Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Tuesday, July 23, 2013

Jan Willem Bos despre sistemul paranoid al Securităţii


Despre impactul devastator pe care l-a avut activitatea Securitatii asupra cetatenilor si societatii romanesti vorbeste  intr-un interviu un traducator olandez care cunoaste foarte bine societatea romaneasca si  care puncteaza foarte bine ceea ce institutiile  abilitate si specialistii in stiinte sociale de la noi nu au reusit sa spuna clar nici dupa doua decenii de tranzitie . Am selectat din interviul lui Jan Willem Bos cele mai semnificative pasaje ( adnotarile imi apartin ) care contureaza un diagnostic , dar si o solutie de vindecare  pe termen lung a societatii romanesti  : 




Diagnosticul extern
Impactul puternic al activitatii si metodelor Securitatii asupra unui tanar occidental normal


În carte, vorbiţi despre o anume atitudine uşor paranoică, pe care aţi împrumutat-o din cauza măsurilor excesive de precauţie pe care le vedeaţi peste tot în jur, astfel că, ajuns acasă, aveaţi tendinţa, de exemplu, să vorbiţi laconic la telefon. Cum aţi ajuns, relativ repede, să preluaţi acest comportament să-i spunem defensiv?
Nu chiar atît de repede – trece aproape un an şi îţi dai seama că unele lucruri mai bine nu le spui. Pe mine, ca tînăr naiv, venit prima oară în România la vîrsta de 19 ani, m-a uimit foarte tare faptul că, acasă la Doru, cînd mergeam în vizită, mama lui punea o pernă pe telefon. Sau faimosul gest de a pipăi pe sub masă, pentru a vedea dacă sînt microfoane – pentru mine erau lucruri foarte ciudate, dar toată lumea le făcea şi te obişnuiai şi tu. Ştiam că este mai bine să nu vorbesc despre anumite lucruri – nu că îmi complicam mie situaţia, eu aveam o mare apărare, care era paşaportul olandez, eu nu am fost niciodată persecutat, nu am fost niciodată chemat la Securitate.
După experienţa românească, îmi rămăseseră anumite reflexe: de pildă, mergeam într-un supermarket din Amsterdam şi aveam tendinţa să cumpăr toată cafeaua, gîndindu-mă! „Au băgat cafea!“. Sau la Viena, căscam ochii la vitrine, unde erau haine, pantofi, lucruri obişnuite, şi spuneam: „Uite ce au ăştia aici!“. A doua zi, la micul dejun, am primit o tavă, destul de mare, pe care absolut totul era învelit în plastic: unt, în plastic, pîine în plastic, o furculiţă în plastic şi mă gîndeam ce risipă!




Diagnosticul intern

Metodele specifice Securitatii 

După cum descrieţi activitatea Securităţii, aceasta nu pare nici pe departe pe modelul orwellian, omniprezentă şi omniscientă. Atunci, cum a reuşit să instaureze un asemenea regim de teroare?
Prin frică. Acesta era instrumentul lor principal. Nu munca pe care o făceau. Ceea ce făceau ei foarte bine era să instaureze frica: „Ce apartament frumos aveţi, tovarăşe, ce păcat ar fi să trebuiască să vă mutaţi în... Baia-Mare“, „Copilul dvs. are zece ani, ce păcat ar fi să nu poată merge la liceu...“. Pierdeai nu privilegiile, ci situaţia normală la care aspiră orice om: să aibă o casă, o slujbă cît mai bine plătită, să-şi trimită copiii la şcoală, să aibă ce pune pe masă etc. Securitatea asta a reuşit, să se creadă că totul e ţinut sub control.


Metodele specifice , vinovatii de serviciu si adevaratii vinovati 

Asemenea lui Doru, erau mulţi „informatori“, constrînşi să facă acest lucru, şi nu dintr-o convingere în idealurile sistemului. E clar că nu putem să-i judecăm pe toţi după aceeaşi măsură.
Da, eu nu sînt de acord cu spusele doamnei Herta Müller că toţi care au avut angajament cu Securitatea sînt la fel de răi ca şi securiştii. Nu este aşa. Sînt foarte mulţi care au avut angajamente cu Securitatea pentru că au fost şantajaţi, nu au avut de ales. Dacă refuzau, poate că îşi pierdeau slujba sau erau transferaţi sau copiii lor nu mai puteau merge la facultate. Să nu uităm că, în România posttotalitară, securiştii nu au fost băgaţi la închisoare, au intrat în politică, în afaceri, sînt bine mersi, aceia erau oameni răi şi totuşi, uneori sînt blamaţi mai mult cei care au semnat un angajament, prin care dădeau nişte note de formă. Într-adevăr, au existat oameni care au refuzat să colaboreze sub orice formă. Toată admiraţia mea. Dar asta nu înseamnă că e o reţetă pentru oricine. Eu nu pot să condamn pe nimeni, nu sînt eu în măsură să spun ce să facă cei care au copii, părinţi în România.




Speranţa 

Şi în ce anume stă această speranţă? 
Educaţia, educaţia şi iar educaţia. Aici este un punct foarte sensibil şi, din păcate, din ce aflu eu, nu este prea încurajator. Trebuie investit în educaţie, pentru că orice investiţie în educaţie, în cultură se va recupera. Dar, din nou, asta e o problemă universală. În Olanda, dacă e vorba de un regim de austeritate, cultura e prima sacrificată. România are un potenţial uman foarte mare, care poate fi valorificat în primul rînd prin educaţie.

Sursa : http://www.observatorcultural.ro/Democratie-nu-inseamna-doar-sa-mergi-la-urna-o-data-la-patru-ani*articleID_28768-articles_details.html

No comments: