Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Friday, May 24, 2013

Regionalizarea si (ne)increderea sociala

Comentariul de mai jos a fost postat la un articol publicat pe Contributors.ro :



Alexandru Cabuz : O regionalizare agilă – în atenţia d-lui vice-prim ministru Liviu Dragnea


Sergiu Simion spune:
Regionalizarea si (ne)increderea sociala

1. Problema increderii sociale
Discutiile recente despre regionalizare readuc in discutie , direct sau indirect , parametrii de stare ai statului roman si ai societatii in care traim. In cazul de fata este evidenta abordarea acestei probleme prin paleative psihologizante ( din anumite motive, la noi acum tendinta psihologizarii este la moda ) sau chiar paralogisme :

” Liantul coeziunii şi încrederii reciproce este singurul mecanism real de stabilitate intra-regională.” ” Capacitatea unei regiuni de a lua riscuri, chiar mici, pentru a tenta reforme administrative, pentru a avansa în necunoscut, este esenţială pentru o regionalizare agilă, şi ea depinde fundamental de climatul de încredere din interiorul regiunii.”

Este adevarat ca “uleiul/nisipul în rotiţele asocierii este încrederea/neîncrederea” , dar chiar daca il citam pe Alexis de Tocqueville, acestea se construiesc numai pe o baza sociala care favorizeaza comunicarea si cooperarea . Cu alte cuvinte, stabilitatea intra-regionala se construieste pe institutii , legi , norme si cutume care asigura baza increderii sociale , nu invers ( prin reducere absurd, toleranta si increderea locuitorilor unei regiuni , oricat ar fi de mari , nu sunt suficiente pentru echilibrul ei daca aceasta este condusa dupa cutume, norme si legi rasiste de exemplu ).
Mai mult decat atat, modul care autorul considera ca este generata increderea este unul total atipic :

” Aici nu vorbim de omogenitate economică, socială sau industrială, ci de acea omogenitate mai profundă de atitudini, mentalităţi şi identităţi care generează încredere şi deschidere între oameni.”

Numai o abordare “psihologica” a schimbarii sociale este si insuficienta si contraproductiva (http://www.gandul.info/magazin/harta-care-loveste-in-credinta-ca-poporul-roman-este-primitor-si-ospitalier-pe-cine-nu-ai-vrea-sa-ai-drept-vecin-10885774 ).
Ca sa existe incredere intre oameni ,ei nu trebuie neaparat sa aiba “atitudini si mentalitati identice” (?!) ci trebuie sa respecte aceleasi cutume si norme sociale , sa impartaseasca un set minim valori sociale comune , ceea ce in final poate genera comportamente predictibile.

2. Slaba „capacitate administrativa”
Pe de alta parte, o abordare scientista sa-i spunem, a unei realitati mult mai prozaice cum este cea de la noi este foarte dezirabila , dar nu neaparat si una foarte adecvata :

„ O a doua abordare, ceva mai complexă, este de a organiza un studiu al fluxurilor de informaţie şi de bani, în interiorul ţării, pentru a vedea care sunt zonele de contact direct şi frecvent, sau „bazinele de atracţie” ale reţelei sociale şi economice. Studiul poate fi implementat mai rapid decât ar părea la prima vedere, prin metodele ilustrate în acest articol…”


Deocamdata , si dupa datele prezentului istoric , acest moment este la fel de posibil ca acel moment in care un cetatean oarecare isi poate vedea singur ceafa fara sa se uite in oglinda. O simpla investigatie neutra ( daca ar fi posibila ) asupra guvernului , ministerelor, prefecturilor, primariilor, administratiilor financiare, caselor de pensii, etc. , ar arata dimensiunile reale ale comunicarii, cooperarii, comunicarii si interactiunii existente intre aceste institutii, ar arata eventualul limbaj comun si dimensiunile reale ale “capacitatii administrative”. Una din aceste dimensiuni a fost exemplificata cu ani in urma de un fost ziarist la ziarul „Tinerama” (Bogdan Teodorescu ) . Acesta a povestit ca in perioada in care a lucrat la Secretariatul General al Guvernului , a descoperit proceduri de lucru pastrate din anii `50 ( cand in tara inca aveam consilieri rusi) iar principala teama a unui functionar de stat era aceea ca atunci cand ridica receptorul sa dea o dispozitie „in teritoriu” , nu avea garantia ca la celalalt capat al firului se mai afla cineva… Tot cu ceva ani in urma , am cunoscut un caz intr-o firma cu capital de stat unde raspunsul la o adresa trimisa intre doua compartimente a durat fix 6 luni de zile , desi se aflau unul langa altul si le desparteau fix 10 cm de beton .
Pana la aparitia acelor harti deocamdata imposibile la noi , sa discutam putin despre ceea ce dvs numiti “o abordare graduala” :

„ Această abordare graduală face parte dintr-o tendinţă mult mai largă în domeniul managementului şi inovării organizaţionale, cunoscută sub mai multe nume în funcţie de domeniu: „agile engineering”, „lean manufacturing”, „extreme programming”, şi nu în ultimul rând „lean government”. În contextul de faţă voi folosi termenul de „regionalizare agilă”.

Tichia de margaritar…. Cand Uniunea Europeana si nu numai (http://www.business24.ro/articole/capacitate+administrativa+romania ) a insistat atat asupra “slabei capacitati administrative” a Romaniei ( o simpla cautare a acestei sintagme pe Google respectiv a sferei si continutului notiunii , provoaca iritarea oricarui contribuabil lucid ) , dvs veniti cu “abordarea graduala” in termenii lui “extreme programming”( ?!) , adica un fel de “extreme training” , dar pentru institutii si sisteme, nu pentru persoanele dependente de adrenalina . Frumos.
Numai ca aceasta solutie ar fi la fel de adecvata Romaniei in momentul actual , ca si moftul distribuirii pensiei minime pe carduri in catunele noastre unde persoanele varstnice ( in principal fosti membrii CAP ) nu au nici calculatoare in casa , nici furnizori Internet, dar ar primi prin Fan Courier carduri personalizate pentru “Home Banking”. Motivul este existenta la noi a unui stil de organizare si conducere prezentat mai jos pe care canadienii il denumesc „crunch-mode” ( stilul „scrasnit”).

3. Crunch-mode ( stilul “scrasnit” )
Regula de fier a acestui stil ar fi pe scurt urmatoarea : maximum de efort si de stress cu minimum de eficienta, toate obtinute prin mentinerea permanenta a executantilor si decidientilor inferiori in situatii de imposibilitate sociala, economica , profesionala si psihologica.
Modelul standard al acestui stil este reprezentat de termenele nerealiste ( „mobilizatoare” in limbajul de altadata ) dupa principiul : „ Cand trebuie sa fie gata ? Ieri ! ”. Acest stil explica traditionala incapacitate a administratiei de stat , a ministerelor, etc. de la noi de a-si respecta propriile termene . Rezultatul este un comportament organizational standard care respecta un proverb arhaic : „Pestele de la cap se strica si de la coada se curata”.
Axiomele tacite ale acestui mod de conducere sunt de o simplitate dezarmanta :

1.Decizia administrativa este prevalenta asupra deciziei profesionale.
2.Orice decizie si actiune la nivel inverior necesita control si aprobare la nivel superior.
3.Orice investigatie exterioara asupra unui nivel al organizatiei se poate face numai cu acordul conducerii acelui nivel.

Pana in prezent nu a existat o singura cercetare calificata care sa arate perceptia reala a romanilor asupra eficientei guvernarilor , asupra eficientei administratiei de stat, asupra statisfactiei cetatenilor , si in special “asupra raporturilor cetatenului cu sistemul” . In actualul orizont temporal nici nu va exista, pentru ca exista interese uriase sa nu se schimbe de fapt nimic ( “decat pe ici, pe colo, dar nu in punctele esentiale “).
Cu alte cuvinte, este greu de gasit un singur domeniu in care s-a aplicat de la cap la coada un algoritm extrem de simplu ( misiune, obiective…) si pe o perioada mai lunga de 4 ani fara sa se schimbe mereu totul : obiectivele , strategia, programele, activitatile , si responsabilii lor.
Cauze profunde ale acestui stil sunt arhetipurile sociale profunde incastrate inca in mentalul colectiv de catre o societate pana mai ieri inchisa :


- mentalitatea de buncar generata de militarizarea discreta a societatii romanesti (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/05/societatea-in-civil-sau-militarizarea.html ) ,
- mentalitatea de santier generata de persistenta haosului social (http://sergiusimion.blogspot.ro/2010/02/santierul-numit-romania.html) si, cel mai grav dintre toate, “penitenciarul social ”.
In acest din urma arhetip statul , institutiile si functionarii lui au apriori dreptate. Pe cale de consecinta,  cetatenii onesti sunt considerati apriori vinovati , drepturile, bunurile sau chiar viata cetatenilor nu sunt in realitate valori ( ce conteaza pentru economia ansamblului ca s-au pierdut 50 de inimi pentru transplant la vreo 20 de milioane de locuitori, sau ca o gravida sta 5 zile cu fatul mort in pantec ?!) , deci pot fi deposedati usor de ele, si cum nu prea sunt gasiti vinovati pe aici, cetatenii trebuie sa-si caute dreptatea prin alte zari sau pe la CEDO daca mai ajung cumva pana acolo.

4. Decalajul intre starea formala si starea reala
Teoria si practica haosului bine temperat este problema cheie a (dez)organizarii din societatea romaneasca si persistenta ei ( orice fapt social are o cauza si o explicatie, nu ? ) dupa mai mult de doua decenii de tranzitie originala spre nicaieri explica de ce batem pasul pe loc , ne invartim in cerc si statul vinde in mod constant cetatenilor blana ursului din padure :
„ Ceea ce ni se pare absolut de neînţeles din toată această situaţie este modul în care sunt vehiculate cifrele statistice oficiale la nivel oficial. Chiar dacă sursele de date sunt diferite – recensământul e întocmit de Institutul Naţional de Statistică iar listele electorale sunt «fabricate» la nivel local – cineva trebuie totuşi să sesizeze marile inadvertenţe şi, deşi diferenţele nu au consecinţe asupra rezultatului votării, acestea trebuie, într-un fel eliminate. Credem că un asemenea rezultat atât de straniu este simptomatic pentru capacitatea modestă a instituţiilor statului român de a gestiona problemele cetăţenilor ţării ( s.n.) ; practic o eroare de 10% în estimarea volumului populaţiei unei naţiuni nu se mai întâlneşte astăzi nici în ţări din lumea a treia cea mai subdezvoltată (s.n.)” 
Traian Rotariu, Mircea Comşa, Câteva consideraţii statistice asupra alegerilor, în Traian Rotariu, Mircea Comşa, coordonatori, Alegerile generale 2004. O perspectivă sociologică, Eikon, Cluj-Napoca, 2005. p.32
Cand exista o eroare majora chiar si in estimarea volumului populatiei unei natiuni , consecintele sociale aferente decurg in mod logic . Decalajul intre starea formala si starea reala exista in aproape toate domeniile incepand cu invatamantul, sanatatea , sistemul de pensii, administrarea fiscala, etc. care sunt pur si simplu in dificultate ori de cate ori trebuie sa ofere date exacte, certe si trebuie sa-si respecta propriile termene ! Bineinteles, nota de plata o va achita intotdeauna contribuabilul onest . Exemple punctuale de haos social bine temperat :

Dar cel mai bun exemplu este chiar procedura standard a Politiei Romane folosita la stabilirea identitatii unei persoane. Pe calculator exista evidenta completa numai a cartilor de identitate , in schimb dosarele folosite pentru eliberarea buletinelor , si pe zeci de ani in urma exista , dar numai in arhiva. Cand o persoana cu vechiul buletin de identitate dorea sa obtina noua carte de identitate , algoritmul folosit de Politie presupunea ca minimum doi vecini ai subiectului Popescu M. de exemplu , sa garanteze verbal in prezenta lui si a agentului de politie constatator , ca Popescu M. este Popescu M. !
Rezultatul a fost acela ca uneori vecinii au declarat ce au vrut ei si conform constiintei lor ( au fost cazuri cand Politia s-a trezit cu adevaratul Popescu M. dar dupa ce deja ii eliberase o carte de identitate cu acelasi nume dar altei persoane ) iar consecinta in sistem a fost aceea ca unele persoane care existau in mod real nu apareau in calculator pentru ca nu si-au schimbat buletinul , alteori pot apare in calculator persoane care nu exista,etc.
Inainte de a ne intreba cum putem regionaliza Romania ( cum o putem „regionaliza” eficient cand statul nu stie exact nici macar cati cetateni are ?! ) ar fi poate mult mai util sa ne intrebam cum putem realiza eficienta si transparenta institutiilor pe care le avem deja si cum putem realiza un control public asupra lor .
Un document oficial uluitor,  ACORD DE COLABORARE INSTITUȚIONALĂ semnat cu ceva timp in urma intre presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta , este adevaratul diagnostic organizational pentru stadiul real in care se afla institutiile statului roman :


Mai exact, fara o resetare a sistemului actual si fara asezarea lui pe baze rationale, orice proiect social de anvergura si orice „regionalizare” ramane o forma fara fond .

5. O alta abordare
Un articol aparut pe Linkedin ( Tim O’Reilly – Linking Mission to Strategy and Action ) ofera o modalitate utila de abordare a prioritatile sociale si organizationale ale unei societati .
Punctul de plecare il constituie Code for America respectiv o modalitate simpla si clara de a gandi prioritatile de organizare printr-o piramida cu patru nivele : misiune, strategie, programe, activitati ,etc. ( ce-o fi atat de greu ?!) respectiv un proiect non-profit care are drept scop sa implementeze eficienta Web in infrastructurile de stat si in acelasi timp o organizatie non-partizana si non-politica ( http://codeforamerica.org/ ; http://en.wikipedia.org/wiki/Code_for_America ) gandita sa ajute administratia centrala si locala sa mearga mai bine prin implicarea si participarea cetatenilor ( un fel de e-guvernare).
http://media.licdn.com/mpr/mpr/p/2/000/1ba/307/10b22a1.png)
Intrebarea care decurge de aici este daca, unde , cum , si cand , inaintea „ regionalizarii , ar putea fi scris si aplicat un asemenea model ( oare cum ar arata un fel de „Code of Romania” ? ).
In cazul Romaniei lucrurile sunt de fapt mult mai complicate . Avem un sistem social construit “a rebours” pe sanctiune si control social care porneste ab initio de la prezumtia de vinovatie si/sau incapacitate a cetateanului si de la principiul ( „turcu` plateste ” ) , cu alte cuvinte este construit pe nefericirea acestuia. Exemple punctuale :

- primele sefilor si functionarilor de la casele de pensii sunt direct proportionale cu economiile /reducerile facute la … fondul de pe pensii ( = pensii neacordate ! ); 
- salariile politistilor de la circulatie sunt direct proportionale cu numarul de amenzi aplicate soferilor si cetatenilor ;
- cetateanul care nu aplica intr-un anumit termen pentru obtinerea unor drepturi le pierde nu este clar de ce si in favoarea cui , etc.,etc.,…

Logica ascunsa a sistemului nu este una care sa functioneaze transparent si la lumina zilei pentru ca nimeni nu doreste sa raspunda la intrebarea capitala : „Ce este de fapt secret intr-o institutie publica sau care functioneaza cu bani publici ?!
Evident, acest sistem nu este construit pe o logica sociala normala dar , din nefericire , aceasta problema nu intra nici in preocuparile Avocatului Poporului care are cu totul alte prioritati, nici in proiectele „regionalizarii” care are cu totul alte obiective.
La limita , orice cetatean ( pentru stat el este numai un „contribuabil” ) care s-a confruntat cu malaxorul administrativ si megamasina sociala de la noi care merge aparent in gol si in contul absurdului ( in realitate are scopuri foarte precise si absolut distincte de interesul cetatenului ! ) dar macina afara incetare vieti, destine, cariere , ar avea tot interesul ca acest sistem sa fie resetat si asezat pe baze normale .
Problema este ca in economia ansamblului social , si pentru cine stie cate vreme de aici incolo , vointa cetatenilor responsabili este una necesara, dar nu si suficienta.

No comments: