Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Monday, July 29, 2013

Discursul polifonic sau despre confuzie, amestecul planurilor si ambiguitate structurala

Comentariul de mai jos  a fost postat la un articol publicat pe Contributors.ro :





Sergiu Simion spune:
Discursul polifonic sau despre confuzie, amestecul planurilor si ambiguitate structurala  *)
Pentru o decriptare mai in adancime a acestui text captivant ( eruditia interdisciplinara a autorului este impresionanta ) si continuarea comentariului anterior , presupunem ca acesta are un scop iar in virtutea lui defineste o stare de fapt , face o evaluare , propune unele solutii si in mod natural foloseste anumite procedee pentru realizarea intregului algoritm descris anterior.
In acest context , autorul face o radiografie particulara a starii de fapt din Romania axata in principal nu pe cauzele structurale care au generat-o, ci , foarte interesant, pe efectele lor colaterale . Astfel, in locul unei prezentari obiective a faptelor sociale si a cauzalitatii lor , ne sunt oferite la liber interpretari psihologizante si psihanalitice ( e drept , in mare voga la noi ). Rezultatul foarte intersant este prezentat mai jos :


a) Nivelul descriptiv ( fara diagnostic , perspective reale sau soluti )
Aici distingem :
- Explicatii tautologice :

„ Dar la noi, modelele, am mai spus-o, au devenit aici anti-elite. Plagiatul, furtul, escrocheria, incitarea la violenţă (verbală, fizică), hărţuirea, şantajul, impostura, grandomania, traficul de influenţă, corupţia, nerespectul legii, au destrămat nodurile valorice care ţin împreună, ca într-o plasă, o populaţie de anonimi..”, 
"Coada e locul de memorie…al nostru. Acolo se înjură, oriunde ar fi ea: la administraţia financiară, în faţa unui cabinet medical, în aeroport, pe Internet… Ce nu convine e exprimat frustrant prin şpăguire sau prin vomă." 
"Degeaba facem la televizor campanii despre premianţii bacalaureatului, asigurându-le viitorul într-o ţară coruptă, lăudăm dotarea unui spital, vorbim de excelenţă, facem branduri de ţară şi programe de repatriere, dacă interpretarea unui semafor roşu e pentru cei „şmecheri” mereu verde…" 
"Românii nu se vor putea iubi, accepta ca o comunitate politică, cât timp nu vor putea discuta politicos (vine de la “Polis”!) la nivel individual, cu argumente, cu răbdare, fără să se întrerupă, fără să fie gata de ceartă oricând. Trebuie ieşit din zona incomodă a agresiunii. Poţi să-ţi exprimi dezacordul cu tact, respectând şi interpretând ca experienţă inedită, ocazia de a gândi prin mintea celuilalt…"

- Generalizari arbitrare asupra tuturor categoriilor sociale :

„ În România, elitele dau tonul non-discuţiei, intelectualii impun, nu ascultă, califică, nu cercetează, înjură şi iau mită, liceul, profesorii, universitatea, politicienii cad ei de fapt la Bacalaureatul toleranţei şi al transparenţei. Ei nu sunt, nu au cum să fie elita democraţiei!”

- Explicatii psihologizante si psihanalitice ale unor fapte si comportamente politice si sociale care justifica injustitia sociala si starea actuala a democratiei romanesti numai prin complexele trecutului :

" Ceea ce pare astăzi imaturitate culturală a democraţiei la români, este, de fapt, cultura stalinistă trăită compulsiv, peste timp, prin violenţă, prin ura de celălalt (în fond, ura de sine),Ura, când e cazul, e astăzi vocea nepăsării, a compromisului de altădată, temerea, frica, păstrate (inconştient) ca raspuns al supravieţuirii, în faţa arbitrariului politic, fals-colectiv, şi la care se putea accede doar prin complot, mituire sau printr-un coup d’état răsturnat tot la colectiv”, prin ura revoluţionară (1989)." 
"…şi mulţi dintre urmaşii acestei “şcoli” ( comuniste-n.n. ) , fac din dreptatea instituită cu ură, din dragostea pentru falsa lor imagine, intruziunea în lumea Celuilalt, o ură a Aproapelui; locutorul e versiunea sigură a judecăţii distructive, când exclude tocmai judecatului capacitatea judecăţii sale".  
"Incapacitatea de a-ţi iubi semenele. Elitele ca „model parental”Incapacitatea de a-ţi iubi semenele se vede în România prin visceralitea, prin emoţia negativă devărsată, prin incapacitatea de a-i face loc în lumea ta unei alte fiinţe ce exprimă opinii neconforme versiunii tale de înţelegere a lumii." 
"Coada e locul de memorie…al nostru. Acolo se înjură, oriunde ar fi ea: la administraţia financiară, în faţa unui cabinet medical, în aeroport, pe Internet… Ce nu convine e exprimat frustrant prin şpăguire sau prin vomă." 
'Cei ca dumneavoastră după Net, cei care înjuraţi sub acoperişul anonimatului, cel din coada imaginată în subconştient… vă văd, vreţi să fiţi doar ecolul frustrant, elevul anonim din clasa care nu se poate exprima decât la colectiv: „Huooo”!!"

Ca o paranteza, si ca sa aplicam metoda autorului , este interesant sa mentionam ca prima traducere la noi a „Castelului” lui Kafka , respectiv o metafora a absurdului social , dateaza inca din anul 1968 (http://www.observatorcultural.ro/Simptome.-De-ce-sint-secrete-tirajele-cartilor*articleID_2002-articles_details.html ) , iar in anul imediat urmator apare la noi prima monografie dedicata de psihanalizei ( „Introducere critica in psihanaliza”, 1969 , coordonata de Victor Sahleanu , Vasile Dem Zamfirescu ) care indica receptivitatea intensa si aparent surprinzatoare a sistemului comunist fata de psihanaliza lui Freud . Daca in Occident aceasta este demonetizata de multa vreme , la noi a fost intens reactivata dupa anii `90 si in context se poate intelege si de ce. La fel , insistenta asupra alienarii omului in sistemul occidental , poate fi considerata de fapt o reluarea a tezelor existentialismului si alienarii cultivate intens la noi in propaganda anti-occidentala din anii `70.

b) Estomparea cauzelor starii de fapt a Romaniei si amanarea sine die a rezolvarii ei
Acest nivel este cel mai bine reprezentat aici prin lipsa solutiilor interne. Autorul , cu o formatie de istoric, desi anterior a recunoscut ca la noi elitele (asa, ïn general, mai exact amestecand de-a valma , politicienii intelectualii, etc.) au devenit pseudo-elite, nu este interesant ca istoric de cauzele aparitiei lor si nici nu le contesta legitimitatea , dar in acelasi timp le vede drept „model parental” ( ?! ) si reproseaza romanilor „ emotia negativa si visceralitatea” tocmai pentru ca acestia refuza sa accepte acest tip de elite ca facand parte din lumea lor.
In schimb, domnul Gabriel Marin are un ochi extrem de ager in privinta crizei societatii occidentale si a lipsei de legitimitate a elitei occidentale ( tot asa, adica in general, amestecand de-a valma si aici , politicienii cu economistii, intelectualii,etc.) :

„ Lumea occidentală de azi e o lumea a crizei; sau mai degrabă a unei crize atunci când ne uităm altfel la justeţea ei. Economicul pare miezul problemei, dar se uită că economicul e cel ce derivă din politic, că politicul peste tot în lumea occidentală e în criză. Elitele de aici, fie că-s din zona universitară, fie din politic sau economic, „joacă”, „mimează” politici ca la teatru: tind să impună lumii de jos filozofii politice ale toleranţei, construind de sus explicaţii clişeiza(n)te, şi lasă astfel peste tot urmele unei crize de legitimitate.”


c) Prelungirea statu-quo –ului de la noi si discreditarea Occidentului de la ei
In acest caz, solutia preconizata de autor pe termen lung este una aparent seducatoare si care schimba perspectiva si paradigmele clasice in domeniu :

” Pentru Occident şi pentru România va fi probabil o schimbare de jos în sus şi nu de sus în jos,” 
” România însă se va schimba dinspre exteriorul ei spre interior, mai ales dacă fluxul migrator continuă! În sens invers, Occidentul se va schimba din interior, căci plusvaloarea acestor imigranţi fără naţionalitate ajunge – astăzi din ce în ce mai evident – acolo.”

Cu alte cuvinte, si in viziunea originala a domnului Gabriel Martin, Romania se va schimba pe termen lung dar numai din exterior si de jos in sus , ceea ce inseamna ca centrul si varful piramidei sociale ( sau sistemul in uz daca doriti ) isi vor vedea linistite de somnul si de sacii din caruta lor , pentru ca multa vreme de aici incolo vor fi doar mici schimbari cosmetice pe ici, pe colo, dar nu prin punctele esentiale, deci totul ramane de fapt cam cum a fost.
Dar pentru ca aceasta pledoarie sa devina sa devina si una credibila , trebuie sa incepem exact de la recunoasterea unor calitati incontestabile ale Occidentului :

„ în Occident „cultura discuţiei” are tradiţie. Occidentul acceptă „critica” astăzi ca parte din viaţa-împreună a individului care recrează mereu statul. Statul se construieşte prin critici, nu se opune atât de vehement individului, ca într-o logică a colonizării. Aici statul se recrează din combustia criticilor interne, dar şi din inspiraţia privirilor venite dinspre exterior.O cultură a dialogului s-a născut aici în Occidentul recent şi probabil va reuşi prin a integra din nou şi mai-noii săi „excluşii”, imigranţii, şi care, sperăm, vor avea curand un statut mai bun.”

Daca i-am recunoscut calitatile , acum putem defini Occidentul drept o lumea a crizei generalizate , respectiv vinovata de toate rele . Cu alte cuvinte , nici altii nu-s mai breji ca noi, deci de fapt suntem toti cam egali :

„ Lumea occidentală de azi e o lumea a crizei ” 
„Democraţia e în criză peste tot, nu doar la noi. Şi nu este deloc nedrept să reacţionezi când eşti imigrant şi te vezi supercalificat, dar fără job în Occident ca şi acasă.”

Avem aici o ironie a istoriei daca ne gandim ca in urma cu cateva decenii romanii invatau pe la invatamantul politico-ideologic despre „criza generala a capitalismului”, iar acum au deja prilejul sa fie martorii ei oculari.
In consecinta , autorul trece la identificarea pericolelor care in noua conjunctura pandesc pe toata lumea, in toate statele si din toate partile dar definind statele nationale intr-un mod bizar ( e.g. note fasciste si/sau comuniste ) respectiv amestecand epocile , ideologiile si conceptele :

eugenistica (?!-sn.), planificarea, ingineria socială(?!-s.n.) e demult treaba statelor naţionale (s.n.)”.

Analiza de impact conduce totusi la o localizare externa a dusmanului comun, respectiv in corporatiile multinationale care trimit la celebra carte „1984” a lui George Orwell , desi aceasta nu se refera de fapt la ele :

„Acum multinaţionale luptă cu centrele de putere ale Naţiunii. 
"Multinaţionalele par noile centre de iradiere ale Ministerului Viitorului”

Problema care il irita de fapt pe autor este comportamentul atipic al romanilor care , atunci cand toata lumea lupta de fapt cu ceea ce odata erau numite aici „agenturili esterne”, ei se incapataneaza sa reactioneze cum ii taie capul . Cand natiunile lumii se desteapta, ei pare ca fac exact pe dos :

„Ce e curios astăzi, în România postcomunistă, ieşită dintr-un izolaţionism recent, după decenii de autarhie economică şi politică, e să vezi numărul adepţilor globalizării.”

Cu alte cuvinte, mesajul subliminal adresat de acest foarte interesant text romanilor ar putea fi un fel de : „ Va intelegem, va iubim si venim sa va salvam ! Dar pana atunci, dormiti linistiti cetateni si nu tulburati apele pe acolo pe unde sunteti , ca in Occident e jale si mai mare !”
In final , o singura intrebare pentru autorul acestui text foarte dens si incitant . Daca prin ruta dvs profesionala, sociala si existentiala atat de interesanta ati avut prilejul sa surprindeti atat de bine alienarea si drama strainilor din Occident :

„ Printre ei, printre aceşti englezi, canadieni, există tot atâtea voci antimondialiste, tot atâtea voci care mărturisesc instrăinarea, singurătatea, falsul lumii în care trăiesc. Ei înşişi se simt imigranţi în propria lor ţară, când văd cum mulţi dintre conaţionalii lor, adepţii multinaţionalişti, işi depun banii în băncile elveţiene… sau părăsesc pur şi simplu ţara, de pre-bogaţi şi nu de criză. În schimb cei „plecaţi de acasă” contribuie la două economii. Gândim în categorii, uitând că străinul nu mai e ce credeam altădată ”,

No comments: