Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Tuesday, August 20, 2013

Momentul 1968. Perceptii subiective.

Comentariile de mai jos au fost postate la un articol aparut pe Contributors.ro : 




Vladimir Tismaneanu Le socialisme qui venait du froid: 45 de ani de la invazia Cehoslovaciei




Lupul Monarhist spune:
“Ca atatia dintre prietenii mei, speram ca Romania va merge pe o linie a liberalizarii interne, a reformelor si deschiderii spre Vest. Ne-am inselat amarnic.”
Dl. profesor, din cat cunosc (poate gresesc) si dl. Goma a fost impresionat de discursul lui Ceausescu care incrimina invazia in Ceoslovacia (va rog!) si s-a inscris de buna voie in PCR, dupa ce trecuse prin ce trecuse in trecut (excluderi din universitate, inchisoare, etc.).
Observati coloana sonora optimista ce insoteste comentariul. :-) Incredibil ce a fost.
Cu bine, multumim ca mentineti lumina aprinsa.
  • Sergiu Simion spune:
    Incredibil pentru dvs care ati ascultat doar cateva momente din acest discurs, acum . Generatia mea l-a ascultat pe viu atunci , dar desi eram (pre)adolescenti , prin consecinte , unii nu le-am uitat nici acum . Tatal meu , Simion Dumitru ( invatator din Mehedinti ) , imediat dupa momentul 1968 , a fost chemat impreuna cu colegii de breasla la Vanju Mare ( raion) pentru o instruire cu Constantin Balaure ( predestinat nume ! ) instructor al C.C. al P.C.R. in care acesta , dupa suflecarea manecilor si un : „Sa va spun eu ce ne-au facut rusii ! ” , a vorbit vreo 4 ore. Dupa ce au iesit de acolo, erau atat de tacuti incat nu au mai avut chef nici de mancare, atat erau de speriati de ceea ce au aflat.


Sergiu Simion spune:
„ Ca atatia dintre prietenii mei, speram ca Romania va merge pe o linie a liberalizarii interne, a reformelor si deschiderii spre Vest. Reabilitarea lui Patrascanu in aprilie 1968 si condamnarea interventiei din august ne-au facut stimulat aceste iluzii. Ne-am inselat amarnic. Au venit tezele din iulie 1971, noul inghet.”
Apreciez onestitatea acestei declaratii . Pe de alta parte , as sublinia ca intre capitala si restul tarii a existat poate intotdeauna o diferenta de perceptie asupra lumii si implicit asupra politicii , cu avantajele si dezavantajele de rigoare. Perceptia mea provinciala asupra acelor evenimente ( atunci eram adolescent ) este diferita , pentru ca fara voia mea comparam ce auzeam si ce vedeam la televizor , cu ceea traiam atunci la un liceu teoretic din Turnu-Severin si cu ceea ce aflam de la parintii mei care , in termenii regimului de atunci , erau „cadre didactice”. La numai un an dupa momentul 1968, toti elevii liceului din care faceam parte au fost adunati in careu sa li se comunice faptul ca un elev , Benga Vasile , a fost exmatriculat doua saptamani „ pentru discutii in contradictoriu cu profesorul de socialism stiintific Iovan Martian” discutii care au avut loc in urma ascultarii unor emisiuni de la Radio „Europa Libera” ( ! ) .
Tot in acel an ( 1969 ) , un coleg de clasa , Ion Hurduc , a fost impuscat de graniceri pe granita cu Iugoslavia la numai 15 ani „pentru ca a vrut sa treaca granita la sarbi ” si sa ajunga in Occident, iar acel episod tragic pentru pentru toti cei din clasa mea , m-a facut sa vad altfel si regimul comunist , si minciunile lui sfruntate in care nu am putut sa cred de fapt niciodata .
Din copilaria mea intr-un sat mehedintean mai tin minte si acum ( dar dupa atatia ani, ca prin vis ) momentul reintoarcerii celor trimisi in inchisori si in Baragan ( invatatorul taranist Parvulescu nu a mai gasit , nici casa , nici gradina , i-au fost confiscate de regimul „popular” ) , si cred ca sunt printre cei care au mai prins ultimele afise de pe garduri cu „calaul Tito” desenat cu barda in mana si picurand de sange…  .
Pe de alta parte cu un an inainte , exact in 1968, si intr-o zi de august cand jucam fotbal impreuna cu alti copii din sat , am fost intrerupti de un tanar cu cravata venit de la Turnu-Severin care ne-a spus onest : „ Mai copii, fiti atenti ! Daca imi spuneti cum va cheama ( aveam deja buletine), va fac U.T.C-isti imediat , si nu peste cativa ani ca ceilalti , si va aduc si carnetele, ca trebuie sa raportez la centru ca am facut norma. Castigati si voi , si eu ! ”. Noi toti , si conform varstei , respectiv cei care jucam fotbal vara la 14 ani si eram deja “pionieri”, nu am mai stat pe ganduri. I-am datele, el s-a tinut de cuvant si ne-a adus carnetele, iar toti cei care si-au adus buletinele, ne-am trezit “utecisti” . Foarte rau pentru mine ! Peste foarte multi ani ( 1981) , un coleg de facultate de la stiinte sociale ( il chema Alexandru Valentin, exact ca pe profesorul de materialism dialectic si stiintific din facultate ) , s-a trezit sa afirme ca am intrat in facultate „ fraudulos”, desi am dat examen , deoarece nu puteam fi facut UTC-ist vara si in august , pentru ca scoala incepea in 15 septembrie. Avea dreptate, nu?! :) )
La fel de adevarat este ca la acea varsta de 15 ani ma pasionau in primul rand Shakespeare , Thomas Mann, Dostoievski , E.A.Poe, etc. , filmele cu Jean Gabin, Yves Montand, Lino Ventura , Alain Delon ,etc. Si , ca sa fiu foarte sincer , nu ma interesa de loc Aragon, desi prin „Secolul XX” de atunci erau publicate foarte multe materiale despre acesta cu ilustratii ale graficienilor de marca ai momentului. Degeaba.
In sfarsit, cred ca este foarte importanta informatia dvs conform careia nomenclatura comunista avea relatii de tip internationalist atunci cand muritorii de rand erau inca legati de glia stramoseasca, exact ca iobagii de pamant, iar restul plecau “in afara” , numai cu avizul si aprobarea Securitatii ( si cred ca acest lucru nu il poate nega nimeni ) :
„Parintii mei aveau prieteni apropiati intre reformatorii de la Praga. Matusa mea, Cristina Luca, luptase in maquis impreuna cu Artur London, condamnat in procesul Slansky, socrul lui Pierre Daix. London locuia la Paris, dar mentinea contacte permanente la Praga in cercurile anti-staliniste.”). Este inca o posibila explicatie a prelungirii cosmarului in tarile din Estul Europei.”
„ Am fost, impreuna cu mama mea, la Praga in vara anului 68. Stiu despre ce vorbesc. Daca nu ar fi avut loc ancheta si excluderea, cresteam la Praga, asemeni Anei Zaharescu. London locuia la Paris. Matusa mea a fost la el la cina in iunie 1968. Au discutat indelung despre procesul Slansky. Au fost prieteni apropiati. Ea fusese prietena si cu Otto Katz (Andre Simone).”

  • Am citit cu mare interes mesajul Dvs. Ar merita facut un volum cu marturii despre modalitatile de percepere a acelui moment crucial in varii medii sociale si profesionale. Sa lamurim chestiunea calatoriilor: mama mea si cu mine am mers in excursie ONT la inceputul lunii august, deci nu detineam pasapoarte personale, era vorba de un grup (circa 30 de persoane). Erau tineri fizicieni, chimisti, profesori de liceu (imi amintesc un nume, profesorul Oanta, cred ca de matematica, din Cluj). Ne-am oprit trei zile la Budapesta, trei zile la Praga, parca o zi la Brno, apoi RDG. In total, cam doua saptamani. Am mers cu trenul, clasa a II-a (deci nu vagon de dormit). Cel putin asa imi amintesc eu. In 1968 niciunul din membrii familiei mele nu facea parte din nomenclatura: mama era medic primar la Inspectoratul Sanitar al Capitalei si conferentiar de igiena scolara la IMF; tatal meu era redactor principal la Editura Meridiane; unchiul meu era de-acum pensionar de boala, ultimul loc de munca, functionar la Ministerul Industriei Constructiilor de Masini (cred); sora mamei era conferentiar de socialism la Institutul de Constructii. Deci nimeni nu lucra in aparatul de partid ori de securitate. Orice calatorie in strainatate trebuia aprobata de Directia Pasapoartelor din MAI. La revenirea in tara, turistii sau cei plecati in interes de serviciu trebuiau sa inapoieze pasaportul in 24 de ore.
    Eu am implinit 17 ani in iulie. La Praga, mama avea prieteni, cum am mentionat. Le scrisese din timp, i-a putut intalni. Nu a mers acolo pe cont propriu, in vizita personala. Sora mamei, eroina a rezistentei franceze, a primit invitatie din partea Asociatiiei Fostilor Combatanti Antifascisti Francezi. Asa a primit pasaport pentru a merge, prima oara dupa doua decenii si mai bine, acolo unde isi riscase viata si unde fusesera ucisi de nazisti prietenii ei apropiati Francisc Wolf-Boczor, Iosif Clisci, Olga Bancic si altii. Cristina Luca avea Medaille de la Resistance. In aprilie 1968 fusese invitata la Ambasada Frantei la receptia in onoarea generalului de Gaulle. Invitatia a venit pe linie franceza, din anturaj facea parte, daca nu ma insel, Bernard Tricot, cu care Cristina se cunaostea din rezistenta. Fusese colega la Sorbona, la biologie, cu Jacques Monod. Ramasesera prieteni. La Paris, in mai si iunie, s-a vazut cu amicul ei din liceu, de la Botosani, sociologul Lucien (Gica) Goldmann. A locuit la bunul ei prieten, Francis Cohen, fost coleg la biologie si in rezistenta, pe atunci director al revistei teoretice a PCF “La Nouvelle Critique”. In 1969, Francis, sotia sa Marie-Elisa si fiica lor Isabelle au venit in vizita la Bucuresti, au locuit la matusa mea.
    Cred ca era una dintre foarte putinele persoane din Romania care avea acea prestigioasa decoratie…
    In “Lumea secreta a nomenclaturii” am povestit despre cum am trait acel an. Cel mai bun prieten al meu era Haralambis Angourakis, coleg de liceu, nascut in ianuarie 1951. Tatal sau fusese membru al CC al PC din Grecia (KKE), redactorul sef al revistei teoretice “Neos Kosmos”. Murise intr-un straniu accident la Otopeni, in noiembrie 1967. Hara, cum ii spuneam noi, ma tinea la curent cu luptele intestine din acel partid, lupte care implicau si PCR. In ianuarie a avut loc la Budapesta Plenara a XII-a a CC al PCG, s-a produs scindarea. Haralambis a plecat definitiv in RDG impreuna cu mama si sora sa in august. Evanthia Angourakis lucra la postul de radio “Vocea adevarului” al PCG care emitea de la Bucuresti. Radio-ul s-a mutat la Leipzig. Nu intru in detalii, a facut un doctorat in astrofizica la Dresda, s-a intors in Grecia, azi este europarlamentar din partea KKE, nu ne-am revazut din 1978, nu avem relatii. Citeam presa comunista din Vest (se putea cumpara la faimoasele puncte de difuzare, langa Banca Nationala, langa cinematograful “Patria” si in spatele Salii Palatului, langa magazinul “Adam”). Faceam franceza in particular cu doamna Christiane Herscovits-Paruit, mama lui Alain Paruit, marele traducator. La ei in casa l-am vazut la televizor pe de Gaulle tinand unul din speech-urile din timpul vizitei in Romania. Imi amintes duminica din aprilie cand “Scanteia” a publicat discursul lui Ceausescu despre reabilitarea lui Patrascanu. Imi amintesc ziua de 21 august, tin minte perfect tonul si cuvintele lui Ceausescu. Pana si parintii mei, care nu aveau motive sa-l indrageasca, au fost convinsi ca spusese ce trebuia spus. La fel matusa si unchiul meu, Mihail Boico, doctorul David Salzberg, prieten apropiat, Carol Neumann (venea la noi duminica dimineata) si altii. Dupa cateva zile, Ceausescu a mers la Brasov, a tinut un discurs menit sa-i calmeze pe sovietici. Nu doar la Praga, dar si la Bucuresti incepuse “normalizarea”…
    • Sergiu Simion spune:
      Domnule Tismaneanu,
      Cu permisiunea dvs , sper, as vrea sa precizez un detaliu foarte important in ceea ce ma priveste si a modului in care discut in spatiul public , si nu numai . Am convingerea ca ceea ce este evident nu trebuie demonstrat de fapt niciodata si de catre nimeni ( la nivel statistic , am de multa vreme am speranta ca romanii , inca , judeca in mod corect si nu au nevoie de adjuvante ) si de aceea , niciodata, si in nici o imprejurare, NU practic atacul la persoana. Imi repugna prin natura , structura si convingerile mele personale . Mai clar , ma intereseaza numai faptele sociale si ideile , nu persoanele (eventual , daca este cazul. acestea pot interesa organele abilitate , dar noi nu suntem organe ci persoane ) si de aceea consider intotdeauna limbajul jignitor, agresiv , si respectiv atacul la persona , drept o strategie de tip securist.
      In ceea ce priveste discutia noastra , am afirmat :
      “…atunci cand muritorii de rand erau inca legati de glia stramoseasca, exact ca iobagii de pamant, iar restul plecau “in afara” , numai cu avizul si aprobarea Securitatii ( si cred ca acest lucru nu il poate nega nimeni ) ”
      Iar dvs ati afirmat :
      ” Orice calatorie in strainatate trebuia aprobata de Directia Pasapoartelor din MAI. ”
      Conform celebrului “Candid” al lui Voltaire , traim de fapt in cea mai buna dintre lumile posibile. Vedeti cumva o contradictie in afirmatiile de mai sus ?! :))

      Vladimir Tismaneanu spune:
      Vladimir Tismaneanu20/08/2013 la 17:02
      Am spus ca se pleca si in calatorii ONT. Plecau si muritorii de rand. Multi faceau concedii in Ungaria, Bulgaria etc Nu e vorba de contradictie, ci de complexitate.
                             Răspunde

Sursa : http://www.contributors.ro/global-europa/le-socialisme-qui-venait-du-froid-45-de-ani-de-la-invazia-cehoslovaciei/