Reiau aceasta postare , inclusiv cu transcrierea integrala al interviului , deoarece in ultimele zile si aparent din senin , a aparut o campanie brusca si furibunda a ziarului "Gandul " dar si a IICCMER lansata impotriva tortionarilor , campanie care de fapt a avut rolul de a ascunde , nu de a dezvalui , deoarece ramane fara obiect . Dupa ultimele informatii se pare ca institutiile abilitate nu au initiat de fapt o procedura legala si completa pentru aducerea lor in justitie ( !) :
“Caut de două zile să citesc textul plangerii penale al primului torționar A. Vișinescu din lista promisă, nu este de găsit. și asta în contextul în care, în trecut, institutul IICCMER a publicat pe pagina de net alte plângeri penale. Acum nu. De ce ? Greu de spus.”
( http://inliniedreapta.net/insemnare/dezamorsarea-bombei-pacepa-si-aparenta-vanatoare-de-tortionari/ )
In plus, un anonim a postat pe Contributors.ro intre comentariile de mai jos , adresa exacta a tortionarului Visinescu ( e adevarat stearsa ulterior , dar lasata suficient timp cat sa fie notata si sa poata incita la linsaj public ) :
Mihaela spune:31/07/2013 la 18:43Stiu unde locuieste Visinescu.
jorj spune:31/07/2013 la 23:19
Daca sinteti atat de amabila spuneti-mi si mie. As dori sa ii prezint ceea ce cred eu ca merita.
...........................................................
Florentin spune:01/08/2013 la 17:00
Nu, nu va faceti dreptate singuri. Deveniti la fel ca ei.
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/bateau-cu-biciul-tortionarii-nu-regreta-nimic-ei-injura-de-mama%E2%80%A6/
Ca si cum nu ar fi suficient , dupa surpriza din vara trecuta, mai avem inca o surpriza :
Cazul Pacepa. Cad mastile , sau a doua schimbare la fata a intelectualitatii romanesti
Pentru toate aceste considerente am reluat postarea precedenta inclusiv cu transcrierea integrala a interviului dat de generalul Ion Mihai Pacepa :
Recent a fost prezentat si a devenit accesibil cel mai important interviu publicat pana acum la noi despre adevarata natura a sistemului comunist si cele mai secrete fețe ale dezinformarii ( schimbarea trecutului,etc. ) practicate in Romania chiar si dupa intrarea in NATO si UE . Romanii vor afla cu surprindere ca institutiile statului sunt de fapt si acum angrenate in lupta cu propriii cetateni , victimele comunismului nu sunt nici acum reabilitate, condamnarile la moarte date de comunisti sunt inca valabile si aceleasi institutii se spala pe maini in timp ce isi arunca de la una la alta cartoful fierbinte :
Transcrierea integrala a interviului
( http://www.evz.ro/detalii/stiri/interviu-ion-mihai-pacepa-1049648/pagina-articol/1.html ) :
Bună ziua, Andrei. Mă bucur să te aud. Permite-mi să adresez modestele mele felicitări dumitale și conducerii postului pentru că ați decis să abordați cazul "trădătorului" Pacepa--cum mă etichetează încă mulți în România. Un fost ministru de externe al SUA, Madeleine Albright, numește acest tip de curaj cojones. Subscriu.
SECURITATEA, UNA DIN CELE MAI MONSTRUOASE DEZINFORMĂRI
SUMARUL ARTICOLULUI
- INTERVIU cu ION MIHAI PACEPA, cel mai înalt defector din lagărul sovietic: „Carlos Șacalul a primit cinci milioane de dolari pentru asasinarea mea” | VIDEO
- PACEPA: NU MI S-AU ÎNAPOIAT NICI BUNURILE, NICI CETĂȚENIA
- PACEPA ȘI DST-UL FRANCEZ
- SCHIMBAREA TRECUTULUI, UNA DIN CELE MAI SECRET FEȚE ALE DEZINFORMĂRII
- MINCIUNILE DIN ROMÂNIA
Nu sunt obișnuit să vorbesc public, așa că rog telespectatorii să-mi scuze stângăciile. Am acceptat să îți dau acest interviu pentru că admir consecvența cu care militezi pentru eradicarea comunismului din România, în care am lăsat 50 de ani de viață, visurile tinereții și mormintele părinților. Trăiesc de 35 de ani cu două condamnări la moarte pe umeri pentru că am vrut să ajut România să se debaraseze de una din cele mai monstruoase dezinformări din istoria țării: Securitatea. Am sărbătorit cu entuziasm ziua când ea a devenit prima țară din fostul bloc sovietic care i-a condamnat crimele. Mai am o dorință: să devină și prima țară din fostul bloc sovietic care să reabiliteze victimele Securității. Sper că discuția noastra va ajuta.
Fostul președinte al Poloniei comuniste, generalul Wojciech Jaruzelski, care a servit comunismul până și-a dat duhul, a explicat: "Dacă ei devin eroi, noi ce o să fim?"
Într-un lung interviu cu Nestor Ratesh în anii când conducea programul românesc al Europei Libere, am spus că am crezut într-un ideal, dar m-am rupt de acel ideal când am realizat că nu era ideal. În ultimii mei 24 de ani in Romania am condus spionajul științific și technologic (S&T) al țării, care a contribuit la industrializarea României devastate de megalomania lui Ceaușescu. M-am rupt însă de acea Românie în 1978, când am realizat că Ceaușescu devenise un fel de proprietar al întregii Românii, care nu mai corespundea idealurilor mele, și mi-am ajutat concetățenii să o elibereze de tiran. Continui să imi ajut țara natală cu umilele mele posibilități.
Am devenit cetățean american exact acum 25 de ani, la 28 iulie 1988, într-o ceremonie festivă în care conducerea CIA mi-a înmânat cea mai scurtă, dar și cea mai importantă scrisoare pe care am primit-o în viața mea. Citez:
Richard F. Stolz
Știu, Partidul România Mare și Vadim m-au descris de multe ori ca fiind o mumie cu vată în nas pe care CIA o scoate din când în când la fereastră ca să păcălească prostimea. Din păcate pentru ei, continui să alerg 5 kilometri în fiecare zi, și să nu mă las învins ușor la tenis.
Doar o oră pe zi, după tenis.
PACEPA: NU MI S-AU ÎNAPOIAT NICI BUNURILE, NICI CETĂȚENIA
Nu am cerut nici odată nimic de la autoritătile romane, si nu cer nimic. Nu am cerut nici un leu pentru cartile pe care le-am publicat in Romania--le-am donat. Tot ce vreau este să-mi ajut tara natală. Sunt un pigmeu in agitata istorie a Romaniei, dar "cazul Pacepa" a fost si este folosit de cripto-comunisti pentru a denigra CIA, pentru a mentine cultul lui Ceausescu. Este păcat că, după două decenii de la executarea lui Ceausescu, parte a presei romane continuă să pună semnul egalitătii intre Securitatea sa si Romania.
Poate. Securitatea nu s-a născut in Romania. Din fericire sunt unul din foarte putinii martori ai creerii ei care mai trăiesc, si care poate depune marturie ca Securitatea a fost importată din Moscova. Primul ei sef, Gheorghe Pintilie, se numea in realitate Panteleymon Bondarenko. Noi ii spuneam Pantyusa. I-am fost subaltern, apoi sef. Era ofiter acoperit al NKVD. Tot asa era si adjunctul sau, Alexandru Nikolsky. Multi ani după crearea Securitătii, salariile ofiterilor s-au plătit la 20 ale fiecărei luni ca omagiu adus Chekei, care a fost creată la 20 decembrie 1917, a devenit NKVD, si apoi KGB.
Am sărbătorit-o impreună cu sotia si cativa prieteni cu care am lucrat in comunitatea de informatii a SUA. Da, Andrei, 28 iulie 1978 are o simbolică importanţa pentru mine. A fost piatra de hotar a vietii mele.
OK, Andrei. Intrăm.
In megalomania lui, Ceausescu vroia să creieze o Casă Albă la Bucuresti. In aprilie 1978, cand l-am insotit la Washigton, Ceausescu l-a informat pe presedintele Carter despre intentia sa, si i-a spus ca m-a numit sef al acestei Case Albe romanesti pentru că tatăl meu a lucrat toată viata la reprezentanta din Romania a companiei americane General Motors. Ceausescu era deja specialist in bancuri anti-sovietice pentru a creia iluzia că ar fi independent de Kremlin, si acum vroia să creieze si iluzia că ar fi pro-american.
Da, Andrei. Dar acest folclor există doar in Romania. Numai acolo supravietuiesc dezinformarile Securitătii, potrivit cărora as fi "fugit" din Romania fie pentru că as fi fost un traficant de wiskey si contrabandist de droguri, fie pentru a nu fi arestat ca agent al KGB, sau al CIA, sau al Germaniei de Vest, fie ... Dumnezeu stie ce alte "fie" au inventat securistii lui Ceausescu pentru a-l ajuta sa explice Comitetului Politic Executiv de ce noul sef al noii sale case prezidentiale a cerut azil politic in SUA.
Se bat cap in cap doar pentru cei care continuă să creadă si azi in dezinformările anonime ale securistilor de ieri si a cripto-comunistilor de azi. In SUA, există insă o singură versiune: adevarul. Acesta este prezentat autoritativ de fostul presedinte al SUA Ronald Reagan, de fostul presedinte Bush senior, care a tinut cartea "Orizonturi Rosii" pe biroul sau ani de zile, de fostul director al CIA, James Woolsey, de fostul ministru adjunct al apărării nationale, Richard Perle, de fostul consilier pentru terorism al Casei Albe, Michael Ledeen, si de numeroase alte personalităti americane care au fost intervieviate in noul film despre viata mea.
A explicat-o Mao Tse Dun, care a intrat in istorie cu zicala: "O minciuna repetată de o sută de ori devine adevăr."
Cartea, pe care am scris-o impreună cu profesorul si istoricul american Ronald Rychlak, consilier al Misiunii Permanente a Vaticanului la ONU, tratează ciuma bubonică a contemporaneitatii: dezinformatia. Filmul se ocupa, de asemenea, de viata mea si de modul cum am trecut din tiranie in democratie. Nu am fugit, Andrei. Ruptura mea de comunismul lui Ceausescu a fost un act premeditat, a cărui implementare am aminat-o an după an pentru că nu am avut curajul să mă avant in necunoscut.
In carte am folosit un termen mult mai dur decit lipsa de curaj: coward--laş. Am făcut această paranteză pentru că "fugit" este un pejorativ folosit de Securitate pentru a insinua că toti cei ce s-au rupt ideologic de comunism au fost in realitate hoti sau altfel de criminali care au fugit din Romania pentru a nu fi arestati.
Ma reintorc la "fuga" mea. Datorită functiilor mele in Romania, doar presedintele SUA a putut să-mi aprobe cererea de azil politic. Am dat detalii in noua carte. Aprobarea Presedintelui Carter a venit după trei zile--cele mai lungi din viata mea. Asteptarea a fost dramatică. Dar totul e bine cand se termină cu bine.
Era miezul noptii de 27 iunie cand am ajuns la aeroportul militar american Rhein-Main din Frankfurt/Main. Avionul trimis de Presedintele Carter avea un dormitor, dar, bineinteles, nu am putut inchide ochii toată noaptea. Am descris călătoria in noua carte. Nu e usor să stii că, incepand de a doua zi, nu mai esti nici ce-ai fost si nici cine ai fost. Stiam că-mi va fi greu. Dar stiam că nici lui Ceausescu nu-i va fi usor
Retroactiv, am avut dreptate. Ceausescu a pierdut partida. As fi putut scrie o intreagă carte despre războiul meu cu Ceausescu. Si el si eu am fost insă doar două rotite dintate--una mare, alta mică--in mecanismul care a transformat superbul Regat al Romaniei, in care m-am născut, intr-un fel de iad pe pamant, si am decis să scriu o carte despre acel mecanism. Titlul ei este "Disinformation", si face obiectul unui film documentar de doua ore, lansat odată cu cartea, pe care il veti viziona in continuare.
In total, patru milioane de dolari plus incă un milion dat de Securitate lui Carlos Sacalul pentru a mă asasina in America.
Potrivit unor documente descoperite in arhivele Securitătii, Carlos a fost adus la Bucuresti de Generalul Plesită, care a devenit seful DIE, rebotezată CIE, si a fost instruit de Unitatea Antitero a Securitătii. Un articol publicat in presa romană la 19 februarie 2,000 sub semnătura ziaristei Adina Anghelescu, descrie pregătirea actiunei pentru asasinarea mea, care a avut numele de cod "Operatia 363." Ea a fost coordonată de Plesita. Mentionez aici doar o parte din munitia folosită pentru instruirea lui Carlos in vederea asasinării mele: capse pirotehnice detonante (550 buc.), exploziv plastic EPH/88 (37 kilograme), exploziv plastic EPP/88 (178 kilograme), cartuse calibru 7,62 mm md.43 (3753 buc.), cartuse cal.9 mm Makarov (5040 buc.), cartuse cal.7,65 glont obisnuit pentru pistolet (1669 buc)., cartuse cal.9 mm lung (1306 buc), cartuse cal.7,62 mm lung glont miez otel (1049 buc.).
Ati avut de suferit din cauza Sacalului?
Sacalul nu m-a putut găsi in SUA, dar in noaptea de 21 februarie 1981 a explodat o bombă la sediul din München al postului de radio american Europa Libera, care imi transmitea revelatiile despre "Geniul Carpatilor." Bomba, care a continut 10 kilograme de exploziv plastic, a făcut o gaură de peste 8 metri in zidurile groase ale clădirii si a rănit 8 persoane. Cinci diplomati romani acreditati in Germania de Vest au fost expulzati pentru că au fost implicati in acest act de terorism.
V-a fost frică?
Nu sunt fricos din fire, si deja trecusem prin alte două incercări de assasinat, una organizată de Arafat, si cealalta de Qadafi. Dar nu mi-a fost usor.
OK, Andrei. Ridicăm.
PACEPA ȘI DST-UL FRANCEZ
Am lucrat cu Yves Bonnet, seful Directiei de Supraveghere Teritoriala a Frantei (DST), in 1985, cand am fost detasat la sediul DST din Paris si am fost implicat in cateva actiuni anti-teroriste, inclusiv legate de Sacal. Nu am am avut insă rol activ in capturarea lui din 1994, in Sudan.
Condamnarea agresorilor lui Emil Georgescu, de la Europa Liberă, si apărarea vietii lui Paul Goma, Virgil Tănase, si a altor dizidenti anticomunisti ai vremii au făcut obiectul principal al cooperării mele cu DST. De altfel, cand am plecat din Paris, am primit de la Yves Bonet o copie a stiloului incărcat cu otravă pe care Plesita l-a dat ofiterului ilegal al CIE inărcinat să-l asasineze pe Paul Goma, precum si inregistrarea magnetică a conferintei de presă a Presedintelui Mitterand, care a calificat serviciul de spionaj al Romaniei comuniste drept o bandă de asasini. Ulterior, am publicat impreună cu Bonet articole in presa franceză in care am documentat apartenenta la KGB a primului sef al serviciului de spionaj al Romaniei post-Ceausescu, Generalul Mihai Caraman.
Este adevărat. "Shit happens", se spune in America. Am pierdut una din bătăliile cu Securitatea, si a trebuit să iau viata de la capăt.
Este ca si cum te-ai naste din nou, Andrei. Am luat totul de la capăt. Alt nume. Alt trecut. Alti prieteni. Alt viitor. Doar profesia de inginer chimist a rămas aceiasi.
Asa e, Andrei. După ce am primit azil politic in SUA am publicat in "Le Monde" o scrisoare deschisă adresată Danei, pe care Securitatea a tinut-o apoi 11 ani sub arest la domiciliu. Am descris in nou mea carte această scrisoare, care in anii 1980 a fost citită si răscitită la Europa Libera. Redau un fragment:
Te rog, Andrei
Este adevărat. Acest dramatic episod a fost descris pe larg in cartea "Autopsia Unei Inscenari Securiste," scrisă de ziaristii Sorin Rosca Stănescu si Cornel Dumitrescu la mijlocul anilor 1990. Apoi, Nestor Ratesh, devenit director al programului roman de la Europa Libera după moartea lui Vlad, a petrecut trei ani in archivele Securitătii, unde a găsit documente atestand implicarea Securitătii in asasinarea lui Noel si a lui Vlad.
A fost publicată in trei editii consecutive in limba engleză plus una vorbita, pe opt casete de magnetofon, si alta in limba romană pentru emigratie. In 1988 a fost tradusă in limba maghiară si publicată ilegal in Ungaria, sub forma unei cărti de buzunar, stil Mao. După executarea lui Ceausescu, cartea a fost republicată in 27 alte tări, a avut sute de recenzii, si a devenit obiect de studiu in unităti militare si scoli din SUA. "Orizonturi Rosii" continuă să fie in librării după 26 de ani de la publicarea ei-- evident, există alti Ceausesti in diverse colturi ale lumii.
L-am cunoscut pe Nestor in 1978, cand l-am insotit pe Ceausescu in SUA, si am fost impresionat de curajul său. Nestor a fost unul din foarte putinii ziaristi care au indrăznit să-l infrunte public pe tiran, pană si la faimosul Club al Presei din Washington, si am vrut să-l avertizez. Stiam că Noel nu a murit de moarte bună, si i-am spus ceiace stiam despre războiul lui Ceausescu impotriva directorilor Europei Libere.
Ma bucur enorm că am gresit. Cred ca dezvăluirile din "Orizonturi Rosii," in care am descris războiul lui Ceausescu cu directorii Europei Libere, au jucat un rol.
Congresmanul Frank Wolf, care pină acum a fost reales de 17 ori, este expertul Congresului SUA in probleme romanesti. Este si un prieten drag. El a petrecut Revelionul anului 1989 in avion, zburand la Bucuresti. S-a reintors cu Dana, cu sotul ei si cu socrii ei la 6 ianuarie 1990.
Dana si sotul ei au fost primii romani care au ajuns in SUA după executarea lui Ceausescu. Sosirea lor impreună cu Congressmanul Wolf a fost transmisă la 44 statii de televiziune americane si străine. In semn de recunostiintă, sotul Danei, sculptor, a făcut un bust al Congresmanului pe care i l-am dat. Cel de al doilea capitol al noii cărti a Congresmanului Wolf, intitulată "Prisoner of Conscience," este dedicat cărtii mele "Orizonturi Rosii," si eliberării Danei. Citez din el:
Bustul este acum in sufrageria mea, si de cate ori il vede, nepotul meu cel mai tanăr ii freacă nasul. Bustul nu este, fără indoială, cel mai fidel portret al Congressmanului, spune Generalul Pacepa, dar pentru Dana si Radu el este un simbol al libertătii.
Stiu unde baţi. Mă bucur ca pot clarifica. M-am născut in Bucuresti, am crescut in Bucuresti, am devenit inginer chimist in Bucuresti, am lucrat in Bucuresti, si am rămas locuitor al Bucurestiului pană am făcut ruptura cu Ceausescu. Acesta, care se pretindea nationalist, nu vroia insă ca tara să afle că un român get beget s-a rupt de dictatura sa, si a ordonat Securitătii să insceneze că eram de fapt un jidan ceh aciuit in Romania, un boanghen, o corcitură de german, si nu mai stiu cate alte bazaconii. Securitatea s-a executat. Asa s-a scris istoria in Romania comunista. Vă amintiti de Pătrăscanu? De Iuliu Maniu? De Titulescu? De Dinu Brătianu? Si pe ei Securitatea i-a prezentat drept corcituri de romani in slujba spionajului englez, american, german, sau mai stiu care. Toti erau romani get beget.
Nu. In juramantul meu militar m-am angajat să-mi apăr tara, si am făcut tot ce am putut ca sa o apăr de tirania lui Ceausescu. Sunt mandru că am avut curajul să mă iau la trantă cu el, si bucuros că mi-am putut ajuta concetătenii să se debaraseze de el.
Generalul Emil Bodnaras a făcut exact ce am făcut eu, dar nu a fost niciodată acuzat că si-a trădat juramantul militar. De ce? Pentru că el a cerut azil politic in Moscova, nu in Statele Unite? Departe de mine gandul de a mă compara cu Generalul de Gaule, dar si el a facut exact ce am făcut eu, si nu a fost acuzat nici odată că si-ar fi incalcat juramantul militar. Dimpotrivă.
Faptul că as fi fost conectat cu lagărul de muncă de la Canal este o altă dezinformare securistă menită sa-mi schimbe trecutul. In ultimii mei 24 de ani in Romania am condus spionajul stiintific si technologic (S&T) al Romaniei, nu Securitatea internă, iar in ultimii sase ani am condus si activitatea de dezinformare externă, menită să creieze un cult al lui Ceausescu in occident. Nu am avut nici o atributie legată de securitatea internă--cu exceptia primilor patru ani, cand, asa cum am mentionat, am fost ofiter inferior in directia de contrasabotaj, unde am răspuns de industria chimică, nu de canal.
Sarcina mea principală in ultimii 24 de ani in Romania a fost să ajut dezvoltarea economiei nationale, care devenise muribundă sub Ceausescu. Am considerat această sarcină ca fiind o datorie patriotică, si am făcut tot ce am putut ca să-mi ajut tara. O analiză a activitătii S&T făcută de Comitetul Politic Executiv cu cateva luni inainte de a mă rupe de Securitate, a conclus că cca 30% din unitătile industriale ale Romaniei au fost create cu ajutorul technolgiilor furate din Occident. Am descris această analiză in "Orizonturi Rosii." Concluziile ei au fost, evident, lăudătoare, pentru că Ceausescu si Elena conduceau intreaga activite de spionaj S&T. Dar numeroase fabrici si combinate au fost in mod real construite cu technologii furate, pentru că Romania nu avea bani să le cumpere. Printre ele: Combinatul chimic de la Borzesti, fabricile de piele sintetica, de film si hartie fotografica color, fabrica de motoare diesel si laminoarele pentru folii de aluminiu sunt doar cateva exemple. Imi pare bine că am contribuit la realizarea lor, si mă bucur că ele continuă să fie folositoare tării.
SCHIMBAREA TRECUTULUI, UNA DIN CELE MAI SECRETE FEȚE ALE DEZINFORMĂRII
Schimbarea trecutului a fost una din cele mai secrete fete ale activitătii de dezinformare. Datorită operatiilor menite să schimbe trecutul, nimic nu a devenit mai dificil pentru comunisti decat să-si prezică trecutul. In 1922-1923 nici unul din conducătorii Uniunii Sovietice nu-si putea măcar imagina că, după moartea lui Lenin, toti membrii Biroului Politic cu care Lenin a organizat asa zisa Mare Revolutie Socialistă vor fi etichetati "spioni" sau "trădători" si vor fi împuscati. Toti, cu exceptia lui Stalin.
Ai dreptate. Comunismul român nu a făcut exceptie. La 23 august 1944 regele Mihai a devenit instantaneu erou international datorită curajoasei sale decizii de a întoarce armele împotriva nazistilor. El si generalul american Dwight Eisenhower, comandantul suprem al fortelor aliate din Europa, au fost doi din cei cinci oameni de stat din lume decorati atât de presedintele american cât si de liderul sovietic. Iar Gheorghiu-Dej a fost atât de impresionat de curajul tânărului Rege încât i-a sărutat mâna când s-a prezentat pentru prima oară în fata lui, după ce a fost eliberat din inchisoare. Vedeti fotografia--a fost publicata in ziarele vremii. Nici Stalin si nici Dej nu au putut prezice atunci că doar trei ani mai târziu tot ei vor schimba acest glorios trecut al Regelui, că îl vor eticheta "spion", si că îi vor retrage cetătenia tării în care s-a născut.
Da. El a fost unul din fondatorii partidului comunist din Romania, si după război a jucat un rol important în lichidarea opozitiei anti-comuniste si în sovietizarea României. Atunci, nici un comunist român nu-si putea imagina că partidul lor, pe care Pătrăscanu l-a creat si l-a servit cu devotament 30 de ani, îl va eticheta spion si trădător si îl va omorî miseleste cu un glont tras în ceafă. După cum nu si-a putut imagina nici că 14 ani mai târziu Pătrăscanu va fi reabilitat post mortem de acelasi partid.
Falsificarea trecutului a fost metoda cea mai intens folosită de Securitate pentru a se debarasa de oponenti. Toti liderii partidelor istorice, majoritatea conducătorilor economiei capitaliste, mii de ofiteri ai fortelor armate, sigurantei si politiei, precum si alte mii de diplomati, scriitori, jurnalisti si preoti care au constituit coloana vertebrală a prosperului regat al României au fost etichetati "spioni" sau "trădători" si executati sau trimisi în detentie de infama Securitate. Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Gheorghe Tătărăscu, Titel Petrescu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu si Corneliu Coposu sunt doar câteva din personalitătile cărora Securitatea le-a schimbat trecutul. Până si celebrul sculptor Constantin Brâncusi a fost transformat in "agent al spionajului anglo-americane." In 1978, a fost randul meu.
Seful serviciului de spionaj al Romaniei post-Ceausiste a fost agentul KGB Mihai Caraman, si seful noului SRI a fost Virgil Magureanu (original Virgil Astal,lîs), care a jurat in fata parlamentului ca nu a avut nici o legatura cu Securitate, dar in realitate imi fusese subaltern in DIE, unde a avut numele conspirativ Mihai Mihailă.
Absolut. Urmaresc cu atentie ce se intampla in tara, si sunt profund impresionat de progresele enorme facute de serviciile de informatii si contra-informatii ale Romaniei, precum de eforturile noii generatii de romani care se straduiesc sa dea tarii o noua fiinta nationala. Doresc tuturor, din inima, succes cat mai deplin.
O tară care acum stie cum o democratie poate fi transformată in tiranie, dar care continuă să invete cum să reverseze aceasta dramă. Stiu din proprie experienta că democratia nu se invată peste noapte. Am devenit cetătean american acum 25 de ani, dar continui să invat tainele democratiei americane.
Domnule general, ati lansat recent o nouă carte, care deja este pe primele locuri in book officeul american. Si un film. "Dezinformarea," in care făceti dezvAluiri. Dar as vrea să punctăm cateva momente. Un prim moment. Ceausescu venea de la Moscova. 1972 …
Glasnost! Da, Andrei, sunt dezvăluiri in premieră mondială. Datorită dezinformării Moscovei, toată lumea crede că glasnost a fost inventat de Gorbaciov ca să transforme Uniunea Sovietică dintr-un stat totalitar intr-unul democratic. Din nefericire, intreaga presă crede la fel. Tot asa crede comitetul care i-a dat premiul Nobel lui Gorbacev, precum si "Time Magazin", care l-a declarat "Omul Deceniului." Pană si faimoasa Enciclopedie Britanică defineste glasnot ca "o nouă politică sovietică de deschidere politică si socială, instituită de Mihail Gorbacev in anii 1980s, in scopul democratizării Uniunii Sovietice." Dar glasnost este un vechi termen rusesc pentru infrumusetarea imaginei tarului.
La mijlocul anilor 1930, deci cu 50 de ani inainte de glasnostul lui Gorbachev, Marea Enciclopedie Sovietică definea glasnostul ca "o manipulare a presei menită sa infrumuseteze stirile pentru public." Atunci glasnost insemna publicitate, auto-promovare. In cartea mea aveti textul exact, rusesc, precum si traducerea sa in engleză.
Da. Tot asa cum a fost si glasnostul lui Ceausescu, pe care il descriu pe larg in carte. Stiu, e greu de crezut. Dar acum, cand ne uităm la comunism prin perspectiva istoriei, intelegem că nici el nu a fost nimic altceva decat o dezinformare. De aceia arhivele KGB-ului continuă să fie sigilate.
Permission granted!
Am revenit intr-o editie specială al cărui invitat special este generalul Ion Mihai Pacepa, fostul sef al spionajului extern comunist care in 1978 a cerut azil politic in Statele Unite ale Americii. Exact acum 35 de ani generalul Pacepa ajungea pe pămant american, in Washington D.C. Domnule general am revenit la dialogul nostru...
OK, Andrei
Răscoalele anti-comuniste care au avut loc in 1989 in Europa de Est au fost atat de pasnice incat au imbogătit vocabularul cu termenul "revolutii de catifea." Romania democratului pro-american Ceausescu a fost singura exceptie: 1,104 patrioti romani au plătit cu viata dorinta de a-si elibera tara de una din cele mai dezgustătoare tiranii din istoria tării--si a Europei.
I-a răspuns dl. Woolssey, in introducerea sa la noua mea carte. Citez: "Generalul Locotenent Ion Mihai Pacepa este cel mai inalt defector pe care l-am avut."
Da. Dumnezeu cu adevărat ne zambeste, Andrei. Romania, care este o tara la rascruce de vanturi, are o lungă istorie de ocupatii Romane, Otomane, Fanariote, Germane si Sovietice. Acum insă soldati americani stationati in Romania asigură integritatea teritorială a tării. Da, Dumnezeu ne zambeste, Andrei, dar nu din cauză ca Ceausescu ar fi fost un pro-american democrat, ci din cauză că poporul roman l-a alungat.
Doresc nespus sa revăd plaiurile natale, si să ingenunchiez din nou la mormantul părintilor. Mă indoiesc insă că aceasta se va intampla atat timp cat justitia Romaniei va continua să mentină condamnările la moarte a celor care au "trădat" erezia lui Ceausescu--printre care am onoarea să mă număr.
Iti amintesti cantecul "Hai să dăm mană cu mană cei cu inima romană?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu