Frumusetea uitata a vietii, bucuria lucrurilor simple si modestia oamenilor mari

Rememorez aici o zi luminoasa din aceasta primavara in care  m-am plimbat la un sfarsit de saptamana printr-un Bucuresti linistit , fara agitatia si zgomotul din celelalte zile.

In acel moment am avut sansa sa vad de aproape parada de Ziua Irlandei (Ziua Sfantului Patrick) o manifestare deosebita , o explozie de culoare si de relaxare care a instaurat o stare de bine si in care participantii irlandezi , dar si romani, preluand un alt pattern decat cel intalnit in alte manifestari de grup care existau altadata la noi *), se bucurau impreuna de o frumoasa zi de primavara si intr-o liniste intrerupta doar de sunetul cimpoaielor irlandeze si de sunetul ritmic al beţelor de tobă. La aceasta parada a avut o contributie semnificativa Peter Hurley , irlandezul captivat de Romania si devenit promotorul traditiilor ei , o persoana cu totul deosebita si de o rara modestie pe care recent am avut ocazia sa o cunosc si de la care am aflat de parada . In aceeasi masura cred ca Peter Hurley a avut o contributie importanta la aceasta si in interesul Romaniei asa cum o face constant de peste 20 de ani . Mai jos sunt prezentate cateva din aceste imagini , secvente si  momente pe care le-am considerat semnificative.

Participare benevola si relaxata pe un traseu bine ales
( Muzeul Taranului Roman ð Palatul Regal )

Desfasuratorul unei parade de St. Patrick.
Foto : Peter Hurley

Mandrie irlandeza

Eleganta irlandeza

Explozie de culoare si bucurie intr-o zi de primavara
Foto : Ireland Romania Network

Peter Hurley alaturi de reprezentantii traditiilor romanesti

Traditie si modernitate
Foto : Peter Hurley

Frumusetea portului popular romanesc si candoarea oamenilor simpli
Foto : Peter Hurley 

Peter Hurley
Foto : activenews.ro

Peisajele magice ale Romaniei
Foto : Alex Robciug

Peter Hurley  este nu numai un promotor absolut remarcabil  al traditiilor romanesti  si al spatiului rural romanesc care a reusit de unul singur ce nu au reusit mai multe ministere si universitati la un loc , ci si un sustinator al intereselor Romaniei pana la nivelul Comisiei Europene .
Scrisoarea de mai jos , o lectie de constiinta morala, culturala, nationala si europeana pentru multi oficiali,  este cea mai buna dovada :

„Scrisoare deschisă către Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
17 martie 2015 la 18:05 
Comisare, 
Numele meu este Peter Hurley. Sunt din Irlanda. Trăiesc în România de peste 20 de ani. În ultimii sase ani am fost implicat în proiecte civice de promovare a României rurale, pentru care în 2011 am fost decorat cu Ordinul National pentru Merit. În 2012, am fost director de promovare în cadrul Unitătii de Sprijin a Retelei Nationale de Dezvoltare Rurală, fiind responsabil cu încurajarea cooperativelor agricole, turism rural si produse traditionale. 
 Stiu că multi ar dori să vă vorbească astăzi. De aceea, am condensat punctul meu de vedere la câteva minute si as dori să vă cer permisiunea să vi-l împărtăsesc.
************ Pentru a răspunde la întrebarea referitoare la rolul PNDR în lupta împotriva sărăciei din mediul rural - răspunsul este suficient de clar. Ca si în cazul versiunii consultative a Ghidului Solicitantului pentru Măsura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”, resursele concentrate pe exploatatii mai mari de 8.000 unităti exclud marea majoritate a gospodăriilor agricole. Este dificil a vedea planul ca având impact semnificativ asupra sărăciei. 
 ************  În decembrie 2008, am cinat cu un membru al Comisiei Parlamentare pentru Agricultură din Camera Deputatilor care mi-a spus: "În România sunt 120.000 de fermieri. Acestia reprezintă interesul nostru. Cele 4 milioane de gospodării tărănesti nu sunt problema noastră. Dacă doriti să vorbiti despre ele, luati legătura cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. 
 ************ Totusi nu este firesc să lăsăm responsabilitatea exclusiv în sarcina administratiei românesti. Cred că trebuie să cercetăm mai profund. 
Solutia costă bani, cred ca mult peste cele 9,5 miliarde de euro stabilite pentru Pilonul 2 în Programul National de Dezvoltare Rurală al României pentru perioada 2014-2020. 
În anii 1920, clasa tărănească de României era una dintre cele mai bogate din Europa. Am auzit că îsi trimitea copiii la scoală în Franta. In 1930 în România erau 7.500 de cooperative cu 1,5 milioane de actionari, în timp ce populatia totală a tării era de 10 milioane de persoane. 
 Această cultură înfloritoare a primit trei lovituri de gratie: 1949 - 1990 – 2007 
 Comunistii au considerat clasa tărănească cel mai mare dusman al lor. I-au numit pe tărani "micii capitalisti". Cu ani în urmă, l-am întrebat pe un "capitalist mic" de 80 de ani: "Cum a fost când a venit colectivizarea?" 
 "Într-o zi, au venit în curtea mea si au luat totul. Au luat calul, vacile, toate animalele. Căruta, plugul, toate instrumentele noastre mari si mici. Au luat toate semintele si tot din magazie. Au luat chiar si mica râsnită pe care o foloseam pentru măcinarea porumbului. Au dus totul la ferma colectivă. Si din acea zi, dacă nu doream să murim de foame, a trebuit să lucrăm pentru ei." 
 "Si cum a fost în 1990, când ti-ai recăpătat terenurilor?" "În 1990?", a spus el. "Mi-au dat înapoi terenul! Dar nu mi-au dat nici un instrument pentru a-l lucra. A trebuit să încep iarasi de la zero. Numai că de data aceasta eram cu 45 de ani mai în vârstă si nu mai eram tânăr." 
 Am auzit despre colectivizarea fortată începută în 1949. Se vorbeste doar foarte putin despre de-colectivizarea fortată din 1990 si efectul său devastator asupra unei populatii rurale deja sărăcite. Milioane de săteni au fost catapultati înapoi la Epoca Fierului, luptând pentru existentă pe 3 sau 4 parcele de teren, situate la kilometri distanta, muncă istovitoare, fără umbră, câteva unelte manuale, poate un cal si o carută folosite în comun. (M-am întrebat întotdeauna, unde au fost în ultimii 25 de ani organizatiile umbrelă, responsabile pentru promovarea spiritului de cooperare al Europei? De ce au abandonat acestea micii producători din România?) 
 Si odată cu intrarea în UE în 2007, micii producători au fost pur si simplu distrusi. Au fost spulberati de complexul agro-industrial, care se întinde de la Portugalia până în Grecia. Cartofii sunt culesi în Germania (probabil de români), spălati în Italia si transportati în România. De la producător la consumator este un circuit închis. Acest complex a demarat acum 50 de ani, tot timpul subventionat de UE din toate punctele de vedere imaginabile: educational, ideologic, financiar, tehnologic, logistic, comercial. 
 Micul producător român nu este doar dezavantajat. A fost scos definitiv din modul său de trai fiind fortat să-si părăsească tara natală. A devenit un refugiat economic. Ceea ce au început comunistii, UE reuseste să finalizeze. Si poate mai presus de toate, ca urmare a acestei dizlocări, între 200.000 si 300.000 de copii români cresc fără unul sau ambii părinti pentru o parte sau întreaga lor copilărie. 
Vă puteti imagina, Comisare, protestele publice dacă jumătate dintre elevii din clasele primare din Irlanda ar fi lipsiti de unul sau ambii părinti pentru întreaga lor perioadă de educatie ca urmare a participării la Uniunea Europeana? Si e doar o dimensiune a dificultătilor sociale suportate de către copii români astăzi. 
Uniunea Europeană asistă - în spatiul rural românesc – la cea mai mare nedreptate socială din istoria sa. Este echivalentul în secolului 21 al "La dracu sau la Connacht!" (zona cea mai săracă a vestului Irlandei). 
 România este ultima civilizatie rurală autentică a Europei. Este o mostenire agricolă a cărei unicitate nu o vom mai revedea. Si totusi strategiile noastre nu par să fi avansat fată de politica de "laisssez-faire" din secolul al XIX-lea. 
 Piată deschisă produce avantaje pentru unii oameni în detrimentul altora. Acesti altii, din cauza pozitiei, educatiei lor, istoriei lor poate, se trezesc exclusi de la beneficiile pietei comune. Ei ar trebui să primească sprijin. 
 Aceasta nu este o idee nouă. Aristotel a vorbit despre justitie: oamenii inegali (diferiti) trebuie tratati inegal. 
 Dacă aceasta nu se potriveste situatiei săteanului român.... 
 Acum pot auzi în acelasi timp si întrebarea contribuabilului european: de ce ar trebui să ne pese? 
 Eu cred ca putem identifica o multime de motive sociale si economice foarte solide pentru care ar trebui să ne pese tuturor de acestă problemă. 
 Dar care este cea mai importantă cauză pentru mine după 21 de ani de când sunt aici? 
 Acesti fermieri si strămosii lor au tinut prima linie a Europei de sute de ani. Si nu sunt doar români. Există 400.000 de mici fermieri maghiari aici. Si până în 1991 au existat si o jumătate de milion de săteni germani. Împreună au tinut sus drapelul astfel încât toti ceilalalti europenii să poată prospera si dormi bine. Ei au fost pacificatorii neplătiti si tăcuti ai Europei, timp de mai multe generatii. Zona tampon. Pentru a păstra pacea, de multe ori au trebuit să meargă la război. Si niciodată nu s-au eschivat de la responsabilitătile lor. Au plătit timp de 45 de ani, pretul fără milă sub comunism, abandonati de vest si având unghiile smulse în timpul programelor de reeducare. Si ce primesc în schimb? Locuri de muncă de livrare pizza în Scunthorpe si documentare pe Channel 4 numite "The Romanians are coming! (Vin românii)". 
 Are loc un cataclism în România, Comisare, iar epicentrul său se afla la sat. 
 După ce am trăit timp de 21 ani aici pot confirma multe lucruri. Unul dintre ele este că irlandezii si românii sunt exact la fel. Singura diferentă este aceea că Irlanda este o insulă. În 800 de ani am avut doar un singur vizitator. Românii mereu la mijloc, literalmente, au avut un alt vizitator în fiecare generatie. 
 Cel mai recent vizitator este Uniunea Europeană. 
 Cel imediat înainte era Uniunea Sovietică. Si adevărul dureros este că toti acesti vizitatorii iau mult mai mult decât aduc. 
 Povestirea mea finală este referitoare la bancherul pe care l-am întâlnit în 1997, când au început să intre pe piata româneasca: „Exista 6 milioane de case si apartamente în România. Iar toate proprietătile sunt 100%, fără a fi ipotecate. Nicăieri altundeva nu există asa ceva. Aceasta reprezinta un „stoc de locuinte” în valoare de 300 miliarde de euro pe care noi le vom transforma în datorii, care să producă profit." 
 De 15 ani, cel mai mare import în România a fost euro. 
 Comisare, România este o tară fascinantă si complexă. Într-un mod ciudat, destinul său pare a fi testarea fermitătii si verticalitătii tuturor celor care se nasc sau se aventurează pe aici, indiferent că sunt oameni sau imperii. În cazul în care mesajul nostru este "Bine ati venit la UE, lăsati demnitatea la usă!", e greu de crezut că acesta nu va avea un efect de bumerang. 
 Fac apel la dvs pentru ca trebuie să existe un mecanism pe care să il puteti declansa, care ar precipita o evaluare independentă a ceea ce eu numesc "nedreptatea din mediul rural al Romaniei" (Rural Romania’s Raw Deal), o evaluare care ar putea permite Comisiei să si asume responsabilitătile reale în România, pentru securitatea pe termen lung a tuturor cetătenilor UE. Românii nu sunt doar o piată. Sunt cei care mentin pacea. Nu pare sa existe nici o limită pentru ceea ce cheltuim pe arme si protectie bancară. Deci, o data am putea, vă rog, să punem un pret pe pace? Am cu mine o fotocopie a unei cărti rare. A fost scrisă în 1921 de către un alt irlandez, trimis aici de Horace Plunkett. Se numeste "Miscarea cooperatistă din Iugoslavia si România - lectii pentru reconstructia postbelică".
 Cândva micii producători ai României au fost un model pentru Irlanda în perioada de tranzitie. Nu există nici un moment mai prielnic decât acum pentru a dărui ceva în schimb”.

Sursa :  http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/scrisoarea-unui-irlandez-comisar-european-romania-tara-ultimei-civilizatii-rurale-autentice-europei-ue-asista-cea-mai-marenedreptate-sociala-1_550d351c448e03c0fdc39a83/index.html

Cred ca personalitati ca Peter Hurley si altele de aceeasi valoare constituie o alta elita a Romaniei total diferita de elita oficiala (http://sergiusimion.blogspot.ro/2016/01/despre-oamenii-invizibili-si-despre.html).




Note

*) Aceasta este a doua manifestatie publica la care am participat in Bucuresti si in mod voluntar si pot face o comparatie cu prima la care am mai participat cu multi ani in urma, dar obligat.  In august 1976 , impreuna cu cei 40 de profesorii ai liceului la care eram atunci pedagog , a trebuit sa mergem  la defilarea de 23 August . La ora 8.00 eram incolonati toti in fata magazinului Unirea si am stat patru ore in soare (  fara apa si fara mancare pentru cine nu isi luase de acasa ) deoarece  nu am avut voie sa iesim din rand . La ora 12.00, cand deja eram lesinati de caldura dogoritoare,  coloana a inceput sa se miste cu pauze cam la 15-20 minute . Am mai facut inca o ora si ceva pana la Statuia Aviatorilor , dar pana sa ajungem acolo decalajul dintre noi si grupul din fata noastra ( alta scoala sau institutie ) a devenit considerabil , de peste 50 de metri . Dupa ce am vazut ce se intampla ,chiar ma intrebam ce vom face cand vom ajunge in fata tribunei oficiale si ma amuzam in sinea mea. De aici incolo lucrurile devin interesante . Exact inainte de Statuia Aviatorilor am observat lateral ,undeva in dreapta, o schela inalta care semna cu cele pe care le aveau foisoarele pentru graniceri, iar acolo sus pe platforma ei un individ la costum si cravata care statea foarte flegmatic si cu un megafon in mana.
Acum lucrurile devin si mai interesate . Individul la costum ridica megafonul si incepe sa urle la propriu ca in armata , de ne spargea timpanul , ceva de genul :  " Liceul Economic..., atentie la mineee ! O bere de Rahova , rece, acum !  Inainteeee , mars !". Nu mi-am imaginat ce va urma , dar ceea ce am vazut mi-a ramas in minte pentru ca m-a luat total prin surprindere. In fruntea plutonului de profesori era directorul liceului ( 1, 90 m si peste 120 kg - cand se aseza in Dacia lui , aproape ca se ridicau trei din cele patru roti )  si langa el o profesoara la fel de inalta dar nu la fel de corpolenta. Spre marea mea uimire, ei au inceput sa alerge primii ( de frica ?) si dupa ei restul, si noi cu ei , pentru ca literalmente ne impingeau cei din spate ! Nu mi-am imaginat vreodata ca un om vestit pentru corpolenta si sedentarismul lui si o profesoara corpolenta pot alerga in acest mod dupa ce au stat 5 ore in caldura , nici ca profesorii de langa ei , vor prelua instant modelul pentru ca cei din spate ii vor presa pe cei din fata. Comparand Romania din 1976 cu Romania din 2016 este evident cat de mult s-au schimbat oamenii si cat de mult au ramas in urma mentalitatea unor oficiali, si mentalitatea din unele institutii ale statului care uneori actioneaza exact pe dos in raport cu interesele Romaniei si ale romanilor.