Prietenia ca ideal intr-o tara fara idealuri
Marturisesc ca citesc intotdeauna articolele domnului Tismaneanu cu mare interes deoarece piruetele si volutele axiologice antrenate de acestea sunt mereu surprinzatoare si din ce in ce mai captivante.
In contrast cu o afirmatie subliniata in acest articol ( „ Pe nisipurile miscatoare ale urii nu se poate cladi nimic viabil.” ) , intr-un comentariu recent la un articol al domnului
Ciprian Ciucu : Scarba infinita (
http://www.contributors.ro/fara-categorie/hai-sictir-rosca-stanescu/ ) domnul Tismaneanu pleda recent si fara ezitare pentru folosirea invectivei ca un fel de „solutie finala” :
„ Cat priveste titlul initial, as aminti ca in anumite situatii istorice invectiva este o solutie. ”
Evident, in ambele cazuri este vorba probabil de dusmanii politici, nu de prieteni care , in mod firesc, trebuie sa beneficieze de un tratament preferential.
Americanii , vestiti prin pragmatismul lor , au un foarte interesant dicton : „ Nimeni si niciodata , nu a castigat de fapt o discutie in contradictoriu”. Cu atat mai mult nu cred ca mai putem vorbi de vreun castigator in concursul general ( si national ) de invective din politica si din spatiul nostru mediatic cum am avut in aceasta vara de cosmar cand practic am avut de-a face cu o adevarata schimbare la fata a societatii romanesti (
http://sergiusimion.blogspot.ro/2012/07/ministerul-adevarului-2012-sau.html ) .
In cazul de fata , ne este recomandat cu caldura un frumos text atemporal si fara adresa al doamnei Ioana Parvulescu, bineinteles nu despre dusmani, ci despre prieteni si prietenie „in general”. Excelent , daca ne gandim ca de fapt acesta respecta o traditie foarte veche care incepe cu „De rerum natura ” ( Lucretius ) , „De Amicitia” ( Cicero),etc.
Problema este ca ne aflam ca societate , exact in aceeasi dilema in care se aflau si cei care scriau in antichitate acele superbe tratate : cetatenii trebuie sa aleaga si acum intre descrierea virtutii ( prietenie , in acest caz ) si practicarea ei pentru ca este vorba de lucruri complet distincte ( „au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul …? ”).
Cu alte cuvinte, pe langa bombardamentul mediatic ale televiziunilor –horror si la limita patologicului in care oamenilor li se spune si ce sa vada , si ce sa creada , cetatenii s-au mai procopsit cu inca un bombardament in care primesc discursuri moralizatoare si in cantitati industriale despre orice ( etica, deontologie, principii, valori, istorie, cultura, democratie, politica, sociologie, psihanaliza, literatura, etc.) exact cum mai inainte cu doua decenii erau bombardati non-stop cu texte-fluviu despre „totul pentru om” si in „cea mai buna dintre lumile posibile”.
Rezultatul ? In buna traditie a fatalitatii romanesti, cetatenii vad prea putine exemple de actiune concreta, si mult prea putine modele de urmat. Cum la noi sfera si continutul conceptelor de uniune, comunitate, grup, echipa,etc. sunt foarte greu de demonstrat si de pus in practica ( citeam undeva ca hackerii romani sunt atat de puternici si in acelasi timp unici pentru ca sunt singurii din lume care lucreaza …in echipa ! ) singurul liant al unei societati dezbinate ramane sansa prieteniei care poate uni romanii doi cate doi atunci cand de fapt sunt dezbinati toti.
Cum la generatiile mai vechi sangele apa nu se face si in multe cazuri singurul leac garantat ramane sapa si lopata, intra in cursa numai tanara generatie .
La nivelul ei , rezultatul este unul tragicomic . Mai intai avem grupul valorilor individuale rejecate chiar de statul care a investit in pregatirea lor (
http://www.evz.ro/detalii/stiri/bursierii-guvernului-prosti-pentru-stat-1020143.html ) . Avem apoi , grupul valorilor individuale care se exileaza singure intr-una din cele patru zari plecand in mod natural dintr-o tara care nu pare foarte afectata nici de prezenta, nici de absenta lor.
Ceea ce ramane este si mai interesant. Mai intai avem un grup , sa-i spunem „carpe diem” in varianta moderna , adica un fel de „sa ne simtim bine” asa, pur si simplu, chiar si fara motiv si sa facem in ciuda unei societati care de fapt nu vrea sa (ne) vada :
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=525272547492985&set=a.376844789002429.86045.336780133008895&type=1&theater( http://www.facebook.com/deliveringlife )
Apoi , putem sa trecem cu adevarat la lucrurile serioase. Avand in vedere ca invatarea sociala nu se poate face decat prin imitatie , idealul propus si acceptat masiv ( 32.000 de like-uri pe Facebook !) este ca un alt grup din aceasta generatie sa faca exact ceea ce fac altii din alte parti ( „La metrou, in lenjerie intima”) , asa , pur si simplu ( „Pe cand si in Bucuresti ?”) :
http://www.getlokal.ro/uploads/article/big/9fd7d86fe6707f29f92529deca5f503384e4abc7.jpghttp://www.getlokal.ro/uploads/article/big/628d15c01c2d34c9a0d4f73369f9d65fc5395f4d.jpghttp://www.getlokal.ro/ro/article/la-metrou-in-lenjerie-intima-pe-cand-i-in-bucure-ti
Asta se intampla cand tanara generatie nu este de-a dreptul zapacita de ceea ce ii este propus drept „ideal” de catre noua generatie de lupi tineri ( adica de fapt fiii celor mai vechi , fii care , intr-un fel, sunt chiar mai rai decat antecesorii lor… ) , ideal descris si analizat mai jos :
http://www.contributors.ro/dezbatere/emanatia-lui-zamolxe/http://epochtimes-romania.com/news/o-alta-gala-a-tristei-ligi-a-studentilor-romani-din-strainatate—180021
Pentru vechile generatii, zarurile sunt deja aruncate , nimeni nu mai poate sari peste umbra lui, urma scapa turma , o mana spala pe alta si amandoua faţa , dar pentru noile generatii ramane inca optiunea alegerii intre a lasa ca si pana acum zarurile in mana altora , sau a-si lua soarta in propriile maini daca doresc cu adevarat acest lucru. Pentru Romania , aceasta este probabil singura sansa reala de a iesi din marasm. Daca va iesi vreodata cu adevarat.