , "privirea inghetata" era una la moda inainte de `90 ( unii ziaristi au denumit-o "privire de prim-secretar" ) dar s-a mentinut si dupa. O tanara colega aflata in facultate in anii `90 , mi-a povestit ca la unul din primele cursuri P.P.Neveanu s-a uitat cu acea privire prin amfiteatru si a rostit sententios ceva de genul : " Ma uit la voi si vad ca sunt unii care deja au probleme psihologice si nevoie de ajutor de specialitate " ( ! ). Nu trebuie sa fii specialist ca sa intelegi ce impact poate avea o asemenea atitudine asupra unor invatacei , ce sistem de valori "umanist" si ce fel de deontologie se ascund sub ea . In legatura cu manualul de psihologie citat si dincolo de triumfalismul ideologic, acesta este celebru prin numarul foarte mare de sintagme si formulari greoaie intr-un limbaj de lemn , aproape imposibil de invatat altfel decat mecanic ( a chinuit generatii intregi de elevi si studenti dar fiind un tabu nimeni nu a avut curajul sa-l critice ) aceasta fiind prima etapa in viitoarea dogmatizare impusa de domeniu. In ceea ce priveste agramatismul unor academicieni indiferent de domeniul de activitate , lucrurile sunt cunoscute . In 1945 adevaratii intelectuali ( unii cu doctorate in strainatate ) au semnat in cea mai mare parte condica de prezenta prin inchisori iar dupa 1945 locul lor a fost luat tot in cea mai mare parte de intrusi care au facut liceul dupa facultatea muncitoreasca de 2 ani dar care aveau o " origine sociala sanatoasa " conform directivelor NKVD pentru tarile comuniste care cereau in mod special ( ceea ce este de neinteles pentru o minte normala !) promovarea la universitati a oamenilor de joasa conditie si fara pregatire. Exceptiile nu au facut decat sa confirme regula.
May 23, 2009 12:40 AM "
duminică, 17 mai 2009
Tehnici de presiune
"Despre hărţuirea morală
Marcel Cremene, şef de lucrări, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
De ce ne intereseaza hărţuirea morală? Hărţuirea este una dintre cele mai dure manifestări agresive care pot să apară la locul de muncă. Acest tip de agresiune poate să apară indiferent de domeniul de activitate. Apare mai ales în domeniile publice cum ar fi cel al educaţiei naţionale, de exemplu.
Deoarece, cei mai în măsură să pună în discuţie un astfel de subiect sunt cei recunoscuţi ca fiind experţi în domeniu, vom încerca să prezentăm aici, într-un mod cât mai obiectiv, părerea a doi psihiatri. Este vorba despre Nelson Bouchard, cu cartea „Rezolvarea conflictelor la serviciu” (Editura Polirom, 2006) si Patrick Légeron, cu cartea «Cum să te aperi de stress” (Editura Trei, 2003).
Ce înseamnă hărţuire morală? Cine este harţuitorul? Conform [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi], „Hărţuirea este un tip de violenţă rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia. ... Harţuitorul este o persoană slabă, egocentrică, ipocrită. Daca se simte ameninţat şi deţine puterea, vă va ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreţi din firmă. ... Ştie că într-un interval mai lung sau mai scurt veţi solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar veţi demisiona. Este adesea charismatic, are mult farmec şi îşi găseşte uşor aliaţi. Dorinţa sa cea mai mare este să deţină puterea. Mijlocul folosit: inlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potenţiale ameninţări ... Hărţuitorul îşi zăpăceşte victima în aşa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri şi sentimente.”
Care sunt motivaţiile harţuitorului? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Procesele care îl determină pe un individ să hărţuiască o victimă sunt multiple:
a) Refuzul atipicitatii în raport cu un grup în ceea ce priveşte modul de lucru şi mai ales felul de a fi (ţinută, clasa socială, vârstă, orientare sexuală, performanţă, etc.).
b) Rivalitatea, invidia, gelozia (referitoare la diplome, viaţa privată, raporturile cu ierarhia, etc.).
c) Teama, care îl face pe cel care harţuieşte să elaboreze un sistem de apărare şi o strategie de distrugere dacă se simte ameninţat.”
Cum se derulează acţiunea de hărţuire? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Hărţuirea morală se derulează în general în mai multe etape:
- Alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),
- Condiţionarea ei (victima trebuie să devină receptivă),
- Destabilizare ei (victima nu înţelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărţuieşte nu sunt logice şi, oricum, explicaţiile sale sunt iraţionale)
- Culpabilizarea victimei (individul hărţuit începe să îşi imagineze că are o parte din vina pentru suferinţa sa),
- Destructurarea victimei (persoana care hărţuieşte şi-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).”
Din aceeaşi carte, mai aflăm că: „Nu există un profil psihologic standard al victimei, ci mai degraba, situaţii de muncă, situaţii care favorizează hărţuirea morală. Respectiv, acolo unde stress-ul este deja mare, unde sistemul managerial are prea putin respect faţă de indivizi sau acolo unde solidaritarea între salariaţi e slabă. ... 70% dintre victime se numără printre femei... De asemenea, hărţuirea afectează în mod preferenţial persoanele atipice... între 3 şi 10% dintre angajaţi cad victime hărţuirii ... Sectorul public este afectat în mod deosebit: educatia nationala, spitalele, functiile publice.”
Care sunt manifestările hărţuirii? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm despre diferitele manifestări ale hărţuirii, pe categorii. Acestea sunt enumerate mai jos:
„Afectarea condiţiilor de lucru:
- Victimei i se retrage autonomia,
- Nu i se transmit informaţii utile în realizarea unei îndatoriri,
- I se contesta în mod sistematic toate deciziile,
- I se critică pe nedrept sau în mod exagerat munca,
- I se retrage accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator,
- I se retrage munca ce îi revine în mod normal,
- I se dau permanent sarcini noi,
- I se atribuie în mod voluntar şi sistematic sarcini inferioare sau superioare competenţelor sale,
- Se fac presiuni asupra ei, astfel încât să nu işi poată valorifica drepturile (concedii, orar, prime),
- Se procedeaza astfel încât să nu obţină promovări,
- I se atribuie, împotriva voinţei, lucrări periculoase,
- Se aduc pagube postului său de lucru,
- I se dau, în mod deliberat, ordine imposibil de executat,
- I se atribuie sarcini incompatibile cu starea sa de sănătate,
- Nu se iau în considerare avizele medicale formulate de specialistul în medicina muncii,
- Este împinsă să comită greşeli.
Lezări ale demnităţii:
- Sunt utilizate cuvinte dispreţuitoare pentru a o caracteriza,
- Sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispretuitoare, ridicarea umerilor, etc.),
- Este discreditată faţă de colegi, superiori sau subordonaţi,
- Se lansează zvonuri legate de ea,
- I se atribuie probleme psihologice (se spune ca este bolnavă mintal),
- Se râde de handicapurile sau de fizicul ei, este imitată sau caricaturizată,
- I se critică viaţa privată,
- Se râde de originile sau de naţionalitatea sa,
- Îi sunt atacate credinţele religioase sau convingerile politice,
- I se atribuie sarcini umilitoare,
- I se aduc injurii cu termeni obsceni sau degradanţi.
Izolare şi refuz de a comunica:
- Victima este întreruptă continuu,
- Superiorii ierarhici sau colegii nu îi mai vorbesc,
- I se refuză orice contact, chiar şi vizual cu ceilalti,
- Este plasată departe de ceilalţi,
- I se ignora prezenţa prin adresarea exclusivă către ceilalţi,
- Li se interzice colegilor ei să îi vorbească,
- Nu mai este lăsată să vorbească cu ceilalţi,
- Conducerea îi refuză toate cererile de întrevedere.
Remarci deplasate la locul de muncă:
- Ţinuta sa vestimentară este criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere,
- Remarci nepoliticoase şi acţiuni ostile: sarcasm, presiuni, ameninţări, şantaj,
- Dorinţa de destabilizare a salariatului: împiedicarea persoanei de a se exprima,
- Criticarea sistematică a muncii sale,
- Afectarea condiţiilor de muncă: retragerea din fişa postului a unor indatoriri care figurau anterior, suprasolicitare sau subsolicitare, sarcini absurde sau irealizabile,
- Negarea sensului muncii realizate de către salariat,
- Distrugerea imaginii pe care persoana o are despre sine,
- Izolarea salariatului, omiterea transmiterii de informaţii,
- Negarea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale salariatului.
Violenţe verbale, fizice sau sexuale:
- Victima este ameninţată cu violenţa fizică,
- Este, chiar dacă uşor, agresata fizic, i se închide usa în nas, este îmbrâncită,
- Se urlă la ea,
- Ii este invadată viaţa privată prin telefoane sau scrisori,
- Este urmarită pe stradă, pândită în faţa casei,
- Este hărţuită sau agresată sexual prin gesturi sau cuvinte,
- Nu se ţine cont de problemele ei de sănătate,
- Afectare a intimităţii prin insulte, ridiculizari, chiar comentarii asupra feminităţii sau masculinităţii.”
Cum îţi poţi da seama dacă eşti hărţuit? In afara observării manifestărilor prezentate anterior, există şi câteva întrebări cheie prezentate în [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki], după cum urmează:
„1. Sunt singura persoana afectată?” Dacă DA, este probabil sa fie hărţuire, dacă NU, este vorba mai degraba de management bazat pe stress. Managementul bazat pe stress este acea formă de management în care se consideră că angajaţii muncesc mai bine dacă se tem, dacă sunt tot timpul sub presiune.
„2. Care este atitudinea patronului meu atunci când obţin rezultate bune?”. Daca avem de-a face cu management bazat pe stress, atunci şeful va fi mulţumit. Daca nu este multumit, este vorba probabil de hărţuire deoarece succesul d-voastra îl destabilizează.
„3. Ceilalţi manageri se comportă la fel ca patronul meu cu proprii lor colaboratori?” Dacă DA, atunci este mai probabil să fie vorba despre stilul general de lucru în intreprindere, care este stressant.
„4. Cum se comportă patronul meu în afara vieţii profesionale?” Dacă se comportă similar cu persoanele apropiate, atunci aveţi de a face cu o personalitate dificilă. Daca se comportă diferit, atunci este probabil să fie hărţuire.
In aceaşi carte, se mai specifică faptul că: „...hărţuirea morală se dezvoltă mai usor în cadrul unei intreprinderi care favorizează un stil de management dur...”.
Un alt aspect important care are legatură cu managementul bazat pe stress este ceea ce P. Légeron numeste „cultura negativului”. Conform acestei culturi, a negativului, nu este bine să se ofere feedback pozitiv unui angajat deoarece acesta „şi-o poate lua în cap”, ceea ce va duce la „lăsarea sa pe tânjală”. Aşa cum explică P. Légeron, această prejudecată este total gresită!
Acesta cultură a negativului are un puternic efect stressant deoarece se pune tot timpul accent numai pe ceea ce lipseşte, indiferent cât de substanţială ar fi partea pozitivă (care se ignoră sistematic). Din păcate însă, numai unele culturi, cum ar fi cea nord-americană şi câteva culturi asiatice, pun accent şi pe oferirea de feedback pozitiv.
Ce soluţii sugerează psihologii? In [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi] sunt indicate câteva soluţii. Se ştie că hărţuirea are ca scop principal distrugerea încrederii în sine a victimei, destabilizarea ei. Conştientizarea a ceea ce se întâmplă poate fi deja un pas important spre rezolvarea problemei.
Este bine să se ceară şi ajutorul unui psiholog.Se recomandă demascarea publică a harţuirii. Se mai recomandă evitarea contactului cu agresorul în lipsa unor martori (care sa nu fie complici la agresiune).
Trebuie căutate de asemenea şi modalităţi de depunere a unei plangeri oficiale (Codul Muncii, demnitatea în muncă).
Chiar şi plecarea poate fi o solutie, dacă numai astfel victima îşi poate păstra sănătatea în stare bună.
În [Patrick Légeron, «Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] sunt propuse mai multe soluţii interesante pentru combaterea stress-ului în general, soluţii care ar putea fi utilizate ca „adjuvant” în „tratamentul” contra hărţuirii (aceasta având ca mecanism de bază stressul)."
Sursa : http://www.graur.org/Alternativa%20Academica/AA-2008.01/aa.2008.01.03.htm
N.B. La cele de mai sus se adauga experienta tehnicilor de presiune psihologica si de control social specifice tarilor din Est unde aplicarea in spatiul civil a stilului de conducere militar si al serviciilor secrete a avut un rol esential in destabilizarea psihologica a angajatilor, populatiei si chiar a militarilor ( mare parte din sinuciderile din armata se pot explica prin acest climat specific ) dar aceste lucruri trecute inca sub tacere sunt prea putin cunoscute in Occident.
Marcel Cremene, şef de lucrări, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
De ce ne intereseaza hărţuirea morală? Hărţuirea este una dintre cele mai dure manifestări agresive care pot să apară la locul de muncă. Acest tip de agresiune poate să apară indiferent de domeniul de activitate. Apare mai ales în domeniile publice cum ar fi cel al educaţiei naţionale, de exemplu.
Deoarece, cei mai în măsură să pună în discuţie un astfel de subiect sunt cei recunoscuţi ca fiind experţi în domeniu, vom încerca să prezentăm aici, într-un mod cât mai obiectiv, părerea a doi psihiatri. Este vorba despre Nelson Bouchard, cu cartea „Rezolvarea conflictelor la serviciu” (Editura Polirom, 2006) si Patrick Légeron, cu cartea «Cum să te aperi de stress” (Editura Trei, 2003).
Ce înseamnă hărţuire morală? Cine este harţuitorul? Conform [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi], „Hărţuirea este un tip de violenţă rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia. ... Harţuitorul este o persoană slabă, egocentrică, ipocrită. Daca se simte ameninţat şi deţine puterea, vă va ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreţi din firmă. ... Ştie că într-un interval mai lung sau mai scurt veţi solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar veţi demisiona. Este adesea charismatic, are mult farmec şi îşi găseşte uşor aliaţi. Dorinţa sa cea mai mare este să deţină puterea. Mijlocul folosit: inlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potenţiale ameninţări ... Hărţuitorul îşi zăpăceşte victima în aşa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri şi sentimente.”
Care sunt motivaţiile harţuitorului? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Procesele care îl determină pe un individ să hărţuiască o victimă sunt multiple:
a) Refuzul atipicitatii în raport cu un grup în ceea ce priveşte modul de lucru şi mai ales felul de a fi (ţinută, clasa socială, vârstă, orientare sexuală, performanţă, etc.).
b) Rivalitatea, invidia, gelozia (referitoare la diplome, viaţa privată, raporturile cu ierarhia, etc.).
c) Teama, care îl face pe cel care harţuieşte să elaboreze un sistem de apărare şi o strategie de distrugere dacă se simte ameninţat.”
Cum se derulează acţiunea de hărţuire? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Hărţuirea morală se derulează în general în mai multe etape:
- Alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),
- Condiţionarea ei (victima trebuie să devină receptivă),
- Destabilizare ei (victima nu înţelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărţuieşte nu sunt logice şi, oricum, explicaţiile sale sunt iraţionale)
- Culpabilizarea victimei (individul hărţuit începe să îşi imagineze că are o parte din vina pentru suferinţa sa),
- Destructurarea victimei (persoana care hărţuieşte şi-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).”
Din aceeaşi carte, mai aflăm că: „Nu există un profil psihologic standard al victimei, ci mai degraba, situaţii de muncă, situaţii care favorizează hărţuirea morală. Respectiv, acolo unde stress-ul este deja mare, unde sistemul managerial are prea putin respect faţă de indivizi sau acolo unde solidaritarea între salariaţi e slabă. ... 70% dintre victime se numără printre femei... De asemenea, hărţuirea afectează în mod preferenţial persoanele atipice... între 3 şi 10% dintre angajaţi cad victime hărţuirii ... Sectorul public este afectat în mod deosebit: educatia nationala, spitalele, functiile publice.”
Care sunt manifestările hărţuirii? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm despre diferitele manifestări ale hărţuirii, pe categorii. Acestea sunt enumerate mai jos:
„Afectarea condiţiilor de lucru:
- Victimei i se retrage autonomia,
- Nu i se transmit informaţii utile în realizarea unei îndatoriri,
- I se contesta în mod sistematic toate deciziile,
- I se critică pe nedrept sau în mod exagerat munca,
- I se retrage accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator,
- I se retrage munca ce îi revine în mod normal,
- I se dau permanent sarcini noi,
- I se atribuie în mod voluntar şi sistematic sarcini inferioare sau superioare competenţelor sale,
- Se fac presiuni asupra ei, astfel încât să nu işi poată valorifica drepturile (concedii, orar, prime),
- Se procedeaza astfel încât să nu obţină promovări,
- I se atribuie, împotriva voinţei, lucrări periculoase,
- Se aduc pagube postului său de lucru,
- I se dau, în mod deliberat, ordine imposibil de executat,
- I se atribuie sarcini incompatibile cu starea sa de sănătate,
- Nu se iau în considerare avizele medicale formulate de specialistul în medicina muncii,
- Este împinsă să comită greşeli.
Lezări ale demnităţii:
- Sunt utilizate cuvinte dispreţuitoare pentru a o caracteriza,
- Sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispretuitoare, ridicarea umerilor, etc.),
- Este discreditată faţă de colegi, superiori sau subordonaţi,
- Se lansează zvonuri legate de ea,
- I se atribuie probleme psihologice (se spune ca este bolnavă mintal),
- Se râde de handicapurile sau de fizicul ei, este imitată sau caricaturizată,
- I se critică viaţa privată,
- Se râde de originile sau de naţionalitatea sa,
- Îi sunt atacate credinţele religioase sau convingerile politice,
- I se atribuie sarcini umilitoare,
- I se aduc injurii cu termeni obsceni sau degradanţi.
Izolare şi refuz de a comunica:
- Victima este întreruptă continuu,
- Superiorii ierarhici sau colegii nu îi mai vorbesc,
- I se refuză orice contact, chiar şi vizual cu ceilalti,
- Este plasată departe de ceilalţi,
- I se ignora prezenţa prin adresarea exclusivă către ceilalţi,
- Li se interzice colegilor ei să îi vorbească,
- Nu mai este lăsată să vorbească cu ceilalţi,
- Conducerea îi refuză toate cererile de întrevedere.
Remarci deplasate la locul de muncă:
- Ţinuta sa vestimentară este criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere,
- Remarci nepoliticoase şi acţiuni ostile: sarcasm, presiuni, ameninţări, şantaj,
- Dorinţa de destabilizare a salariatului: împiedicarea persoanei de a se exprima,
- Criticarea sistematică a muncii sale,
- Afectarea condiţiilor de muncă: retragerea din fişa postului a unor indatoriri care figurau anterior, suprasolicitare sau subsolicitare, sarcini absurde sau irealizabile,
- Negarea sensului muncii realizate de către salariat,
- Distrugerea imaginii pe care persoana o are despre sine,
- Izolarea salariatului, omiterea transmiterii de informaţii,
- Negarea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale salariatului.
Violenţe verbale, fizice sau sexuale:
- Victima este ameninţată cu violenţa fizică,
- Este, chiar dacă uşor, agresata fizic, i se închide usa în nas, este îmbrâncită,
- Se urlă la ea,
- Ii este invadată viaţa privată prin telefoane sau scrisori,
- Este urmarită pe stradă, pândită în faţa casei,
- Este hărţuită sau agresată sexual prin gesturi sau cuvinte,
- Nu se ţine cont de problemele ei de sănătate,
- Afectare a intimităţii prin insulte, ridiculizari, chiar comentarii asupra feminităţii sau masculinităţii.”
Cum îţi poţi da seama dacă eşti hărţuit? In afara observării manifestărilor prezentate anterior, există şi câteva întrebări cheie prezentate în [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki], după cum urmează:
„1. Sunt singura persoana afectată?” Dacă DA, este probabil sa fie hărţuire, dacă NU, este vorba mai degraba de management bazat pe stress. Managementul bazat pe stress este acea formă de management în care se consideră că angajaţii muncesc mai bine dacă se tem, dacă sunt tot timpul sub presiune.
„2. Care este atitudinea patronului meu atunci când obţin rezultate bune?”. Daca avem de-a face cu management bazat pe stress, atunci şeful va fi mulţumit. Daca nu este multumit, este vorba probabil de hărţuire deoarece succesul d-voastra îl destabilizează.
„3. Ceilalţi manageri se comportă la fel ca patronul meu cu proprii lor colaboratori?” Dacă DA, atunci este mai probabil să fie vorba despre stilul general de lucru în intreprindere, care este stressant.
„4. Cum se comportă patronul meu în afara vieţii profesionale?” Dacă se comportă similar cu persoanele apropiate, atunci aveţi de a face cu o personalitate dificilă. Daca se comportă diferit, atunci este probabil să fie hărţuire.
In aceaşi carte, se mai specifică faptul că: „...hărţuirea morală se dezvoltă mai usor în cadrul unei intreprinderi care favorizează un stil de management dur...”.
Un alt aspect important care are legatură cu managementul bazat pe stress este ceea ce P. Légeron numeste „cultura negativului”. Conform acestei culturi, a negativului, nu este bine să se ofere feedback pozitiv unui angajat deoarece acesta „şi-o poate lua în cap”, ceea ce va duce la „lăsarea sa pe tânjală”. Aşa cum explică P. Légeron, această prejudecată este total gresită!
Acesta cultură a negativului are un puternic efect stressant deoarece se pune tot timpul accent numai pe ceea ce lipseşte, indiferent cât de substanţială ar fi partea pozitivă (care se ignoră sistematic). Din păcate însă, numai unele culturi, cum ar fi cea nord-americană şi câteva culturi asiatice, pun accent şi pe oferirea de feedback pozitiv.
Ce soluţii sugerează psihologii? In [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi] sunt indicate câteva soluţii. Se ştie că hărţuirea are ca scop principal distrugerea încrederii în sine a victimei, destabilizarea ei. Conştientizarea a ceea ce se întâmplă poate fi deja un pas important spre rezolvarea problemei.
Este bine să se ceară şi ajutorul unui psiholog.Se recomandă demascarea publică a harţuirii. Se mai recomandă evitarea contactului cu agresorul în lipsa unor martori (care sa nu fie complici la agresiune).
Trebuie căutate de asemenea şi modalităţi de depunere a unei plangeri oficiale (Codul Muncii, demnitatea în muncă).
Chiar şi plecarea poate fi o solutie, dacă numai astfel victima îşi poate păstra sănătatea în stare bună.
În [Patrick Légeron, «Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] sunt propuse mai multe soluţii interesante pentru combaterea stress-ului în general, soluţii care ar putea fi utilizate ca „adjuvant” în „tratamentul” contra hărţuirii (aceasta având ca mecanism de bază stressul)."
Sursa : http://www.graur.org/Alternativa%20Academica/AA-2008.01/aa.2008.01.03.htm
N.B. La cele de mai sus se adauga experienta tehnicilor de presiune psihologica si de control social specifice tarilor din Est unde aplicarea in spatiul civil a stilului de conducere militar si al serviciilor secrete a avut un rol esential in destabilizarea psihologica a angajatilor, populatiei si chiar a militarilor ( mare parte din sinuciderile din armata se pot explica prin acest climat specific ) dar aceste lucruri trecute inca sub tacere sunt prea putin cunoscute in Occident.
marți, 12 mai 2009
Cultura de Securitate
Cultura de Securitate
Cultura de Securitate ( am scris intentionat cu litera mare ) este o sintagma care provoaca un adevarat extaz intelectual militarilor, politistilor, jandarmilor , SRI-istilor, SPP-istilor , celor n servicii secrete de la noi si m entitati paramilitare care isi trag seva si ratiunea de a fi din grija altruista fata de “ securitatea tarii si cetateanului”( cu tara e mai simplu : n-a atacat-o inca nimeni de vreo 60 de ani spre deosebire de bietii cetateni…) deplangand continuu precaritatea acestei culturi in randul cetatenilor refractari la concept . Un concept la moda pe care alte x instante ( gen “Universitatea Nationala de Aparare” care instruieste mai nou tot in aparare si cultura de securitate parlamentari si civili parca in ciuda celor n + m institutii platite copios pentru asta ) vor sa-l implementeze dupa principiul “vrei nu vrei, bea Grigore agheasma” cu toate mijloacele si pe toate canalele.
Am gasit la intamplare un asemenea vector de propaganda “pacifista”(
http://www.cpcs.ro/ ) .
Se numeste “Centrul de Promovare a Culturii de Securitate”.
Are un motto didactic : “Invata sa traiesti in siguranta!”
Probabil ca in virtutea acestui principiu in urma cu aproximativ o saptamana un post de televiziune prezenta la stiri o asemenea “educatie” intr-o clasa de scoala ( liceu , sau chiar scoala generala ) . In jurul catedrei se desfasurasera “in formatie “ cativa militari in echipament complet ( un soldat avea casca de razboi pe cap, vesta antiglont, grenade, pantaloni de camuflaj, sigla SRI ,etc.) ceea ce in mod sigur a avut un efect daca nu educativ , macar admirativ . Imaginea razboiului adus chiar in sala de clasa zbarleste in mod sigur parul pustilor si adolescentilor dar ii conduce foarte usor la concluzia ca razboiul face parte din normalitate si apararea este mult mai importanta ( si mai bine platita ) decat libertatea si invatarea…
Acest "Centru" are si o exemplificare pentru cei care nu vor sa priceapa ca e bine sa dardaie de frica pentru ca de aparat nu-i poate apara nimeni desi platesc pentru asta si e mult mai bine sa se apere singuri pentru ca, nu-i asa, desi traim cu totii in aceasta tara , fiecare e pe cont propriu : http://www.cpcs.ro/unsfatpezi.php
Are de a asemea si o filozofie respectiv un citat dintr-un guru al Studiilor de Securitate ( I.N. Sava - http://www.unibuc.ro/ro/cdcv_ionsava_ro ) :
“Securitatea este esentială vieţii indivizilor, colectivitaţilor si statelor. Practic, orice domeniu al vieţii individuale si sociale are nevoie de securitate.”
(I.N. Sava)
Conform cu aceasta profunda cugetare , “ Asociaţia "Centrul de Promovare a Culturii de Securitate" isi invita adeptii să participe la un "Stagiu Internaţional de Arte Marţiale din Bucuresti" fiind avertizati ca “Antrenamentele se desfăşoară în echipament tradiţional (Kimono). Participanţii vor avea bastoane (Hambo 60cm), Cuţit, Tonfă şi Cătuşe.” ( ?!)
Dupa unii suntem liberi , dar prin Cultura de Securitate ( “Hambo, Cuţit, Tonfă şi Cătuşe”) . In ce tara am ajuns sa traim…
Numai ca "oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua" ( Benjamin Franklin ) .
Sergiu SIMION
Cultura de Securitate ( am scris intentionat cu litera mare ) este o sintagma care provoaca un adevarat extaz intelectual militarilor, politistilor, jandarmilor , SRI-istilor, SPP-istilor , celor n servicii secrete de la noi si m entitati paramilitare care isi trag seva si ratiunea de a fi din grija altruista fata de “ securitatea tarii si cetateanului”( cu tara e mai simplu : n-a atacat-o inca nimeni de vreo 60 de ani spre deosebire de bietii cetateni…) deplangand continuu precaritatea acestei culturi in randul cetatenilor refractari la concept . Un concept la moda pe care alte x instante ( gen “Universitatea Nationala de Aparare” care instruieste mai nou tot in aparare si cultura de securitate parlamentari si civili parca in ciuda celor n + m institutii platite copios pentru asta ) vor sa-l implementeze dupa principiul “vrei nu vrei, bea Grigore agheasma” cu toate mijloacele si pe toate canalele.
Am gasit la intamplare un asemenea vector de propaganda “pacifista”(
http://www.cpcs.ro/ ) .
Se numeste “Centrul de Promovare a Culturii de Securitate”.
Are un motto didactic : “Invata sa traiesti in siguranta!”
Probabil ca in virtutea acestui principiu in urma cu aproximativ o saptamana un post de televiziune prezenta la stiri o asemenea “educatie” intr-o clasa de scoala ( liceu , sau chiar scoala generala ) . In jurul catedrei se desfasurasera “in formatie “ cativa militari in echipament complet ( un soldat avea casca de razboi pe cap, vesta antiglont, grenade, pantaloni de camuflaj, sigla SRI ,etc.) ceea ce in mod sigur a avut un efect daca nu educativ , macar admirativ . Imaginea razboiului adus chiar in sala de clasa zbarleste in mod sigur parul pustilor si adolescentilor dar ii conduce foarte usor la concluzia ca razboiul face parte din normalitate si apararea este mult mai importanta ( si mai bine platita ) decat libertatea si invatarea…
Acest "Centru" are si o exemplificare pentru cei care nu vor sa priceapa ca e bine sa dardaie de frica pentru ca de aparat nu-i poate apara nimeni desi platesc pentru asta si e mult mai bine sa se apere singuri pentru ca, nu-i asa, desi traim cu totii in aceasta tara , fiecare e pe cont propriu : http://www.cpcs.ro/unsfatpezi.php
Are de a asemea si o filozofie respectiv un citat dintr-un guru al Studiilor de Securitate ( I.N. Sava - http://www.unibuc.ro/ro/cdcv_ionsava_ro ) :
“Securitatea este esentială vieţii indivizilor, colectivitaţilor si statelor. Practic, orice domeniu al vieţii individuale si sociale are nevoie de securitate.”
(I.N. Sava)
Conform cu aceasta profunda cugetare , “ Asociaţia "Centrul de Promovare a Culturii de Securitate" isi invita adeptii să participe la un "Stagiu Internaţional de Arte Marţiale din Bucuresti" fiind avertizati ca “Antrenamentele se desfăşoară în echipament tradiţional (Kimono). Participanţii vor avea bastoane (Hambo 60cm), Cuţit, Tonfă şi Cătuşe.” ( ?!)
Dupa unii suntem liberi , dar prin Cultura de Securitate ( “Hambo, Cuţit, Tonfă şi Cătuşe”) . In ce tara am ajuns sa traim…
Numai ca "oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua" ( Benjamin Franklin ) .
Sergiu SIMION
duminică, 10 mai 2009
Umanizarea securistilor sau utilitatea sociala a psihologiei
Umanizarea securistilor sau utilitatea sociala a psihologiei
Citesc in "Adevarul" de astazi - si nu mai constituie de mult o surpriza prin noua orientare a psihologiei de la noi - despre modul in care unii psihologi interpreteaza si motiveaza intr-o grila originala comportamentul unor ofiteri de Securitate dovediti ( dar judecati numai ca informatori), victimele acestora fiind socotite pagube colaterale :
"Poate Dan Voiculescu se afla sub presiune când a luat această decizie şi când a acţionat nefavorabil pentru rudele lui, poate a fost şantajat, şi atunci a încercat să îşi salveze propria piele, chiar dacă asta presupune rănirea celor din jur, a celor apropiaţi."Psihologii interpretează actul comis de Dan Voiculescu ca fiind unul caracteristic „omului dispus să facă orice pentru a-şi salva pielea, pentru a-şi vedea ţelul împlinit”, după cum declară Hanibal Dumitraşcu pentru „Adevărul”.
„Dacă se vrea schimbarea comportamentului unei persoane, se poate. Prin lucruri precum ameninţarea privării de adăpost, serviciu sau alţi factori decisivi în viaţa unui individ, necesităţile se reorganizează, vârful piramidei cade (autorealizarea), şi nu mai ajunge să fie îndeplinit, iar omul se întoarce mereu spre bază (nevoi fiziologice: foame, sete, adăpost) , unde îi este ameninţată existenţa.
Din disperare se poate recurge la un asemenea act, când se pun în pericol relaţiile cu cei din jur. Cine ajunge să practice asemenea lucruri are distrus sistemul de relaţii interpersonale, nu se regăseşte la nivelul relaţiilor interumane şi trăieşte sentimente de incertitudine, angoasă, nevroză, e greu să se împace cu sine şi cu ceea ce a făcut”, conchide psihologul Hanibal Dumitraşcu.
( http://www.adevarul.ro/articole/turnatoria-lui-felix-un-act-de-lasitate.html )
Pentru acest psiholog ( dar dupa "Adevarul" de fapt psihiatru !) , santajul este ceva firesc, aproape ca o practica sociala normala , domnia sa acreditand implicit ideea ca oricine era santajat cu pierderea locuintei,serviciului ,etc. devenea in mod automat informator. Este la fel de stupefianta compatimirea turnatorului si nu a victimei si de-a dreptul hilara atribuirea unei "nevroze de constiinta " unui... ofiter de Securitate ! Dar cum la noi, in 2009 , un ofiter de Securitate poate fi in mod legal "psiholog" ( " nu le putem lua acest drept! " ) si poate face parte din conducerea breslei daca pur si declara fara nici o consecinta ca " nu a facut Politie Politica ", nimic nu mai trebuie sa ne mire.
Sergiu SIMION
miercuri, 6 mai 2009
No comment
No comment
"Scrisoare către ţara mea
Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe strada“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.
Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).
Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă.
Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.
Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el…
Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare).
Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori, unul pentru făcut sex şi un artdirector care ilustrează un articol despre cartea „Golful francezului“ cu o fotografie cu o lagună şi una cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol 18 şi zâmbeşte timp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice în photoshop ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia, cu mâini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.
Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.
Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă orâcit de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.
Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil.
Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.
Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.
Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune.
Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.
Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste.
Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără.
Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.
Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fetze tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.
Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea.
Ion Ionescu "
...si doua atitudini , devenite deja clasice , din forumul articolului :
lucid 04-Apr-2009 17:35
"Cara-teeeee, cara-teeee....
..i-ionescule.....Loser esti aici, loser vei fi oriunde. Esti in fatza proprie-i constiintze: tzi-ai facut pana acum meseria la cel mai inalt nivel ca nu mai incape upgrade-ul? Esti model de comportare civilizata acasa, in societate sau la serviciu? Aiurea, esti doar un parlit croit pe calapodul caprei vecinului. Sunt sigur ca cum il plangi pe "saracu'" berbecali, victima ca si tine a Romaniei, pe care il gelozesti sincer pentru "reusita sociala" - alintandu-l admirativ "e dat in aia ma-sii!", in timp ce ii bagi in aia ma-sii pe compatriotzii tai care nu te merita.
Emigrare sprancenata, amaratule.... "
....si o necesara contrapondere :
Joe Doe 04-Apr-2009 20:18
" Dreptate ai Ionescule
Singura mirare pe care o am,este cum ai reusit sa vezi totul atat de limpede,cu toate ca faci parte din generatia tanara? Si voi ati fost supusi unui tratament special (mai ales dupa ’89) care nu a urmarit altceva,decat sa creeze sclavi pt. binele si bunastarea gastilor securisto-comuniste. Esti un om inteleigent. Sa-ti fie frica,pt. ca astia nu-ti vor da pace. Pitecantropii nu cunosc decat violenta si regurg la solutia ultima : eliminarea fizica .Tot ceea ce ai scris tu aici, putea fi rezumat in cateva idei cum ar fi: Rolul presei,cea care a avut contributia cea mai mare in alienarea poporului,a fost doar de observator al situatiei nou create,nu sa reveleze oamenilor mecanismele prin care noua putere securisto-comunista isi pune in aplicare planul de subjugare a natiei. Apoi, a fost educatia data in scoala,care nu a urmarit altceva decat sa creeze analfabeti. Trebuia sa existe altii si mai prosti decat cei de la conducere, pt. ca ei (cei de la putere) sa poata exista. Apoi, propulsarea in pozitii cheie a celor redardati mental (ex. Tipic geoana,antonescu,basescu,nastase…..etc.)
As fi vrut sa-ti mai multe, dar nu am timp. Un lucru doar: Nu lua inseama pitecantropii astia de pe forum care te critica! Fac parte din biroul de dezinformare a structurilor securisto-comuniste ce au preluat puterea dupa ’89. Dupa cum vezi,sunt la post,si sunt multi. Eu iti doresc o emigrare usoara si cat ma grabnica.
S-auzim de bine in rest "
Sursa - http://www.cotidianul.ro/ai_obosit_de_romania-79114.html
"Scrisoare către ţara mea
Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe strada“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.
Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).
Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă.
Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.
Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el…
Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare).
Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori, unul pentru făcut sex şi un artdirector care ilustrează un articol despre cartea „Golful francezului“ cu o fotografie cu o lagună şi una cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol 18 şi zâmbeşte timp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice în photoshop ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia, cu mâini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.
Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.
Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă orâcit de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.
Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil.
Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.
Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.
Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune.
Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.
Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste.
Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără.
Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.
Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fetze tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.
Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea.
Ion Ionescu "
...si doua atitudini , devenite deja clasice , din forumul articolului :
lucid 04-Apr-2009 17:35
"Cara-teeeee, cara-teeee....
..i-ionescule.....Loser esti aici, loser vei fi oriunde. Esti in fatza proprie-i constiintze: tzi-ai facut pana acum meseria la cel mai inalt nivel ca nu mai incape upgrade-ul? Esti model de comportare civilizata acasa, in societate sau la serviciu? Aiurea, esti doar un parlit croit pe calapodul caprei vecinului. Sunt sigur ca cum il plangi pe "saracu'" berbecali, victima ca si tine a Romaniei, pe care il gelozesti sincer pentru "reusita sociala" - alintandu-l admirativ "e dat in aia ma-sii!", in timp ce ii bagi in aia ma-sii pe compatriotzii tai care nu te merita.
Emigrare sprancenata, amaratule.... "
....si o necesara contrapondere :
Joe Doe 04-Apr-2009 20:18
" Dreptate ai Ionescule
Singura mirare pe care o am,este cum ai reusit sa vezi totul atat de limpede,cu toate ca faci parte din generatia tanara? Si voi ati fost supusi unui tratament special (mai ales dupa ’89) care nu a urmarit altceva,decat sa creeze sclavi pt. binele si bunastarea gastilor securisto-comuniste. Esti un om inteleigent. Sa-ti fie frica,pt. ca astia nu-ti vor da pace. Pitecantropii nu cunosc decat violenta si regurg la solutia ultima : eliminarea fizica .Tot ceea ce ai scris tu aici, putea fi rezumat in cateva idei cum ar fi: Rolul presei,cea care a avut contributia cea mai mare in alienarea poporului,a fost doar de observator al situatiei nou create,nu sa reveleze oamenilor mecanismele prin care noua putere securisto-comunista isi pune in aplicare planul de subjugare a natiei. Apoi, a fost educatia data in scoala,care nu a urmarit altceva decat sa creeze analfabeti. Trebuia sa existe altii si mai prosti decat cei de la conducere, pt. ca ei (cei de la putere) sa poata exista. Apoi, propulsarea in pozitii cheie a celor redardati mental (ex. Tipic geoana,antonescu,basescu,nastase…..etc.)
As fi vrut sa-ti mai multe, dar nu am timp. Un lucru doar: Nu lua inseama pitecantropii astia de pe forum care te critica! Fac parte din biroul de dezinformare a structurilor securisto-comuniste ce au preluat puterea dupa ’89. Dupa cum vezi,sunt la post,si sunt multi. Eu iti doresc o emigrare usoara si cat ma grabnica.
S-auzim de bine in rest "
Sursa - http://www.cotidianul.ro/ai_obosit_de_romania-79114.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)