Comunismul intre mit si inginerie sociala

Un articol al domnului Vladimir Tismaneanu - Amurgul miturilor: Ipoteze despre prabusirea URSS aparut in Contributors.ro *) face o analiza a comunismului si a cauzelor prabusirii lui. Comentariul de mai jos l-am facut acolo si se refera la acel tip de analiza si la concluziile prezentate in acel articol.


Un excelent articol despre mitografia comunista care poate fi citat in orice facultate de stiinte politice de pe mapamond. Pe de alta parte, poate ca cel mai corect titlu ( si mai poetic … ) pentru acest articol ar fi fost ” Amurgul zeilor ” ( trimiterea subiacenta la Nietzesche nu este de loc intamplatoare …) care ar fi descris in acest caz atat comportamentul multimilor dominate, cat si comportamentul ” zeilor ” dominatori . Din nefericire pentru intreaga umanitate ganditoare, URSS si comunismul nu au fost de loc …”mituri” ci realitati crude si crunte , si din acest punct de vedere exista in mod evident o contradictie in termeni . Domnul Tismaneanu afirma in mod categoric : ” De la inceputurile experimentului statal bolsevic, a fost limpede ca era vorba de un regim mitocratic.” Stricto senso, regimuri mitocratice au existat poate in …Elada cand grecii antici si naivi chiar credeau sincer in miturile lor.

Mai aproape de noi, si din nefericire pentru lumea moderna , lucrurile se complica foarte rau in ceea ce priveste URSS si comunismul iar domnul Tismaneanu ne lamureste si de ce : “Puritatea randurilor partidului” era cheia de bolta a fixatiei (s.n.) pe permanenta epurare teoretizata inca de Lenin in “Ce-i de facut?”. Cu regret , in acest caz nu mai vorbim in nici un caz de ” mituri ” ci de o strategie concreta ( mai bine zis , de o tehnologie sociala …) de eliminare a ” dumanului de clasa” aplicata consecvent in toate tarile comuniste.

Cu alte cuvinte , ceea ce domnul Tismaneanu denumeste acum ” carcasa mitologica a sistemului ” , era in realitate numai un ambalaj destinat naivilor si dusmanului de clasa . Cine avea ( si are…) curajul sa priveasca sub acesta carcasa stupida , se confrunta cu adevarata ingineria sociala comunista in toata splendoarea ei. Despre aceasta inginerie sociala comunista , din pacate, domnul Tismaneanu nu pomeneste nimic in acest context ( si din cate stiu, nici in altele ) . Doua exemple din cosmosul social bolsevic sunt edificatoare . Prelegerea sinistra tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica din Moscova de catre Beria in 1936 adresata studentilor americani ai Universitatii Lenin , si celebrele Directive NKVD din 2 iunie 1947 pentru tarile din orbita sovietica , descoperite ( si aplicate ) in Polonia, Cehoslovacia, Germania, Bulgaria ( Romania nu le recunoaste nici acum ), ar fi echilibrat discutia trecand subiectul din zona miturilor in zona concretului istoric. Mai aproape de noi, la Academia Stefan Gheorghiu a existat un curs de psihologia maselor predat si la Facultatea de Ziaristica care , desi a fost amintit recent de un moderator TV , este negat si acum de psihologii sistemului .

In sfarsit, meritul lui Gorbaciov este unul cu adevarat istoric pentru punerea sub semnul intrebarii a mentalitatii unei intregii epoci comuniste, e adevarat, dar fara sa-i conteste esenta daca ne gandim ca prin perestroika si glasnost era propus de fapt numai un “marxism revizionist “. Ori de aici , pana la fi “groparul tiraniei ” ( parafrazarea unei celebre sintagme marxiste ) mai este o cale lunga , si nu cred faptul ca numai “mitografia” sovietica trecuta poate explica de exemplu sistemul represiv rusesc , respectiv infernul judiciar din Rusia actuala (http://www.romanialibera.ro/actualitate/media/infernul-judiciar-din-rusia-222936.html ) .

Dar daca tot vorbim de ipoteze, articolul nu aduce deloc in discutie si posibilitatea ca aceasta manevra istorica sa fie in realitate una clasica de “conspirare a deconspirarii” respectiv o implozie controlata a structurilor comuniste dupa clasicul principiu al diversiunii atat de specifica lumii comuniste in care intotdeauana sub “ceva ” se ascunde de regula ” altceva ” ( de unde si rolul vital al politiei politice in comunism si proliferarea maligna a serviciilor secrete in post-comunism ). Ca atare, structurile s-au ” daramat ” singure , adica la comanda, si din interior , inainte sa fie daramate cu adevarat , dar din exterior .

Cu alte cuvinte , aceste structuri de fapt nu au disparut , ci au naparlit , iar metamorfoza lor uluitoare are loc conform principiului mimetismului social utilizat pe scara larga in toate tarile aflate odinioara in orbita comunista ( ex: inainte sa se reorganizeze ” vechii ” liberali , infiintam ” noi ” un partid care sa le poarte numele , sa le fure identitatea si sa le compromita imaginea …) . La limita, exista ipoteza ca , dupa disparitia oficiala a mitografiei bolsevice, sa ne confruntam in realitate cu o transformare topologica prin care interiorul a luat locul exteriorului si invers deoarece ” sistemul nu a fost dezmembrat, liderii nu au fost judecaţi, iar arhivele au rămas secrete ” ( Vladimir Bukovski ). De aceea nu mai trebuie sa ne mire faptul ca la noi , desi am intrat in In Uniunea Europeana si in NATO, decidentii politici sunt pregatiti politico-ideologic si acum …dar pe cu totul alte cooordonate axiologice decat ne-am astepta . In acest sens, un text sibilinic :” Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici( http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484 ) , ofera mari surprize cititorului . Citez numai doua idei din acest text uluitor :

” De asemenea, o altă cauză a acestei disonanţe perceptive a fost generată de apariţia relativ recentă a conceptului de securitate naţională în limbajul post-decembrist al actorilor noştri politici în raport cu cel de apărare naţională, fapt datorat în primul rând fetişizării termenului de „securitate” în istoria post-decembristă a ţării noastre, ca o conotaţie exclusiv negativă a imaginii unor structuri ale Securităţii din perioada comunistă. ”

” La noi, culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost dat şi de către patronul unei companii străine care în cadrul unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X, persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer de Securitate a declarat că „nu-l deranjează acest fapt şi îi pare rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului”. Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este vorba, dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid. ”

Intr-un articol publicat recent ( http://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/ ) domnul profesor Tismaneanu vorbeste raspicat despre “ crimele impotriva umanitatii infapuite de Securitate ” . De aceea, sper sa ne ofere o opinie avizata asupra unui text ca cel amintit anterior , care poate fi considerat de fapt o reabilitare oficiala a Securitatii.


*) Vladimir Tismaneanu - Amurgul miturilor: Ipoteze despre prabusirea URSS (http://www.contributors.ro/global-europa/amurgul-miturilor-ipoteze-despre-prabusirea-urss/)




N.B. Raspunsul elegant si diplomatic al domnului profesor Tismaneanu poate fi citit in comentariul final de la articolul citat mai sus :

" Va multumesc, Dvs si celorlalti comentatori, pentru sugestiile si opiniile exprimate pe acest forum. Voi citi cu atentie ce-mi semnalati. In scrierile mele m-am referit la dimensiunea de inginerie sociala, dar aveti dreptate, ar trebui sa insist mai mult in acest serial transmis la RFE (Moldova). Cred ca, probabil fara voia lui Gorbaciov, perestroika si glasnost au devenit mituri politice opuse celor traditional-leniniste. Este ceea ce numin efectul pervers legat de consecintele necalculate, neprevazute, nescontate.
Tocmai de aceea a scris gruparea condusa de Egor Ligaciov, sub semnatura Ninei Andreieva, articolul din “Sovetskaia Rossia”, definit atunci de Iakovlev, mana dreapta a lui Gorbaciov, drept un “manifest anti-perestroika”. La Nietzsche m-am http://www.blogger.com/img/blank.gifgandit cand am dat titlul articolului. Cartea mea “Noaptea totalitara” avea ca subtitlu “Crepusculul ideologiilor radicale”. Zeii n-ar putea domni fara mituri, miturile ar fi sterpe fara zei…

Va doresc Dvs si celorlati participanti la aceste discutii Sarbatori Fericite! "


O parte a comentariului pe care l-am facut la articolul domnului Tismaneanu a fost postata pe forumul de la Radio Europa Libera ( http://www.europalibera.org/content/article/9498971.html )

Cristian Tudor Popescu & Iulian Fota

Intre " dialogul " contemporan si tehnicile de ancheta de alta data.


Mai jos se poate vedea si citi un dialog halucinant al acuzatiilor intre doua persoane care pentru cetateanul obisnuit reprezinta fie puterea presei ( Cristian Tudor Popescu ) fie securitatea nationala ( Iulian Fota, consilierul prezidential al presedintelui Romaniei in probleme de siguranță națională ) . Fiecare intelege ce doreste din acest dialog in care hipertensivii este bine sa-si tina medicamentele aproape , dar cred ca este evident pentru toata lumea cam ce distanta ne mai desparte inca de Europa democrata in privinta mentalitatii si comportamentelor afisate in spatiul public.








Dialogul complet :

„CTP: Ce vârstă aveţi?

Fota: 45 de ani.

CTP: Deci aţi fi putut colabora cu Securitatea.

Fota: Şi dumneavoastră.

CTP: Da. Şi eu. Dar dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană antrenată de Securitate.

Fota: Dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană care se poate să fi avut legături şi dincolo de Securitate. Ce valoare au afirmaţiile astea?

CTP: Ştiţi care e valoarea? Se uită lumea la noi şi lumea apreciază. Oamenii apreciază acum care dintre noi se comportă ca un securist şi care nu.

Fota: Dar ca un kaghebist, care se comportă?

CTP: Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi.

Fota: Dar de ce vă uitaţi în jos?

CTP: (tăcere)... Aa, ca un kaghebist?!... Aa, asta-i altă metodă... Da’ dumneavoastră? Da’ dumneavoastră de ce zâmbiţi tot timpul? Ca să daţi impresia că sunteţi relaxat şi noi crispaţi?!“



Sursa :

http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010062545297/Actualitate/CTP-demascat-drept-KGB-ist-lasa-bulversat-capul-in-jos.html

Wikileaks si reactiile unor europarlamentari romani

Un articol al domnului Ioan Mircea Pascu aparut pe Contributors.ro * ) face o analiza concisa a scandalului Wikileaks . Comentariul de mai jos l-am facut acolo si se refera la acel tip de analiza si la concluziile prezentate in acel articol.



Superficialitatea nu este un termen adecvat in acest caz deoarece avem de-a face cu discutii libere informale si nu cu sedinte de analiza ale vreunui serviciu secret. In acest caz , si conform dictionarului limbii romane , exista o diferenta esentiala intre o discutie libera despre fapte reale si barfa ( = calomnie, denigrare,etc. ). Pe de alta parte, criteriul propus de dvs pentru a diferentia o ” analiza de substanta ” si cu un continut ” mai putin serios informativ ” de o discutie libera ( pe care o denumiti in continuare barfa ) este si el inoperant din acelasi motiv aratat anterior. In sfarsit, lucru extrem de interesant, in interpretarea pe care o propuneti , valoarea informatiei transmise este dependenta de ” calibrul ” ( recte varsta, statutul profesia si de ce nu, functia sau gradul … ) autorilor lor si de indeplinirea ” cu aprobare ” a unor sarcini ( eventual ordine ) ierarhice exprese ceea ce, sustineti dvs , este ilustrat perfect de faptul ca printre autorii lor se afla …un stagiar aflat in practica de vara la o ambasada ceea ce va starneste in mod cer clar uimirea si rezerva fata de rezultatele unei asemenea intreprinderi.

Concluziile dvs sunt de asemenea foarte interesante in primul rand prin raportul lor cu premisele avansate initial :

a) Din aceste aceste premise ( definite de fapt intr-un mod inadecvat ) ar rezulta in mod arbitrar ca Romania ” nu reprezinta un stat atat de important ” dar stim cu totii foarte bine ca problema relevantei sau nu a statului roman pentru SUA sau pentru alte state nu se discuta niciodata in acesti termeni si in acest context .

b) In mod evident banalizati importanta presei si a informatiilor publice obtinute din presa si avansati o prezumtie de incompetenta pentru a discredita informatia obtinuta pe aceste canale.

c) Faptul ca unele informatii devin publice ar reprezenta nu atat un avantaj pentru cetatenii care le afla , cat un dezavantaj pentru cei care “le scapa” de unde si indemnul de a fi cat mai ” discreti ” pentru …a nu fi dati in vileag .

Conlcuziile mele sunt insa cu totul altele :

I. Analiza si concluziile dvs asupra cablogramelor de la Washington au o nota extrem de particulara. Vorbiti de exemplu despre caracter ” mai putin serios informativ ” . Interesanta sintagma ; de la ” informatie ” la ” informativ ” diferenta de sens si semnificatie este una apreciabila ( nu stiu de ce imi vine in minte distinsa dna Udrea care desi se ocupa de turism ne vorbea odata la TV despre ce inseamna …” a fi lucrat (contra)informativ ” , dar la noi nimic nu mai mira si pe nimeni ). Pentru dvs , valoarea informatiei este data de ” calibrul ” ( recte varsta, statutul profesia si de ce nu, functia eventual gradul…) transmitatorului al carui ambitus il stabiliti tot dvs, de indeplinirea unor sarcini exprese de serviciu si poate fi pusa la indoiala daca este facuta de un student despre care insinuati ca nu ar avea dreptul ( in termenii consacrati deja “nu este legal abilitat” ) sa faca o analiza de continut asupra presei de exemplu ( poate la noi, pentru ca inainte de 1990 de exemplu, in mod sigur nici un student ” ordinar ” nu putea calca pragul unei ambasade decat cu aprobare ” speciala ” si niciodata studentii nu erau luati in seama ). In mod implicit sustineti ca discrepanta dintre aria informatiei publice si aria informatiei ” confidentiale ” ( secrete ) trebuie sa fie maxima. Din aceasta perspectiva pare ca acordati un rol decisiv in societate modelului militar , respectiv metodelor si mijloacelor folosite de serviciile secrete actuale , pentru ca de Securitatea de alta data nu mai putem vorbi, nu ?

II. In realitate, in aceste cablograme nu este vorba despre ( toata ) Romania ci ( numai ) despre “unii romani” . Mai exact este vorba de un profil si de un portret necrutator al clasei politice si in mod majoritar al unui partid . Desi acest lucru scoate din sarite cam toata clasa politica si in mod special o anumita parte a ei , trebuie sa ne ridicam deasupra acestui disconfort particular si sa recunoastem cu totii ca aceasta terapie ad-hoc ii face foarte bine Romaniei pentru ca nici o instanta din interior nu putea face acest lucru. Clasa politica ( dar si “oamenii de afaceri “… ) portretizata necrutator , defineste la la unison ( si intr-o unitate de monolit ) drept ” barfa ” , acest ” documentar ” neasteptat care in mod normal nu ar fi devenit public desi ceea ce ne prezinta la lumina zilei , si fara fard , era de fapt stiut cam de toata lumea dar…neconfirmat oficial. Pana de curand. Acum situatia s-a schimbat si unii sunt , cum banuiam de mult, intr-o situatie ( morala ) fara iesire si destul de aproape de …Rusia. Dar cum morala este uneori lipsa la apel , nu nu mai nici unde si nici de ce sa plece.

III. Celebrele “cablograme” de acum ( nu mai vorbim de si mai celebrele “stenograme” de alta data… ) reprezinta pentru clasa politica din Romania echivalentul investigatiei ziarului The Sunday Times asupra comportamentului unor europarlamentari ( printre care si cunoscutul domn Adrian Severin ) pentru Parlamentul European. Aici exista o dilema insurmontabila din care greu putem iesi. Ceea ce “acolo” este considerat drept ilegal si imoral, ” la noi ” se pare ca este considerat taman invers ( vitavercea cum ar spune conu` Iancu ) . Deosebirea este ca investigatia jurnalistica desi , in termenii dvs, nu are un continut serios informativ , este considerata totusi un document pe baza caruia va fi deschisa o ancheta a Parlamentului European.

IV. Pe blogul dvs am vazut urmatoarea adnotare : ” Reprezentantul tau in Parlamentul European “. Sa pornim de la aceasta ipoteza de lucru. Atunci , ca parlamentar european , si in aceasta calitate, cum calificati gestul domnului Adrian Severin ? Doi. Pe cine , si ce , mai reprezinta acum , si acolo , domnul Adrian Severin ? Din afara privind lucrurile , demisia in lacrimi a domnului Severin din partidul care l-a trimis in Parlamantul European si acceptarea ei tot in lacrimi de catre domnul Vanghelie, are ceva modern dintr-o tragedie antica. Sau poate dintr-un Caragiale “reloaded”. Depinde din ce parte privim “faptul social” , cum ar zice Durkheim.

Sergiu Simion
30/03/2011



*) Ioan Mircea Pascu -Pentru dezbaterea Contributors privind Wikileaks, doua concluzii ( http://www.contributors.ro/dezbatere/pentru-dezbaterea-contributors-privind-wikileaks-doua-concluzii/)



N.B. Dupa cum era de asteptat ( aici s-ar fi putut castiga usor un pariu... ) , si exercitandu-si un drept democratic, la aceste intrebari punctuale domnul Ioan Mircea Pascu a preferat sa nu reactioneze in nici un fel, fata de altele puse pe acelasi forum . Diplomatic vorbind, si acesta este un raspuns.

Despre oameni si sub-oameni ( II )

In urma discutiilor care au fost la articolul domnului Tismaneanu despre Tamara Dobrin, aparut in Contributors.ro*), postez pentru cei interesati inca o relatare care se refera la atmosfera facultatilor de stiinte sociale din perioada anilor `80 .



” In 1984 un tanar a vrut sa dea admiterea la filozofie. A urmat un scandal monstru pentru ca cei de la … , nu stiu de unde… partid ceva dar nu din scoala, au venit si au inceput sa ţipe la profesori, la directori etc. Problema era ca tatal elevului fusese detinut politic. Atunci am fost uimit. Nu ma asteptam. Stiam perfect din famile ce inseamna asta dar nu credeam ca se mai face caz de asa ceva la admitere. Dar se facea. Si asta era in 1984… cand controlul parea mai lax… dar si atunci ce citate se invatau pentru admitere! ”

Intr-adevar, la admitere se mentiona in mod obligatoriu profesia parintilor inclusiv daca au avut sau nu condamnari penale ( cele politice nu existau oficial pentru ca intrau tot acolo ) si oricand dosarul putea sa fie respins fara nici o explicatie. In privinta controlului ” mai lax “, totul nu era decat o aparenta. Aici vreau sa amintesc cazul a doi studenti dati afara din facultate din anul IV ( promotia 1980 ) si probabil intr-o sedinta de ” demascare ” . Motivul declarat al exmatricularii celor doi studenti : ” pentru discutii IN CONTRADICTORIU cu profesorul de materialism dialectic sau socialism” ( nu mai retin exact ). Pe unul dintre ei il chema Horj Viorel ( l-am cunoscut foarte bine ) si era un tanar admirabil. Profesor de materialism dialectic era atunci Alexandru Valentin ( un om cu care aparent se putea discuta ) si profesor de socialism era Radu Florian care avea o intreaga teorie despre ” simtul comun ” ( o persoana extrem de aroganta si dispretuitoare si care la examen de exemplu asculta expunerea studentului stand in fata studentului dar…cu spatele la el si privind pe fereastra sau in tavan ). Nu stiu cu cine a discutat in contradictoriu Horj dar l-am intrebat odata pe Alexandru Valentin pe coridoarelel facultatii de ce au exclus din facultate niste studenti ” pentru discutii in contradictoriu “. Raspunsul , pe care l-am primit si il consider drept pozitia reala a Facultatii de Filozofie ( si nu numai ) de atunci, poate ramane in istorie : ” Erau niste schizofrenici ! “.

In al doilea rand , as vrea sa readuc in memorie celor care stiu mai multe despre ea si pot povesti, o problema uitata. La desfiintarea de facto a facultatilor de stiintelor sociale din anul 1978 cand toate sectiile ( filozofie, sociologie, psihologie,pedagogie ) au fost “reunite ” sub sigla “stiinte sociale” si in mod aberant reunite cu … istoria , studentii de la mai multe sectii inclusiv de la fosta sectie de psihologie au semnat un memoriu colectiv catre C.C. al PCR , impotriva desfiintarii sectiilor. In 1977 cand am dat examenul de admitere se numea inca Facultatea de Psihologie . In toamna am aflat am aflat ca acest memoriu fusese semnat deja de unii studenti din anteriori . Prin iarna lui 1978 am aflat de la cei din anul II ( viitoarea promotie 1980, este seria in care a terminat si Matei Visniec ) ca au fost luate unele masuri impotriva celor care semnasera memoriul, dar alte detalii nu am mai aflat. Daca cei care au fost direct implicati sau stiu mai multe ar relata episodul, am avea o imagine mai clara asupra acelei perioade in care studentii au incercat sa ia atitudine. Despre profesori, nu-mi aduc aminte.

29/03/2011 la 11:56

*) Vladimir Tismaneanu - O vipera stalinista. Cine a fost Tamara Dobrin ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/ )

Despre oameni si sub-oameni ( I )

Un articol al domnului Tismaneanu despre Tamara Dobrin aparut in Contributors.ro*) face o binemeritata referire la un om de mare tinuta morala ca domnul Ion Mihail Popescu si aduce in discutie probleme care au sfasiat generatii de studenti de la stiintele sociale. L-am cunoscut pe domnul Ion Mihail Popescu si am facut acolo un comentariu ad-hoc pe care il repostez cu mici corectii aici **):


Interesant articol despre un schelet din dulapul stiintelor sociale ( care de fapt este plin pana la refuz ! !) pentru ca arata cam cine facea uneori ( si chiar mai face ) in realitate psihologie pe la noi . Faptul ca printre psihologi au fost si sunt entitati de aceasta factura nu i-a deranjat si nu-i deranjeaza nici acum, nici pe ei, si nici pe altii. Pe de alta parte, ca sa fiu foarte sincer , asteptam acest gen de articole prin anii `90 . Cand un asemenea articol apare chiar dupa 20 de ani este absolut laudabil dar , tot ca sa fiu foarte sincer , este dupa furtuna si mult prea tarziu ca sa mai aiba vreo alta consecinta in afara simplei consemnari istorice . Pe de alta parte, este absolut remarcabil ca articolul consemneaza atitudinea unui om ca Ion Mihail Popescu. Era o persoana absolut remarcabila pe care, ca simplu student la psihologie, am avut onoarea sa o cunosc intr-o situatie care acum apare drept foarte comica si isi poate avea farmecul ei. Am avut nesansa sa imi pierd carnetul UTC in ” conditii deosebite ” ( la cutremur, arhiva liceului unde eram angajat ca pedagog s-a pierdut ), si acest lucru a fost descoperit intamplator prin anul II de facultate de catre cei cu functii in ASC atunci cand mi l-au cerut la semnat pentru cotizatie. Timp de 2 ani ne-am jucat de-a soarecele si pisica, eu incercand sa scap de sedinte , ei incercand sa ma prinda ca sa-mi dea ” vot de blam “. In sfarsit, m-au ” prins ” in ultimul an de facultate ( 1981) si , la ultima intalnire , am avut o sedinta monstru de 4 ore cu un singur subiect pe ordinea de zi ( procesul verbal scris de o colega a avut 21 sau 23 de pagini , nu mai retin exact ) in care cei doi corifei ASC de atunci, Marius Dragolea si Florin Lupescu ( ulterior amandoi au ajuns se pare directori prin Ministerul de Externe ) au cerut sa primesc vot de blam si chiar sa fiu exclus din facultate pentru ca ” nu am fost niciodata UTC-ist (!) ” ( si nu prea glumeau …) . Lovitura de teatru a fost atunci cand , dupa ce tatal meu a cautat 4 ore in arhiva UTC din Drobeta Tr-Severin si a gasit dovada faptului ca eram in UTC inca din clasa a VIII-a, le-am putut prezenta lupilor tineri, in ultima clipa , dovada faptului ca “eram cel mai vechi UTC-ist din intregul an” si va puteti imagina usor stupefactia ASC-istilor ramasi fara gloante ( ar fi meritat sa le vedeti expresia...). Hazul a fost acela ca majoritatea colegilor, spre cinstea lor, mi-au luat apararea , dar cei de la prezidiu nu voiau sa inchida sedinta in ruptul capului , desi era ultima ( eram in anul IV si urma diploma). Varianta era sa castig eu , dar in aceasta situatie cazul era inaintat spre rezolvare Centrului Universitar de Partid Bucuresti si, dupa cum m-a amenintat discret un profesor de la partid , se putea lasa cu excluderea din facultate daca nu cedam… Am preferat sa rog colegii sa voteze impotriva convingerilor lor, asa ca eu am ramas cu votul de blam , iar ASC-istii cu procesul verbal, pentru ca am refuzat sa-mi mai ridic vreodata noul carnet. La cateva zile dupa sedinta, m-am intalnit cu domnul Ion Mihail Popescu ( ca student il stiam , mai discutasem deseori pe coridoarele facultatii sau la bufet la cafea ) care m-a abordat pentru ca auzise ce mi se intamplase si m-a invitat la o bere ( a fost primul , si singurul profesor din facultate cu care am fost vreodata la o bere ) . Stia cel mai bine ce inseamna aceste comportamente de haituire a semenilor si am discutat foarte mult si despre toate inclusiv despre modul in care a ajuns in inchisoare.
In ceea ce ma priveste, nu inteleg de ce domnul Tismaneanu trece sub tacere numele axiologului care a trimis un om in inchisoare.

@ Razvan
Mi-a placut comentariul dvs, are foarte multe idei interesante. Spre exemplu, despre frauda morala si intelectuala se pot scrie tomuri intregi pentru ca daca unii axiologi au trimis oameni in inchisoare, alti corifei din stiintele sociale au facut restul in ” marsavia fara seaman “. Si inca nu s-a spus si nu s-a aflat totul…

28/03/2011 la 12:11






*) Vladimir Tismaneanu - O vipera stalinista. Cine a fost Tamara Dobrin ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/)

Olanda

De la vechii maestri la civilizatia culorii

Romania. Strategia de tara, planul de modernizare a statului si obiectivele nationale.

Foto : cursdeguvernare.ro



" Căruţa este un concept care leagă satul de oraş "
Curs de sociologie rurală, 1978


In anii mei de studentie la Universitatea din Bucuresti ( `78- `81 ), radeam sanatos impreuna cu colegii de „formulari axiomatice” precum cea de mai sus despre care auzisem ca exista in respectivul curs de sociologie . O alta formulare de neuitat era : „ toti necorbii sunt nenegrii ” si putea fi gasita prin cursurile de logica de atunci . Dar nimic nu egala prin absurd atmosfera magicelor cursuri de „ psihologie experimentala ” ale profesorului Lungu al carui halat alb era singurul indiciu in spatiul fizic al prezentei „ laboratorului ” unde faceam „ cursuri experimentale ” . Exceptie facea unicul aparat experimental achizitionat din Germania prin 1900 , inca folosit in anii `80 si denumit de studenti „ ciocanul ”. Acest unic aparat folosit in unicul experiment de laborator de atunci , era menit sa detecteze emotivitatea ( „echilibrul emotional” ) la studenti . Era o constructie mica si bizara de fier vopsit in negru. Subiectul putea lovi cu un ciocan mic de fier invelit la capat in cauciuc, un ac indicator care se putea ridica , in functie de forta loviturii, pe o scala tot din fier ( cam la atat se reducea atunci „psihologia experimentala” la Universitatea Bucuresti ) . Toate acestea mi-au venit in minte cand am privit imaginea de mai sus intr-un material scris de Dollores Benezic *) despre cronica lipsa de obiective, strategie si de viziune a Romaniei .

In ceea ce ma priveste, pur si simplu am inghetat de-a binelea citind mai jos obiectivele naționale ale României, asumate în planul ”Europa 2020 ” :






Recunosc sincer ca am citit de 2 ori aceste obiective nevenindu-mi sa cred ca la starea generala a natiunii si la situatia sociala existenta ( drama cetatenilor ei nici nu mai conteaza ) , Romania isi poate propune pe termen de 10 ani numai asa ceva.

Sa traducem. Obiectivele nationale ale Romaniei sunt un fel de copy-paste la obiectivele Uniunii Europene stabilite intr-un grad sau altul pentru cele 27 de tari europene. Inainte sa discutam despre aceste marete obiective, sa vedem cine , sau ce, se ocupa de acest " copy-paste " . Avem si aici o alta surpriza de proportii :



" Structura care se ocupă de strategie: şapte ministere pe un plan de reformă

În România, instituția care se ocupă de monitorizarea acestei strategii, și translarea ei în plan național, este Direcția de Afaceri Europene (DAE), care primește ajutor de la două structuri inter-instituționale:

* Grupul de lucru pentru strategia Europa 2020 – GLSE (care are aceeaşi componenţă ca grupul similar pentru Strategia Lisabona), cu atribuţii la nivel tehnic;
* Grupul de lucru la nivel înalt pentru strategia Europa 2020 – GLNI (constituit din secretari de stat sau echivalent din principalele instituţii), cu atribuţii la nivel politic.

Activitatea celor două grupuri de lucru este completată de alte șapte grupuri de lucru sectoriale, care ar trebui să stabilească obiectivele naţionale Europa 2020. Fiecare grup de lucru sectorial este coordonat de ministerul cu atribuţii majore în domeniul respectiv.

Departamentul pentru Afaceri Europene este instituţia care asigură coordonarea elaborării şi monitorizării Programului Naţional de Reformă 2011-2013, document de planificare strategică prin care se va implementa în România strategia Europa 2020." **)


*)**) Sursa : http://cursdeguvernare.ro/romania-strategie-de-tara-si-plan-de-modernizare-a-statului-obiectivele-nationale-ale-romaniei-trasate-mereu-de-altii.html




Sa rezumam cu cinism :

- 1 bucata directie ( DAE ) = n persoane
- 2 bucati grupuri de lucru ( GLSE )/( GLNI )= x + y persoane
- 7 bucati grupuri de lucru sectoriale = a+b+c+d+e+f+g persoane
- 7 bucati ministri care coordoneaza cele 7 lucruri de mai sus= 7 persoane

( Nota . Variabilele n, x+y, a+b+c+d+e+f+g , sunt ca de obicei, inca necunoscute pentru marele public ).




O prima concluzie de etapa. Chiar daca nu putem estima nici numarul de persoane implicate in aceasta vasta campanie , nici fondurile alocate , este evident ca statul roman aloca o impresionanta desfasurare de forte pentru un simplu "copy-paste" la obiectivele Uniunii Europene . Nici aceasta nu ar fi o tragedie daca ne gandim ca cel putin banii raman in circuitul public ( nu mai conteaza cum si unde ). Problema este ca dincolo de tragedie suntem in plina comedie ( sau invers ). In acest caz , statul roman este in postura lenesului lui Creanga care desi a primit( gratuit ) un covrig de la un trecator , nu poate sa-l manance pentru ca nu are cine sa il ude.

O a doua concluzie de etapa. Citind cifrele seci de mai sus , si in cea mai simpla interpretare , statul roman pare condus pur si simplu de marele conu` Iancu : vrea sa modifice totul dar fara sa schimbe de fapt nimic. Presupunand ca va atinge toti acesti parametrii europeni ( nu mai conteaza cum ) va fi exact in situatia in care este o batrana de la tara care primeste card pentru pensie si acces gratuit la Internet, dar ei nu-i ajung de fapt banii nici pentru paine.


O a treia concluzie. Decalajul intre obiectivele propuse pe hartie si realitatea sociala " din teritoriu " este de-a dreptul fascinant pentru cetateni. Sa dam cateva exemple antologice care arata groapa de potential in care se afla statul roman si societatea romaneasca ,respectiv prapastia adanca in care au cazut cetatenii ei , ca alta data zeii intre lumi din legendele vechilor greci :



http://cursdeguvernare.ro/tara-penala-cum-s-a-ajuns-ca-unul-din-cinci-romani-adulti-sa-fie-cercetat-de-procurori.html

http://cursdeguvernare.ro/anticorup%C8%9Bia-romaneasca-pe-2010-mai-mult-de-jumatate-din-inculpa%C8%9Bi-au-primit-pedepse-cu-suspendare.html

http://cursdeguvernare.ro/ministrul-boti%C8%99-sistemul-nostru-de-pensii-e-ca-un-joc-piramidal.html

http://cursdeguvernare.ro/patru-institutii-de-control-si-30-000-de-functionari-aduna-cel-mai-nesigur-buget-din-europa.html

http://cursdeguvernare.ro/alfred-bulaifost-%C8%99ef-al-agen%C8%9Biei-de-strategii-guvernamentale-%E2%80%9Enu-%C8%99tim-sa-facem-nimic-din-capul-nostru%E2%80%9D.html

http://www.riscograma.ro/3811/de-ce-romania-e-un-stat-feudal/

http://www.riscograma.ro/3756/vine-foamea/

http://www.riscograma.ro/3766/cas-a-fost-plafonat-pe-furis-salariile-de-10-000-de-euro-cresc-cu-37/

http://www.riscograma.ro/3740/cum-au-fost-compromise-pensiile-militare/

http://www.riscograma.ro/3648/curs-de-guvernare-cat-castiga-deputatii-nostri-din-contractele-cu-statul-lista/

http://www.riscograma.ro/3690/ori-suntem-stat-minimal-ori-nu-mai-suntem/

http://www.riscograma.ro/3676/fondul-proprietatea-cat-va-costa-talharia-pe-bursa/

http://cursdeguvernare.ro/control-un-sfert-din-dosarele-de-ajutor-social-sunt-fraudate-guvernul-economise%C8%99te-doar-cateva-sute-de-mii-de-euro.html





Concluzie finala


Intrebare :

- Exista oare vreo legatura intre situatia descrisa de acesti acesti tineri destepti , prin ziarele lor gratuite , si cifrele din tabelul de mai sus elaborate prin Directivele UE , de catre expertii romani din 7 ministere ?!

Raspuns categoric :

- NU . Dar cui ii mai pasa ?!

Programe mentale antagonice

Doua exemple punctuale.





1. Dupa 50 de ani de comunism sau intalnirea astrala a trecutului cu prezentul mirific rezultat din acesta ( din nefericire, limbajul grobian din finalul videoclipului nu a putut fi cenzurat ) :














2. Dupa alti 20 de ani de tranzitie spre nicaieri sau intalnirea astrala a prezentului cu viitorul din trecut , trecut care ne ajunge mereu din urma ( aici nu mai este chiar nimic de cenzurat... ) :







......

Romania Dariei Visanescu

Interviu ( iunie 2007 )


In urma cu cativa ani la emisiunea "Profesionistii" de la TVR a fost difuzat un interviu care a impresionat orice om cu suflet si orice om cultivat . Acest interviu arata romanilor , dar la ora 24.00 ( ca alta data " Memorialul Durerii "... ) o alta Romanie ( o Romanie a oamenilor si a normalitatii ) .

Era o Romanie vazuta si dorita prin ochii unui copil, mai exact adevarata Romanie ascunsa romanilor...


O comparatie intre ceea ce s-a discutat atunci pe platoul TVR si ceea ce traim acum este elocventa pentru a intelege directia in care se indreapta vertiginos societatea romaneasca.





Daria Visanescu

















Comentarii

" Ca multe alte minti sclipitoare, cred ca si acest mic geniu, campion mondial la 10 ani, va trece neobservat pentru "foarte matura? noastra mass media". Oare cate astfel de inteligente, ce dovedesc cu prisosinta ca poporul roman nu este un popor de handicapati, infractori si nulitati, vor mai trece neobservate? La emisiunea "Profesionistii" de sambata seara de pe TVR 1 (iunie 2007), am vazut o fetita care te incanta cu toate calitatile ce si le poate dori un parinte pentru propriul copil.
Oare ce facem noi pentru astfel de valori? Dovedim mai multa preocupare, pentru a incuraja nemunca (a se vedea vesnicele "spagi" electorale sau post electorale date celor defavorizati) sau pentru binele infractorilor (nenumaratele emisiuni si reportaje care dovedesc cu prisosinta ca in Romania de azi traiesti mai bine daca faci parte din aceasta categorie).
Aceasta tarisoara, care mai demult cineva spunea ca nu mai are nimic de praduit, se dovedeste perpetuu ca este o adevarata "mina de aur" pentru toata clasa noastra politica inregimentata in faimoasa Ciolanidiada. Scara noastra de valori, puternic influentata de media romanesca, este acum, prin aceste "beneficii postevenimente '89", invers proportionala cu normalitatea.
Pacat ca nu mai avem timp sa gustam din aceste sentimente de mandrie pentru propriile valori si nu facem mai nimic pentru a le incuraja si a le pastra.
Deci, felicitari draga Daria Visanescu, eu personal ma mandresc ca sunt roman si poate si tu contribui mult la asta! Persevereaza si sigur succesul te va urmari toata viata. Si iarta-i pe cei care ne conduc, pentru ca ei sunt o mana de oameni nesabuiti, iar noi, cei multi, suntem alaturi de tine, ne mandrim cu tine, te iubim si iti dorim tot binele din lume! "
Autor: groasu
Trimis la: 05/07/2007

Subiect: Daria Visanescu (10 ani) - Campioan mondial la SAH



" Cu o asemenea stire ar trebui sa inceapa programele de stiri ale "marilor" televiziuni din Romania - nu cu odioseniile cu care incep. Nu stim, din pacate, sa ne promovam adevaratele valori..."
Autor: Gabrielama
Trimis la: 05/07/2007




" si eu am vazut emisiunea si pot spune ca daria m-a cucerit,cu inocenta ei, cu zambetul ei de copil.iar faptul ca spunea cat de mult isi iubeste fratiorul mai mic,m-a cucerit definitiv."
Autor : monalac
Trimis la : 05/07/2007



" Am vazut si eu emisiunea , care in final anunta , ca Daria a devenit campiona mondiala dupa acea invitatie. Nimic la stiri. Tot respectul pentru TVR 1 pentru acest interviu, insa difuzat la o ora destul de tarzie" . Felicitari, micutza-Mare romanca !
Autor: women13
Trimis la: 05/07/2007


Sursa : http://forum2.desprecopii.com/

Un ultimatum moral adresat societăţii româneşti

Dupa 20 de ani de aşteptare a unui verdict juridic şi moral asupra faptelor prezentate pe larg de către două personalitati ale societăţii civile autentice , domnul Cicerone Ioniţoiu şi domnul Ioan Roşca, în plângerile adresate organelor în drept : AICI,AICI,AICI,AICI, răspunsul oficial al sistemului către cetăţenii săi se rezuma la urmatoarele aserţiuni :


1. Răspunderea penală este înlăturată prin intervenţia prescripţiei.

2. Nu rezultă elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

3. „ Potrivit dispoziţiilor art.121 Cod penal, prescripţia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Potrivit naturii sale juridice prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a răspunde penal. Este o renunţare anticipată la acţiunea penală sub rezerva îndeplinirii condiţiei privitoare la termenul prescripţiei. Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt prevăzute în cuprinsul art.122 Cod penal. ”



Acest răspuns al sistemului la „plângerile” ( umilitor termen pentru o democraţie ! ) cetăţenilor este perfect legal , dar incalificabil din punct de vedere uman, moral, social , juridic şi politic . Răceala lui arata viziunea statului şi sistemului asupra normalităţii sociale ( să-i spunem „ normalitatea sistemului ” ), în contrast cu viziunea propriilor cetăţeni asupra ei ( să-i spunem „normalitatea oamenilor” ). Personal , am trecut prin doua situaţii deosebite în care am întalnit „ normalitatea oamenilor ” în raport cu majoritatea situaţiilor în care am fost sufocat , ca toţi ceilalti , de „ normalitatea sistemului ”. Sunt întâlniri care mi-au schimbat viaţa.

Prima a fost aceea în care am avut contact cu o alta cultură , civilizaţie şi mentalitate decât cele aflate în uz multă vreme la noi. Este vorba de specialiştii canadieni care construiesc cel mai sigur tip de centrale nucleare din lume ( http://sergiusimion.blogspot.com/search/label/INTERVIU ) şi care , pentru a rezuma , pot face acest lucru şi pentru simplul fapt că te privesc în ochi , spun ce fac şi fac ce spun , contrar unor vechi cutume politice şi sociale încă în uz la noi.

A doua a fost aceea în care am întâlnit în mod direct o cultură , o civilizaţie , o mentalitate şi o umanitate despre care nu ştiam şi nu credeam că mai există în România. Cu această ocazie am avut onoarea deosebită de a cunoaşte , printre altii, pe Ion Gavrilă Ogoranu , Vasile Paraschiv şi dr. Nicu Ioniţă , unul dintre supravieţuitorii celui mai sinistru experiment făcut pe oameni despre care am auzit şi citit vreodată. A fost întâlnirea cu simpozionul dedicat „ Experimentului Piteşti ” , definit de Alexandr Soljeniţîn „ cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane ”, respectiv cu supravieţuitorii acestei orori .

In acest punct, trebuie să fac o mărturisire de conştiinţă. Multe dintre opiniile exprimate de către reprezentanţii mai vechi sau mai noi ai sistemului converg către impresia ca toate aceste tehnici criminale de inginerie umană au reuşit în sensul că au modificat personalitatea celui supus torturii şi au făcut dintr-un om normal un monstru. In ceea ce mă priveşte, la aceşti oameni care credeau poate despre ei înşişi că , atunci sau mai tarziu, le-a fost ucis şi sufletul, cred că am simţit mai multă umanitate decât am întâlnit în toată cariera mea profesională ( în cei 18 ani în care am dorit să-mi exercit profesia de psiholog , am examinat aproximativ 4000 de persoane cu vâ rste , profesii şi sisteme de valori extrem de diferite ).

Aceşti oameni extraordinari sunt mărturia vie a faptului că ingineria sociala criminală aplicată în comunism, contrar unor opinii susţinute recent şi in mod oficial de către un istoric *) şi de către un psihanalist **), nu a reuşit nici chiar atunci când a fost vorba de cel mai sinistru experiment cu subiecţi umani din lumea moderna.

Cu atât mai mult provoacă stupefactie opinia psihanalistului Vasile Dem Zamfirescu conform căreia , deoarece deţinutii stăteau zi şi noapte în aceeaşi celulă, „ aceste condiţii extreme au condus la fenomenul pe care îl numim “identificarea cu agresorul ” ***).

Această identificare ar fi atât de puternică încât, în această interpretare a graniţei umane şi morale dintre torţionari şi victime , ea ar putea fi extinsă şi la situaţia politică şi sociala actuală a carei abordare poate fi făcută tot printr-o grilă „ psihanalitică ”: „Psihologic vorbind această asteptare a tăierii pensiilor securistilor vine din dictonul românesc „să moară si capra vecinului”, dicton care ne face mult rău pentru că este unul resentimentar. Motivul este invidia transformată în resentiment ”. ( ?! -s.n.) ****) .

Citatul este unul antologic deoarece cititorul este pus in situaţia ingrată de a ghici singur de ce parte a barierei sociale şi morale se afla în realitate domnul psihanalist care, după viaţa traită de concetăţenii săi in infernul social anterior , le atribuie acestora, fără nici o ezitare , o anumita imaturitate psihică : „...o fibră foarte importantă a psihiciului uman pe care o avem din copilărie si care ne urmăreste toată viaţa, ideea de a nu face nimic. Si de a primi cât vrei.” *****)

Daca primul contact descris anterior mi-a întarit încrederea în normalitatea oamenilor , al doilea mi-a întărit încrederea în normalitatea românilor pentru că am întâlnit exact acelaşi tip de mentalitate , normalitate şi umanitate la două grupuri de pe continente , ţari, societăţi , culturi , şi cu statute sociale şi mentalitati atât de diferite încât la prima vedere nu au nimic in comun..

Ca român şi cetăţean , imi respect ţara şi în acelaşi timp , ca cei mai mulţi români şi cetăţeni obişnuiţi , respect legea şi legalitatea în contrast cu cei care cred ca „ legea este ca o bariera unde leii sar pe deasupra, boii se opresc in ea, iar animalele mici trec pe dedesupt ” ( am citat un fost ministru şi conform relatarilor din mass-media, fost ofiţer de Securitate ) . Si ca sa fim în spiritul adevărului, degeaba !

Ca om, nu pot accepta un verdict care prescrie ( adica practic legalizează ) crime , criminali si infracţiuni care revolta orice conştiinţă normală de pe mapamond . Cu atât mai mult nu pot accepta dispariţia graniţei morale dintre bine şi rău, dintre criminali, torţionari şi victime , susţinută direct sau indirect de oficialităţi sau chiar de reprezentanţii unor profesii care trebuie să fie umaniste . Intr-o societate a dezertării generale în care semnalele sociale primite de cetăţeni sunt de genul „ scăpă cine poate ” şi „ ultimul stinge lumina ” , regresul pe toate planurile este general şi românii sunt obligaţi să retrăiască încă o dată episoade arhaice din istoria umanităţii. De aceea, ţara pe care şi-o iubesc le provoacă în acelaşi timp atâta suferinţă , încât raporturile românilor cu ţara lor devin ambivalente şi oscilează cu disperare între dragoste şi ură.

România , prin reprezentanţii săi oficiali , pretinde că este o democraţie dar , direct sau indirect , işi silueşte proprii cetăţeni zilnic, şi de zeci de ani , prin torturi sociale , economice , administrative , psihologice şi morale care depăsesc orice limita a suportabilităţii umane dintr-o ţară normală ( pentru că trebuie să acceptăm că pe lumea aceasta există şi ţări normale ...). Nici nu poate fi altfel atunci când incertitudinea politică , economica , sociala , psihologica si morala generala , denunta pe toate caile nesiguranţa individuală a cetăţeanului adus permanent în situaţii de imposibilitate şi aruncat într-o ţară de nisipuri miscătoare în care nu mai are demult nici un punct de sprijin. In schimb, are dreptul democratic să afle pe toate canalele de informare in masă, că încă un semen al său a fost ucis, jefuit , nedreptăţit, umilit sau s-a sinucis într-o societate halucinantă , fără trecut, fără prezent şi fără viitor în care , mai devreme sau mai târziu, îi poate veni şi lui rândul.

Pe cale de consecinţă, românii gustă în mod liber din deliciile democraţiei , dar într-un stat captiv şi refuzat recent de către Europa ( are şi ea drepturi ! ) pentru intrarea în spaţiul Schengen , şi într-o societate şantajată în care cetăţenii contribuabili sunt numai figuranţi , respectiv un pretext pentru existenţa statului . De aceea, pentru cetăţenii români Internetul a devenit demult un fel de „ Zidul Plângerii ”, exact ca la evrei, deşi românii trăiesc totuşi în Europa. Aceasta pentru ca , în spaţiul social real , doleanţele cetăţenilor adresate sistemului au exact efectul lătratului câinilor la Luna de pe cer. Adică nul.

Aşa ceva se poate întâmplă numai atunci când statul a fost şi este perceput din ce în ce mai mult ca o instanţă impersonală , birocratică, cinică , corupta, diformă , oarbă, surdă şi mută care se ocupă doar de problemele ei şi angajaţilor pe care vrea să-i recunoască deoarece , ca să cităm preşedintele în exerciţiu : „ statul nu poate fi făcut responsabil pentru fiecare fiecare cetăţean al sau ”. Cu alte cuvinte , şi conform celei mai avizate opinii , statul işi declină oficial responsabilităţile faţă de cetăţenii care îi finanţează existenţa . In acest caz, statul denunţă în mod unilateral un contract social pe care îl are cu cetăţenii care îl finanţează , contract în care ambele părţi trebuie să aibă şi drepturi , si obligaţii dar şi un statut egal în faţa legii comune care le garantează reciproc existenţa.

Fie. Dar atunci cum se explică faptul că statul işi tratează contribuabilul- finanţator în aşa fel încât fiecare cetăţean trebuie să demonstreze statului , „ again and again ” , că este ...el insuşi şi nu altul , că nu este vinovat şi /sau infractor ? Si cum se poate explica faptul că ceea ce statul refuză cetatenilor care respectă legile , oferă cu generozitate celor care le incalcă?

Când cetatenii sunt ucişi sau jefuiţi în spatiul real , criminalii şi interlopii , insoţiti de mascaţi , sunt prezentaţi cu voioşie în presa şi prin faţa camerelor de luat vederi exact ca vedetele TV , în timp ce, dupa maximum 29 de zile , pedepsele lor sunt suspendate „ á la long” în spatiul juridic şi penal iar „eroii ” acestor show-uri beneficiază din start şi de drepturi , şi de prezumţia de nevinovaţie , şi de asistenţa socială, medicală şi juridică gratuită.

Pe de altă parte , acelaşi stat, relativ recent şi prin reprezentanţii săi oficiali ( în acest caz , politiştii ) işi permite să-şi injure public propriul preşedinte şi , prin unii dintre aceştia, işi permite să plangă în mod public de mila interlopilor , pentru că de mila cetăţenilor, şi de 70 de ani , nu a plâns încă nimeni. Rectific. Dupa 20 de ani de tranziţie , un fost preşedinte al României, constată în presa recentă chiar "dispariţia" lor :

„ România duce o acută lipsă de cetăţeni.”
Emil Constantinescu

Toate acestea au loc dupa 20 de ani de democraţie în care cetăţenii ştiu că au avut loc n crime ( dar nu au fost găsiţi niciodată criminalii... ) şi toţi cetăţenii ştiu că există corupţie la puterea n ( dar nu au fost găsiţi niciodată corupţii...) iar un stat întreg poate să rămână fără bani pentru pensii ( deşi pensionarii şi le-au plătit singuri ) sănătate ( deşi cetăţenii şi-o platesc tot singuri ) şi salarii ( deşi există şi oameni care muncesc ).

Tot dupa 20 de ani de tranziţie spre nicăieri , fără nici o explicatie raţionala si fără nici un vinovat , România a ajuns sa semene cu o versiune modernă a sinistrei corăbii a lui Sebastian Brandt care de la început şi-a pierdut busola, iar pe parcurs , şi în pofida oricărei raţiuni de stat si raţiuni sociale, pare că face totul ca să-şi decimeze singură şi echipajul:


Romania. Ceaţă la mal



No chance. No solution. No future...


Cu certitudine, vina pentru această situaţie nu aparţine cetăţenilor ei oneşti ( iar după unii, proşti ! ) ai acestei ţări ( „deştepţii ” ei „ se descurcă” dintotdeauna ) care , ca toţi cetăţenii oneşti din alte ţări de pe mapamond, respectă legile ţării lor şi de aceea nu pot fi făcuţi vinovaţi şi nici transformaţi în ţapi ispăşitori pentru o situaţie pe care nu au provocat-o.

Pe cale de consecinţă, acţiunea domnilor Cicerone Ioniţoiu şi Ioan Roşca prezentată anterior, echivalează cu un ultimatum moral adresat societăţii romaneşti respectiv instanţelor care , vorbesc în numele ei , dar îi hotărăsc şi îi blocheaza destinul. Pe de altă parte, după atâta amar de ani şi de perpetuare a nedreptăţii , orice aşteptare mai adaugă încă o victorie a binelui şi orice amânare devine încă o condamnare a instanţelor omeneşti care refuză să aplice legile omeneşti. Din acest punct de vedere, acţiunea amintită este deja integrată patrimoniului moral al acestei tari şi îi construieşte de pe acum un alt fel de viitor , în timp ce instanţele care perpetuează abuzul , au ieşit demult din scena istoriei chiar atunci când încarnarea lor fizică incă mai mişcă în virtutea inerţiei.

Dacă în acest caz există o morală a istoriei, aceasta are limpezimea cristalului :



Nu aşteptaţi să vină o reparaţie morală de la sistem , construiţi-o singuri !


După 50 de ani de vid istoric şi social , şi după alti 20 de ani de aşteptare zadarnică ( oriunde în lume o asemenea perioadă de timp reprezintă mijlocul vieţii unui om ) , este evident pentru oricine că încă o generaţie a fost sacrificată iar cea care urmează este trimisă şi ea la zid pentru că cetăţenii oneşti ai României de azi au pierdut demult partida şi pentru ei , şi pentru copiii lor. Motivul este la fel de clar :


Orice initiativă cetatenească adresată sistemului şi care solicită reparaţii morale este din start sortită eşecului deoarece vorbeşte la urechi care nu vor să audă .


Sistemul nu doreşte , nu vrea şi sincer vorbind, nu poate să se reformeze singur şi din nici un punct de vedere , deci trebuie lăsat să-şi ducă tot singur crucea . De aceea , poate că ar fi foarte indicată o schimbare a strategiei. Poate că acest ultimatum nu trebuie adresat sistemului , ci trebuie adresat , sub o cu totul altă formă, cetăţenilor care vor şi pot să audă.

Să ne imaginăm un experiment ideal în care fiecare cetăţean al acestei tari primeşte două clepsidre şi află că ar mai avea de trăit, în această ţară şi pe acest Pământ, numai 2 ani în care să-şi organizeze singur propria lui viaţă individuală şi socială.

In acest caz limită, schimbarea ar fi dramatică la nivel de individ ( fiecare va realiza cu adevărat că işi duce singur crucea, cum face de fapt dintotdeauna ) dar şi la nivel de societate ( este ceea ce ne interesează de fapt acum ). Cum s-ar comporta oamenii atunci ?

Nu ştim, dar pornind de la acest experiment ideal se poate face altceva . Cetăţenii interesaţi pot adera la un proiect social transparent care işi propune să realizeze în 2 ani , prin oameni independenţi şi neşantajabili , ceea ce nu a reuşit sistemul , şi prin toate instituţiile lui, timp de 20 de ani .

Orice cetăţean onest care doreşte o schimbare reală şi profundă a societăţii româneşti ştie că aceasta nu poate fi făcută fără o reforma morală a acesteia care , în sfârşit , ar pune cu adevărat bazele încrederii sociale şi solidarităţii dintre cetăţeni pentru că un „ parteneriat social ” între criminali şi victime, hoţi şi oameni cinstiţi, mincinoşi si oameni oneşti , nu poate exista decât în cugetul celor vinovaţi de dezastrul actual al societăţii romaneşti .

Reforma morală cerută de acţiunea domnilor Ioniţoiu si Roşca este dorită de 20 de ani de către cetăţeni , dar tot de 20 de ani a fost blocata şi reprimată pentru simplul fapt ca reaşezarea sistemului pe baze morale i-ar distruge esenţa şi i-ar anihila profitorii.

Cu tristeţe şi in tara lor , românii trebuie să accepte că, în realitate şi dincolo de declaraţiile de circumstanţă, nici o instanţă oficială nu a urmărit acest lucru deoarece , direct sau indirect , a refuzat în mod constant reaşezarea societăţii romaneşti pe baze morale şi umane în aşa fel încât aceasta este bântuită şi acum de monştrii şi fantomele trecutului .

Consecinţa este una dramatică. O societate construită ca un ţarc în care se amestecă oficial şi legal şi oile, şi lupii , nu este o societate normală şi cu atât mai mult o democratie normală . Ea poate fi numai o democraţie în care pot vota şi oile dar , într-o formă sau alta, vor câştiga întotdeauna lupii. Pentru această situaţie nu poate fi invinovăţită nici ţara, şi nici cetăţenii ei oneşti care au dreptul democratic să privească viitorul cu optimism. Problema apare cu adevărat dacă aceştia realizează că pot să şi-l construiască singuri şi chiar se hotărăsc să o facă , pentru că întodeauna când cineva construieşte, altcineva trebuie sa plătească.

Dupa două decenii de meditaţie politică, socială şi morală , fiecare cetăţean poate decide în sfârsit , şi în cunostinţă de cauză, ce doreşte pentru el , familia lui şi ţara lui :


- să lase lucrurile să meargă aşa cum sunt şi in voia lor ( mai exact a altora ! ) plecand supus capul cu ochii la drobul de sare care stă mereu sa cadă , şi să plangă democratic de mila lui şi a celorlalţi .

- să-şi ridice capul cu demnitate şi începând cu clipa de faţă să-şi construiască singur destinul în contextul societăţii din care face parte, refuzând să moară înainte să aibă curajul să trăiască.

Când cetăţenii unei ţari au fost îndemnaţi în mod oficial să-şi trăiască visul pe alte meleaguri dacă nu le convine ce trăiesc în interiorul ei, problema adevărată este cine ar mai vrea să rămână şi de ce. Daca mai crede cineva în valorile şi normalitatea romanească , în romanii cu bun simt, educaţi şi civilizaţi, şi este interesat de ideile prezentate anterior , se poate alătura acestei acţiuni de tip netroots / grassroots. Această mişcare: Grupul pentru Democratizarea si Reforma Societatii Romanesti , se deosebeşte de mişcările şi partidele politice actuale deoarece este construită într-un spatiu social alternativ, nu cere nimic de la stat sau de la sistem , nu are ierarhii şi nu generează nici o constrângere pentru aderenţi cu excepţia respectului de sine , a respectului celorlalti , respectiv a valorilor grupului , comunităţii şi ţării în care trăiesc . Pentru unii toate acestea poate nu insemna nimic, dar pentru altii pot insemna totul.


Sergiu SIMION
11.01.2011





Note

*) În opinia mea, comunismul a fost regimul cel mai eficient din toată istoria României, au reusit ingineria socială pe care si-a propus-o.

Ioan Stanomir ,
istoric


**) Este cu adevărat tulburător în fenomenul Pitesti că s-a obtinut o adeziune profundă, până în ultimele fibre ale sufletului acelor oameni. Niciunul dintre cei care au trecut prin experimentul Pitesti nu au rezistat la acest sistem de modificare a personalității.

***) Aceste conditii extreme ( Experimentul Pitesti – n.n. ) au dus la fenomenul pe care îl numim “identificarea cu agresorul ”.

**** ) Psihologic vorbind această asteptare a tăierii pensiilor securistilor vine din dictonul românesc „să moară si capra vecinului”, dicton care ne face mult rău pentru că este unul resentimentar. Motivul este invidia transformată în resentiment.

*****) Comunismul a ţintit o fibră foarte importantă a psihiciului uman pe care o avem din copilărie si care ne urmăreste toată viaţa, ideea de a nu face nimic. Si de a primi cât vrei.

Vasile Dem Zamfirescu
psihanalist

Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/n-au-suferit-romanii-in-comunism-la-2-1-cu-psihanalistul-dem-zamfirescu-si-presedintele-iicm.html



http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2012/01/sergiu-simion-un-ultimatum-moral.html