Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

duminică, 31 iulie 2016

Gabriel Andreescu versus Gregorian Bivolaru , APADOR-CH versus MISA sau o societate civila mereu surprinzatoare


Societatea civila din Romania in unele manifestari ale ei este la fel de originala ca si democratia originala  romaneasca din anii `90 . O institutie celebra cum este APADOR-CH ( "care acţionează pentru protecţia drepturilor omului şi pentru stabilirea echilibrului atunci când acestea sunt în pericol sau sunt încălcate. ") este in unele privinte , un  fel de copie la indigo a la fel de celebrei institutii denumita "Avocatul Poporului" care isi lua foarte in serios menirea si reactiona cu maxima promtitudine atunci cand chipurile erau in pericol sa fie lezate drepturile unui fost ministru,etc.  ajuns dupa gratii , dar avea o ciudata amnezie si se evapora subit din spatiul public atunci cand poporul era incarnat intr-un biet cetatean anonim.
Cel mai bun exemplu este dat de cataclismele sociale care au bulversat Romania . Catastrofa #Colectiv, infectiile nosocomiale care ucid 50% -60% dintre pacientii infectati care  mor cu zile in spitalele romanesti dintre care 80% ar trebui sa fie pur si simplu demolate din aceasta cauza  :

"Mai are sens sa spun ca în SUA un caz ca Hexi-Pharma ar fi generat deja zeci de mii de procese împotriva firmei dar și spitalelor și doctorilor implicați ?"

Ileana Benga
Sursa : http://www.contributors.ro/editorial/ganduri-despre-blocajele-din-dinamica-medic-pacient-in-romania/

cazurile de sclavie din Berevoiesti, casele de copii redevenite lagare unde se practica bataia , violurile si tratamente psihiatrice ,etc., sau realitatea inspaimantatoare despre violenta asupra copiilor :

" O dată la trei zile un copil moare ucis într-un accident sau omorât cu sânge rece. O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi. " 
Sursahttps://cristidanilet.wordpress.com/2016/04/30/suntem-tara-unde-o-data-la-trei-zile-un-minor-este-omorat-ce-fel-de-oameni-ne-vor-conduce-peste-10-ani/ 

In toate aceste cazuri tragice care oripileaza societatea romaneasca, Avocatul Poporului si APADOR-CH au avut probabil alte prioritati pentru ca nu si-au facut auzite vocile viguroase.
In realitate, prin centrarea  pe neesential si pe extremele sociale dar uitand de cetateanul onest si anonim , acest tip de institutii devin de fapt un fel de aparator al marilor corupti si al marilor infractori .
Cel mai recent exemplu este dat de APADOR-CH care ne suprinde prin comportamentul unuia din fondatorii sai celebri, fostul disident Gabriel Andreescu.  Acesta a publicat in presa o scrisoare uluitoare care ne arata ce fel de drepturi apara fondatorul ( si implicit APADOR-CH ) si ce fel de oameni "aflati in pericol" pentru care trebuie facut apel la cea mai inalta instanta a statului roman :


Apel la grațierea lui Gregorian Bivolaru adresată Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis, Președintele României Stimate Domnule Președinte,


