Pentru prima data au fost facute publice presiunile enorme ( administrative, economice, sociale, psihologice ) care pot fi exercitate asupra ziaristilor * ) **) ***) si , poate , nu numai asupra lor ( daca ziaristii indraznesc sa vorbeasca abia dupa 20 de ani, ne putem imagina usor situatia din alte domenii sensibile ...) . Aflam , acum si oficial , de existenta unui „ sistem prin care jurnalistii unui trust erau facuti sa transforme , fara cracnire , ordinele conducerii in materiale de presa (s.n.) ” .
In acest caz, dependenta lor fata de autoritatea administrativa este totala. Conform punctului 3.7 din contract, angajatul nu poate refuza nimic deoarece „ are obligaţia să se conformeze tuturor (s.n.) cererilor, instrucţiunilor şi reglementărilor Beneficiarului ”. Suprimarea totala a libertatii de exprimare si a dreptului la cuvant este obtinuta extrem de eficient prin punctul 4.6 din contract care prevede "sancţiuni de daune interese de 100.000 de euro" pentru "discreditarea prin declaraţii sau orice altă atitudine ori modalitate, individual sau colectiv, persoanele din conducerea actuală sau viitoare a benefciarului, sau pe Beneficiar sau Afiliaţii Beneficiarului (s.n.) ” sau „ dacă nu respectau clauza de confidenţialitate şi dezvăluiau detalii despre modul de lucru (s.n.) ”.
Unde s-a ajuns ? La controlul si manipularea totala a ziaristilor transformati in marionete sociale : " Prin contract - dacă îl semnam - orice mi-ar fi spus nu puteam să refuz. Mergi la firma cutare, strânge informaţii despre cutare firmă sau cutare om politic care, evident, era de la putere - nu puteam să spun «NU». Te transformau într-un accesoriu la brelocul lor (s.n.)"
„ Departamentul de Investigaţii Media se subordona conducerii Intact. Au fost presiuni editoriale şi comenzi în două luni cât nu mi-am luat în 10 ani de presă (s.n.).“
STELIAN NEGREA, fost angajat al trustului Intact
Rezultatul a fost unul edificator : „un fel de "poliţie secretă" - investigaţii politice şi economice - care trebuia să adune informaţii despre firme şi oameni politici. De la putere.”
Replica oficiala a administratiei la acuzele de mai sus este una antologica :
„ Nişte mizerii. Trei luni cât a luat banii pentru prestaţiile sale nu a invocat presiuni. Dar atunci când s-a venit cu contractul spui că raţa împunge. Mi se pare de porc să invoci clauza de confidenţialitate cu privire la activitatea internă că îţi afectează independenţa de exprimare. Sunt nişte prostii (s.n.)", spune Şereş.”
Sursa : *) http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-ghid-de-utilizare-a-ziaristului-in-trustul-lui-voiculescu-928862.html
In acest mod investigatia jurnalistica se transforma in realitate intr-o strangere de informaţii despre firme care trebuiau atacate : „ unele erau publicate, altele erau folosite în negocieri pentru a obţine publicitate, susţine Negrea, care acuză Intact că prin campaniile de presă urmărea să apere interesele comerciale ale familiei Voiculescu. Fostul jurnalist afirmă că sub îndrumarea lui Codruţ Şereş s-a făcut o listă cu firmele care nu dădeau publicitate, acestea devenind ţinta investigaţiilor. ”
Sursa : **) http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-nu-au-dat-publicitate-la-antene-arde-i-929164.html
Rezultatul final pentru domeniul mass-media este manipularea publicului : „ " La Antene îi plângeau pe săraci, dar vroiau mărirea preţului la gaz" , iar pentru domeniul privat practicau santajul discret ( „Unio - rade-i, INI - arde-i, Habitex - arde-i, Viva - arde-i,.. ) .
Sursa : ***) http://www.evz.ro/detalii/stiri/stelian-negrea-la-antene-ii-plangeau-pe-saraci-dar-vroiau-marirea-pretului-la-gaz-929164.html
Problema grava este daca ( si in ce masura ) acest tip de santaj social complex , clasic la noi, este extins si in alte domenii . Vom vedea .
vineri, 6 mai 2011
marți, 3 mai 2011
Cultura reprimarii. Amos Oz.
Amos Oz – Poveste despre dragoste si intuneric, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008
O carte exceptionala despre viata care poate valoreaza pentru unii cat o intreaga facultate pentru altii, si descrie in putine cuvinte ceea ce unii nu au fost in stare sa spuna in decenii. Prin ochii evreicei de mai jos se deruleaza in fata cititorului un intreg program social de reprimare a trairilor naturale si spontane ale copilului in care, pastrand proportiile, recunoastem usor educatia si cultura reprimarii din intreaga Europa de Est . Poate ca aceasta educatie si cultura a reprimarii explica atat de bine atunci , dar poate explica si acum, comportamentul de masa al unor intregi populatii lipsita de identitate sociala si de simtul proprietatii ( sublinierile imi apartin ) :
“ La scoala Tarbuth, nu am invatat doar sa citim, sa scriem, si sa vorbim o ebraica foarte corecta, pe care apoi viata mi-a stricat-o. Am invatat Biblia, Mishnah, si poezia ebraica medievala, dar si biologie, literatura si istoria polona, arta Renasterii si istoria europeana. Si, mai presus de toate , invatam ca dincolo de zare peste rauri si paduri, exista o tara in care va trebui in curand sa mergem cu totii, pentru ca zilele evreilor in Europa , cel putin ale celor din Europa de Est, sunt numerate.
Generatia parintilor nostri era mult mai constienta decat noi ca intra zilele-n sac. Chiar si cei care facusera avere , ca tatal nostru, sau cei care construisera fabrici moderne in Rovno sau se orientasera catre medicina , drept sau inginerie, cei care aveau relatii bune cu autoritatile locale si intelectualitatea , simteau ca traim pe un vulcan. Eram chiar pe granita dintre Stalin, Grajevski si Pilsudski.Aflasem deja ca Stalin voia sa puna capat cu forta existentei evreilor, voia ca toti evreii sa devina buni comsomolisti, care sa dea informatii unul despre celalalt .
Pe de alta parte, atitudinea poloneza fata de evrei era una de dezgust, ca atunci cand ai gustat dintr-un peste stricat si nu poti nici sa inghiti, nici sa scuipi.N-aveau chef sa ne scuipe afara in prezenta natiunilor de la Versailles, cand se verifica notiunea de drepturi ale minoritatilor , in fata lui Woodrow Wilson, a Ligii Natiunilor ; in anii `20 polonezii inca mai aveau un strop de rusine, tineau sa nu-si pateze obrazul. Ca un om beat care incearca sa mearga drept, ca sa nu vada nimeni ca se balabane. Inca mai sperau sa arate pe dinafara mai mult sau mai putin ca alte tari . Dar pe ascuns ne asupreau si ne umileau , asa incat sa plecam pe rand in Palestina si sa nu le mai stam in ochi. Iata de ce tindeau chiar sa incurajeze educatia sionista si scolile evreiesti : trebuia sa devenim o natiune cu orice prêt , de ce nu, principalul era sa o stergem in Palestina , calatorie sprancenata.
Teama din fiecare casa evereiasca, teama despre care nu vorbeam niciodata, dar care ni se injecta fara voie , ca o otrava, picatura cu picatura, era teama ce ne dadea fiori, ca poate intr-adevar nu suntem destul de curati, ca suntem cu adevarat prea zgomotosi si arivisti , prea isteti si apucatori . Poate ca nu suntem bine-crescuti . Era teroarea ca am putea, Doamne-fereste, sa facem o impresie proasta neevreilor, si atunci o sa se manie, si o sa ne faca niste lucruri la care e cumplit sa te gandesti.
Fiecarui copil evreu i se repeta de o mie de ori ca trebuie sa ne purtam frumos si politicos cu ei chiar si atunci cand sunt grosolani sau beti, ca in nici un caz nu trebuie sa ii provocam pe neevrei, sa ii contrazicem sau sa ne targuim cu ei, nu trebuie sa ii enervam sau sa tinem capul sus, si trebuie sa vorbim cu ei doar bland, zambind, ca sa nu poata spune ca suntem zgomotosi, si intotdeauna trebuie sa vorbim cu ei intr-o polona corecta, ca sa nu poata spune ca le pangarim limba, insa nu trebuie sa vorbim o polona prea elevate , ca sa nu poata spune ca avem ambitii mai presus de rangul nostrum, nu trebuie sa le dam nici o scuza ca san e acuze ca suntem prea lacomi si, Doamne fereste sa spuna ca avem pete pe fuste. Pe scurt, trebuia sa incercam din rasputeri sa facem impresie buna, o impresie pe care nici un copil nu trebuia sa o strice , pentru ca un singur copil cu parul murder , care imprastie paduchi, poate strica reputatia intregului popor evreu. Nu ne puteau suferi nici asa, fereasca-ne Dumnezeu sa le dam mai multe motive sa nu ne sufere.
Tu , care te-ai nascut aici, in Israel, n-ai sa poti intelege niciodata cum aceasta picatura care cade fara incetare iti stramba toate sentimentele, cum iti corodeaza demnitatea de om, ca rugina. Treptat, te face la fel de lingusitor si necinstit si de plin de siretlicuri ca o mâţă. Nu pot suferi mâţele. Nu-mi plac prea mult nici cainii, dar daca ar trebui sa aleg, prefer un caine. Un caine e ca un neevreu, iti dai seama pe fat ace gandeste sau ce simte. Evreii din diaspora au devenit mâţe, in sensul rau, intelegi ce vreau sa zic.
Dar cel mai mult se temeau de gloate. Erau ingroziti de ceea ce s-ar putea intampla in perioadele dintre guverne ; de exemplu, daca polonezii erau alungati si veneau in loc comunistii, se temeau ca in acest interval bande de ucrainieni sau de bielorusi ori de masele poloneze infierbantate, sau mai la nord, lituanienii isi vor ridica din nou capul. Era un vulcan din care se scurgea tot timpul lava si mirosea a fum. “Isi ascut cutitele pentru noi in intuneric“ , ziceau oamenii si nu spuneau niciodata cine anume, pentru ca puteau fi oricare dintre ei. Gloatele. Chiar si aici, in Israel, dupa cum se arata, gloatele evreiesti potfi chiar monstruoase.
Singurul popor de care nu ne temeam prea tare erau nemtii. Imi amintesc ca in `34 sau `35 ramasesem la Rovno ca sa-mi termin pregatirea ca sora de calitate , in vreme ce restul familiei please, si erau cativa evrei care spuneau ca macar de-ar veni Hitler , cel putin in Gremania e lege si ordine si fiecare isi stie locul, nu conteaza prea mult ce zice Hitler, conteaza ca acolo, in Germania, impune ordinea nemteasca si gloata este ingrozita de el. Ce conteaza ca in Germania lui Hitler nu sunt revolte pe strazi si nu exista anarhie – inca mai credeam ca anarhia este cea mai rea situatie. Cosmarul nostrum era ca intr-o zi preotii o sa inceapa sa predice ca sangele lui Isus curge iarasi , din cauza evreilor, si o sa porneasca sa traga clopotele alea inspaimantatoare ale lor, iar taranii o sa auda , o sa-si umple burtile cu tuica si o sa-si ia topoarele si furcile , asa incepea intotdeauna.
Nimeni nu-si inchipuia ce ne astepta cu adevarat, dar deja in anii `20 cu totii stiau in adancul sufletului ca nu exista nici un viitor pentru evrei nici cu Stalin, nici in Polonia sau oriunde in Europa de Est, asa ca atractia Palestinei a devenit din ce in ce mai puternica. Nu pentru toata lumea, fireste.” p.216. -219
“ Intre noi n-a fost niciodata nimic mai mult decat vorbe. Poate ca ne-am tinut de mana de doua sau cel mult trei ori . De ce ? E greu sa-ti explic, pentru ca generatia ta n-are cum sa inteleaga. Chiar ai putea sa razi de noi. Eram cumplit de modesti. Eram ingropati sub un munte de rusine si teama. Tarlo acela era un mare revolutionar din convingere, dar rosea pentru orice fleac : daca se intampla sa rosteasca un cuvant ca ‘femei”, “alaptare”, “fusta”, sau chiar “picioare”, roseata i se intindea pana in varful urechilor, ca o hemoragie si incepea sa se scuze sis a se balbaie. Imi vorbea la nesfarsit doar despre stiinta si tehnologie , daca sunt binecuvantare sau blestem pentru omenire. Sau amandoua. Vorbea cu entuziasm despre un viitor in care curand nu vor mai fi saracie, delicate, boala sau chiar moarte. Era un pic communist, dar asta nu i-a fost de nici un folos : cand a venit Stalin in `41 , pur si simplu a fost luat, si dus a fost. “ p.223
“ Nu pot spune cum, pe loc, bucuria mi-a urcat in gat, dintr-odata tot ce voiam era sa strig si sa cant : E al meu ! Al meu cu totul ! E al meu cu adevarat ! Ce lucru ciudat, nu mai avusesem niciodata pana atunci un astfel de sentiment, de apartenenta, de proprietate, ma intelegi, nici in casa, nici in livada noastra , la moara, niciodata. Niciodata in viata mea, inaintea acelei dimineti sau dupa ea, n-am cunoscut acel fel de bucurie : in sfarsit, aceasta va fi casa mea, in sfarsit aici am sa pot sa trag draperiile, sis a uit de vecini si sa fac exact ce am eu chef. Aici nu trebuia sa ma port tot timpul cat de bine puteam, nu trebuia sa ma sfiesc din cauza nimanui, nu trebuia sa-mi fac griji pentru ce ar gandi despre noi taranii sau ce ar zice preotii sau ce-ar crede intelectualii, nu trebuia sa fac o impresie buna neevreilor. Chiar si cand ne-am cumparat primul apartament , in Holon, sau acesta din strada Wessley , n-am simtit cu atata intensitate ce bine e sa ai casa ta. “ p.225
O carte exceptionala despre viata care poate valoreaza pentru unii cat o intreaga facultate pentru altii, si descrie in putine cuvinte ceea ce unii nu au fost in stare sa spuna in decenii. Prin ochii evreicei de mai jos se deruleaza in fata cititorului un intreg program social de reprimare a trairilor naturale si spontane ale copilului in care, pastrand proportiile, recunoastem usor educatia si cultura reprimarii din intreaga Europa de Est . Poate ca aceasta educatie si cultura a reprimarii explica atat de bine atunci , dar poate explica si acum, comportamentul de masa al unor intregi populatii lipsita de identitate sociala si de simtul proprietatii ( sublinierile imi apartin ) :
“ La scoala Tarbuth, nu am invatat doar sa citim, sa scriem, si sa vorbim o ebraica foarte corecta, pe care apoi viata mi-a stricat-o. Am invatat Biblia, Mishnah, si poezia ebraica medievala, dar si biologie, literatura si istoria polona, arta Renasterii si istoria europeana. Si, mai presus de toate , invatam ca dincolo de zare peste rauri si paduri, exista o tara in care va trebui in curand sa mergem cu totii, pentru ca zilele evreilor in Europa , cel putin ale celor din Europa de Est, sunt numerate.
Generatia parintilor nostri era mult mai constienta decat noi ca intra zilele-n sac. Chiar si cei care facusera avere , ca tatal nostru, sau cei care construisera fabrici moderne in Rovno sau se orientasera catre medicina , drept sau inginerie, cei care aveau relatii bune cu autoritatile locale si intelectualitatea , simteau ca traim pe un vulcan. Eram chiar pe granita dintre Stalin, Grajevski si Pilsudski.Aflasem deja ca Stalin voia sa puna capat cu forta existentei evreilor, voia ca toti evreii sa devina buni comsomolisti, care sa dea informatii unul despre celalalt .
Pe de alta parte, atitudinea poloneza fata de evrei era una de dezgust, ca atunci cand ai gustat dintr-un peste stricat si nu poti nici sa inghiti, nici sa scuipi.N-aveau chef sa ne scuipe afara in prezenta natiunilor de la Versailles, cand se verifica notiunea de drepturi ale minoritatilor , in fata lui Woodrow Wilson, a Ligii Natiunilor ; in anii `20 polonezii inca mai aveau un strop de rusine, tineau sa nu-si pateze obrazul. Ca un om beat care incearca sa mearga drept, ca sa nu vada nimeni ca se balabane. Inca mai sperau sa arate pe dinafara mai mult sau mai putin ca alte tari . Dar pe ascuns ne asupreau si ne umileau , asa incat sa plecam pe rand in Palestina si sa nu le mai stam in ochi. Iata de ce tindeau chiar sa incurajeze educatia sionista si scolile evreiesti : trebuia sa devenim o natiune cu orice prêt , de ce nu, principalul era sa o stergem in Palestina , calatorie sprancenata.
Teama din fiecare casa evereiasca, teama despre care nu vorbeam niciodata, dar care ni se injecta fara voie , ca o otrava, picatura cu picatura, era teama ce ne dadea fiori, ca poate intr-adevar nu suntem destul de curati, ca suntem cu adevarat prea zgomotosi si arivisti , prea isteti si apucatori . Poate ca nu suntem bine-crescuti . Era teroarea ca am putea, Doamne-fereste, sa facem o impresie proasta neevreilor, si atunci o sa se manie, si o sa ne faca niste lucruri la care e cumplit sa te gandesti.
Fiecarui copil evreu i se repeta de o mie de ori ca trebuie sa ne purtam frumos si politicos cu ei chiar si atunci cand sunt grosolani sau beti, ca in nici un caz nu trebuie sa ii provocam pe neevrei, sa ii contrazicem sau sa ne targuim cu ei, nu trebuie sa ii enervam sau sa tinem capul sus, si trebuie sa vorbim cu ei doar bland, zambind, ca sa nu poata spune ca suntem zgomotosi, si intotdeauna trebuie sa vorbim cu ei intr-o polona corecta, ca sa nu poata spune ca le pangarim limba, insa nu trebuie sa vorbim o polona prea elevate , ca sa nu poata spune ca avem ambitii mai presus de rangul nostrum, nu trebuie sa le dam nici o scuza ca san e acuze ca suntem prea lacomi si, Doamne fereste sa spuna ca avem pete pe fuste. Pe scurt, trebuia sa incercam din rasputeri sa facem impresie buna, o impresie pe care nici un copil nu trebuia sa o strice , pentru ca un singur copil cu parul murder , care imprastie paduchi, poate strica reputatia intregului popor evreu. Nu ne puteau suferi nici asa, fereasca-ne Dumnezeu sa le dam mai multe motive sa nu ne sufere.
Tu , care te-ai nascut aici, in Israel, n-ai sa poti intelege niciodata cum aceasta picatura care cade fara incetare iti stramba toate sentimentele, cum iti corodeaza demnitatea de om, ca rugina. Treptat, te face la fel de lingusitor si necinstit si de plin de siretlicuri ca o mâţă. Nu pot suferi mâţele. Nu-mi plac prea mult nici cainii, dar daca ar trebui sa aleg, prefer un caine. Un caine e ca un neevreu, iti dai seama pe fat ace gandeste sau ce simte. Evreii din diaspora au devenit mâţe, in sensul rau, intelegi ce vreau sa zic.
Dar cel mai mult se temeau de gloate. Erau ingroziti de ceea ce s-ar putea intampla in perioadele dintre guverne ; de exemplu, daca polonezii erau alungati si veneau in loc comunistii, se temeau ca in acest interval bande de ucrainieni sau de bielorusi ori de masele poloneze infierbantate, sau mai la nord, lituanienii isi vor ridica din nou capul. Era un vulcan din care se scurgea tot timpul lava si mirosea a fum. “Isi ascut cutitele pentru noi in intuneric“ , ziceau oamenii si nu spuneau niciodata cine anume, pentru ca puteau fi oricare dintre ei. Gloatele. Chiar si aici, in Israel, dupa cum se arata, gloatele evreiesti potfi chiar monstruoase.
Singurul popor de care nu ne temeam prea tare erau nemtii. Imi amintesc ca in `34 sau `35 ramasesem la Rovno ca sa-mi termin pregatirea ca sora de calitate , in vreme ce restul familiei please, si erau cativa evrei care spuneau ca macar de-ar veni Hitler , cel putin in Gremania e lege si ordine si fiecare isi stie locul, nu conteaza prea mult ce zice Hitler, conteaza ca acolo, in Germania, impune ordinea nemteasca si gloata este ingrozita de el. Ce conteaza ca in Germania lui Hitler nu sunt revolte pe strazi si nu exista anarhie – inca mai credeam ca anarhia este cea mai rea situatie. Cosmarul nostrum era ca intr-o zi preotii o sa inceapa sa predice ca sangele lui Isus curge iarasi , din cauza evreilor, si o sa porneasca sa traga clopotele alea inspaimantatoare ale lor, iar taranii o sa auda , o sa-si umple burtile cu tuica si o sa-si ia topoarele si furcile , asa incepea intotdeauna.
Nimeni nu-si inchipuia ce ne astepta cu adevarat, dar deja in anii `20 cu totii stiau in adancul sufletului ca nu exista nici un viitor pentru evrei nici cu Stalin, nici in Polonia sau oriunde in Europa de Est, asa ca atractia Palestinei a devenit din ce in ce mai puternica. Nu pentru toata lumea, fireste.” p.216. -219
“ Intre noi n-a fost niciodata nimic mai mult decat vorbe. Poate ca ne-am tinut de mana de doua sau cel mult trei ori . De ce ? E greu sa-ti explic, pentru ca generatia ta n-are cum sa inteleaga. Chiar ai putea sa razi de noi. Eram cumplit de modesti. Eram ingropati sub un munte de rusine si teama. Tarlo acela era un mare revolutionar din convingere, dar rosea pentru orice fleac : daca se intampla sa rosteasca un cuvant ca ‘femei”, “alaptare”, “fusta”, sau chiar “picioare”, roseata i se intindea pana in varful urechilor, ca o hemoragie si incepea sa se scuze sis a se balbaie. Imi vorbea la nesfarsit doar despre stiinta si tehnologie , daca sunt binecuvantare sau blestem pentru omenire. Sau amandoua. Vorbea cu entuziasm despre un viitor in care curand nu vor mai fi saracie, delicate, boala sau chiar moarte. Era un pic communist, dar asta nu i-a fost de nici un folos : cand a venit Stalin in `41 , pur si simplu a fost luat, si dus a fost. “ p.223
“ Nu pot spune cum, pe loc, bucuria mi-a urcat in gat, dintr-odata tot ce voiam era sa strig si sa cant : E al meu ! Al meu cu totul ! E al meu cu adevarat ! Ce lucru ciudat, nu mai avusesem niciodata pana atunci un astfel de sentiment, de apartenenta, de proprietate, ma intelegi, nici in casa, nici in livada noastra , la moara, niciodata. Niciodata in viata mea, inaintea acelei dimineti sau dupa ea, n-am cunoscut acel fel de bucurie : in sfarsit, aceasta va fi casa mea, in sfarsit aici am sa pot sa trag draperiile, sis a uit de vecini si sa fac exact ce am eu chef. Aici nu trebuia sa ma port tot timpul cat de bine puteam, nu trebuia sa ma sfiesc din cauza nimanui, nu trebuia sa-mi fac griji pentru ce ar gandi despre noi taranii sau ce ar zice preotii sau ce-ar crede intelectualii, nu trebuia sa fac o impresie buna neevreilor. Chiar si cand ne-am cumparat primul apartament , in Holon, sau acesta din strada Wessley , n-am simtit cu atata intensitate ce bine e sa ai casa ta. “ p.225
joi, 21 aprilie 2011
Comunismul intre mit si inginerie sociala
Un articol al domnului Vladimir Tismaneanu - Amurgul miturilor: Ipoteze despre prabusirea URSS aparut in Contributors.ro *) face o analiza a comunismului si a cauzelor prabusirii lui. Comentariul de mai jos l-am facut acolo si se refera la acel tip de analiza si la concluziile prezentate in acel articol.
Un excelent articol despre mitografia comunista care poate fi citat in orice facultate de stiinte politice de pe mapamond. Pe de alta parte, poate ca cel mai corect titlu ( si mai poetic … ) pentru acest articol ar fi fost ” Amurgul zeilor ” ( trimiterea subiacenta la Nietzesche nu este de loc intamplatoare …) care ar fi descris in acest caz atat comportamentul multimilor dominate, cat si comportamentul ” zeilor ” dominatori . Din nefericire pentru intreaga umanitate ganditoare, URSS si comunismul nu au fost de loc …”mituri” ci realitati crude si crunte , si din acest punct de vedere exista in mod evident o contradictie in termeni . Domnul Tismaneanu afirma in mod categoric : ” De la inceputurile experimentului statal bolsevic, a fost limpede ca era vorba de un regim mitocratic.” Stricto senso, regimuri mitocratice au existat poate in …Elada cand grecii antici si naivi chiar credeau sincer in miturile lor.
Mai aproape de noi, si din nefericire pentru lumea moderna , lucrurile se complica foarte rau in ceea ce priveste URSS si comunismul iar domnul Tismaneanu ne lamureste si de ce : “Puritatea randurilor partidului” era cheia de bolta a fixatiei (s.n.) pe permanenta epurare teoretizata inca de Lenin in “Ce-i de facut?”. Cu regret , in acest caz nu mai vorbim in nici un caz de ” mituri ” ci de o strategie concreta ( mai bine zis , de o tehnologie sociala …) de eliminare a ” dumanului de clasa” aplicata consecvent in toate tarile comuniste.
Cu alte cuvinte , ceea ce domnul Tismaneanu denumeste acum ” carcasa mitologica a sistemului ” , era in realitate numai un ambalaj destinat naivilor si dusmanului de clasa . Cine avea ( si are…) curajul sa priveasca sub acesta carcasa stupida , se confrunta cu adevarata ingineria sociala comunista in toata splendoarea ei. Despre aceasta inginerie sociala comunista , din pacate, domnul Tismaneanu nu pomeneste nimic in acest context ( si din cate stiu, nici in altele ) . Doua exemple din cosmosul social bolsevic sunt edificatoare . Prelegerea sinistra tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica din Moscova de catre Beria in 1936 adresata studentilor americani ai Universitatii Lenin , si celebrele Directive NKVD din 2 iunie 1947 pentru tarile din orbita sovietica , descoperite ( si aplicate ) in Polonia, Cehoslovacia, Germania, Bulgaria ( Romania nu le recunoaste nici acum ), ar fi echilibrat discutia trecand subiectul din zona miturilor in zona concretului istoric. Mai aproape de noi, la Academia Stefan Gheorghiu a existat un curs de psihologia maselor predat si la Facultatea de Ziaristica care , desi a fost amintit recent de un moderator TV , este negat si acum de psihologii sistemului .
In sfarsit, meritul lui Gorbaciov este unul cu adevarat istoric pentru punerea sub semnul intrebarii a mentalitatii unei intregii epoci comuniste, e adevarat, dar fara sa-i conteste esenta daca ne gandim ca prin perestroika si glasnost era propus de fapt numai un “marxism revizionist “. Ori de aici , pana la fi “groparul tiraniei ” ( parafrazarea unei celebre sintagme marxiste ) mai este o cale lunga , si nu cred faptul ca numai “mitografia” sovietica trecuta poate explica de exemplu sistemul represiv rusesc , respectiv infernul judiciar din Rusia actuala (http://www.romanialibera.ro/actualitate/media/infernul-judiciar-din-rusia-222936.html ) .
Dar daca tot vorbim de ipoteze, articolul nu aduce deloc in discutie si posibilitatea ca aceasta manevra istorica sa fie in realitate una clasica de “conspirare a deconspirarii” respectiv o implozie controlata a structurilor comuniste dupa clasicul principiu al diversiunii atat de specifica lumii comuniste in care intotdeauana sub “ceva ” se ascunde de regula ” altceva ” ( de unde si rolul vital al politiei politice in comunism si proliferarea maligna a serviciilor secrete in post-comunism ). Ca atare, structurile s-au ” daramat ” singure , adica la comanda, si din interior , inainte sa fie daramate cu adevarat , dar din exterior .
Cu alte cuvinte , aceste structuri de fapt nu au disparut , ci au naparlit , iar metamorfoza lor uluitoare are loc conform principiului mimetismului social utilizat pe scara larga in toate tarile aflate odinioara in orbita comunista ( ex: inainte sa se reorganizeze ” vechii ” liberali , infiintam ” noi ” un partid care sa le poarte numele , sa le fure identitatea si sa le compromita imaginea …) . La limita, exista ipoteza ca , dupa disparitia oficiala a mitografiei bolsevice, sa ne confruntam in realitate cu o transformare topologica prin care interiorul a luat locul exteriorului si invers deoarece ” sistemul nu a fost dezmembrat, liderii nu au fost judecaţi, iar arhivele au rămas secrete ” ( Vladimir Bukovski ). De aceea nu mai trebuie sa ne mire faptul ca la noi , desi am intrat in In Uniunea Europeana si in NATO, decidentii politici sunt pregatiti politico-ideologic si acum …dar pe cu totul alte cooordonate axiologice decat ne-am astepta . In acest sens, un text sibilinic :” Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici( http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484 ) , ofera mari surprize cititorului . Citez numai doua idei din acest text uluitor :
” De asemenea, o altă cauză a acestei disonanţe perceptive a fost generată de apariţia relativ recentă a conceptului de securitate naţională în limbajul post-decembrist al actorilor noştri politici în raport cu cel de apărare naţională, fapt datorat în primul rând fetişizării termenului de „securitate” în istoria post-decembristă a ţării noastre, ca o conotaţie exclusiv negativă a imaginii unor structuri ale Securităţii din perioada comunistă. ”
” La noi, culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost dat şi de către patronul unei companii străine care în cadrul unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X, persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer de Securitate a declarat că „nu-l deranjează acest fapt şi îi pare rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului”. Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este vorba, dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid. ”
Intr-un articol publicat recent ( http://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/ ) domnul profesor Tismaneanu vorbeste raspicat despre “ crimele impotriva umanitatii infapuite de Securitate ” . De aceea, sper sa ne ofere o opinie avizata asupra unui text ca cel amintit anterior , care poate fi considerat de fapt o reabilitare oficiala a Securitatii.
*) Vladimir Tismaneanu - Amurgul miturilor: Ipoteze despre prabusirea URSS (http://www.contributors.ro/global-europa/amurgul-miturilor-ipoteze-despre-prabusirea-urss/)
N.B. Raspunsul elegant si diplomatic al domnului profesor Tismaneanu poate fi citit in comentariul final de la articolul citat mai sus :
" Va multumesc, Dvs si celorlalti comentatori, pentru sugestiile si opiniile exprimate pe acest forum. Voi citi cu atentie ce-mi semnalati. In scrierile mele m-am referit la dimensiunea de inginerie sociala, dar aveti dreptate, ar trebui sa insist mai mult in acest serial transmis la RFE (Moldova). Cred ca, probabil fara voia lui Gorbaciov, perestroika si glasnost au devenit mituri politice opuse celor traditional-leniniste. Este ceea ce numin efectul pervers legat de consecintele necalculate, neprevazute, nescontate.
Tocmai de aceea a scris gruparea condusa de Egor Ligaciov, sub semnatura Ninei Andreieva, articolul din “Sovetskaia Rossia”, definit atunci de Iakovlev, mana dreapta a lui Gorbaciov, drept un “manifest anti-perestroika”. La Nietzsche m-am http://www.blogger.com/img/blank.gifgandit cand am dat titlul articolului. Cartea mea “Noaptea totalitara” avea ca subtitlu “Crepusculul ideologiilor radicale”. Zeii n-ar putea domni fara mituri, miturile ar fi sterpe fara zei…
Va doresc Dvs si celorlati participanti la aceste discutii Sarbatori Fericite! "
O parte a comentariului pe care l-am facut la articolul domnului Tismaneanu a fost postata pe forumul de la Radio Europa Libera ( http://www.europalibera.org/content/article/9498971.html )
Un excelent articol despre mitografia comunista care poate fi citat in orice facultate de stiinte politice de pe mapamond. Pe de alta parte, poate ca cel mai corect titlu ( si mai poetic … ) pentru acest articol ar fi fost ” Amurgul zeilor ” ( trimiterea subiacenta la Nietzesche nu este de loc intamplatoare …) care ar fi descris in acest caz atat comportamentul multimilor dominate, cat si comportamentul ” zeilor ” dominatori . Din nefericire pentru intreaga umanitate ganditoare, URSS si comunismul nu au fost de loc …”mituri” ci realitati crude si crunte , si din acest punct de vedere exista in mod evident o contradictie in termeni . Domnul Tismaneanu afirma in mod categoric : ” De la inceputurile experimentului statal bolsevic, a fost limpede ca era vorba de un regim mitocratic.” Stricto senso, regimuri mitocratice au existat poate in …Elada cand grecii antici si naivi chiar credeau sincer in miturile lor.
Mai aproape de noi, si din nefericire pentru lumea moderna , lucrurile se complica foarte rau in ceea ce priveste URSS si comunismul iar domnul Tismaneanu ne lamureste si de ce : “Puritatea randurilor partidului” era cheia de bolta a fixatiei (s.n.) pe permanenta epurare teoretizata inca de Lenin in “Ce-i de facut?”. Cu regret , in acest caz nu mai vorbim in nici un caz de ” mituri ” ci de o strategie concreta ( mai bine zis , de o tehnologie sociala …) de eliminare a ” dumanului de clasa” aplicata consecvent in toate tarile comuniste.
Cu alte cuvinte , ceea ce domnul Tismaneanu denumeste acum ” carcasa mitologica a sistemului ” , era in realitate numai un ambalaj destinat naivilor si dusmanului de clasa . Cine avea ( si are…) curajul sa priveasca sub acesta carcasa stupida , se confrunta cu adevarata ingineria sociala comunista in toata splendoarea ei. Despre aceasta inginerie sociala comunista , din pacate, domnul Tismaneanu nu pomeneste nimic in acest context ( si din cate stiu, nici in altele ) . Doua exemple din cosmosul social bolsevic sunt edificatoare . Prelegerea sinistra tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica din Moscova de catre Beria in 1936 adresata studentilor americani ai Universitatii Lenin , si celebrele Directive NKVD din 2 iunie 1947 pentru tarile din orbita sovietica , descoperite ( si aplicate ) in Polonia, Cehoslovacia, Germania, Bulgaria ( Romania nu le recunoaste nici acum ), ar fi echilibrat discutia trecand subiectul din zona miturilor in zona concretului istoric. Mai aproape de noi, la Academia Stefan Gheorghiu a existat un curs de psihologia maselor predat si la Facultatea de Ziaristica care , desi a fost amintit recent de un moderator TV , este negat si acum de psihologii sistemului .
In sfarsit, meritul lui Gorbaciov este unul cu adevarat istoric pentru punerea sub semnul intrebarii a mentalitatii unei intregii epoci comuniste, e adevarat, dar fara sa-i conteste esenta daca ne gandim ca prin perestroika si glasnost era propus de fapt numai un “marxism revizionist “. Ori de aici , pana la fi “groparul tiraniei ” ( parafrazarea unei celebre sintagme marxiste ) mai este o cale lunga , si nu cred faptul ca numai “mitografia” sovietica trecuta poate explica de exemplu sistemul represiv rusesc , respectiv infernul judiciar din Rusia actuala (http://www.romanialibera.ro/actualitate/media/infernul-judiciar-din-rusia-222936.html ) .
Dar daca tot vorbim de ipoteze, articolul nu aduce deloc in discutie si posibilitatea ca aceasta manevra istorica sa fie in realitate una clasica de “conspirare a deconspirarii” respectiv o implozie controlata a structurilor comuniste dupa clasicul principiu al diversiunii atat de specifica lumii comuniste in care intotdeauana sub “ceva ” se ascunde de regula ” altceva ” ( de unde si rolul vital al politiei politice in comunism si proliferarea maligna a serviciilor secrete in post-comunism ). Ca atare, structurile s-au ” daramat ” singure , adica la comanda, si din interior , inainte sa fie daramate cu adevarat , dar din exterior .
Cu alte cuvinte , aceste structuri de fapt nu au disparut , ci au naparlit , iar metamorfoza lor uluitoare are loc conform principiului mimetismului social utilizat pe scara larga in toate tarile aflate odinioara in orbita comunista ( ex: inainte sa se reorganizeze ” vechii ” liberali , infiintam ” noi ” un partid care sa le poarte numele , sa le fure identitatea si sa le compromita imaginea …) . La limita, exista ipoteza ca , dupa disparitia oficiala a mitografiei bolsevice, sa ne confruntam in realitate cu o transformare topologica prin care interiorul a luat locul exteriorului si invers deoarece ” sistemul nu a fost dezmembrat, liderii nu au fost judecaţi, iar arhivele au rămas secrete ” ( Vladimir Bukovski ). De aceea nu mai trebuie sa ne mire faptul ca la noi , desi am intrat in In Uniunea Europeana si in NATO, decidentii politici sunt pregatiti politico-ideologic si acum …dar pe cu totul alte cooordonate axiologice decat ne-am astepta . In acest sens, un text sibilinic :” Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici( http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484 ) , ofera mari surprize cititorului . Citez numai doua idei din acest text uluitor :
” De asemenea, o altă cauză a acestei disonanţe perceptive a fost generată de apariţia relativ recentă a conceptului de securitate naţională în limbajul post-decembrist al actorilor noştri politici în raport cu cel de apărare naţională, fapt datorat în primul rând fetişizării termenului de „securitate” în istoria post-decembristă a ţării noastre, ca o conotaţie exclusiv negativă a imaginii unor structuri ale Securităţii din perioada comunistă. ”
” La noi, culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost dat şi de către patronul unei companii străine care în cadrul unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X, persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer de Securitate a declarat că „nu-l deranjează acest fapt şi îi pare rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului”. Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este vorba, dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid. ”
Intr-un articol publicat recent ( http://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/ ) domnul profesor Tismaneanu vorbeste raspicat despre “ crimele impotriva umanitatii infapuite de Securitate ” . De aceea, sper sa ne ofere o opinie avizata asupra unui text ca cel amintit anterior , care poate fi considerat de fapt o reabilitare oficiala a Securitatii.
*) Vladimir Tismaneanu - Amurgul miturilor: Ipoteze despre prabusirea URSS (http://www.contributors.ro/global-europa/amurgul-miturilor-ipoteze-despre-prabusirea-urss/)
N.B. Raspunsul elegant si diplomatic al domnului profesor Tismaneanu poate fi citit in comentariul final de la articolul citat mai sus :
" Va multumesc, Dvs si celorlalti comentatori, pentru sugestiile si opiniile exprimate pe acest forum. Voi citi cu atentie ce-mi semnalati. In scrierile mele m-am referit la dimensiunea de inginerie sociala, dar aveti dreptate, ar trebui sa insist mai mult in acest serial transmis la RFE (Moldova). Cred ca, probabil fara voia lui Gorbaciov, perestroika si glasnost au devenit mituri politice opuse celor traditional-leniniste. Este ceea ce numin efectul pervers legat de consecintele necalculate, neprevazute, nescontate.
Tocmai de aceea a scris gruparea condusa de Egor Ligaciov, sub semnatura Ninei Andreieva, articolul din “Sovetskaia Rossia”, definit atunci de Iakovlev, mana dreapta a lui Gorbaciov, drept un “manifest anti-perestroika”. La Nietzsche m-am http://www.blogger.com/img/blank.gifgandit cand am dat titlul articolului. Cartea mea “Noaptea totalitara” avea ca subtitlu “Crepusculul ideologiilor radicale”. Zeii n-ar putea domni fara mituri, miturile ar fi sterpe fara zei…
Va doresc Dvs si celorlati participanti la aceste discutii Sarbatori Fericite! "
O parte a comentariului pe care l-am facut la articolul domnului Tismaneanu a fost postata pe forumul de la Radio Europa Libera ( http://www.europalibera.org/content/article/9498971.html )
duminică, 10 aprilie 2011
Cristian Tudor Popescu & Iulian Fota
Intre " dialogul " contemporan si tehnicile de ancheta de alta data.
Mai jos se poate vedea si citi un dialog halucinant al acuzatiilor intre doua persoane care pentru cetateanul obisnuit reprezinta fie puterea presei ( Cristian Tudor Popescu ) fie securitatea nationala ( Iulian Fota, consilierul prezidential al presedintelui Romaniei in probleme de siguranță națională ) . Fiecare intelege ce doreste din acest dialog in care hipertensivii este bine sa-si tina medicamentele aproape , dar cred ca este evident pentru toata lumea cam ce distanta ne mai desparte inca de Europa democrata in privinta mentalitatii si comportamentelor afisate in spatiul public.
Dialogul complet :
„CTP: Ce vârstă aveţi?
Fota: 45 de ani.
CTP: Deci aţi fi putut colabora cu Securitatea.
Fota: Şi dumneavoastră.
CTP: Da. Şi eu. Dar dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană antrenată de Securitate.
Fota: Dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană care se poate să fi avut legături şi dincolo de Securitate. Ce valoare au afirmaţiile astea?
CTP: Ştiţi care e valoarea? Se uită lumea la noi şi lumea apreciază. Oamenii apreciază acum care dintre noi se comportă ca un securist şi care nu.
Fota: Dar ca un kaghebist, care se comportă?
CTP: Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi.
Fota: Dar de ce vă uitaţi în jos?
