Comentariul de mai jos a fost postat la un articol aparut pe Contributors.ro :
Petru Dumitriu - Lucian Boia : la ce serveste istoria ?
Strategia sociala si intelectuala de tip “no feedback”
Am ezitat initial sa comentez aici aceasta carte . In primul rand , afirmatia ca Romania este “o tara defecta “(?!) ramane o simpla afirmatie fara suport deoarece orice fapt istoric are o cauza si o explicatie pe care istoricul trebuie sa le gaseasca, nu sa le decreteze . In cazul de fata , in loc sa focalizeze analiza “psihodramei politice din vara anului 2012 ” ( interesant termen ! ) pe ceea ce presa interna si externa a descris suficient de clar vara trecuta , domnul Lucian Boia prefera , intr-o viziune a istoriei damnate, sa priveasca de fapt spre ceruri… E suficient totusi sa incadram acum teza precedenta intr-un context mult mai larg si vom observa ceva foarte interesant :
” Modul extravagant in care s-a derulat psihodrama politica din vara anului 2012 a lasat impresia ca tara este defecta. …Ceva nu merge in Romania si nu doar sus , in clasa politica, si nu doar de ieri, de alaltaieri. Sa fie un blestem ? Nu e doar istorie, dar e cam acelasi lucru .”
Lucian Boia ,istoric
„Acum suntem o naţie handicapată moral ”
Mircea Toma,psiholog, ziarist
adevarul.ro/news/eveniment/mircea-toma-acum-natie-handicapata-moral-1_50ae6afa7c42d5a6639c89a4/index.html
” În cei 72 de ani, România a traversat trei dictaturi (carlistă, antonesciană, comunistă), un război mondial, mai multe lovituri de stat, două răsturnări cruciale de regim (de la democraţie la dictatură, de la dictatură la democraţie). Realitatea intermediarilor între producător şi consumator a rămas. A rămas deci, din 1990 şi până azi, guverne, politicieni, partide, analişti politici şi analişti economici, talk-show-işti permanenţi şi talk-show-işti temporari au denunţat-o cu huiet, au arătat-o cu degetul şi au avansat fel de fel de soluţii. După părerea mea, această realitate va rămâne în România nu un an, nu un deceniu, nu un secol, ci o eternitate. Sau, mai precis, va rămâne câtă vreme va rămâne pe hartă şi ţara numită România. Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român ( s.n.).”
Ion Cristoiu,istoric, ziarist, scriitor, analist politic
http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4
O simpla comparatie intre opiniile acestor distinsi specialisti din diverse domenii , ne arata ca acestea sunt convergente ( ar fi foarte interesant daca domnul Lucian Boia ar putea sa ne explice si de ce… ) deoarece toate sunt judecati globale , generalizante, sau cum spune foarte inspirat un tanar comentator al articolului domnului Cristoiu, confunda de fapt vinul cu drojdia :
” Observ ca va preocupa istoria Romaniei , pe care ati inceput sa o studiati de la coada la cap. Cand veti ajunge la anul 1821 vati gasi cuvintele unui oarecare Tudor Vladimirescu : Patria e norodul, nu tagma jefuitorilor. Asa e d-le Cristoiu: in perioadele de tranzitie societatea e ca sticla de vin scuturata, se tulbura si se ridica drojdia deasupra. A confunda vinul cu drojdia este insa o exagerare iresponsabila. Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresioneaza cel mai mult va raspunde prompt : normalitatea. „Normal” este deobicei acel lucru cu care te identifici. Atunci ma intreb este ticalosia „esenta” acestui popor sau numai a acelei parti pe care o cunoasteti si din care faceti parte.
oliver 2011-04-04 21:57:29http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4
Dincolo de “tara defecta “, “natia handicapata moral” ( ?!) si “smecheria damboviteana” decretate cu atata usurinta , ceea ce m-a determinat sa-mi schimb atitudinea initiala a fost un comentariu interesant de pe forum care indica genul de “fapte sociale” minore, dar cu anumite semnificatii care pot scapa uneori ochiului vigilent al istoricului :
” S-au schimbat, se spune, multe lucruri in Romania din 1989 incoace. Unul este continutul casetelor editoriale, din care lipseste acum tirajul cartilor, informatie intotdeauna prezenta inainte de revolutie. Pentru cartile de poezie, de exemplu, aparute in seria Luceafarul, tirajul era de 8.000 de exemplare. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Rebreanu aveau tiraje de 50.000. Iar recordul, amintit de un text publicat nu de mult de Ion Simut, a fost numarul incredibil de exemplare tiparite ale Castelului lui Franz Kafka (s.n.), aparut in Biblioteca pentru Toti cu un tiraj de 117.500 in 1968.In Romania tranzitiei, tirajul cartilor a devenit secret (s.n.). Majoritatea titlurilor noi apar, probabil, in 1.000 de exemplare.”
http://www.contributors.ro/cultura/lucian-boia-la-ce-serve%c8%99te-istoria/#comment-14448
Apetenta romanilor pentru lectura Castelului lui Kafka inca din anul 1968 (!) este simptomatica pentru un diagnostic intuitiv al sistemului nostru social . Pe de alta parte, situatia descrisa nu este de loc una singulara, lipsa de feedback este regasita in foarte multe domenii deoarece este o caracteristica fundamentala a sistemului in care traim. La nivel general, sistemul social si societatea in care traim au o problema majora cu memoria sociala , iar starea de (in)accesibilitate a arhivelor o demonstreaza din plin ( incercati sa cititi de exemplu primele numere din primele ziare aparute dupa Revolutie , ziare online mai vechi de 5 – 10 ani,etc. etc.) .
Mai exact , sub pretextul aplicarii “modelului francez”, Arhiva de Stat a fost trecuta de fapt ( si din nou ) la Ministerul de Interne (!) , ceea ce inseamna de fapt revenirea la cutumele de tip sovietic chiar dupa intrarea Romaniei in NATO si UE.
Un exemplu banal este imposibilitatea accesarii de catre cetateni a arhivei electronice ( este vorba de forum-urile articolelor , sau chiar articolele ca atare ) a ziarelor si publicatiilor mai vechi , disparute , sau a celor restructurate in alt format . Cunosc cazul unei ziariste din Bucuresti care a publicat in timpul guvernarii Nastase si care , neavand inspiratia sa-si salveze pe propriul calculator toate articolele publicate on-line, nu a mai reusit sa le recupereze in totalitate din arhiva electronica a ziarelor unde a publicat. In schimb, cand a fost chemata “pentru explicatii”, reprezentantul instantei publice la care a fost convocata a scos din fiset o mapa groasa cu absolut toate articolele ei indosariate si subliniate , dar la care ea nu mai putea avea acces !
Un exemplu banal este imposibilitatea accesarii de catre cetateni a arhivei electronice ( este vorba de forum-urile articolelor , sau chiar articolele ca atare ) a ziarelor si publicatiilor mai vechi , disparute , sau a celor restructurate in alt format . Cunosc cazul unei ziariste din Bucuresti care a publicat in timpul guvernarii Nastase si care , neavand inspiratia sa-si salveze pe propriul calculator toate articolele publicate on-line, nu a mai reusit sa le recupereze in totalitate din arhiva electronica a ziarelor unde a publicat. In schimb, cand a fost chemata “pentru explicatii”, reprezentantul instantei publice la care a fost convocata a scos din fiset o mapa groasa cu absolut toate articolele ei indosariate si subliniate , dar la care ea nu mai putea avea acces !
In sfarsit , am aflat acum cativa ani de la reprezentantul unei firme de arhivare care sustinea ca a lucrat atat cu Ministerul Invatamantului cat si cu Ministerul Cultelor , o situatie revoltatoare care are o legatura directa atat cu prezentul nostru istoric cat si cu trecutul nostru istoric dar care nu are nici o legatura cu presupusa damnarea istorica a noastra . Pe scurt , in timp ce lucrau la arhiva Ministerului Cultelor care se afla la subsol ( exact ca si cea de la Ministerul Invatamantului) , arhiva unde se gaseau documente inestimabile ca valoare ( acte de improprietarire si danii inca de pe vremea lui Stefan cel Mare,etc. , ) , data fiind fragilitatea acelor inscrisuri si conditiile improprii in care tinute , reprezentantii firmei au propus institutiei sa depoziteze toata arhiva in alta locatie de la suprafata ca sa poata lucra in conditii optime si de siguranta pentru documente. Cum era de asteptat, dupa principiul “arhiva nu se muta ” , propunerea nu a fost luata in seama si , razbunarea istoriei, a urmat catastrofa si cosmarul. Dupa o ploaie puternica , subsolul a fost inundat si mare parte din documentele atat de vechi au ajuns sub apa, subsolul si documentele au facut mucegai verde si mirosul a fost atat de puternic incat , echipa de muncitori de la arhiva a fost nevoita sa lucreze in subsol cu masca pe figura . Daca relatarea a fost valida ( si nu vad ce interes ar fi avut cineva sa minta intr-un asemenea caz ) , o parte din documentele istoriei noastre ar fi disparut pentru totdeauna.
La nivel general , cu sau fara intentie, exista la noi o tendinta explicita de generare a haosului social ( de ambiguitate, absurd, situatii de imposibilitate, incertitudine , instabilitate nici numai vorbim…) care ii scapa istoricului Lucian Boia . In acest caz datele sunt incontestabile si nu mai au nici o legatura cu Evul Mediu sau cu mitologia istorica de un fel sau altul :
„ Ceea ce ni se pare absolut de neînţeles din toată această situaţie este modul în care sunt vehiculate cifrele statistice oficiale la nivel oficial (s.n). Chiar dacă sursele de date sunt diferite – recensământul e întocmit de Institutul Naţional de Statistică iar listele electorale sunt «fabricate» la nivel local – cineva trebuie totuşi să sesizeze marile inadvertenţe şi, deşi diferenţele nu au consecinţe asupra rezultatului votării, acestea trebuie, într-un fel eliminate. Credem că un asemenea rezultat atât de straniu este simptomatic pentru capacitatea modestă a instituţiilor statului român de a gestiona problemele cetăţenilor ţării ( s.n.) ; practic o eroare de 10% în estimarea volumului populaţiei unei naţiuni nu se mai întâlneşte astăzi nici în ţări din lumea a treia cea mai subdezvoltată (s.n.)”
Traian Rotariu, Mircea Comşa, Câteva consideraţii statistice asupra alegerilor, în Traian Rotariu, Mircea Comşa, coordonatori, Alegerile generale 2004. O perspectivă sociologică, Eikon, Cluj-Napoca, 2005. p.32
In ceea ce priveste pseudo-explicatia revoltatoare a convertirii Romaniei la comunism prin …blestem social ( sic ! ) :
„ s-ar zice că egalitarismul comunist a fost pedeapsa primită de România pentru inegalitarismul anterior ”,
avem o perceptie externa care ne arata impactul teribil al acestei oranduiri asupra constiintei unui tanar occidental , Jan Willem Bos , care a trait in acea oranduire aici si care ne arata ceea ce nu a reusit sa vada domnul Lucian Boia care a trait tot aici :
” – În carte, vorbiţi despre o anume atitudine uşor paranoică, pe care aţi împrumutat-o din cauza măsurilor excesive de precauţie pe care le vedeaţi peste tot în jur, astfel că, ajuns acasă, aveaţi tendinţa, de exemplu, să vorbiţi laconic la telefon. Cum aţi ajuns, relativ repede, să preluaţi acest comportament să-i spunem defensiv?
- Nu chiar atît de repede – trece aproape un an şi îţi dai seama că unele lucruri mai bine nu le spui. Pe mine, ca tînăr naiv, venit prima oară în România la vîrsta de 19 ani, m-a uimit foarte tare faptul că, acasă la Doru, cînd mergeam în vizită, mama lui punea o pernă pe telefon. Sau faimosul gest de a pipăi pe sub masă, pentru a vedea dacă sînt microfoane – pentru mine erau lucruri foarte ciudate, dar toată lumea le făcea şi te obişnuiai şi tu. Ştiam că este mai bine să nu vorbesc despre anumite lucruri – nu că îmi complicam mie situaţia, eu aveam o mare apărare, care era paşaportul olandez, eu nu am fost niciodată persecutat, nu am fost niciodată chemat la Securitate.După experienţa românească, îmi rămăseseră anumite reflexe: de pildă, mergeam într-un supermarket din Amsterdam şi aveam tendinţa să cumpăr toată cafeaua, gîndindu-mă! „Au băgat cafea!“. Sau la Viena, căscam ochii la vitrine, unde erau haine, pantofi, lucruri obişnuite, şi spuneam: „Uite ce au ăştia aici!“. A doua zi, la micul dejun, am primit o tavă, destul de mare, pe care absolut totul era învelit în plastic: unt, în plastic, pîine în plastic, o furculiţă în plastic şi mă gîndeam ce risipă! “
http://www.observatorcultural.ro/Democratie-nu-inseamna-doar-sa-mergi-la-urna-o-data-la-patru-ani*articleID_28768-articles_details.html
Daca un tanar occidental normal, si dupa o perioada atat de scurta, a dezvoltat deja aceste “simptome”, oricine ( chiar si domnul Lucian Boia ) poate estima intuitiv cam ce efecte a avut in realitate asupra constiintei si mentalitatii cetatenilor unei tari , traiul sub o oranduire instaurata prin frica , intr-o societate dominata de frica si pentru o perioada de peste o jumate de secol . Din nefericiere, in viziunea biblica sa-i spunem a domnului Lucian Boia cauzele prezentului istoric nu subzista in unii din agentii lui , ci in …pacatele stramosilor nostri , si in aceasta viziune a eternei si fascinantei Romanii, dar intr-o istorie damnata, copiii ar trebui sa plateasca pana la sfarsitul veacurilor pentru pacatele parintilor lor.
In sfarsit, si acesta este cel mai interesant aspect, viziunea domnului Lucian Boia nu este de fapt una singulara ci se incadreaza perfect intr-un curent de opinie mult mai larg de negare a identitatii nationale , a valorii culturii romane si de promovare a unui masochism social prin care toti romanii sunt decretati apriori drept “vinovati ” pentru ceea ce li s-a intamplat ( ei ar avea in realitate “ura de sine”, “complexe”,etc. si ar trebui sa fie …psihanalizati !) pentru ceea ce de fapt numai unii au abatut asupra lor.
Va puteti delecta mai jos cu discutia unor alti distinsi intelectuali care refuza sa priveasca ceea ce au drept in fata ochilor, si expediaza totul intr-o vaga si generala nevroza „nevroza balcanica” (sic!) dupa cum puteti vedea si auzi aici :
Va puteti delecta mai jos cu discutia unor alti distinsi intelectuali care refuza sa priveasca ceea ce au drept in fata ochilor, si expediaza totul intr-o vaga si generala nevroza „nevroza balcanica” (sic!) dupa cum puteti vedea si auzi aici :
A cui " nevroza " dupa aceasta logica a ochenului intors ?! Bineinteles , a victimelor , respectiv a romanilor obisnuiti care au achitat si achita nota de plata pentru tot acest experiment social in care la final unii au ajuns sa traiasca dincolo de Occident iar altii ( daca nu cei mai multi ) au nu numai prezentul, ci si viitorul , facute tandari probabil pentru inca 20 de ani, cel putin. In concluzie, batem pasul pe loc sau ne invartim in cerc, pentru ca raman actuale exact aceleasi intrebari de acum doua decenii : “ Cine este de vina si ce se poate face ” ? Ca sa fim in acord deplin cu domnul Lucian Boia, istoria este de vina , si nu putem face nimic …
Ca atare, domnul Lucian Boia se alatura bucuros acestui admirabil cor de tanguieli intelectuale si , dupa principiul drobului de sare , isi frange mainile de durere constatand cu resemnare mioritica doar rezultatul acestei degradari sociale continue dar fara sa se intrebe totusi ca istoric si asupra cauzelor ei :
„În spațiul acesta de tranziție, de anevoioasă, de nesfârșită tranziție, se întinde, triumfătoare, mahalaua”.
Problema este ca mahalaua nu se intinde de una singura si nici din proprie initiativa , ci a fost si este intinsa , printre altele, cu ajutorul dezinteresat al mass-media ( romanii plecati afirma demult ca avem unele din cele mai toxice televiziuni din Europa… ) si chiar al unor intelectuali . Daca vrem sa ne aducem aminte, una dintre primele persoane care a vorbit trivial in direct la TV poate fi identificata drept un intelectual fost disident , prima initiativa de a scrie intr-o carte aparuta in spatiul public exact in limbajul de la usa cortului apartine unei scriitoare , prima initiativa prin care spectatorii unei reprezentatii teatrale din Bucuresti erau indemnati sa strige in grup apelativul vulgar pentru matricea feminina a fost elogiata in presa chiar de un distins critic de teatru.
Ca sa nu ramanem cu impresia ca este vorba numai de initiative singulare si izolate , prima initiativa oficiala de a include in dictionar ( si deci in spatiul public) trivialitatile , apartine chiar unor distinsi cercetatori de la Academia Romana ( http://stiri.kappa.ro/actualitate/24-11-2007/noul-dictionar-al-limbii-romane-va-cuprinde-si-cuvintele-obscene-157880.html ) , asta ca sa ne referim numai la degradarea programata a limbajului public.
Daca “tara defecta” de care se lamenteaza domnul Lucian Boia ar avea glas , ne-ar spune probabil ca niciodata nu se confunda padurea cu uscaturile ei la fel cum nu se confunda vinul cu drojdia , si nici o tara si nici un popor nu pot fi “defecte” in totalitate. Dar cum nu are , vorbesc mereu altii in locul ei si in mod inevitabil fiecare o va intelege dupa chipul si asemanarea sa.
