Protestul celor 500 de jurnalisti sau despre credibilitatea sociala

Este indiscutabil ca recentul protest al celor peste 500 de jurnalisti si publicisti este cea mai importanta actiune de pana acum din spatial public romanesc , actiune care vizeaza degradarea practicilor jurnalistice din Romania , singura de aceast gen si de aceasta amploare . Citez din protest :

„ De aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora. Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită. Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.”
( http://www.revista22.ro/articol-36864_252.html ).

Degradarea limbajului public , agresivitatea si trivialitatea limbajului , atacul la persoana,etc. sunt extrem de grave prin consecintele pe care acestea le atrag. Din acest punct de vedere formularea profesorului Tismaneanu cred ca intruneste un consens general :

„ Polemicile sunt normale, insultele dezumanizante, caricaturizarea grotesca a persoanei stigmatizate sunt primejdioase si reprobabile. Cei 500 (acum aproape de 600) spun exact acest lucru.”

In acest context este bine sa subliniem ca englezii si-au definit regulile polemicii civilizate inca din 1890 ( Oxford ). In 2014 , la noi inca mai exista discutii pe aceasta tema !

Din acest punct de vedere o formulare recenta a domnului Andrei Plesu ( semnatar al protestului ) este una inca si mai transanta :

“Nu poţi compara o coadă de mătură cu ditamai bâta paleolitică.”( http://www.revista22.ro/jurnal-de-inactualitati-37133.html )

Toate bune si frumoase , numai ca in acest caz domnul Andrei Plesu condamna in prezent ( dar niciodata nu este prea tarziu… ) exact ceea ce nu a condamnat in trecut. Pentru cine nu a uitat deja, ( dar memoria peliculei nu iarta ) , domnul Andrei Plesu in calitate de ministru al Culturii si domnul Mihai Golu in calitate de ministru al Educatiei si Invatamantului au fost membri in primul guvern Petre Roman din 1990. In aceasta calitate , si exact dupa zilele 14-15 iunie 1990 cei doi au aparut seara la TVRL . Au fost filmati lent, in gross-plan, si fara sa scoata un cuvant , in timp ce priveau in ochii telespectatorilor socati de ceea ce se intamplase pe strazile Bucurestiului cu studentii si cu bucurestenii dupa intalnirea cu minerii si bâtele lor. Nu voi uita niciodata acea privire care valida prin tacerea semnificativa , si prin prezenţa unor oficiali la post si in spatiul public , pedagogia batei aplicata unui oras intreg , dupa cum nu voi intelege niciodata de ce cei doi ministri , respectiv al Culturii si respectiv al Educatiei ( sic !) nu au demisionat instantaneu cand guvernul din care faceau parte a adoptat acele practici de Ev Mediu…

Pe de alta parte, desi nu intra in tema discutiei de fata , este bine sa mentionam ca degradarea practicilor jurnalistice nu este decat un simptom printre multe altele care semnaleaza degradarea generala a spatiului public romanesc si faptul ca societatea romaneasca a ajuns practic in starea de parabioza. Problema este ca jurnalistii insisi uita ca aceasta degradare a practicilor jurnalistice ( dusa la paroxism de Antena 3 ,etc.), a discursului public si a spatiului public romanesc , a aparut inca din anii `90. Recursul la memoria sociala ne poate arata cu usurinta cine sunt primii initiatori ai degradarii limbajului si discursului public si aici putem avea surprize.

In cazul de fata , nuanta foarte interesanta apare atunci cand profesorul Tismaneanu aduce in discutie cauzele degradarii discursului jurnalistic din Romania :

„ Este limpede cine degradeaza in chip scandalos , as zice programatic, discursul jurnalistic din Romania.Evident, nimeni nu spune ca semnatarii Protestului sunt copii de cor bisericesc . Unii poate ca au gresit prin exces retoric, dar n-au facut-o ca parte a unui razboi impotriva statului de drept intemeiat pe civilitate, decenta si responsabilitate. Nu ajuta la nimic ceea ce-am numit dialectica nodului in papura, cautarea cu obstinatie a unor erori comise de un semnatar sau altul in trecut.”

Altfel spus, unii trebuie condamnati pentru degradarea scandaloasa a practicilor jurnalistice ( si aici suntem cu totii de acord ) dar altii pot gresi prin „excese retorice” si prin „erori” …daca n-au facut-o ca parte a unui razboi impotriva statului de drept , desi poate ca si aceste excese si erori sunt tot o incalcare a deontologiei profesionale sau, si mult mai interesant, a unei deontologii intelectuale in general ( !) . Toate acestea ( cu diferentierile obligatorii , desigur ) au generat terenul pe care a fost posibila explozia de ura si trivialitate din societatea romaneasca la care asistam acum .

Ca sa nu existe confuzii, si dincolo de a cauta „nod in papura” si „erori” , o problema de minima onestitate jurnalistica si intelectuala este acordul intre vorba si fapta deoarece numai acesta arata adeziunea ferma la un sistem de valori, respectiv o proba a verticalitatii civice a persoanei. Nu poti sa spui una si sa faci alta in functie de context, si nu poti sa-ti schimbi discursul, declaratiile, principiile , valorile , actiunile ,etc. de la o perioada la alta ca Talleyrand in secolul XIX , sau cum isi schimba militarii caschetele adica la ordin si dupa culoarea ( politica,etc.) a locului in care se afla sau in locul in care vor ajunge, pentru ca aceasta versatilitate nu genereaza in nici un caz credibilitate sociala.
Din acest punct de vedere, simpla comparare diacronica a atitudinilor si comportamentelor unor personalitati ale culturii romanesti ne arata oscilatii atitudinale care nu mai pot fi explicate prin presiunile externe, respectiv prin santajul politic si social specific comunismului.

Domnul Andrei Plesu , semnatar al protestului, este o personalitate a societatii romanesti contemporane cu initiative remarcabile in asanarea limbajului public si a sferei publice ( nu intamplator a fost si ministrul Culturii ) scriind in repetate randuri despre „ obscenitatea publica” si continua sa scrie si acum in „Adevarul”. Foarte frumos. Pe de alta parte , tot domnul Andrei Plesu , intr-un interviu publicat in „Evenimentul Zilei ” in urma cu 4 ani , a folosit in spatiul public un limbaj explicit in totala contradictie si cu diatriba impotriva obscenitatii publice, si cu esenta acestui apel, limbaj care in mod normal nu poate fi redat decat cenzurat :

 „ Era unul Căpudeanu, cu care am avut o discuţie foarte tare. Tipul arăta foarte ciudat, îi curgea un un ochi, era gălbejit. Un galben din ăla de şedinţă… Cum am intrat a început să înjure. “Cum e posibil tovule, ..tu-i ceara mă-sii, azi şi mâine. Cum e posibil? Cum poate intelectualii să cadă în asemenea capcane. Dă-o-n p…a mă-sii!”. Eu am simţit că ăsta e stilul şi am plusat: “Tovarăşu Căpudeanu, daţi-o, dom’le, în p…a mă-sii, cum e posibil ca dintr-un c…t să faceţi ditamai aberaţia”. I-a plăcut reacţia mea frustă. Era pe gustul lui, drept care mi-a zis. “Tovule,, matale eşti băiat simpatic”. Problema era că el nu înţelegea ce e aia “transcedental”. Ca de altfel toţi cei care ne judecau.. ” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/nota-lui-basescu-catre-securitate-vazuta-de-andrei-plesu-907350.html ).

Intrebarea este daca acest limbaj folosit in spatiul public ( practic fara nici o justificare ) , de catre unul din cei mai importanti lideri de opinie de la noi si fost ministru al Culturii , chiar daca este „un exces retoric” sau „o eroare” , prin puterea exemplului oferit, nu a devenit cumva un model de urmat practic dand tonul ? Este un fapt demonstrat, invatarea sociala se face prin imitatie, de aici si nevoia de modele in orice societate civilizata , dar si puterea exemplului personal…

Un alt semnatar al protestului este domnul Horia Radu Patapievici care militeaza printre altele , si pe buna dreptate, impotriva „ afectarii grave a demnitatii si imaginii publice si a terfelirii reputatiei profesionale in cazul unor importante personalitati ale vietii culturale” ( citez din protestul semnat ) :

„ Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită. Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile.”(http://www.revista22.ro/articol-36864_252.html)

Problema este ca terfelirea se poate referi nu numai la personalitatile vietii culturale,ci chiar la intregi sisteme de valori ! Mai exact, domnul Horia Radu Patapievici , desi acum semneaza acest apel , in acelasi timp este autorul unor celebre texte devenite de uz public (e.g. unele formulari din „Politice” ) , arhicunoscute pentru faptul ca jignesc in mod direct sensibilitatea romanilor si valorile lor morale si culturale (exista inca la noi un sistem de valori morale si culturale care tine de o normalitate romaneasca , chiar daca unii vor sa le conteste pe ambele ) si practic un intreg popor . Aici nu mai poate fi invocata nici „ sensibilitatea ranita” , nici „excesul retoric” , pentru ca de fapt nu exista nici o scuza. Din acest punct de vedere, avem exemple de personalitati politice si culturale care au facut ani grei de inchisoare, si cu toate acestea nu si-au permis niciodata sa recurga la un astfel de limbaj si cu atat mai mult sa jigneasca sensibilitatea romanilor si valorile lor.
Mai mult decat atat, nu numai autorii, publicistii , si jurnalistii au dreptul la respectarea demnitatii si imaginii publice , ci si cititorii lor . Din acest punct de vedere , autorul trebuie sa ofere nu numai dreptul la opinie propriilor cititori, dar si dreptul lor de a fi respectati , numai ca acest lucru nu se intampla intotdeauna :

„ 49. d-lui Titus Filipas, indrazniti 17:52 | 6 NoiembrieH.-R. PatapieviciDomnule Titus Filipas, numele meu este H.-R. Patapievici. Va citesc consternat si mihnit diluviul de comentarii. Imi parazitati textele (s.n.) , fara a aduce un spor de cunoastere, dar punindu-va intr-un mod indecent in lumina ( s.n.). Va rog insistent sa va publicati acuzatiile la adresa mea in presa scrisa, pentru a-mi putea oferi ocazia sa va dau in judecata pentru calomnie. Nu va mai ascundeti pe internet, iesiti la lumina. Va asigur ca nu voi intirzia sa va dau in judecata. Indrazniti, d-le Filipas. Fiti drept cu dumneavoastra si supuneti-va curajos si altei justitii decit celei, lesnicioase, pe care o incurajeaza calomnia aruncata indraznet pe sub masa…”( http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/timp-liber/din-santierul-lui-horia-roman-patapievici-110114-pag3-order0-redactie0.html )

In sfarsit , un exemplu foarte recent ne ofera domnul Dragos Paul Aligica . Inainte de a deveni semnatar al Protestului celor 500 de jurnalisti din 20.01.2014 , a fost initiatorul pe scara larga a unei practici jurnalistice stupefiante pentru o tara europeana prin care , in calitate de autor si publicist isi ataca si insulta … propriii cititori ( detalii :http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/02/mineriada-virtuala-domnului-dragos-paul.html ). Acum , prin semnarea protestului, si domnul Aligica a pledat desigur pentru respectarea principiilor amintite anterior :

„ //Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită. Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile.//( s.n. )Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.”(http://www.revista22.ro/articol-36864_252.html)

Peste inca 5 zile, tot domnul Aligica se exprima in spatiul public , devine psihiatru amator , pune diagnostice in spatiul public , si îi indemna si pe altii sa o faca :

„ Oamenii au inceput in sfarsit sa spuna public negru pe alb ceea ce era deja de evidenta publica: V. Ponta este intr-adevar un profil psihologic in registrul patologic. Pana acum ideea era ca e “mincinos patologic” si asta era luata ca un fel de insulta. E gresit. Am verificat la nomenclatorul psihopatologiilor si Ponta nu se incadreaza acolo ( s.n.) .Mitomania sa pare a fi de fapt un simptom, o extensie a unei psihopatii (s.n.). Definitoriu si central la el e un deranjament de personalitate caracterizat prin incapacitatea de a rezona moral, de a simti remuscari, incapacitatea de a simti rusine, lipsa de empatie, lipsa de inhibitii morale si sociale elementare, disimulare. Banuiesc ca prietenii psihologi sau psihiatrii pot sa-i faca o fisa completa pe baza a doar ceea ce se vede public.Orium probabilitatea ca omul sa fie in deplinatatea functiilor sale morale si empatic-sociale este foarte mica.In politica romaneasca banuiesc ca selectia adversa a ridicat la varf foarte multe astfel de specimene. Cunosc personal cativa care satisfac toate datele din nomenclator.Nu glumesc cu cele de mai sus. Nu e o chestie de retorica politica. AM convingerea ca omul e din acel 3-5% din populatie care se pare ca are aceasta afectiune.” 

Sursa :

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-mitomania-lui-ponta-pare-fi-o-extensie-unei-psihopatii/ ;

 https://www.facebook.com/pauldragos.aligica/posts/614195285314885

In acest caz vorbim de fapt de o forma extrema a atacului la persoana (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html ) , degradanta din punct de vedere moral si intelectual, respectiv de psihologizarea , mai exact de psihiatrizarea vietii publice . Pe de alta parte , intr-o tara democrata si europeana , nici lupta politica , nici polemica onesta , nu pot fi duse cu aceste mijloace care tin de cultura invectivei folosita in propaganda anilor `50 in care , cu cat iti insulti mai tare dusmanul de clasa prin incalcarea regulilor unei societati civilizate , cu atat esti socotit mai combativ si mai atasat „cauzei” . In primul rand , pentru ca , logic vorbind , decretarea adversarilor politici drept „psihopati” , ii scapa de raspundere ca sa nu mai vorbim de faptul ca duce polemica si lupta politica in zona insultei si barfei. In al doilea rand , si aici este ceva cu mult mai grav, intr-o societate civilizata si europeana , nici macar psihiatrii profesionisti nu au dreptul sa puna diagnostice in public :

” Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional.Confidentialitatea privind sfera intima a unei persoane este un drept inalienabil ”Iordan Gogleazapsihiatru, Germania 

http://www.observatorcultural.ro/Testarea-psihologica-a-profesorilor-este-anticonstitutionala.-Interviu-cu-dr.-Dan-GOGLEAZA*articleID_9600-articles_details.html\

In final, desi ma numar printre semnatarii acestui protest , nu imi pot reprima unele intrebari.
Mai intai , si dupa o logica sociala elementara , o profesie ca aceea de jurnalist de exemplu ( ca sa nu mai vorbim de multe alte profesii !) nu poate functiona fara un cod deontologic si fara aplicarea lui .
Atunci, de ce a fost nevoie de aproape un sfert de veac pentru ca acest protest sa apara cand pentru orice jurnalist si orice cititor era absolut evidenta degradarea continua a acestor practici jurnalistice ?!
In al doilea rand, observam ca acest apel este semnat inclusiv de mari personalitati care acum sunt revoltate de practicile degradante prin care poate fi afectata grav „ demnitatea , imaginea publica si reputatia profesionala in cazul unor importante personalitati ale vietii culturale”. Perfect de acord.

Problema este ca aceste practici nu sunt noi , ele au fost folosite si cu ceva timp in urma , dar atunci nu au reactionat nici jurnalistii care au initiat acest protest, nici personalitatile culturale de la noi sau care l-au semnat ( oare de ce ?!) . Cand Herta Muller, singurul scriitor roman ( e adevarat, de origine germana ) care a luat premiul Nobel , a fost acuzata public de catre un fost ofiter de Securitate ca “sufera de psihoza si nu are contact cu realitatea” (http://www.zf.ro/zf-24/the-guardian-ofiterul-de-securitate-care-o-urmarea-pe-herta-muller-afirma-despre-aceasta-ca-avea-o-psihoza-5135766/ ) , din cate imi aduc aminte nici o personalitate a vietii noastre culturale si nici un jurnalist semnatar al protestului de acum ( m-as bucura sa fiu contrazis ! ) nu a catadicsit sa ia atitudine faţa de afectarea grava a demnitatii si imaginii publice a unui laureat al premiului Nobel , cu atat mai mult cu cat acesta era de fapt roman si insulta a fost facuta publica inclusiv intr-un celebru cotidian occidental.

Intrebarea fundamentala este cand sunt mai credibile unele dintre personalitatile care semneaza acest protest, pentru ca de credibilitatea lor sociala depinde si credibilitatea protestului : atunci cand militeaza pentru asanarea discursului public si a sferei publice categoric ( si aici sunt categoric in conses cu cei mai multi romani ) sau atunci cand de fapt, in trecut sau in prezent, fac uz inclusiv de limbajul si atitudinile pe care le incrimineaza la altii sau chiar reiau practici degradante de tip securist ?!

Ca sa spunem lucrurilor pe nume , situatia tragica in care au ajuns romanii si starea cumplita de marasm in care a ajuns societatea romaneasca se explica nu numai prin comportamentul clasei politice ( in definitiv, zona penala & moral insanity este reprezentata in orice societate , dar, e drept, nu cu aceste procente in care exista la noi ! ) ci si prin incapacitatea personalitatilor culturale de la noi ( cu atat mai mult a jurnalistilor ), si in general a intelectualilor romani , de a valida si de a impune un sistem de valori democrate si europene printr-o atitudine ferma si consecventa , singura care genereaza cu adevarat respect si credibilitate sociala.

Pe de alta parte , daca intr-o societate „nu exista moral si si nu exista printzipuri” cum spune marele nostru Caragiale, atunci in aceasta societate fara nici un Dumnezeu nu se mai poate face ordine nici cu justitia , dovada fiind faptul ca in timp ce intelectualii si jurnalistii se cearta intre ei de peste 25 de ani despre natura , structura, dimensiunile si amplasarea turnului lor de fildes , sub ochii lor sunt , sau vor fi eliberati, de la cei cei care au torturat si ucis oameni sau au dat tunuri de zeci milioane de euro (http://www.gandul.info/stiri/incepe-marea-ieseala-din-penitenciare-peste-700-de-cereri-de-eliberare-si-reducere-a-pedepselor-in-primele-ore-dupa-intrarea-in-vigoare-a-noului-cod-penal-12002549) si pana la criminali si violatori de copii( http://www.mediafax.ro/social/ucigasul-larisei-chelaru-beneficiar-al-noului-cod-penal-pedeapsa-de-20-de-ani-de-inchisoare-inlocuita-cu-15-ani-intr-un-centru-de-detentie-12007544) proxeneti , prostituate si infractori marunti care au si ei dreptul sa guste din aerul libertatii potrivit „aplicarii legii mai favorabile” …pentru detinut, nu pentru societate ( http://muntenia-news.ro/national/noul-cod-penal-a-fericit-astazi-o-prostituata-un-proxenet-si-un-alt-infractor-de-la-penitenciarul-focsani-care-gusta-deja-din-aerul-libertatii/).

In aceasta lume complet intoarsa pe dos in care criminalii si infractorii sunt mangaiati pe crestet si realiniati la start, cetatenii onesti , morali si normali se vor simti mereu marginalizati si in pericol permanent . Cu intentie sau nu , cam asta se intampla de fapt.

Sa ne amintim ca la inceputul anilor `90 , domnul Gabriel Liiceanu ( de asemenea semnatar al protestului in cauza ) adresa un vibrant apel moralizator …lichelelor din societatea romanesca ( cetatenii onesti si morali ai acestei tari erau atunci, ca si acum , pe cont propriu !) elaborand practic un fel de fizica si metafizica a lichelei abstracte si a locului si rolului pe care il are aceasta in ” istoria universala a infamiei” cum ar spune Jorge Luis Borges. Dupa 25 de ani , le scrie din nou o scrisoare tot lor, constatand ca :

„ Un prădător care înhaţă nu mai dă drumul prăzii niciodată” si ca 
„…nu e nevoie de o mare forță analitică pentru a înțelege că „România tranziției” s-a construit pe clanurile fostei Securități ” .

Cu alte cuvinte , singura finalitate a demersului moralizator al domnului Liiceanu , a fost aceea ca a fixat filozofic licheaua in istorie , dar fara sa o identifice concret in societate : 

„…am dat o anumită demnitate cuvântului „lichea” în limba română. Am luat cuvântul acesta de pe stradă şi, scoţându-l din banalitatea injuriei, l-am îmbrăcat în hainele Istoriei şi i-am împrumutat astfel un prestigiu pe care nu-l avea.” (http://www.contributors.ro/cultura/din-nou-despre-lichele-un-raspuns-pentru-dragos-ghitulete/) . 

Cum ar fi spus marele Constantin Tanase : „ Si cu asta, ce-am facut ?!”

In aceasta societate bolnava in care o justitie captiva isi schimba aproape complet natura si sensul interventiei sociale , eliberand in mod stupefiant criminali si infractori ( nu ne ramane decat sa speram ca locurile ramase goale nu vor fi umplute cu cetateni nevinovati si onesti ! ) , ne confruntam de fapt cu o tehnica sinistra de inginerie sociala prin care sunt practic redesenate granitele moralitatii sociale. Pe cale de consecinta, comportamentele morale si civilizate devin ineficiente sau chiar indezirabile social ( „civilizatia inseamna nevroza” scria odata batranul Freud ), iar cetatenii onesti , morali si normali , vor ramane exact ca puii fara closca . Mai mult decat atat , este de domeniul evidentei ca prestigiul si credibilitatea sociala , si cu atat mai mult un sistem coerent de valori , nu pot fi cladite intr-o societate in care unii au obligatia sa respecte normele, dar altii au dreptul sa le incalce , iar morala si valorile functioneaza fiecare dupa doua viteze si se bat cap in cap.

Ironia istoriei este ca in acest caz , si exact ca in povestea cu ucenicul vrajitor , tot intelectualii si jurnalistii vor plati oalele sparte si vor (re)deveni ca de obicei tinte publice si tapi ispasitori intr-un cerc vicios pe care, cu voie sau fara de voie si intr-un fel sau altul, tot ei l-au generat si l-au intretinut .

http://www.contributors.ro/cultura/echidistanta-impartialitate-si-indiferenta-morala-pornind-de-la-un-articol-de-andrei-plesu/#comment-170186

Comentariul de mai sus a fost postat la un articol aparut pe Contributors.ro :
Vladimir Tismaneanu - Echidistanta, impartialitate si indiferenta morala: Pornind de la un articol de Andrei Plesu (Updated)