Vă scriu această scrisoare pentru a vă solicita grațierea (s.n.) lui Gregorian Bivolaru, cetățean român condamnat de către ÎCCJ, în anul 2013, la 6 ani închisoare, având azil politic în Suedia, reținut în luna februarie a.c. în Franța, adus în România conform hotărârii de extrădare a judecătorilor francezi din 13 iulie 2016. Decizia luată de ÎCCJ într-o ședință-spectacol ( s.n.) a încălcat cerințe de corectitudine elementare și contrazice faptul că la data declaratei infracțiuni: „relație sexuală cu o minoră”, aceasta avea 17 ani, vârstă de consimţământ (s.n.) , şi nega să fi avut o astfel de relație (s.n.). În anul 2015, Tribunalul București a stabilit că interceptările folosite în proces au fost ilegale.(s.n.).
Vă adresez această cerere întrucât Gregorian Bivolaru și adepții din Mișcarea înființată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspirații implicând agenți publici și instituții (s.n.). Acţiunea represivă împotriva lui Gregorian Bivolaru a început în anii comunismului (s.n.) , când a fost arestat, torturat, trimis într-un spital psihiatric pentru că promova yoga(s.n.). Caracterul de poliție politică a acestor acte a fost recunoscut de Tribunalul București în anul 2011. Reprimarea lui și a adepților a fost continuată după anul 1990 și a luat forme extreme - incluzând asalturi ale trupelor de jandarmi însoțite de procurori și ofițeri SRI, declarate în anul 2015 de Curtea de Apel din Cluj drept „barbare” (s.n.), bazate pe acuzații „absurde”(s.n.). Chiar arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franța s-a făcut prin falsificarea de către Poliția Română a condamnării sale. „Relația sexuală cu o minoră” a fost transformată(s.n.), pentru mobilizarea autorităților internaționale, în „exploatare sexuală a minorilor și pornografie infantilă”(s.n.).
Faptul că investigațiile împotriva lui Gregorian Bivolaru și a MISA, inițiate acum mai bine de 20 de ani, pentru care statul a cheltuit milioane de euro (s.n.) și în care au fost implicaţi sute de agenţi publici(s.n.) au dus la condamnarea pentru „un act sexual cu o minoră de 17 ani” (s.n.), şi nimic în plus care să motiveze asemenea desfășurare de forțe, arată excepționalitatea acestui caz (s.n.). În fabricarea „dosarului Bivolaru” au colaborat Parchetul, SRI, Jandarmeria, Ministerul de Justiție, Poliția Română (s.n.). Între timp, pentru acțiunile împotriva victimelor în cazul Bivolaru - MISA, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român obligându-l la plata a peste 300.000 de euro în cauzele Atudorei c. România (2015) și Amarandei și alții c. România(2016). Alte plângeri depuse de Gregorian Bivolaru și de MISA au fost considerate admisibile de către CEDO și judecarea lor se apropie de final.
Desigur, sunt multe situaţii care ridică dubii cu privire la corectitudinea anchetelor și a deciziilor, ori în care descoperim istorii umane dureroase. Sunt deplin conștient că nu se poate cere președintelui, ca ultimă autoritate, să aducă dreptate ori să ofere compasiune în toate aceste cazuri. Însă cele întâmplate lui Gregorian Bivolaru ating un punct critic: instructorul yoga este victima unei conspirații la nivel de stat (s.n.) .
În virtutea competenței sale de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice” și de a asigura „medierea între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, președintele României, folosind prerogativa „acordării graţierii individuale”, poate ridica o povară de pe umerii statutului român (s.n.). Democrația românească nu are cum deveni onorabilă, și deci stabilă, atâta timp cât împotriva tuturor evidențelor, instituții de putere ale statului lucrează fățiș, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să o mobilizeze și să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui instructor yoga și a adepților săi (s.n.).
Menționez în sprijinul acestei cereri de grațiere pericolul la integritatea fizică şi la viața lui Gregorian Bivolaru (s.n.). De zeci de ani, se repetă incitări la linșarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenți publici, iar condițiile de detenție pot favoriza agresiuni fatale (s.n.). În luna mai a.c., un yogin a fost înjunghiat la intrarea într-o clădire a MISA, în perimetrul căreia, pe ziduri, fusese scris „Moarte lui Bivolaru”. În luna iunie, un alt yogin a fost bătut până la sânge. Atacatorii îl învinovăţeau pentru asocierea cu Gregorian Bivolaru. Răbufnirile au urmat anunțului făcut de Poliția Română, falsificator și incitator, că instructorul yoga a fost condamnat pentru „exploatarea sexuală a minorilor și pornografie infantilă”(s.n.).
Toate acestea sunt motive, domnule președinte, să fac apel la dumneavoastră pentru a-l grația pe cetățeanul român Gregorian Bivolaru care deja a stat în spatele gratiilor circa un an, în Suedia şi Franţa, în urma demersurilor făcute de autorităţile române în legătură cu decizia ÎCCJ din anul 2013. Este, știu, o hotărâre sensibilă și nici populară, dar atât de firească unui prim înalt demnitar fidel chemării de a „veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice” şi „la respectarea Constituţiei”.
Având în vedere relevanța aparte a cazului Gregorian Bivolaru pentru societatea românească, fac public acest apel la grațiere(s.n.). Cu considerație, Gabriel Andreescu ( Autorul rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA ) **).
 Sursa : http://www.ziarulring.ro/eveniment/scrisoare-gratiere-gregorian-bivolaru-iohannis

Ca sa eliminam orice dubiu, fostul disident si fondator al APADOR-CH, in deplina cunostinta de cauza si avand posesia termenilor , cere de fapt  gratierea  ( DEX = a acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei(s.n.), printr-un act emis de șeful statului.)  , respectiv iertarea in executarea pedepsei a unui condamnat la inchisoare, ceea ce inseamna implicit recunoasterea sentintei judecatoresti aplicate in acest caz.
Pe de alta parte, motivele invocate pentru aceasta gratiere suspecta sunt extrem de originale , bizare, uneori chiar fantasmagorice : 

  • "Gregorian Bivolaru și adepții din Mișcarea înființată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspirații implicând agenți publici și instituții "
  • "De zeci de ani, se repetă incitări la linșarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenți publici, iar condițiile de detenție pot favoriza agresiuni fatale"
  • "instructorul yoga este victima unei conspirații la nivel de stat"
  • "pericolul la integritatea fizică şi la viața lui Gregorian Bivolaru "
  • "relevanta aparte a cazului Bivolaru pentru societatea romaneasca"
  • "Democrația românească nu are cum deveni onorabilă, și deci stabilă, atâta timp cât împotriva tuturor evidențelor, instituții de putere ale statului lucrează fățiș, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să o mobilizeze și să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui instructor yoga și a adepților săi"
Dincolo de dreptul unora la libertate si yoga  ,  si dreptul altora la dependenta,  pornografie si sex inclusiv cu minori , ramane problema vietilor distruse de apartenenta la aceste "miscari" pe care  specialistii le definesc de fapt drept secte , dar dupa alte opinii se pare ca acestea nu afecteaza drepturile omului ci fac parte chiar din acestea.
In sfarsit, desi fostul disident si fondator al APADOR-CH cere in final gratierea ( deci recunoaste formal sentinta judecatoreasca aplicata ! ),  domnia-sa neaga in realitate decizia ÎCCJ ( "Decizia luată de ÎCCJ într-o ședință-spectacol a încălcat cerințe de corectitudine elementare" intr-o maniera la fel de originala ca si argumentarea gratierii


" ...la data declaratei infracțiuni: „relație sexuală cu o minoră”, aceasta avea 17 ani, vârstă de consimţământ (?!-s.n.) , şi nega să fi avut o astfel de relație".

Pe scurt, pentru domnul Gabriel Andreescu, varsta de 17 ani a unei fete este o varsta "de consimtamant" ( sic!) ,  deci "marele yoghin si disident politic (?!) arestat si torturat pentru ca a practicat yoga"(?!) si mare amator de minore in acest caz , nu este de fapt vinovat, ba este chiar un fel de erou national care trebuie musai gratiat.

