Pseudo-disidenta psihologilor si sociologilor romani

Acest comentariu aparut pe platforma Contributors.ro , a fost facut la un articol publicat in aceeasi revista de catre profesorul Tismaneanu  : 
Vladimir Tismaneanu -In Memoriam Adrian Neculau, exceptional profesor si intelectual anti-totalitar.

Este salutar interesul domnului profesor Tismaneanu  pentru psihologi si psihologie cu atat mai mult cu cat ,  dupa  propria apreciere , este preocupat de semnificatiile politice si filosofice ale faptelor relatate  *) .

Cu atat mai mult este de apreciat faptul ca a initiat ( chiar daca post-factum )  evaluarea activitatii unor psihologi si stabilirea implicita a unor ierarhii.  Cu toate ca primele crochiuri si exercitii „ psihobiografice” extinse  au fost facute de fapt unor reprezentanti ai nomenclaturii ca  Nicu Ceausescu  pe care l-a cunoscut personal si pe care l-a definit ulterior drept „un martor stanjenitor” **)  , formatia initiala de sociolog a domnului Tismaneanu poate fi un avantaj in acest caz deoarece beneficiaza din plin de atu-ul complementaritatii.

In cazul de fata,  singura rezerva este una fata de problema adecvarii termenilor. In cazul stiintelor sociale nu putem spune ca exista cu necesitate si intotdeauna o echivalenta intre „ profesorul de exceptie”  si „intelectualul anti-totalitar”.

Un exemplu  din domeniul stiintelor sociale , cred foarte cunoscut si de catre domnul Tismaneanu  este profesorul  Mircea Flonta de la Facultatea de Filozofie din Bucuresti . Considerat de multe generatii de filozofi, sociologi, psihologi ,etc. un profesor de exceptie,  dar in acelasi timp o persoana rece , obiectiva, si detasata olimpian de realitatea (politica) brutala de atunci,  nimeni , si cred ca nici domnia-sa , nu ar avea pretentia sa  sustina cumva ca este si un intelectual …anti-totalitar . Aceasta ar fi presupus asumarea unei anumite pozitii publice dupa 1990 , si in special inainte, ceea ce nu este cazul. 

Cu atat mai mult nu se poate sustine teza existentei unei atitudini „ anti-totalitare ” in cazul profesorului Adrian Neculau  nici chiar in extrasul propus de catre domnul Tismaneanu  :

“Aceste reflectii ma duc cu gandul la unii dintre colegii si cunoscutii mei–oameni de tinuta intelectuala, unii chiar onesti–care, desi au aflat mai tarziu despre crimele sistemului comunist, iar unii au stiut chiar in timpul vietii lor ca fatada ideologica nu e dublata de practici pe potriva, continua sa scuze, sa justifice, chiar sa idealizeze acel timp. Sau sa amestece cu abilitate criteriile in a judeca epoca. Cred ca nu avem de-a face, in aceste cazuri, doar cu un discurs justificativ, ci cu ceva mai mult, tema ce ar merita atentia psihologilor. Mai ales ca multi dintre confratii nostri au suportat ororile temnitei si ale calvarului de dupa aceea”.

In termeni atat de vagi si intr-o asemenea ambiguitate morala , nimeni nu-si asuma nici o judecata de valoare si nimeni nu este responsabil de nimic , exista numai acea „ detasare olimpiana ” fata de problemele crunte ale realitatii ( politice) atat de specifica stiintelor sociale si corifeilor acestora inainte 1989 si chiar  dupa aceea.

Intr-o recenzie scrisa de catre doamna Aurora Liiceanu la cartea  „ Psihologia servitutii voluntare” a lui Adrian Neculau , un citat din carte considerat reprezentativ este unul la fel de vag si plutind in aceeasi ambiguitate morala : 

„ Un psiholog este deasupra ideologiilor şi opţiunilor, mi se poate reproşa, el păstrează distanţa(s.n.). Acesta este idealul. Dar, psihologul este un participant la construcţia de sens colectivă şi el reproduce, adesea, structurile sociale şi dimensiunile ideologice în care s-a format ca personalitate şi ca profesionist, învăţînd ordinea socială şi tipul de putere, referinţele, negaţiile, vibraţiile imaginare. Este participant la construcţia colectivă a imaginarului” (s.n.).http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=25791

Profesorul Adrian Neculau nu a avut nici o pozitie publica inainte de 1989 si in nici o situatie importanta pentru domeniu sau pentru practicantii lui ( desfiintarea Facultatii de Psihologie din 1978, vanatoarea de vrajitoare declansata de Meditatia Transcendentala din 1981,etc.) . In  schimb a colaborat foarte bine cu psihologii si sociologii de la Centrul de Informare si Documentare al Academiei Stefan Gheorghiu publicand si o carte impreuna cu cativa dintre ei ( dupa Revolutie acestia s-au imprastiat in cele patru zari , unul ajungand profesor la Facultatea de Psihologie unde prin anii `90 a declarat public si cu mandrie faptul ca a fost ofiter de Securitate  ). Nu a avut nici o interventie notabila la prima reuniune adevarata a psihologilor romani din 1990 (  Universitatea Bucuresti, aula Facultatii de Drept ) cand a fost huiduit  profesorul Paul Popescu –Neveanu , seful de catedra  responsabil de excluderea din facultate a profesorului Mihai Golu ( ceea ce nu l-a impiedicat pe cel dintai sa ajunga ulterior academician) . Profesorul Nicolau nu a avut o pozitie publica nici la Conferinta Psihologilor din 1994 cand profesorul Golu a propus crearea unui fel de  „ sindicat al psihologilor ” presimtind parca faptul ca va apare cu totul altceva ( a aparut , dar  un fel de  „Colegiu ”  dupa model militar si prin desfiintarea fostei "Asociatia Psihologilor din Romania"  ). In sfarsit, nu avut o pozitie publica fata de mineriada din 1990 ( cu atat mai mult fata de „ Experimentul Pitesti”)   , nici fata de confiscarea domeniului de catre structuri straine acestuia, desi codul deontologic presupune in mod obligatoriu pentru toti profesionistii domeniului ( deci si pentru corifeii sai ) o reactie fata de orice abuzuri politice, sociale,etc. 

In mod indubitabil profesorul Nicolau a beneficiat de toate atu-urile meritate ale pozitiei de profesor universitar , dar fara sa-si asume vreodata riscurile sau pozitia de intelectual „anti-totalitar”. Din nefericire, aceasta atitudine a caracterizat in mare parte corifeii domeniului psihologic si sociologic,  si inainte,  si dupa 1990 . Incercarea de a stabili ierarhii si eroisme arbitrare acolo unde in cel mai bun caz nu au fost decat complicitati tacite ,  este la fel de gresita ca incercarea de a decreta fosta Academie Stefan Gheorghiu ( in realitate centrul ingineriei sociale aplicata pe scara larga in trecut )  drept ...„ centrul rezistentei anti-totalitare din stiintele sociale ” ( sic! ). Cat de mare a fost aceasta „ rezistenta ” se poate vedea dupa numele si numarul de absolventi si doctori  „anti-totalitari” de la fosta Academie Stefan Gheorghiu , CEPECA, Baneasa ,etc. ( inca  secrete de stat ) care stau si acum la pupitrul de comanda al corabiei in deriva numita Romania.

*)
„ Voi povesti aici, in acest serial, despre Nicu Ceausescu asa cum mi-l amintesc eu. Fiind politolog si istoric al comunismului, voi incerca sa descifrez semnificatiile politice si filosofice ale faptelor relatate(s.n.). „http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-i/

**)
„ In realitate, in decembrie 1989, Nicu Ceausescu era unul dintre cei mai singuri oameni din Romania. Complet instrainat de vechii prieteni, alergand haotic din agapa in agapa, ajunsese da fapt un fel de zombie. Era atat de ratacit incat si-a putut inchipui ca ar mai avea de jucat un rol in cadrul noii puteri ce-si zicea revolutionara. Iliescu, Roman, Brucan, Stanculescu, Voican-Voiculescu, Chitac si Magureanu nu aveau insa nevoie de acest martor stanjenitor ( s.n.) .”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-epilog/

„ Nu a exprimat regrete, dar nici nu a incercat sa justifice crimele si abuzurile comuniste. A recunoscut esecul istoric al utopiei marxiste, un proiect cu care se identificase el insusi mai degraba din mimetism obedient decat din convingere. Intr-o discutie cu o jurnalista din Anglia, cita proverbul latin „Dum spiro spero”. Ce mai avea de sperat? Era incurabil bolnav, era un om sfarsit. S-a stins din viata, la 45 de ani, pe 26 septembrie 1996, intr-un spital din Viena. Favorizat de un mediu corupt si corupator, de concentrarea dementiala a puterii in mainile parintilor sai, de abulia morala din jur, Nicu Ceausescu s-a adaptat perfect rolului ce i-a fost atribuit si a devenit simbolul unei situatii caligulare care a sintetizat, de o maniera grotesca, jalnica si deliranta, perversa si maligna, tragicomedia comunismului romanesc.” http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-nicu-ceausescu-ispita-comunismului-dinastic-epilog/

 Sursa : http://www.contributors.ro/cultura/in-memoriam-adrian-neculau-distins-profesor-si-intelectual-anti-totalitar/