CTP: (tăcere)... Aa, ca un kaghebist?!... Aa, asta-i altă metodă... Da’ dumneavoastră? Da’ dumneavoastră de ce zâmbiţi tot timpul? Ca să daţi impresia că sunteţi relaxat şi noi crispaţi?!“
Sursa :
Mai jos se poate vedea si citi un dialog halucinant al acuzatiilor intre doua persoane care pentru cetateanul obisnuit reprezinta fie puterea presei ( Cristian Tudor Popescu ) fie securitatea nationala ( Iulian Fota, consilierul prezidential al presedintelui Romaniei in probleme de siguranță națională ) . Fiecare intelege ce doreste din acest dialog in care hipertensivii este bine sa-si tina medicamentele aproape , dar cred ca este evident pentru toata lumea cam ce distanta ne mai desparte inca de Europa democrata in privinta mentalitatii si comportamentelor afisate in spatiul public.
Dialogul complet :
„CTP: Ce vârstă aveţi?
Fota: 45 de ani.
CTP: Deci aţi fi putut colabora cu Securitatea.
Fota: Şi dumneavoastră.
CTP: Da. Şi eu. Dar dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană antrenată de Securitate.
Fota: Dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană care se poate să fi avut legături şi dincolo de Securitate. Ce valoare au afirmaţiile astea?
CTP: Ştiţi care e valoarea? Se uită lumea la noi şi lumea apreciază. Oamenii apreciază acum care dintre noi se comportă ca un securist şi care nu.
Fota: Dar ca un kaghebist, care se comportă?
CTP: Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi.
Fota: Dar de ce vă uitaţi în jos?
CTP: (tăcere)... Aa, ca un kaghebist?!... Aa, asta-i altă metodă... Da’ dumneavoastră? Da’ dumneavoastră de ce zâmbiţi tot timpul? Ca să daţi impresia că sunteţi relaxat şi noi crispaţi?!“
Sursa :
miercuri, 30 martie 2011
Wikileaks si reactiile unor europarlamentari romani
Un articol al domnului Ioan Mircea Pascu aparut pe Contributors.ro * ) face o analiza concisa a scandalului Wikileaks . Comentariul de mai jos l-am facut acolo si se refera la acel tip de analiza si la concluziile prezentate in acel articol.
Superficialitatea nu este un termen adecvat in acest caz deoarece avem de-a face cu discutii libere informale si nu cu sedinte de analiza ale vreunui serviciu secret. In acest caz , si conform dictionarului limbii romane , exista o diferenta esentiala intre o discutie libera despre fapte reale si barfa ( = calomnie, denigrare,etc. ). Pe de alta parte, criteriul propus de dvs pentru a diferentia o ” analiza de substanta ” si cu un continut ” mai putin serios informativ ” de o discutie libera ( pe care o denumiti in continuare barfa ) este si el inoperant din acelasi motiv aratat anterior. In sfarsit, lucru extrem de interesant, in interpretarea pe care o propuneti , valoarea informatiei transmise este dependenta de ” calibrul ” ( recte varsta, statutul profesia si de ce nu, functia sau gradul … ) autorilor lor si de indeplinirea ” cu aprobare ” a unor sarcini ( eventual ordine ) ierarhice exprese ceea ce, sustineti dvs , este ilustrat perfect de faptul ca printre autorii lor se afla …un stagiar aflat in practica de vara la o ambasada ceea ce va starneste in mod cer clar uimirea si rezerva fata de rezultatele unei asemenea intreprinderi.
Concluziile dvs sunt de asemenea foarte interesante in primul rand prin raportul lor cu premisele avansate initial :
a) Din aceste aceste premise ( definite de fapt intr-un mod inadecvat ) ar rezulta in mod arbitrar ca Romania ” nu reprezinta un stat atat de important ” dar stim cu totii foarte bine ca problema relevantei sau nu a statului roman pentru SUA sau pentru alte state nu se discuta niciodata in acesti termeni si in acest context .
b) In mod evident banalizati importanta presei si a informatiilor publice obtinute din presa si avansati o prezumtie de incompetenta pentru a discredita informatia obtinuta pe aceste canale.
c) Faptul ca unele informatii devin publice ar reprezenta nu atat un avantaj pentru cetatenii care le afla , cat un dezavantaj pentru cei care “le scapa” de unde si indemnul de a fi cat mai ” discreti ” pentru …a nu fi dati in vileag .
Conlcuziile mele sunt insa cu totul altele :
I. Analiza si concluziile dvs asupra cablogramelor de la Washington au o nota extrem de particulara. Vorbiti de exemplu despre caracter ” mai putin serios informativ ” . Interesanta sintagma ; de la ” informatie ” la ” informativ ” diferenta de sens si semnificatie este una apreciabila ( nu stiu de ce imi vine in minte distinsa dna Udrea care desi se ocupa de turism ne vorbea odata la TV despre ce inseamna …” a fi lucrat (contra)informativ ” , dar la noi nimic nu mai mira si pe nimeni ). Pentru dvs , valoarea informatiei este data de ” calibrul ” ( recte varsta, statutul profesia si de ce nu, functia eventual gradul…) transmitatorului al carui ambitus il stabiliti tot dvs, de indeplinirea unor sarcini exprese de serviciu si poate fi pusa la indoiala daca este facuta de un student despre care insinuati ca nu ar avea dreptul ( in termenii consacrati deja “nu este legal abilitat” ) sa faca o analiza de continut asupra presei de exemplu ( poate la noi, pentru ca inainte de 1990 de exemplu, in mod sigur nici un student ” ordinar ” nu putea calca pragul unei ambasade decat cu aprobare ” speciala ” si niciodata studentii nu erau luati in seama ). In mod implicit sustineti ca discrepanta dintre aria informatiei publice si aria informatiei ” confidentiale ” ( secrete ) trebuie sa fie maxima. Din aceasta perspectiva pare ca acordati un rol decisiv in societate modelului militar , respectiv metodelor si mijloacelor folosite de serviciile secrete actuale , pentru ca de Securitatea de alta data nu mai putem vorbi, nu ?
II. In realitate, in aceste cablograme nu este vorba despre ( toata ) Romania ci ( numai ) despre “unii romani” . Mai exact este vorba de un profil si de un portret necrutator al clasei politice si in mod majoritar al unui partid . Desi acest lucru scoate din sarite cam toata clasa politica si in mod special o anumita parte a ei , trebuie sa ne ridicam deasupra acestui disconfort particular si sa recunoastem cu totii ca aceasta terapie ad-hoc ii face foarte bine Romaniei pentru ca nici o instanta din interior nu putea face acest lucru. Clasa politica ( dar si “oamenii de afaceri “… ) portretizata necrutator , defineste la la unison ( si intr-o unitate de monolit ) drept ” barfa ” , acest ” documentar ” neasteptat care in mod normal nu ar fi devenit public desi ceea ce ne prezinta la lumina zilei , si fara fard , era de fapt stiut cam de toata lumea dar…neconfirmat oficial. Pana de curand. Acum situatia s-a schimbat si unii sunt , cum banuiam de mult, intr-o situatie ( morala ) fara iesire si destul de aproape de …Rusia. Dar cum morala este uneori lipsa la apel , nu nu mai nici unde si nici de ce sa plece.
III. Celebrele “cablograme” de acum ( nu mai vorbim de si mai celebrele “stenograme” de alta data… ) reprezinta pentru clasa politica din Romania echivalentul investigatiei ziarului The Sunday Times asupra comportamentului unor europarlamentari ( printre care si cunoscutul domn Adrian Severin ) pentru Parlamentul European. Aici exista o dilema insurmontabila din care greu putem iesi. Ceea ce “acolo” este considerat drept ilegal si imoral, ” la noi ” se pare ca este considerat taman invers ( vitavercea cum ar spune conu` Iancu ) . Deosebirea este ca investigatia jurnalistica desi , in termenii dvs, nu are un continut serios informativ , este considerata totusi un document pe baza caruia va fi deschisa o ancheta a Parlamentului European.
IV. Pe blogul dvs am vazut urmatoarea adnotare : ” Reprezentantul tau in Parlamentul European “. Sa pornim de la aceasta ipoteza de lucru. Atunci , ca parlamentar european , si in aceasta calitate, cum calificati gestul domnului Adrian Severin ? Doi. Pe cine , si ce , mai reprezinta acum , si acolo , domnul Adrian Severin ? Din afara privind lucrurile , demisia in lacrimi a domnului Severin din partidul care l-a trimis in Parlamantul European si acceptarea ei tot in lacrimi de catre domnul Vanghelie, are ceva modern dintr-o tragedie antica. Sau poate dintr-un Caragiale “reloaded”. Depinde din ce parte privim “faptul social” , cum ar zice Durkheim.
Sergiu Simion
30/03/2011
*) Ioan Mircea Pascu -Pentru dezbaterea Contributors privind Wikileaks, doua concluzii ( http://www.contributors.ro/dezbatere/pentru-dezbaterea-contributors-privind-wikileaks-doua-concluzii/)
N.B. Dupa cum era de asteptat ( aici s-ar fi putut castiga usor un pariu... ) , si exercitandu-si un drept democratic, la aceste intrebari punctuale domnul Ioan Mircea Pascu a preferat sa nu reactioneze in nici un fel, fata de altele puse pe acelasi forum . Diplomatic vorbind, si acesta este un raspuns.
Superficialitatea nu este un termen adecvat in acest caz deoarece avem de-a face cu discutii libere informale si nu cu sedinte de analiza ale vreunui serviciu secret. In acest caz , si conform dictionarului limbii romane , exista o diferenta esentiala intre o discutie libera despre fapte reale si barfa ( = calomnie, denigrare,etc. ). Pe de alta parte, criteriul propus de dvs pentru a diferentia o ” analiza de substanta ” si cu un continut ” mai putin serios informativ ” de o discutie libera ( pe care o denumiti in continuare barfa ) este si el inoperant din acelasi motiv aratat anterior. In sfarsit, lucru extrem de interesant, in interpretarea pe care o propuneti , valoarea informatiei transmise este dependenta de ” calibrul ” ( recte varsta, statutul profesia si de ce nu, functia sau gradul … ) autorilor lor si de indeplinirea ” cu aprobare ” a unor sarcini ( eventual ordine ) ierarhice exprese ceea ce, sustineti dvs , este ilustrat perfect de faptul ca printre autorii lor se afla …un stagiar aflat in practica de vara la o ambasada ceea ce va starneste in mod cer clar uimirea si rezerva fata de rezultatele unei asemenea intreprinderi.
Concluziile dvs sunt de asemenea foarte interesante in primul rand prin raportul lor cu premisele avansate initial :
a) Din aceste aceste premise ( definite de fapt intr-un mod inadecvat ) ar rezulta in mod arbitrar ca Romania ” nu reprezinta un stat atat de important ” dar stim cu totii foarte bine ca problema relevantei sau nu a statului roman pentru SUA sau pentru alte state nu se discuta niciodata in acesti termeni si in acest context .
b) In mod evident banalizati importanta presei si a informatiilor publice obtinute din presa si avansati o prezumtie de incompetenta pentru a discredita informatia obtinuta pe aceste canale.
c) Faptul ca unele informatii devin publice ar reprezenta nu atat un avantaj pentru cetatenii care le afla , cat un dezavantaj pentru cei care “le scapa” de unde si indemnul de a fi cat mai ” discreti ” pentru …a nu fi dati in vileag .
Conlcuziile mele sunt insa cu totul altele :
I. Analiza si concluziile dvs asupra cablogramelor de la Washington au o nota extrem de particulara. Vorbiti de exemplu despre caracter ” mai putin serios informativ ” . Interesanta sintagma ; de la ” informatie ” la ” informativ ” diferenta de sens si semnificatie este una apreciabila ( nu stiu de ce imi vine in minte distinsa dna Udrea care desi se ocupa de turism ne vorbea odata la TV despre ce inseamna …” a fi lucrat (contra)informativ ” , dar la noi nimic nu mai mira si pe nimeni ). Pentru dvs , valoarea informatiei este data de ” calibrul ” ( recte varsta, statutul profesia si de ce nu, functia eventual gradul…) transmitatorului al carui ambitus il stabiliti tot dvs, de indeplinirea unor sarcini exprese de serviciu si poate fi pusa la indoiala daca este facuta de un student despre care insinuati ca nu ar avea dreptul ( in termenii consacrati deja “nu este legal abilitat” ) sa faca o analiza de continut asupra presei de exemplu ( poate la noi, pentru ca inainte de 1990 de exemplu, in mod sigur nici un student ” ordinar ” nu putea calca pragul unei ambasade decat cu aprobare ” speciala ” si niciodata studentii nu erau luati in seama ). In mod implicit sustineti ca discrepanta dintre aria informatiei publice si aria informatiei ” confidentiale ” ( secrete ) trebuie sa fie maxima. Din aceasta perspectiva pare ca acordati un rol decisiv in societate modelului militar , respectiv metodelor si mijloacelor folosite de serviciile secrete actuale , pentru ca de Securitatea de alta data nu mai putem vorbi, nu ?
II. In realitate, in aceste cablograme nu este vorba despre ( toata ) Romania ci ( numai ) despre “unii romani” . Mai exact este vorba de un profil si de un portret necrutator al clasei politice si in mod majoritar al unui partid . Desi acest lucru scoate din sarite cam toata clasa politica si in mod special o anumita parte a ei , trebuie sa ne ridicam deasupra acestui disconfort particular si sa recunoastem cu totii ca aceasta terapie ad-hoc ii face foarte bine Romaniei pentru ca nici o instanta din interior nu putea face acest lucru. Clasa politica ( dar si “oamenii de afaceri “… ) portretizata necrutator , defineste la la unison ( si intr-o unitate de monolit ) drept ” barfa ” , acest ” documentar ” neasteptat care in mod normal nu ar fi devenit public desi ceea ce ne prezinta la lumina zilei , si fara fard , era de fapt stiut cam de toata lumea dar…neconfirmat oficial. Pana de curand. Acum situatia s-a schimbat si unii sunt , cum banuiam de mult, intr-o situatie ( morala ) fara iesire si destul de aproape de …Rusia. Dar cum morala este uneori lipsa la apel , nu nu mai nici unde si nici de ce sa plece.
III. Celebrele “cablograme” de acum ( nu mai vorbim de si mai celebrele “stenograme” de alta data… ) reprezinta pentru clasa politica din Romania echivalentul investigatiei ziarului The Sunday Times asupra comportamentului unor europarlamentari ( printre care si cunoscutul domn Adrian Severin ) pentru Parlamentul European. Aici exista o dilema insurmontabila din care greu putem iesi. Ceea ce “acolo” este considerat drept ilegal si imoral, ” la noi ” se pare ca este considerat taman invers ( vitavercea cum ar spune conu` Iancu ) . Deosebirea este ca investigatia jurnalistica desi , in termenii dvs, nu are un continut serios informativ , este considerata totusi un document pe baza caruia va fi deschisa o ancheta a Parlamentului European.
IV. Pe blogul dvs am vazut urmatoarea adnotare : ” Reprezentantul tau in Parlamentul European “. Sa pornim de la aceasta ipoteza de lucru. Atunci , ca parlamentar european , si in aceasta calitate, cum calificati gestul domnului Adrian Severin ? Doi. Pe cine , si ce , mai reprezinta acum , si acolo , domnul Adrian Severin ? Din afara privind lucrurile , demisia in lacrimi a domnului Severin din partidul care l-a trimis in Parlamantul European si acceptarea ei tot in lacrimi de catre domnul Vanghelie, are ceva modern dintr-o tragedie antica. Sau poate dintr-un Caragiale “reloaded”. Depinde din ce parte privim “faptul social” , cum ar zice Durkheim.
Sergiu Simion
30/03/2011
*) Ioan Mircea Pascu -Pentru dezbaterea Contributors privind Wikileaks, doua concluzii ( http://www.contributors.ro/dezbatere/pentru-dezbaterea-contributors-privind-wikileaks-doua-concluzii/)
N.B. Dupa cum era de asteptat ( aici s-ar fi putut castiga usor un pariu... ) , si exercitandu-si un drept democratic, la aceste intrebari punctuale domnul Ioan Mircea Pascu a preferat sa nu reactioneze in nici un fel, fata de altele puse pe acelasi forum . Diplomatic vorbind, si acesta este un raspuns.
marți, 29 martie 2011
Despre oameni si sub-oameni ( II )
In urma discutiilor care au fost la articolul domnului Tismaneanu despre Tamara Dobrin, aparut in Contributors.ro*), postez pentru cei interesati inca o relatare care se refera la atmosfera facultatilor de stiinte sociale din perioada anilor `80 .
” In 1984 un tanar a vrut sa dea admiterea la filozofie. A urmat un scandal monstru pentru ca cei de la … , nu stiu de unde… partid ceva dar nu din scoala, au venit si au inceput sa ţipe la profesori, la directori etc. Problema era ca tatal elevului fusese detinut politic. Atunci am fost uimit. Nu ma asteptam. Stiam perfect din famile ce inseamna asta dar nu credeam ca se mai face caz de asa ceva la admitere. Dar se facea. Si asta era in 1984… cand controlul parea mai lax… dar si atunci ce citate se invatau pentru admitere! ”
Intr-adevar, la admitere se mentiona in mod obligatoriu profesia parintilor inclusiv daca au avut sau nu condamnari penale ( cele politice nu existau oficial pentru ca intrau tot acolo ) si oricand dosarul putea sa fie respins fara nici o explicatie. In privinta controlului ” mai lax “, totul nu era decat o aparenta. Aici vreau sa amintesc cazul a doi studenti dati afara din facultate din anul IV ( promotia 1980 ) si probabil intr-o sedinta de ” demascare ” . Motivul declarat al exmatricularii celor doi studenti : ” pentru discutii IN CONTRADICTORIU cu profesorul de materialism dialectic sau socialism” ( nu mai retin exact ). Pe unul dintre ei il chema Horj Viorel ( l-am cunoscut foarte bine ) si era un tanar admirabil. Profesor de materialism dialectic era atunci Alexandru Valentin ( un om cu care aparent se putea discuta ) si profesor de socialism era Radu Florian care avea o intreaga teorie despre ” simtul comun ” ( o persoana extrem de aroganta si dispretuitoare si care la examen de exemplu asculta expunerea studentului stand in fata studentului dar…cu spatele la el si privind pe fereastra sau in tavan ). Nu stiu cu cine a discutat in contradictoriu Horj dar l-am intrebat odata pe Alexandru Valentin pe coridoarelel facultatii de ce au exclus din facultate niste studenti ” pentru discutii in contradictoriu “. Raspunsul , pe care l-am primit si il consider drept pozitia reala a Facultatii de Filozofie ( si nu numai ) de atunci, poate ramane in istorie : ” Erau niste schizofrenici ! “.
In al doilea rand , as vrea sa readuc in memorie celor care stiu mai multe despre ea si pot povesti, o problema uitata. La desfiintarea de facto a facultatilor de stiintelor sociale din anul 1978 cand toate sectiile ( filozofie, sociologie, psihologie,pedagogie ) au fost “reunite ” sub sigla “stiinte sociale” si in mod aberant reunite cu … istoria , studentii de la mai multe sectii inclusiv de la fosta sectie de psihologie au semnat un memoriu colectiv catre C.C. al PCR , impotriva desfiintarii sectiilor. In 1977 cand am dat examenul de admitere se numea inca Facultatea de Psihologie . In toamna am aflat am aflat ca acest memoriu fusese semnat deja de unii studenti din anteriori . Prin iarna lui 1978 am aflat de la cei din anul II ( viitoarea promotie 1980, este seria in care a terminat si Matei Visniec ) ca au fost luate unele masuri impotriva celor care semnasera memoriul, dar alte detalii nu am mai aflat. Daca cei care au fost direct implicati sau stiu mai multe ar relata episodul, am avea o imagine mai clara asupra acelei perioade in care studentii au incercat sa ia atitudine. Despre profesori, nu-mi aduc aminte.
29/03/2011 la 11:56
*) Vladimir Tismaneanu - O vipera stalinista. Cine a fost Tamara Dobrin ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/ )
” In 1984 un tanar a vrut sa dea admiterea la filozofie. A urmat un scandal monstru pentru ca cei de la … , nu stiu de unde… partid ceva dar nu din scoala, au venit si au inceput sa ţipe la profesori, la directori etc. Problema era ca tatal elevului fusese detinut politic. Atunci am fost uimit. Nu ma asteptam. Stiam perfect din famile ce inseamna asta dar nu credeam ca se mai face caz de asa ceva la admitere. Dar se facea. Si asta era in 1984… cand controlul parea mai lax… dar si atunci ce citate se invatau pentru admitere! ”
Intr-adevar, la admitere se mentiona in mod obligatoriu profesia parintilor inclusiv daca au avut sau nu condamnari penale ( cele politice nu existau oficial pentru ca intrau tot acolo ) si oricand dosarul putea sa fie respins fara nici o explicatie. In privinta controlului ” mai lax “, totul nu era decat o aparenta. Aici vreau sa amintesc cazul a doi studenti dati afara din facultate din anul IV ( promotia 1980 ) si probabil intr-o sedinta de ” demascare ” . Motivul declarat al exmatricularii celor doi studenti : ” pentru discutii IN CONTRADICTORIU cu profesorul de materialism dialectic sau socialism” ( nu mai retin exact ). Pe unul dintre ei il chema Horj Viorel ( l-am cunoscut foarte bine ) si era un tanar admirabil. Profesor de materialism dialectic era atunci Alexandru Valentin ( un om cu care aparent se putea discuta ) si profesor de socialism era Radu Florian care avea o intreaga teorie despre ” simtul comun ” ( o persoana extrem de aroganta si dispretuitoare si care la examen de exemplu asculta expunerea studentului stand in fata studentului dar…cu spatele la el si privind pe fereastra sau in tavan ). Nu stiu cu cine a discutat in contradictoriu Horj dar l-am intrebat odata pe Alexandru Valentin pe coridoarelel facultatii de ce au exclus din facultate niste studenti ” pentru discutii in contradictoriu “. Raspunsul , pe care l-am primit si il consider drept pozitia reala a Facultatii de Filozofie ( si nu numai ) de atunci, poate ramane in istorie : ” Erau niste schizofrenici ! “.
In al doilea rand , as vrea sa readuc in memorie celor care stiu mai multe despre ea si pot povesti, o problema uitata. La desfiintarea de facto a facultatilor de stiintelor sociale din anul 1978 cand toate sectiile ( filozofie, sociologie, psihologie,pedagogie ) au fost “reunite ” sub sigla “stiinte sociale” si in mod aberant reunite cu … istoria , studentii de la mai multe sectii inclusiv de la fosta sectie de psihologie au semnat un memoriu colectiv catre C.C. al PCR , impotriva desfiintarii sectiilor. In 1977 cand am dat examenul de admitere se numea inca Facultatea de Psihologie . In toamna am aflat am aflat ca acest memoriu fusese semnat deja de unii studenti din anteriori . Prin iarna lui 1978 am aflat de la cei din anul II ( viitoarea promotie 1980, este seria in care a terminat si Matei Visniec ) ca au fost luate unele masuri impotriva celor care semnasera memoriul, dar alte detalii nu am mai aflat. Daca cei care au fost direct implicati sau stiu mai multe ar relata episodul, am avea o imagine mai clara asupra acelei perioade in care studentii au incercat sa ia atitudine. Despre profesori, nu-mi aduc aminte.
29/03/2011 la 11:56
*) Vladimir Tismaneanu - O vipera stalinista. Cine a fost Tamara Dobrin ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/ )
luni, 28 martie 2011
Despre oameni si sub-oameni ( I )
Un articol al domnului Tismaneanu despre Tamara Dobrin aparut in Contributors.ro*) face o binemeritata referire la un om de mare tinuta morala ca domnul Ion Mihail Popescu si aduce in discutie probleme care au sfasiat generatii de studenti de la stiintele sociale. L-am cunoscut pe domnul Ion Mihail Popescu si am facut acolo un comentariu ad-hoc pe care il repostez cu mici corectii aici **):
Interesant articol despre un schelet din dulapul stiintelor sociale ( care de fapt este plin pana la refuz ! !) pentru ca arata cam cine facea uneori ( si chiar mai face ) in realitate psihologie pe la noi . Faptul ca printre psihologi au fost si sunt entitati de aceasta factura nu i-a deranjat si nu-i deranjeaza nici acum, nici pe ei, si nici pe altii. Pe de alta parte, ca sa fiu foarte sincer , asteptam acest gen de articole prin anii `90 . Cand un asemenea articol apare chiar dupa 20 de ani este absolut laudabil dar , tot ca sa fiu foarte sincer , este dupa furtuna si mult prea tarziu ca sa mai aiba vreo alta consecinta in afara simplei consemnari istorice . Pe de alta parte, este absolut remarcabil ca articolul consemneaza atitudinea unui om ca Ion Mihail Popescu. Era o persoana absolut remarcabila pe care, ca simplu student la psihologie, am avut onoarea sa o cunosc intr-o situatie care acum apare drept foarte comica si isi poate avea farmecul ei. Am avut nesansa sa imi pierd carnetul UTC in ” conditii deosebite ” ( la cutremur, arhiva liceului unde eram angajat ca pedagog s-a pierdut ), si acest lucru a fost descoperit intamplator prin anul II de facultate de catre cei cu functii in ASC atunci cand mi l-au cerut la semnat pentru cotizatie. Timp de 2 ani ne-am jucat de-a soarecele si pisica, eu incercand sa scap de sedinte , ei incercand sa ma prinda ca sa-mi dea ” vot de blam “. In sfarsit, m-au ” prins ” in ultimul an de facultate ( 1981) si , la ultima intalnire , am avut o sedinta monstru de 4 ore cu un singur subiect pe ordinea de zi ( procesul verbal scris de o colega a avut 21 sau 23 de pagini , nu mai retin exact ) in care cei doi corifei ASC de atunci, Marius Dragolea si Florin Lupescu ( ulterior amandoi au ajuns se pare directori prin Ministerul de Externe ) au cerut sa primesc vot de blam si chiar sa fiu exclus din facultate pentru ca ” nu am fost niciodata UTC-ist (!) ” ( si nu prea glumeau …) . Lovitura de teatru a fost atunci cand , dupa ce tatal meu a cautat 4 ore in arhiva UTC din Drobeta Tr-Severin si a gasit dovada faptului ca eram in UTC inca din clasa a VIII-a, le-am putut prezenta lupilor tineri, in ultima clipa , dovada faptului ca “eram cel mai vechi UTC-ist din intregul an” si va puteti imagina usor stupefactia ASC-istilor ramasi fara gloante ( ar fi meritat sa le vedeti expresia...). Hazul a fost acela ca majoritatea colegilor, spre cinstea lor, mi-au luat apararea , dar cei de la prezidiu nu voiau sa inchida sedinta in ruptul capului , desi era ultima ( eram in anul IV si urma diploma). Varianta era sa castig eu , dar in aceasta situatie cazul era inaintat spre rezolvare Centrului Universitar de Partid Bucuresti si, dupa cum m-a amenintat discret un profesor de la partid , se putea lasa cu excluderea din facultate daca nu cedam… Am preferat sa rog colegii sa voteze impotriva convingerilor lor, asa ca eu am ramas cu votul de blam , iar ASC-istii cu procesul verbal, pentru ca am refuzat sa-mi mai ridic vreodata noul carnet. La cateva zile dupa sedinta, m-am intalnit cu domnul Ion Mihail Popescu ( ca student il stiam , mai discutasem deseori pe coridoarele facultatii sau la bufet la cafea ) care m-a abordat pentru ca auzise ce mi se intamplase si m-a invitat la o bere ( a fost primul , si singurul profesor din facultate cu care am fost vreodata la o bere ) . Stia cel mai bine ce inseamna aceste comportamente de haituire a semenilor si am discutat foarte mult si despre toate inclusiv despre modul in care a ajuns in inchisoare.
In ceea ce ma priveste, nu inteleg de ce domnul Tismaneanu trece sub tacere numele axiologului care a trimis un om in inchisoare.
@ Razvan
Mi-a placut comentariul dvs, are foarte multe idei interesante. Spre exemplu, despre frauda morala si intelectuala se pot scrie tomuri intregi pentru ca daca unii axiologi au trimis oameni in inchisoare, alti corifei din stiintele sociale au facut restul in ” marsavia fara seaman “. Si inca nu s-a spus si nu s-a aflat totul…
28/03/2011 la 12:11
*) Vladimir Tismaneanu - O vipera stalinista. Cine a fost Tamara Dobrin ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/)
Interesant articol despre un schelet din dulapul stiintelor sociale ( care de fapt este plin pana la refuz ! !) pentru ca arata cam cine facea uneori ( si chiar mai face ) in realitate psihologie pe la noi . Faptul ca printre psihologi au fost si sunt entitati de aceasta factura nu i-a deranjat si nu-i deranjeaza nici acum, nici pe ei, si nici pe altii. Pe de alta parte, ca sa fiu foarte sincer , asteptam acest gen de articole prin anii `90 . Cand un asemenea articol apare chiar dupa 20 de ani este absolut laudabil dar , tot ca sa fiu foarte sincer , este dupa furtuna si mult prea tarziu ca sa mai aiba vreo alta consecinta in afara simplei consemnari istorice . Pe de alta parte, este absolut remarcabil ca articolul consemneaza atitudinea unui om ca Ion Mihail Popescu. Era o persoana absolut remarcabila pe care, ca simplu student la psihologie, am avut onoarea sa o cunosc intr-o situatie care acum apare drept foarte comica si isi poate avea farmecul ei. Am avut nesansa sa imi pierd carnetul UTC in ” conditii deosebite ” ( la cutremur, arhiva liceului unde eram angajat ca pedagog s-a pierdut ), si acest lucru a fost descoperit intamplator prin anul II de facultate de catre cei cu functii in ASC atunci cand mi l-au cerut la semnat pentru cotizatie. Timp de 2 ani ne-am jucat de-a soarecele si pisica, eu incercand sa scap de sedinte , ei incercand sa ma prinda ca sa-mi dea ” vot de blam “. In sfarsit, m-au ” prins ” in ultimul an de facultate ( 1981) si , la ultima intalnire , am avut o sedinta monstru de 4 ore cu un singur subiect pe ordinea de zi ( procesul verbal scris de o colega a avut 21 sau 23 de pagini , nu mai retin exact ) in care cei doi corifei ASC de atunci, Marius Dragolea si Florin Lupescu ( ulterior amandoi au ajuns se pare directori prin Ministerul de Externe ) au cerut sa primesc vot de blam si chiar sa fiu exclus din facultate pentru ca ” nu am fost niciodata UTC-ist (!) ” ( si nu prea glumeau …) . Lovitura de teatru a fost atunci cand , dupa ce tatal meu a cautat 4 ore in arhiva UTC din Drobeta Tr-Severin si a gasit dovada faptului ca eram in UTC inca din clasa a VIII-a, le-am putut prezenta lupilor tineri, in ultima clipa , dovada faptului ca “eram cel mai vechi UTC-ist din intregul an” si va puteti imagina usor stupefactia ASC-istilor ramasi fara gloante ( ar fi meritat sa le vedeti expresia...). Hazul a fost acela ca majoritatea colegilor, spre cinstea lor, mi-au luat apararea , dar cei de la prezidiu nu voiau sa inchida sedinta in ruptul capului , desi era ultima ( eram in anul IV si urma diploma). Varianta era sa castig eu , dar in aceasta situatie cazul era inaintat spre rezolvare Centrului Universitar de Partid Bucuresti si, dupa cum m-a amenintat discret un profesor de la partid , se putea lasa cu excluderea din facultate daca nu cedam… Am preferat sa rog colegii sa voteze impotriva convingerilor lor, asa ca eu am ramas cu votul de blam , iar ASC-istii cu procesul verbal, pentru ca am refuzat sa-mi mai ridic vreodata noul carnet. La cateva zile dupa sedinta, m-am intalnit cu domnul Ion Mihail Popescu ( ca student il stiam , mai discutasem deseori pe coridoarele facultatii sau la bufet la cafea ) care m-a abordat pentru ca auzise ce mi se intamplase si m-a invitat la o bere ( a fost primul , si singurul profesor din facultate cu care am fost vreodata la o bere ) . Stia cel mai bine ce inseamna aceste comportamente de haituire a semenilor si am discutat foarte mult si despre toate inclusiv despre modul in care a ajuns in inchisoare.
In ceea ce ma priveste, nu inteleg de ce domnul Tismaneanu trece sub tacere numele axiologului care a trimis un om in inchisoare.
@ Razvan
Mi-a placut comentariul dvs, are foarte multe idei interesante. Spre exemplu, despre frauda morala si intelectuala se pot scrie tomuri intregi pentru ca daca unii axiologi au trimis oameni in inchisoare, alti corifei din stiintele sociale au facut restul in ” marsavia fara seaman “. Si inca nu s-a spus si nu s-a aflat totul…
28/03/2011 la 12:11
*) Vladimir Tismaneanu - O vipera stalinista. Cine a fost Tamara Dobrin ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3482/)
miercuri, 16 martie 2011
duminică, 6 martie 2011
Romania. Strategia de tara, planul de modernizare a statului si obiectivele nationale.
Foto : cursdeguvernare.ro
" Căruţa este un concept care leagă satul de oraş "
Curs de sociologie rurală, 1978
In anii mei de studentie la Universitatea din Bucuresti ( `78- `81 ), radeam sanatos impreuna cu colegii de „formulari axiomatice” precum cea de mai sus despre care auzisem ca exista in respectivul curs de sociologie . O alta formulare de neuitat era : „ toti necorbii sunt nenegrii ” si putea fi gasita prin cursurile de logica de atunci . Dar nimic nu egala prin absurd atmosfera magicelor cursuri de „ psihologie experimentala ” ale profesorului Lungu al carui halat alb era singurul indiciu in spatiul fizic al prezentei „ laboratorului ” unde faceam „ cursuri experimentale ” . Exceptie facea unicul aparat experimental achizitionat din Germania prin 1900 , inca folosit in anii `80 si denumit de studenti „ ciocanul ”. Acest unic aparat folosit in unicul experiment de laborator de atunci , era menit sa detecteze emotivitatea ( „echilibrul emotional” ) la studenti . Era o constructie mica si bizara de fier vopsit in negru. Subiectul putea lovi cu un ciocan mic de fier invelit la capat in cauciuc, un ac indicator care se putea ridica , in functie de forta loviturii, pe o scala tot din fier ( cam la atat se reducea atunci „psihologia experimentala” la Universitatea Bucuresti ) . Toate acestea mi-au venit in minte cand am privit imaginea de mai sus intr-un material scris de Dollores Benezic *) despre cronica lipsa de obiective, strategie si de viziune a Romaniei .
In ceea ce ma priveste, pur si simplu am inghetat de-a binelea citind mai jos obiectivele naționale ale României, asumate în planul ”Europa 2020 ” :
Recunosc sincer ca am citit de 2 ori aceste obiective nevenindu-mi sa cred ca la starea generala a natiunii si la situatia sociala existenta ( drama cetatenilor ei nici nu mai conteaza ) , Romania isi poate propune pe termen de 10 ani numai asa ceva.
Sa traducem. Obiectivele nationale ale Romaniei sunt un fel de copy-paste la obiectivele Uniunii Europene stabilite intr-un grad sau altul pentru cele 27 de tari europene. Inainte sa discutam despre aceste marete obiective, sa vedem cine , sau ce, se ocupa de acest " copy-paste " . Avem si aici o alta surpriza de proportii :
" Structura care se ocupă de strategie: şapte ministere pe un plan de reformă
În România, instituția care se ocupă de monitorizarea acestei strategii, și translarea ei în plan național, este Direcția de Afaceri Europene (DAE), care primește ajutor de la două structuri inter-instituționale:
* Grupul de lucru pentru strategia Europa 2020 – GLSE (care are aceeaşi componenţă ca grupul similar pentru Strategia Lisabona), cu atribuţii la nivel tehnic;
* Grupul de lucru la nivel înalt pentru strategia Europa 2020 – GLNI (constituit din secretari de stat sau echivalent din principalele instituţii), cu atribuţii la nivel politic.
Activitatea celor două grupuri de lucru este completată de alte șapte grupuri de lucru sectoriale, care ar trebui să stabilească obiectivele naţionale Europa 2020. Fiecare grup de lucru sectorial este coordonat de ministerul cu atribuţii majore în domeniul respectiv.
Departamentul pentru Afaceri Europene este instituţia care asigură coordonarea elaborării şi monitorizării Programului Naţional de Reformă 2011-2013, document de planificare strategică prin care se va implementa în România strategia Europa 2020." **)
*)**) Sursa : http://cursdeguvernare.ro/romania-strategie-de-tara-si-plan-de-modernizare-a-statului-obiectivele-nationale-ale-romaniei-trasate-mereu-de-altii.html
Sa rezumam cu cinism :
- 1 bucata directie ( DAE ) = n persoane
- 2 bucati grupuri de lucru ( GLSE )/( GLNI )= x + y persoane
- 7 bucati grupuri de lucru sectoriale = a+b+c+d+e+f+g persoane
- 7 bucati ministri care coordoneaza cele 7 lucruri de mai sus= 7 persoane
( Nota . Variabilele n, x+y, a+b+c+d+e+f+g , sunt ca de obicei, inca necunoscute pentru marele public ).
O prima concluzie de etapa. Chiar daca nu putem estima nici numarul de persoane implicate in aceasta vasta campanie , nici fondurile alocate , este evident ca statul roman aloca o impresionanta desfasurare de forte pentru un simplu "copy-paste" la obiectivele Uniunii Europene . Nici aceasta nu ar fi o tragedie daca ne gandim ca cel putin banii raman in circuitul public ( nu mai conteaza cum si unde ). Problema este ca dincolo de tragedie suntem in plina comedie ( sau invers ). In acest caz , statul roman este in postura lenesului lui Creanga care desi a primit( gratuit ) un covrig de la un trecator , nu poate sa-l manance pentru ca nu are cine sa il ude.
O a doua concluzie de etapa. Citind cifrele seci de mai sus , si in cea mai simpla interpretare , statul roman pare condus pur si simplu de marele conu` Iancu : vrea sa modifice totul dar fara sa schimbe de fapt nimic. Presupunand ca va atinge toti acesti parametrii europeni ( nu mai conteaza cum ) va fi exact in situatia in care este o batrana de la tara care primeste card pentru pensie si acces gratuit la Internet, dar ei nu-i ajung de fapt banii nici pentru paine.
O a treia concluzie. Decalajul intre obiectivele propuse pe hartie si realitatea sociala " din teritoriu " este de-a dreptul fascinant pentru cetateni. Sa dam cateva exemple antologice care arata groapa de potential in care se afla statul roman si societatea romaneasca ,respectiv prapastia adanca in care au cazut cetatenii ei , ca alta data zeii intre lumi din legendele vechilor greci :
http://cursdeguvernare.ro/tara-penala-cum-s-a-ajuns-ca-unul-din-cinci-romani-adulti-sa-fie-cercetat-de-procurori.html
http://cursdeguvernare.ro/anticorup%C8%9Bia-romaneasca-pe-2010-mai-mult-de-jumatate-din-inculpa%C8%9Bi-au-primit-pedepse-cu-suspendare.html
http://cursdeguvernare.ro/ministrul-boti%C8%99-sistemul-nostru-de-pensii-e-ca-un-joc-piramidal.html
http://cursdeguvernare.ro/patru-institutii-de-control-si-30-000-de-functionari-aduna-cel-mai-nesigur-buget-din-europa.html
http://cursdeguvernare.ro/alfred-bulaifost-%C8%99ef-al-agen%C8%9Biei-de-strategii-guvernamentale-%E2%80%9Enu-%C8%99tim-sa-facem-nimic-din-capul-nostru%E2%80%9D.html
http://www.riscograma.ro/3811/de-ce-romania-e-un-stat-feudal/
http://www.riscograma.ro/3756/vine-foamea/
http://www.riscograma.ro/3766/cas-a-fost-plafonat-pe-furis-salariile-de-10-000-de-euro-cresc-cu-37/
http://www.riscograma.ro/3740/cum-au-fost-compromise-pensiile-militare/
http://www.riscograma.ro/3648/curs-de-guvernare-cat-castiga-deputatii-nostri-din-contractele-cu-statul-lista/
http://www.riscograma.ro/3690/ori-suntem-stat-minimal-ori-nu-mai-suntem/
http://www.riscograma.ro/3676/fondul-proprietatea-cat-va-costa-talharia-pe-bursa/
http://cursdeguvernare.ro/control-un-sfert-din-dosarele-de-ajutor-social-sunt-fraudate-guvernul-economise%C8%99te-doar-cateva-sute-de-mii-de-euro.html
Concluzie finala
Intrebare :
- Exista oare vreo legatura intre situatia descrisa de acesti acesti tineri destepti , prin ziarele lor gratuite , si cifrele din tabelul de mai sus elaborate prin Directivele UE , de catre expertii romani din 7 ministere ?!
Raspuns categoric :
- NU . Dar cui ii mai pasa ?!
vineri, 4 martie 2011
Programe mentale antagonice
Doua exemple punctuale.
1. Dupa 50 de ani de comunism sau intalnirea astrala a trecutului cu prezentul mirific rezultat din acesta ( din nefericire, limbajul grobian din finalul videoclipului nu a putut fi cenzurat ) :
2. Dupa alti 20 de ani de tranzitie spre nicaieri sau intalnirea astrala a prezentului cu viitorul din trecut , trecut care ne ajunge mereu din urma ( aici nu mai este chiar nimic de cenzurat... ) :
......
1. Dupa 50 de ani de comunism sau intalnirea astrala a trecutului cu prezentul mirific rezultat din acesta ( din nefericire, limbajul grobian din finalul videoclipului nu a putut fi cenzurat ) :
2. Dupa alti 20 de ani de tranzitie spre nicaieri sau intalnirea astrala a prezentului cu viitorul din trecut , trecut care ne ajunge mereu din urma ( aici nu mai este chiar nimic de cenzurat... ) :
......
Abonați-vă la:
Postări (Atom)