In esenta, si dincolo de cataclismele sociale amintite mai sus si care au bulversat recent Romania , in 26 de ani nu-mi amintesc sa fi remarcat ( si probabil ca nu sunt singurul ) vreo luare de pozitie atat de vocala a fostului disident Gabriel Andreescu si a APADOR-CH ( respectiv o scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei )  atunci cand in spatiul public s-a scris pana la saturatie despre victimele si ranitii Revolutiei, despre  victimele si ranitii mineriadelor ,etc., despre  fostii detinuti politici, etc. ,etc. etc.
In schimb, juristii extrem de originali si creativi ai APADOR-CH , dau dovada in spatiul public de un cinism pur *) aparand nu drepturile omului si interesul public  trecute in obiectul de activitate al asociatiei din care fac parte , ci legile care inca situeaza faptuitorii ( penali ) deasupra lor :

" Legea este cea care prevede că, pentru faptele comise în exerciţiul funcţiei de ministru, este nevoie de o cerere specială pentru începerea urmăririi penale cu privire la acele fapte. În cazul unui (fost) ministru, care e şi senator, cererea de începere a urmăririi penale trebuie formulată de către Senat(s.n.). În lipsa acestei cereri, nicio urmărie penală nu poate începe privitor la persoana respectivă(s.n.). Astea sunt regulile de acum, ne plac sau nu, aşa prevede art. 109 al. 2 din Constituţie**). Iar Constituţia este şi ea o lege. E chiar legea fundamentală, adică aia mai tare." 
"Sigur, poate că legea (Constituţia) nu e bună (s.n.). De acord , să o schimbăm şi nu doar să vorbim despre schimbarea ei. Dar, atât timp cât legea e aşa cum e, normal e să fie respectată. Pe aceeaşi linie a raţionamentului cu situatul „mai presus de lege”, se poate susţine, la fel de absurd, că sunt deasupra legii şi autorii unor fapte penale care se urmăresc şi se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a victimei (lovire, viol, agresiune sexuală, ameninţare, violare de domiciliu, distrugere etc.etc). Adică deşi au comis o faptă penală clară (s.n.) , acei indivizi nu vor putea fi traşi la răspundere penală (s.n.) pentru că nu se depune plângere prealabilă împotriva lor (s.n.) ***). Păi, e posibil aşa ceva, ce ăia-s mai presus de lege? Da, e posibil şi nu, ăia nu-s mai presus. Pentru că tocmai legea este cea care prevede respectiva procedură ( deci o procedura care apara clar interesele agresorului care a comis fapta , dar nu si ale victimei timorate care este si ea o fiinta umana , iar juristul citat plus  APADOR-CH nu iau atitudine , deci considera ca aceasta stare ca fiind acceptabila - s.n.) ."

P.S. Mă aştept să-mi iau porţia de înjurături principiale pentru această erezie. Important este să nu înceapă să-mi placă…

text de Dan Mihai
Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România.

Sursahttp://adevarul.ro/news/societate/In-apararea-senatorului-vosganian-1_54de2c63448e03c0fd93bd59/index.html#

Ca sa rezumam , in opinia stranie si cinica a juristului APADOR-CH scopul asociatiei se pare ca ar fi aparararea legilor si Constitutiei ( chiar daca acestea ar putea afecta drepturile omului) , la fel cum in opinia fondatorului APADOR-CH asociatia ar trebuie sa lupte pentru ...gratierea unui condamnat penal ( desi nu este clar ce fel de drepturi i-au fost incalcate ) , nu pentru apararea victimelor ale caror drepturi au fost afectate grav de miscarea pe care acesta o conduce****) . Asa o fi, dar atunci ar trebui reformulat obiectul  de activitate al asociatiei...
Singura concluzie posibila este aceea ca dupa mai mult de un sfert de secol de democratie asistam la o schimbare la fata  a societatii civile si a liderilor ei , iar intrebarea la care nu exista un raspuns foarte clar este ce fel de societate civila avem de fapt si ce fel de drepturi si interese ( si ale cui ) apara aceasta in realitate.



Update

APADOR-CH anunta ca se delimitează de scrisoarea publică adresată preşedintelui pentru graţierea lui Gregorian Bivolaru, semnată de Gabriel Andreescu, unul dintre fondatorii ONG-ului :
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/apador-ch-se-delimiteaza-de-cererea-de-gratiere-a-lui-gregorian-bivolaru-424395








Note

*) In realitate , si la reprezentantii societatii civile intalnim exact aceeasi forma de cinism ca si la clasa politica :

“Societatea civila” nu inseamna ONG-uri, inseamna ce face fiecare in timpul lui liber pt societatea in care traieste. Nu multa lume isi doreste sa devina politician. Pe urma, nu trebuie sa idealizam societatea civila organizata, si nici sa n-o consideram reprezentativa pentru societate sau democratica (s.n.). Diferenta dintre ONG-uri si politicieni e ca ONG-urile se reprezinta pe ele insele si convingerile proprii ale oamenilor care le-au infiintat (s.n.), in timp ce politicienii sunt alesi in mod democratic. ONG-urile isi reprezinta proprii membri, politicienii pe cei care i-au votat. (s.n.).

Otilia Nutu
In aceste conditii nu mai este o surpriza pentru nimeni faptul ca oamenii nu diferentiaza in mod clar clasa politica de societatea civila pe care o acuza exact de aceleasi tare :

" ...parerea mea personala este ca nu exista ong onest. Incearca sa faci tu unul , vedem il poti sustine fara influenta unor oameni cu bani ? " 
"Om videa Liviule, om videa ! Cand vad cata mizerie este in societatea civila, in partide, in ONG-uri, ma apuca groaza. Sa vedem ce va stabili ultima instanta, una peste alta." 
Sursa : Facebook 

**) Raspunderea membrilor Guvernului 
ARTICOLUL 109
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor ( adica aceste instante sunt deasupra justitiei ! - s.n.). Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sursahttp://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c3s0sba109



***) Art. 292 , Noul Cod de procedura penala :

 "Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 şi încheie un proces-verbal în acest sens."
Sursa : http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-292


****) Problema reala nu este de ce a fost arestat si condamnat acum Gregorian Bivolaru ( o sentinta juridica , si cu atat mai mult in prezent , nu se da pe baza unor opinii subiective ! ) ci cum de atatia ani nu a fost posibil acest lucru.
Este foarte adevarat ca inainte de 1989 practicarea disciplinei yoga ( se pare ca si a artelor martiale ) a fost interzisa cetatenilor obisnuiti de catre regimul comunist ( pretextul folosit a fost  reprimarea "Meditatiei Transcendentale ") , dar la fel de adevarat este ca inainte de 1989 yoga era predata ...angajatilor Ministerului de Interne ( o asistenta de IEFS -Institutul de Educatie Fizica si Sport , specialista in sugestie si hipnoza , avea exact aceasta sarcina ) , la fel cum profesorul Paul Popescu-Neveanu de la Facultatea de Psihologie a Universitatii Bucuresti preda psihologie la angajatii aceluiasi minister. 
In aceste circumstante , declaratiile si evenimentele recente  apar intr-o cu totul alta lumina :
"Vă rog să înţelegeţi. Dacă mă trimiteţi în România nu îmi faceţi rău doar mie ci şi mai multor adepte (s.n.) ale mele, care ocupă funcţii publice şi de înaltă demnitate", ar fi declarat Bivolaru imediat după capturare, au confirmat pentru MEDIAFAX aceleaşi surse apropiate anchetei.
" Mai multe structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne(MAI) au declanşat vineri, odată cu aducerea lui Gregorian Bivolaru în România, o operaţiune de stabilire a "turnusului", pentru a vedea ce a făcut liderul MISA din momentul în care a fugit din ţară şi până a fost capturat, au declarat surse
aproapiate operaţiunii pentru MEDIAFAX."
"Potrivit surselor citate, scopul anchetei este de a stabili dacă l-a ajutat cineva să fugă din ţară, şi dacă da, cine sunt respectivele persoane. Astfel, vor fi făcute verificări atât în ceea ce priveşte instituţii ale statului român, cât şi persoane fizice."
Sursa : http://www.mediafax.ro/social/exclusiv-bivolaru-multe-adepte-persoane-publice-vor-avea-de-suferit-structurile-mai-au-declansat-o-ancheta-in-cazul-liderului-misa-15537085

Niciun comentariu: