Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Friday, January 10, 2014

Dileme morale, piruete axiologice si traseism intelectual


Formele fara fond din politica romaneasca , golirea de continut a conceptelor si notiunilor ,  vidul axiologic si comportamentele amorale ale politicienilor romani tind sa fie exportate si preluate si de mediile intelectuale de la noi unde , dupa mai mult de doua decenii , asistam in ritm accelerat la schimbarea taberelor, reasezari ,pozitionari , decantari si clarificari axiologice si doctrinale uluitoare.
Consecinta pentru marele public este pierderea reperelor, confuzia si aparitia  sentimentul de zadarnicie si de neliniste . La limita avem  o depresie sociala indusa prin scaderea moralului populatiei intr-o societate debusolata si o mare parte din vina apartine intelectualilor in care oamenii au crezut si care au abdicat in mod nepermis de la rolul lor social. 
Comentariul de mai jos aparut la un articol de pe Contributors.ro ( http://www.contributors.ro/cultura/anatomia-unei-mistificari-stelian-tanase-si-istoria-comunismului-din-romania-plus-bonus/) , se refera la o disputa intre doi intelectuali romani. Vladimir Tismaneanu si Stelian Tanase au fost initial pe aceleasi baricade,  dar acum au ajuns pe pozitii diferite si lupta sub alte flamuri. 
Aceasta situatie, din ce in ce mai frecventa la intelectualii romani ,  conduce la multiple paradoxuri : 




Sergiu Simion spune:
Domnule Tismaneanu,
Obiectul articolului este o afirmatie din cartea lui Stelian Tanase pe care o combateti citand dintr-o fisa de cadre intocmita de Comisia Controlului de Partid in ianuarie 1964 si trebuie sa va credem pe cuvant intrucat nu apare o referinta bibliografica si prea putini dintre cititorii obisnuiti ajung sa consulte fisele de cadre ale Comisei Controlului de Partid din 1964.
Pe de alta parte, in aceasta disputa va recunoasteti singur o parte de vina in ascensiunea domnului Tanase (” Am si eu partea mea de vina :) ) Un caz emblematic de no good deed goes unpunished…” ).
In acelasi timp afirmati ca ati demisionat cu luni in urma din consiliul redactional al revistei “Sfera politicii” unde director este domnul Stelian Tanase. Cu toate acestea, figurati si acum in Consiliul Editorial al acelei reviste ( http://blog.sferapoliticii.ro/about/ ) asa cum figurati si anul trecut in august cand la un articol despre Ion Mihai Pacepa (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cui-i-e-frica-de-ion-mihai-pacepa/ ) am discutat despre cum este posibil sa va dati demisia de la o revista dar de fapt sa ramaneti tot acolo (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cui-i-e-frica-de-ion-mihai-pacepa/#comment-146177) pentru ca nu ne putem imagina ca datorita divergentelor de opinii ati rupt relatiile cu Stelian Tanase numai pe Contributors.ro , dar le mentineti in Consiliul Editorial al revistei “Sfera Politicii” din alte ratiuni.
Raspunsul dvs a fost atunci urmatorul : ” Dl Tanase a raspuns mesajului meu trimis pe adresa sa personala de e-mail. La 27 ianuarie 2013 a confirmat primirea si si-a exprimat regretul pentru decizia mea. Mai mult nu am ce sa fac…” , dar nu a lamurit problema nici atunci, nici acum .
In orice logica aristotelica si/sau europeana ( nu bizantina ), daca v-ati dat demisia din proprie initiativa , nu mai era posibil sa ramaneti in acel Consiliul Editorial. Cum totusi figurati acolo si acum, intelegem ori ca demisia nu a ajuns la Consiliul Editorial ( interesant ), ori ca figurati acolo fara acordul dvs ( si mai interesant ) . In acest din urma caz , este si mai grav , deoarece numele va este folosit din ratiuni financiare sau oculte fara acordul dvs expres , desi in acest caz exista prevederi juridice clare . Cu toate acestea , situatia a ramas neschimbata de un an de zile si nu pare sa va deranjeze exact in contextul in care subliniati in mod expres ca Stelian Tanase ar trebui sa probeze impartialitate si onestitate . Sa intelegem de aici ca o considerati normala ?

http://www.contributors.ro/cultura/anatomia-unei-mistificari-stelian-tanase-si-istoria-comunismului-din-romania-plus-bonus/#comment-165990

          • Vladimir Tismaneanu spune:                            Vladimir Tismaneanu
            Domnule Sergiu Simion, Nu citez din cartea d-lui Tanase, o mentionez spre a justifica titlul articolului meu. Citez de pe blogul sau. Am dat link, puteti lesne verifica. Cum am spus, mi-am dat demisia din Consiliul Editorial al revistei “Sfera politicii” exact in momentul cand am anuntat public acest lucru. Nu sunt responsabil pentru intarzierea cu care conducerea revistei a facut modificarile pe web. La ora actuala numele meu nu mai figureaza, deci cred ca subiectul este inchis. L-am dat in judecata pe dl Stelian Tanase pentru actiunea sa de anul trecut, nu e cazul sa spun mai mult. La prima infatisare nu s-a prezentat. Vom vedea.
            In rest, poate ca ironia (amara) implicata in expresia “am si eu partea mea de vina” nu a fost destul de explicita. Ma voi stradui sa fiu mai clar pe viitor :)
            • Sergiu Simion spune:
              Aveti perfecta dreptate, citatul este de pe blog, mentiunea mea a fost incorecta . Pe de alta parte , ma interesa nu atat afirmatia in sine facuta de catre Stelian Tanase ( o simpla afirmatie pentru a fi credibila mai trebuie sa fie si argumentata ) cu atat mai mult cu cat schimbarea radicala a pozitiei si atitudinii domnului Tanase in spatiul public fata de pozitia si atitudinea pe care le-a avut in anii `90 , sunt mai mult decat vizibile pentru orice observator atent al vietii publice de la noi.
              In plus, aparitia celebrelor stenograme care ne arata cum gandeste si cum se comporta in mod real domnul Tanase dincolo de declaratiile formale date pentru marele public, definesc un sistem de valori care echivaleaza cu o demisie morala de la obiectivele asumate public in anii `90 ( de fapt , dupa aparitia stenogramelor, si dupa ce le-a contestat, domnul Tanase a dat dovada de curaj civic si dupa propria declaratie s-a retras vreo doua luni din viata publica „pentru a lua o pauza si a scrie” ) . Acum , din postura de director-general interimar al TVR poate pune in practica exact ceea ce a contestat in stenograme , respectiv viziunea particulara si cinica a domniei sale asupra realitatii si asupra perceptiei publice definita in termeni canini : „ Conteaza ce e dincolo de camera, ce se vede prin sticla de catre Grivei. (…) ” (http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/stenograme-integrale-in-dosarul-vintu-pasaje-nepreluate-pana-acum-de-presa-203147-pagina1.html#top_articol ) .
              In context , ma interesa de fapt modul in care aceasta afirmatie citata de dvs poate fi contracarata deoarece in spatiul nostru public afirmatiile vagi, generalizarile gratuite, acuzele fara acoperire , atacul la persoana , denigrarea oponentilor si dialogul visceral (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) sunt inca frecvent intalnite si practic neamendate in ceea ce ar trebui sa fie de fapt un dialog social, european si civilizat . Dimpotriva , in aceasta lume intoarsa pe dos in care traim, o afirmatie responsabila, clara , cu valoare de adevar, si facuta in nume propriu, poate trimite emitentul ei direct in justitie pentru …calomnie, cum a fost cazul lui Werner Sommerauer (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-04-18/marius-oprea-audiat-in-procesul-cu-ristea-priboi.html ) . Din acest motiv am considerat ca o referinta bibliografica exacta este salutara.
          • Petre OprisPetre Opriş spune:
            Stimate domnule Sergiu Simion,
            În urmă cu 10 ani am descoperit întâmplător la Arhivele Naţionale ale României o autobiografie a lui Leonte Tismăneanu. În acel moment, eu căutam date despre Organizaţia Tratatului de la Varşovia (teza mea de doctorat a avut acest subiect).
            În cursul anului 2004 am propus publicarea unui articol despre Leonte Tismăneanu, bazându-mă pe autobiografia respectivă (din 1964) şi pe informaţiile menţionate de domnul Vladimir Tismăneanu în cărţile pe care le-a publicat în anii ’90. A fost o îmbinare între o sursă memorialistică şi un izvor documentar total inedit.
            Articolul respectiv, intitulat “Leonte Tismăneanu (1913-1981)” a apărut în „Arhivele Totalitarismului”, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252-256.
            Regretatul istoric Gheorghe Buzatu a văzut acel articol şi cred că nu i-a fost greu să-l semnaleze liderului “Partidului România Mare”, care, la rândul său, a permis publicarea în ziarul “Tricolorul” a unui articol împotriva preşedintelui Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comunste din România, domnul Vladimir Tismăneanu. Din câte îmi aduc aminte, articolul a apărut în luna mai 2006, fără ca eu să cunosc intenţia domnului Corneliu Vadim Tudor.
            În altă ordine de idei, în perioada respectivă mă aflam sub jurământ şi am considerat că este bine să nu intervin în calitate de militar într-o dispută politică/politizată.
            Urmarea activităţii comisiei conduse de domnul Vladimir Tismăneanu se cunoaşte.
            Pe plan personal, am reuşit în perioada respectivă să finalizez teza de doctorat şi să o susţin la Universitatea din Iaşi (2 februarie 2008) deoarece, din anul 2006, regimul unor documente existente la Arhivele Naţionale ale României a fost schimbat în bine – graţie acţiunilor desfăşurate de membrii comisiei respective.
            Am spus domnului Vladimir Tismăneanu în urmă cu câteva minute şi vă comunic şi dumneavoastră acelaşi lucru: afirmaţia despre venirea lui Leonte Tismăneanu pe tancurile sovietice este o răutate utilizată în mod abject, fără respectarea adevărului istoric şi a memoriei persoanelor trecute în nefiinţă. Orice comentariu suplimentar ne aduce în zona mlaştinii în care se află politicienii din România. Aceasta este opinia mea.
            Pentru respectarea adevărului istoric, am rugămintea să citiţi un extras din articolul publicat în anul 2005 şi care a fost utilizat într-o luptă politică dezonorantă pentru cei care au iniţiat-o:
            “Un document descoperit în Arhivele Naţionale Istorice Centrale ne dezvăluie chiar din interiorul sistemului comunist o autobiografie complet inedită a celui care a fost Leonte Tismăneanu, precum şi discuţiile care s-au purtat la 18 februarie 1964, în cadrul unei şedinţe a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în legătură cu reprimirea în partid a unor comunişti din rândurile „vechii gărzi”: Leonte Tismăneanu, Iacob Coţoveanu şi Gheorghe Pricop. Precizăm faptul că, la acea dată, Comisia Controlului de Partid primise şi analizase referatele personale ale celor trei foşti „fracţionişti”, referate care conţineau la începutul lor o scurtă autobiografie.
            În documentul pe care l-a redactat în vederea reprimirii sale în partidul comunist, Leonte Tismăneanu şi-a prezentat următoarele date biografice:
            - 1939-1941: a urmat cursurile Institutului de limbi străine de la Moscova;
            - 1941-1948: „redactor şi crainic la postul de radio [„Moscova”] – responsabil pentru emisiunea în limba română”;
            - 1948: a revenit în ţară, fiind încadrat în aparatul C.C. al P.M.R., la Direcţia de Propagandă şi Agitaţie;
            - 1952: a fost numit director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică, şef al catedrei de marxism la Universitatea „Constantin I. Parhon”;
            - la o dată neprecizată: a devenit şef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Şcoala superioară de ştiinţe sociale „A. A. Jdanov”;
            - în momentul înfiinţării revistei comuniste internaţionale „Probleme ale păcii şi socialismului”, a fost numit, pentru scurt timp, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român în redacţia publicaţiei respective;
            - 1958: pentru atitudinea sa „fracţionistă” îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică;
            - din anul 1959 a fost şeful Secţiei culturale la Sfatul popular al raionului „Tudor Vladimirescu”, apoi secretar al Comitetului raional pentru Cultură şi Artă;
            - mai 1960: a fost exclus din partid deoarece, în discuţiile purtate cu Grigore Kotovschi, s-a pronunţat împotriva hotărârilor luate de conducerea partidului în privinţa industriei româneşti, criticând dezvoltarea cu precădere a industriei grele şi „adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale şi paralele a sectoarelor A şi B”. De asemenea, în discuţiile cu Grigore Kotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtăşit „părerile şi calomniile antipartinice ale acestuia” şi a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic – fracţionist, îndeosebi a lui Ana (sic!) Pauker”.
            Problema reabilitării celor trei foşti „fracţionişti” ai partidului a fost discutată şi rezolvată parţial în cursul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 februarie 1964. Cu acel prilej, Gheorghe Gheorghiu-Dej a atras atenţia că mecanismul de reprimire în partid a unui fost membru al P.M.R. nu era pus la punct şi a solicitat Comisiei Controlului de Partid şi Direcţiei Organizatorice a C.C. a P.M.R. să găsească o soluţie la acea problemă.
            Autobiografia respectivă se găseşte la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Cancelarie, dosar nr. 7 / 1964, f. 88-90.
            Sursa documentară confirmă multe dintre afirmaţiile domnului Vladimir Tismăneanu, făcute publice în volumele sale, în ultimii 24 de ani.
            Exemplu din “Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc”, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 334:
            “„În 1957 s-a făcut un efort de a reînfiinţa o instituţie internaţională pentru consultaţii şi colaborare la nivel teoretic între partidele comuniste. Astfel, a fost fondată la Praga revista, publicată lunar, „Problemele păcii şi socialismului” (cunoscută şi sub numele de „World Marxist Revue”), primul redactor-şef al acesteia fiind ideologul sovietic Alexei Rumianţev, membru al C.C. al P.C.U.S. Reprezentantul francez era Jean Kanapa, iniţial un fanatic doctrinar stalinist, ulterior una dintre principalele voci ale eurocomunismului. În prima fază, reprezentantul comuniştilor români a fost tatăl meu, Leonte Tismăneanu, la vremea aceea şef al Catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea din Bucureşti şi director adjunct al Editurii Politice (directorul editurii era Valter Roman). Între redactori au avut loc discuţii aprinse cu privire la noul program al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia (1958) şi la recentele divergenţe chinezo-sovietice. Tatăl meu a fost rechemat de la Praga în septembrie 1958, acuzat de fracţionism şi exclus din partid în 1960”.
            Un alt exemplu, pe care l-am extras din articolul meu: “Profesorul Vladimir Tismăneanu a evocat la începutul anilor ’90 faptul că părinţii săi „au ajuns la Moscova, au început să vadă (…) Maică-mea a dat la Medicină, tata la Franceză. Au fost chemaţi atunci de secretarul general al P.C.d.R. de la Moscova – care era pe vremea aceea, până în ’41, când a venit Ana Pauker, Boris Ştefanov. A dispărut şi el după aceea, în împrejurări ciudate. I-a preluat pe ai mei şi a insistat să lucreze la Radio Moscova. Mama pe post de crainic, tata ca redactor” “. Sursa pe care am folosit-o este următoarea: Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002, p. 22-23.
            Un alt citat din articolul meu: “După încheierea războiului civil din Spania, Leonte Tismăneanu s-a refugiat împreună cu soţia sa în URSS şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”.” Sursa pe care am utilizat-o: “Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939-1944)”, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223-224. Informaţia confirmă declaraţiile domnului Tismăneanu şi autobiografia lui L.T. (vezi supra)
            Un alt citat din articolul meu: “Revenind în ţară în martie 1948, Leonte Tismăneanu a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică (înfiinţată în luna octombrie 1944) şi şef de catedră de marxism. În anul următor, Leonte Tismăneanu a devenit şi membru în cadrul redacţiei revistei “Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară”, dar către sfârşitul anilor ’50 a intrat în conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a fost exclus în cele din urmă din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960″.
            Pentru informaţia despre revista cu titlu de lozincă am folosit “Ghilotina de scrum”, op. cit., p. 24-25.
            Leonte Tismăneanu a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Franceză. Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, p. 23.
            Ca fapt divers, există o informaţie interesantă şi despre Grigore Kotovschi: „militant evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale, şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă, până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.
            Cu stimă,
            Petre Opriş
            • Sergiu Simion spune:
              Stimate domnule Petre Opris,
              In primul rand va multumesc pentru precizarile foarte exacte din interventia dvs. In al doilea rand , si in calitate de simplu cititor, apreciez in mod deosebit eleganta si civilitatea raspunsului dvs care poate fi chiar un etalon pentru comunicarea publica de la noi atat de deficitara uneori sub aceste aspecte. Revenind la subiect, dupa cum cred ca a rezultat si din raspunsul meu anterior dat profesorului Tismaneanu , o simpla afirmatie de natura citatului in discutie , pentru a fi credibila trebuie sa mai fie si argumentata , ca sa nu mai vorbim si de credibilitatea emitentului. Pe de alta parte, din datele incontestabile prezentate de catre dvs , respectiv autobiografia lui Leonte Tismaneanu , un document care apartine istoriei ( este un truism absolut , dar aici profesorul Tismaneanu nu are nici o vina ) , rezulta functiile importante pe care le-a avut Leonte Tismaneanu in propaganda si indoctrinarea de tip bolsevic . Aceste date sunt de acum publice si la dispozitia tuturor :

              1939-1941: a urmat cursurile Institutului de limbi străine de la Moscova;
              - 1941-1948: „redactor şi crainic la postul de radio [„Moscova”] – responsabil pentru emisiunea în limba română”;
              - 1948: a revenit în ţară, fiind încadrat în aparatul C.C. al P.M.R., la Direcţia de Propagandă şi Agitaţie;
              - 1952: a fost numit director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică, şef al catedrei de marxism la Universitatea „Constantin I. Parhon”;
              - la o dată neprecizată: a devenit şef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Şcoala superioară de ştiinţe sociale „A. A. Jdanov”;
              - în momentul înfiinţării revistei comuniste internaţionale „Probleme ale păcii şi socialismului”, a fost numit, pentru scurt timp, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român în redacţia publicaţiei respective;
              - 1958: pentru atitudinea sa „fracţionistă” îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică;
              - din anul 1959 a fost şeful Secţiei culturale la Sfatul popular al raionului „Tudor Vladimirescu”, apoi secretar al Comitetului raional pentru Cultură şi Artă;
              - mai 1960: a fost exclus din partid deoarece, în discuţiile purtate cu Grigore Kotovschi, s-a pronunţat împotriva hotărârilor luate de conducerea partidului în privinţa industriei româneşti, criticând dezvoltarea cu precădere a industriei grele şi „adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale şi paralele a sectoarelor A şi B”. De asemenea, în discuţiile cu Grigore Kotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtăşit „părerile şi calomniile antipartinice ale acestuia” şi a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic – fracţionist, îndeosebi a lui Ana (sic!) Pauker”.
              Problema reabilitării celor trei foşti „fracţionişti” ai partidului a fost discutată şi rezolvată parţial în cursul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 februarie 1964. Cu acel prilej, Gheorghe Gheorghiu-Dej a atras atenţia că mecanismul de reprimire în partid a unui fost membru al P.M.R. nu era pus la punct şi a solicitat Comisiei Controlului de Partid şi Direcţiei Organizatorice a C.C. a P.M.R. să găsească o soluţie la acea problemă.
              Autobiografia respectivă se găseşte la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Cancelarie, dosar nr. 7 / 1964, f. 88-90. ”
              Conform acestei fise biografice pe care cred ca nu o contesta nimeni, Leonte Tismaneanu a (re)venit in tara de la Moscova in 1948 si cred ca aici exista un acord unanim. Din acest punct de vedere intrebarea mea pentru dvs ca istoric militar care actioneaza dupa un cod deontologic si moral ( ati mentionat ca ati fost si sub juramant ) este una de al carei raspuns depinde inclusiv evaluarea statutului si pozitiei lui Ion Iliescu din acei ani.
              Mai exact, in 1947 la Moscova au fost emise Directivele NKVD pentru tarile din orbita sovietica (Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47).
              Exemplu de directiva ( in total sunt 45 ) :
              6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.
              ( Sursa : Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492)
              Dupa opinia dvs de istoric militar autorizat al acelei perioade, persoane ca Ion Iliescu si Leonte Tismaneanu , fiind instruite de Moscova si la Moscova , au actionat sau nu in concordanta cu Directive NKVD pentru tarile din orbita sovietica ?
              Cu stima,
              • Petre OprisPetre Opriş spune:
                Stimate domnule Sergiu Simion,
                De-abia acum am văzut răspunsul dvs. şi mă grăbesc să vă răspund şi să vă mulţumesc în acelaşi timp.
                În primul rând, eu sunt un român educat în România şi cred că nu aş fi răspuns în acelaşi mod în urmă cu câţiva ani, neavând în minte exemplele şi experienţa mea din Polonia. Cineva foarte drag îmi spune din când în când cât de mult m-am schimbat din punct de vedere mental. Nu este meritul meu, ci al ei – poate şi pentru faptul că am învăţat treptat ce înseamnă “civilizarea unui militar” (glumesc!).
                Dumneavoastră menţionaţi directivele NKVD din 1947, amintite de distinsul istoric britanic Cristopher Andrew, împreună cu fostul spion sovietic Oleg Gordievski. Uneori se întâmplă ca anumite informaţii să concorde cu ceea ce există deja la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din România. De exemplu, Dumitru Petrescu a menţionat într-o scrisoare foarte lungă trimisă la 22 iunie 1964 lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (21 de pagini) biografia sa de ilegalist, activităţile pe care le-a desfăşurat în URSS în perioada iunie 1935 – noiembrie 1943 şi metodele folosite de NKVD pentru racolarea sa ca spion. De asemenea, Dumitru Petrescu a amintit faptul că a lucrat la secţiile române ale Editurii în limbi străine, postului de radio “Moscova” şi Direcţiei a VII-a a Direcţiei Superioare Politice a Armatei Roşii. Experienţa căpătată în ultima organizaţie menţionată (“care se ocupa cu activitatea de descompunere a armatei duşmane”) a fost folosită din plin în primii ani de după război, când, în calitate de inspector-şef al Inspectoratului General pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă al armatei române (viitoarea Direcţie Superioară Politică a Armatei şi, din vara anului 1964, Consiliul Politic Superior al Armatei), generalul Dumitru Petrescu a promovat cu sârg modelul de comunizare învăţat în URSS.
                Din aceeaşi scrisoare se poate observa că fidelitatea lui Dumitru Petrescu faţă de şefii săi din “Glavpurkka” (Direcţia Superioară Politică a Armatei Roşii) a generat conflicte cu colonelul Eromin, reprezentantul NKVD-ului în cadrul Comisiei Aliate de Control (sovietice), şi a condus la înlăturarea sa din funcţie (25 iulie 1948). Măsura luată de Secretariatul C.C. al P.M.R. este interesantă deoarece Dumitru Petrescu nu a fost trimis “la munca de jos”, ci i s-a încredinţat funcţia de şef al Secţiei Organe Conducătoare a CC al PMR. Aceste fapte pot duce la concluzia că au existat într-adevăr presiuni ale NKVD-ului şi, în consecinţă, s-a încercat aplanarea tensiunilor prin înlăturarea “rebelului” de la conducerea aparatului politic introdus în armata română.
                În povestea respectivă era amestecat şi Valter Roman, acesta informându-l pe colonelul Eromin despre ceea ce se întâmpla la Inspectoratul General pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, fără a avea aprobarea superiorului său din acel moment – Dumitru Petrescu (care îl refuzase pe reprezentantul NKVD).
                Pentru întreaga scrisoare, puteţi consulta următoarea sursă: Gavriil Preda, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), vol. II, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 142-159.
                După această lungă introducere ( :) ), poate că este bine să răspund concret la întrebarea dumneavoastră. Da, se pot face analogii între personaje; da, se poate comenta în fel şi chip despre biografiile unor persoane care, la un moment dat, din motive personale, au considerat că ideologia comunistă se potriveşte în România şi trebuie aplicată conform modelului văzut în URSS. Dar oare se cuvine să punem toate aceste biografii în acelaşi cazan sub presiune, ca la colhoz? Oare se cuvine să amestecăm aceste biografii aşa cum au procedat comuniştii în România mai ales la sfârşitul anilor ’40 în în anii ’50? Oare este moral să nu separăm grâul de neghină, să nu utilizăm informaţiile disparate pe care le avem pentru a înţeleg ceea ce s-a întâmplat atunci? Oare este bine să trecem peste acele evenimente cu buldozerul “corectitudinii politice” şi să spunem că nu se poate învăţa nimic din istorie? Oare mai ţineţi minte declaraţia de la Mărăşeşti a fostului preşedinte Emil Constantinescu (vara anului 1997)? Exact în acest spirit a fost făcută de cel care, timp de patru ani, s-a aflat la conducerea acestei ţări şi care, din păcate, nu a condamnat comunismul şi nu a deschis arhivele pentru cercetătorii care doreau să afle ce s-a întâmplat în perioada 1948-1989.
                În concluzie, se poate face orice, se poate compara orice biografie, dar situaţiile trebuie judecate separat, conform principiului “Fiecare răspunde pentru ceea ce a făcut. Nici mai mult, nici mai puţin”. Repet, este vorba despre situaţii şi evenimente, nu oameni. Faptele au avut loc demult şi, chiar dacă m-am născut şi am trăit mult în România, nu mă pot transforma şi nu doresc rolul de “Judecător Suprem”, “Vlad Ţepeş”, “Dracula cu faţă umană” şi alte personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Fără ură şi părtinire în analiza istorică deoarece aşa se cuvine. Îmi este ruşine atunci când îi văd pe politicienii din România folosind în mod mizerabil documente din arhive pentru a-i face praf şi pulbere pe adversarii lor politici, fără ca dreptatea şi onestitatea să fie de partea lor. De cele mai multe ori, aceşti politicieni devin ridicoli în ochii cetăţenilor.
                Sper că am răspuns la întrebarea dvs. şi vă doresc o zi bună în continuare, domnule Simion!
                Petre Opriş
                • Sergiu Simion spune:
                  Stimate domnule Petre Opris,
                  Intrebarea mea punctuala a fost aceasta :
                  “Dupa opinia dvs de istoric militar autorizat al acelei perioade, persoane ca Ion Iliescu si Leonte Tismaneanu , fiind instruite de Moscova si la Moscova , au actionat sau nu in concordanta cu Directivele NKVD pentru tarile din orbita sovietica ?”
                  Ca o paranteza , consider Directivele NKVD ( un document socant pentru o gandire democrata si occidentala ) una din putinele dovezi palpabile ale ingineriei sociale comuniste la care pot avea acces cetatenii obisnuiti . In acelasi timp consider ca acest document este fundamental pentru intelegerea acelei perioade din istoria Romaniei , a cataclismului social din `89, a cosmarului din anii `90 dar si pentru intelegerea situatiei in care am ajuns acum ca societate. De altfel , exista si opinii avizate chiar din interiorul sistemului cum este cea a domnului Serban Pretor care afirma ca „…. exista eforturi sustinute de revenire ( la normele sovietice din anii `50 –s.n. ). Personal sper ca nu vor fi incununate de succes final, dar costurile pentru impiedicarea lor sunt imense, iar timpul pina la final ne va face sa pierdem multe oportunitati de a ajunge in rindul comunitatilor cu adevarat civilizate.”(http://www.contributors.ro/editorial/indignarea-%C8%99i-noul-cod-etic-al-cna/#comment-160359).
                  Am pus aceasta intrebare citand in mod expres Directiva nr. 6 ( cred ca orice istoric si orice persoana cu pregatire in domeniul stiintelor sociale cunoaste semnificatia si implicatiile ei si poate trage concluziile de rigoare ) . Ca un mic amanunt istoric , intrebarea despre impactul si influenta Directivelor NKVD asupra Romaniei , a fost ultima intrebare adresata de catre fostul presedinte Emil Constantinescu fostului presedinte Ion Iliescu la confruntarea finala dintre cei doi la al doilea tur de scrutin, iar cei care au vazut acel dialog la TV probabil isi mai amintesc momentul de tacere care a urmat.
                  Cum se poate lesne observa, am pus numai o intrebare , nu am atacat persoane, nu am facut nici o comparatie intre biografii , nu am facut analogii intre ele, nu le-am pus “in acelasi cazan sub presiune ca la colhoz” , nu “le-am amestecat cum au procedat comunistii in Romania la sfarsitul anilor `40 , in anii `50″.etc. si nu v-am cerut “sa va transformati sau sa jucati rolul de “Judecător Suprem”, “Vlad Ţepeş”, “Dracula cu faţă umană” şi alte personaje mai mult sau mai puţin ciudate.”,etc. Dimpotriva , ca sa va citez, am pus o intrebare ” fără ură şi părtinire în analiza istorică deoarece aşa se cuvine”.
                  Raspunsul dvs nepunctual a fost acesta ( il rezum ) :
                  ” După această lungă introducere ( :) ), poate că este bine să răspund concret ( s.n.) la întrebarea dumneavoastră. Da, se pot face analogii între personaje; da, se poate comenta în fel şi chip despre biografiile unor persoane care, la un moment dat, din motive personale, au considerat că ideologia comunistă se potriveşte în România şi trebuie aplicată conform modelului văzut în URSS. Dar oare se cuvine să punem toate aceste biografii în acelaşi cazan sub presiune, ca la colhoz? Oare se cuvine să amestecăm aceste biografii aşa cum au procedat comuniştii în România mai ales la sfârşitul anilor ’40 în în anii ’50?
                  Oare este moral să nu separăm grâul de neghină, să nu utilizăm informaţiile disparate pe care le avem pentru a înţeleg ceea ce s-a întâmplat atunci? Oare este bine să trecem peste acele evenimente cu buldozerul “corectitudinii politice” şi să spunem că nu se poate învăţa nimic din istorie?”
                  ” În concluzie, se poate face orice, se poate compara orice biografie, dar situaţiile trebuie judecate separat, conform principiului “Fiecare răspunde pentru ceea ce a făcut. Nici mai mult, nici mai puţin”. Repet, este vorba despre situaţii şi evenimente, nu oameni. Faptele au avut loc demult şi, chiar dacă m-am născut şi am trăit mult în România, nu mă pot transforma şi nu doresc rolul de “Judecător Suprem”, “Vlad Ţepeş”, “Dracula cu faţă umană” şi alte personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Fără ură şi părtinire în analiza istorică deoarece aşa se cuvine. Îmi este ruşine atunci când îi văd pe politicienii din România folosind în mod mizerabil documente din arhive pentru a-i face praf şi pulbere pe adversarii lor politici, fără ca dreptatea şi onestitatea să fie de partea lor. De cele mai multe ori, aceşti politicieni devin ridicoli în ochii cetăţenilor. ”
                  Conform dreptului la libera exprimare a opiniei, din punctul dvs vedere raspunsul la intrebare este concret , din punctul meu de vedere raspunsul dvs este nepunctual , cititorii au si ei dreptul la propriul lor punct de vedere , deci diversitatea opiniilor este asigurata , lumea este inca la locul ei :) ) , deci subiectul poate fi considerat inchis.
                  Va doresc o zi buna, domnule Opris !
                  • Petre OprisPetre Opriş spune:
                    Stimate domnule Sergiu Simion,
                    Mă simt dator cu o explicaţie: directiva la care vă referiţi nu are menţionată o sursă de identificare din arhive. Ea este controversată deoarece cercetătorii obişnuiţi, ca mine, nu au acces în arhiva NKVD, KGB sau FSB (cred că am enumerat principalele servicii de informaţii sovietice). Acesta este şi motivul pentru care v-am relatat povestea lui Dumitru Petrescu. Nu trebuie să ne uităm prea mult la declaraţiile unor foşti spioni sau la nişte fragmente de documente care circulă pe net, este suficient să găsim documentele care se află foarte aproape de noi.
                    Referitor la răspunsul meu nepunctual, aveţi dreptate. Încerc să stau cât mai departe de mizeria pe care anumite persoane o pot genera în lupta lor pentru puterea politică şi bunăstarea lor egoistă, materială. În plus, nu mi se pare etic să foloseşti mâna istoricilor pentru a scoate castanele din focul luptelor politice. Sine ira et studio! Fiecare are treaba şi rostul său în lume. Probabil că răspunsul meu v-a dezamăgit deoarece nu-l puteţi utiliza în alte scopuri. Se mai întâmplă şi asemenea eşecuri, nu este cazul să vă supere acest lucru.
                    În calitate de fost ofiţer al armatei române, vă pot spune un lucru: un ordin se execută doar de către cei care l-au primit. Din câte cunosc, domnul Ion Iliescu nu se afla în URSS în anul 1947, când se pare că au fost emise directivele NKVD la care faceţi referire şi nici nu era membru al NKVD. Parcă era la şcoala generală în acel moment, dacă îmi aduc aminte. Iar despre Leonte Tismăneanu nu se poate spune că îndeplinea directivele NKVD deoarece nu s-a descoperit şi publicat nici o dovadă că a fost membru al NKVD şi/sau că a avut contact în 1947 cu NKVD-ul. Dumneavoastră încercaţi să extrapolaţi o situaţie aşa cum procedam în şcoala militară de artilerie cu buletinele meteorologice, în scopul deschiderii focului la distanţe mult mai mari decât în mod obişnuit. În acel caz, extrapolarea datelor ducea la scăderea drastică a preciziei tragerii. Un istoric trebuie să se ferească de extrapolări, evitând astfel mirajul teoriilor conspiraţioniste globale sau punctuale. Cu un pic de logică şi bun simţ se poate merge mai departe în cercetarea istorică, fără ură şi părtinire.
                    Cu stimă pentru dialogul nostru de la distanţă, vă doresc o zi bună în continuare!
                    Petre Opriş
                  • Petre OprisPetre Opriş spune:
                    Nota bene!
                    Citat din cartea pe care aţi semnalat-o, pagina 487: “Documentul respectiv (“Directivele NKVD” – n.ns.) referitor la România nu a fost încă dat publicităţii”. În acest mod se induce ideea că, deşi nu s-a publicat, documentul respectiv există. De aici rezultă controversa în legătură cu situaţia din România. Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum!
                  • Sergiu Simion spune:
                    Stimate domnule Opris,
                    Vad ca deja mi-ati raspuns in doua postari fara sa-mi dati nici un drept la replica .
                    Volens-nolens, suntem totusi in spatiul public si acesta apartine tututor. Cum punctele noastre de vedere ( implicit sistemele de valori in care credem fiecare ) sunt evident divergente ( si cred ca aici suntem de acord si noi, si cei care urmaresc aceasta discutie ) iar cititorii nostri au propriul lor punct de vedere , am incercat sa ofer o incheiere eleganta a discutiei noastre , dar se pare ca aceasta nu este agreata de dvs.
                    Cum si dvs si eu am avut ocazia sa ne prezentam pe larg punctele de vedere ( scripta manent ! ) , cititorii ( cu sau fara pseudonim ) pot trage propriile lor concluzii suverane .
                    Doriti cumva sa continuam aceasta disputa in care pornim de la istorie (recte “faptul social ” in celebra formulare a lui Durkheim ) si ajungeti la politica ?
                    Sincer , nu cred ca va avantajeaza si nu am dorinta de “a castiga” verbal intr-o disputa in care faptele sunt mult mai importante decat opiniile noastre sau interpretarile lor posibile.
                    N.B. Din acest punct de vedere regret ca trebuie sa va dezamagesc.
                    Raspunsul dvs ca istoric :
                    “Probabil că răspunsul meu v-a dezamăgit deoarece nu-l puteţi utiliza în alte scopuri (s.n.) . Se mai întâmplă şi asemenea eşecuri, nu este cazul să vă supere acest lucru.”
                    foloseste ceea ce in alte discipline se numeste in mod elegant ” procedeul atribuirii ” ( daca va pasioneaza aceasta directie chiar va pot recomanda o multime de alte tehnici si strategii deja inventariate –http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) . Personal, ma intereseaza faptele si ideile, si nu-mi permit sa atribui scopuri partenerilor de dialog pentru ca este dreptul lor suveran sa le formuleze .
                    Pe de alta parte , raspunsul dvs nu este important atat pentru mine , cat pentru cititorii care ne urmaresc foarte atent pe amandoi ( fiti absolut sigur de acest lucru ) . Iar daca doriti sa aflati cumva care sunt scopurile mele reale sau “alte scopuri” , intrebati-ma direct si aflati raspunsul meu transant , dar va rog nu le inventati si nu le sugerati in locul meu.
                    In plus, la o intrebare punctuala , raspunsul dvs ca istoric este unul comic deoarece nu are legatura cu logica istoriei ( istoria se bazeaza pa fapte nu pe parerile dvs sau ale mele ) ci eventual cu ” logica istorica ” a politrucilor din armata de altadata :
                    ” Dumneavoastră încercaţi să extrapolaţi (s.n.) o situaţie aşa cum procedam în şcoala militară de artilerie cu buletinele meteorologice, în scopul deschiderii focului la distanţe mult mai mari decât în mod obişnuit. În acel caz, extrapolarea datelor ducea la scăderea drastică a preciziei tragerii.”
                    Unde ati vazut dvs extrapolarea intr-o intrebare dihotomica ?!
                    In plus, ne faceti o impresionanta declaratie de principii ( formale) :
                    ” Un istoric trebuie să se ferească de extrapolări ( s.n. – care extrapolari ?) , evitând astfel mirajul teoriilor conspiraţioniste globale( s.n.- care teorii conspirationiste globale ?) sau punctuale( s.n. – de ” teorii conpirationiste punctuale” cred ca numai dvs stiti, poate ne lamuriti un pic si pe noi ) . Cu un pic de logică şi bun simţ ( frumos, moral, admirabil , dar ce facem cu “faptul istoric”? Probabil il ajustam dupa logica si bun-simt , nu ?! ) ) se poate merge mai departe în cercetarea istorică, fără ură şi părtinire.”
                    Daca cititorii nostri ( cu, sau fara pseudonim ) doresc in mod expres o continuare a acestei interesante dispute ( care din punctul meu de vedere s-a incheiat in mod evident ) o voi face pentru ca ultima dvs interventie este foarte incitanta in acest sens deoarece ( fara intentie, desigur ) ridica multe mingi la fileu , dar nu este de dorit sa ridicam orice manusa aruncata.
                    Pe de alta parte, poate ca este bine sa lasam lucrurile asa cum sunt pentru ca “mai binele este dusmanul binelui ” si avem chestiuni mult mai arzatoare la ordinea zilei, cum spunea marele conu` Iancu .
                    O zi buna in continuare,
                    Sergiu Simion

No comments: