Principiul lipsei de principii morale in politica si mass-media

„Ce dacă am fost la închisoare? Sunt un model de urmat pentru tinerii ziarişti“
Sorin Rosca Stanescu
adev.ro/nv3b3c

Articolul de opinie recent aparut pe Contributors.ro*) despre Marian Munteanu , un personaj revenit brusc sub reflectoare nu se stie de ce si redevenit subiect de presa in mod similar, este exemplar pentru modul in care inca se face presa la noi ( ex: articole de opinie si procese de intentie )  chiar si dupa mai mult de un sfert de secol de la Revolutie.

In acest caz se enunta un  postulat de genul  :

„Marian Munteanu…, era orice, mai putin un ortodox practicant.”

Si se testeaza comic si empiric intr-un mod care prin briciul lui Occam ar trebui sa elimine orice neclaritate ( „…stii Crezul, esti crestin, nu stii Crezul nu esti crestin…”) :

„Pe undeva pe-acolo, intre o friptura si Fericitul Augustin, doua beri si-un Berdiaeff, mi-am dat seamana ca undeva, ceva scartie in pre-mult trambitatul ortodoxism al lui Marian Munteanu. Asa ca, spre stupoarea intregii audiente (oamenii lui, din “Miscare”, dar si colegi de redactie), l-am provocat sa-mi recite Crezul.”

In varianta de rezerva Crezul se inlocuieste cu Tatal Nostru :

“Atunci poate ca nici Tatal Nostru nu conteaza”, i-am replicat, “si la ce sa ne mai chinuim copiii sa invete Ingerasul?”

De la postulatul anterior  se trece la urmatoarea etapa respectiv validarea indirecta, prin procedeul citarii de tip conu`Iancu  ( „o persoana importanta , nu spui cine… ” ) :

„…un coleg de redactie, om mai dintr-o bucata si mai cu picioarele pe pamant, fara lecturi “serioase” si fara apasari “metafizice”, ajunge la Bucuresti si-i ia lui Marian Munteanu un interviu. Se intoarce la Cluj si-mi zice: “Mai Fumi, asta e dus de-acasa!(s.n.) Mi-a aratat o fotografie de-a lui alb-negru [Nota mea: Pe vremea aceea, pentru cei care isi mai amintesc, purta plete] langa o icoana de-a lui Iisus Hristos si m-a intrebat: <Asa-i ca semanam?> Mie astuia, asa nedus la biserica cum sunt, nu mi se pare normal.” 

Bulgarele initial este preluat „deontologic” de catre autorul articolului si rostogolit prin paralogisme pana cand devine o avalansa care sa acopere trecerea de la barfa initiala la etichetarea si „diagnosticul psihiatric” din final :  

„Nici mie nu mi s-a parut ( s.n.). Istoria ulterioara a lui Marian Munteanu, incepand cu Virgil Magureanu (?!-s.n.) si terminand cu Rares Bogdan(s.n.), avea sa ne dea amandurora dreptate (s.n.).”

Care ar fi scopul acestei operatiuni de „character assassination” ( interzisa prin definitie unui ziarist de tip occidental)  prin care ni se spune ce nu este , si nu ce este cel in cauza si declarat "dus de acasa"?  ? 
Un prim scop ar putea fi deresponsabilizarea personajului politic amintit ale carui actiuni si decizii nu ar trebui considerate ca fiind luate in cunostiinta de cauza , al doilea ar putea fi chiar estomparea legaturilor pe care acesta le-a avut cu anumite personaje , institutii , miscari :

„Linistiti-va! Marian Munteanu nu e legionar. Marian Munteanu nu e securist, SRI-ist sau mai stiu eu ce. Asta ar presupune niste convingeri (s.n.), o substanta, cat de cat fixa, buna sau rea.”„Marian Munteanu e doar un nimic, un nimic in asteptarea unui ceva in care sa fie turnat, un nimic in asteparea unei noi etichete.”
 

Sa rezumam. Ne aflam in fata unui paralogism trivial . In cheia de interpretare non-standard propusa de autor, personajul politic analizat nu are nici o responsabilitate reala ci doar „participa , dar nu se baga",  cu alte cuvinte reuseste sa faca o omleta fara sa sparga ouale. De fapt , acesta este un mod foarte ingenios ( sa nu spunem diversionist ) de a evita sa discute exact despre ceea ce s-a scris la obiect cu multi ani in urma :

"Redăm mai jos discuția purtată cu istoricul Marius Oprea:Știripesurse.ro: - Au apărut informații pe care dorim să le discutăm cu dumneavostră, se referă la cartea ‘Moștenitorii Securității’ și nu am cartea în față, dar la pagina 119 ar despre dl Marian Munteanu, citez, “fostul lider al studentilor din Piata Universitãtii s-a îmbogãtit din tranzactii cu arme, efectuate probabil cu sprijinul acordat de SRI firmei sale numite Valahia (nu întâmplător, Partidul National Român al lui Virgil Mãgureanu îl prezentase pe Marian Munteanu drept candidat la presedintie al acestei formatiuni politice)”. Ați scris așa ceva? 

Marius Oprea: - Da, da, dacă nu mă înșel, da. Nu am nici eu acum cartea în față dar dacă este citată, da. 

- Cum ați aflat acest lucru? De unde l-ați documentat? 

- Cred că din surse deschise, apăruse la vremea respectivă în presă informația. Cred că și dumneavoastră dacă o să căutați pe net o să găsiți știrea, pentru că a făcut vâlvă la vremea respectivă. Mă rog, asocierea cu Virgil Măgureanu a fost repede devoalată de presă atunci și cum să vă spun, este evident că nu ajungi din lider al studenților în traficul cu arme dacă nu ești din sistem. 

- Sunteți sigur de lucrul acesta, că dânsul a făcut trafic cu arme? 

- Păi firma Valahia cu asta se ocupa, cu comerțul cu armament. 

- Și dl Marian Munteanu în ce relații era cu firma? 

Era administrator, dacă  nu mă înșel, așa se știa la vremea respectivă.Eu nu mă îndoiesc că vor apărea tot mai multe informații în legătură cu asta. Eu sunt sigur că dacă vă duceți la Registrul Comerțului și luați acționariatul firmei, veți avea surprize. Eu cred însă că pot să fie mari surprize în zilele următoare legate de relația Virgil Măgureanu…care vor veni, după părerea mea, chiar dinspre Virgil Măgureanu." 

http://www.stiripesurse.ro/exclusiv-interviu-cu-istoricul-care-a-scris-ca-marian-munteanu-a-traficat-arme_990985.html

Este ca si cum am spune ca acest personaj nu a avut nici un fel de  legatura cu instantele care a intrat in contact sau a colaborat colaborat , ci doar (eventual) le-ar fi manevrat din umbra.

In sfarsit, poate cel mai interesant aspect invocat in acest context este principiul lipsei de principii morale amintit de autor care defineste o societate duplicitara de gradul doi , o societate a diversiunii si o lume a formelor fara fond in care sub ceva se ascunde de regula altceva.

Din acest punct de vedere , Marian Munteanu este la fel de legionar,etc. ,  pe cat este Petre Roman de liberal , dovada dialogul intre comic si horror dintre cei doi ajunsi cu totul intamplator ( soarta! ) dar poate si pe baza afinitatilor elective  exact in studioul Antenei 3 :

 "Petre Roman, la fel ca Ion Iliescu, va avea probleme mari. Trebuie să plătească pentru ce a făcut la Mineriade"
Marian Munteanu.
 "Ce nenorocit! Da... n-am ce discuta. Probleme mari s-ar putea să aibă el"
Petre Roman
http://www.stiripesurse.ro/petre-roman-replica-la-amenintarile-lui-marian-munteanu-ce-nenorocit_990604.html

Foarte interesant este faptul ca acelasi gen de evaluare axiologica , ideologica si psiho-comportamentala aplicata in cazul de faţă altora , autorul si-a aplicat-o singur si cu brio in relatia cu unul dintre mentorii sai profesionali,  iar rezultatul este la fel de interesant intr-o epoca in care santajul de presa era considerat oarecum legitim sau ca tinand de idealismul tineretii in care chipurile ar putea exista "dreptate fara dovezi" , dar si un soi de " haiducie":

„…ma stiu cu Nasu’ de prin 1994-5. Ma simt asadar dator de a-l prezenta cu lumini si umbre. Nu era inger. Nu era demon, Era … Nasu’. Am lucrat impreuna la Ultimul Cuvant (isi mai aduce cineva aminte de acel ziar care incerca – si reusea – sa fie occidental?), la Ziua de Nord-Vest, unde eram redactor-sef, si la Ziua.Santaja pe atunci? Fara doar si poate, dar o facea cu un stil inocent, greu daca nu imposibil de incadrat la “penal”. Amintire de pe strada Campeanu (? Ceva de genul asta, vis-à-vis de Inter). Ma nimeresc din intamplare (sincer, din intamplare) in biroul Nasului cu un afacerist transpirat, caruia ii dadusem de urma. Palme umede, atitudine de molusca, tot tacamul. Molusca isi spune pasul. Eu imi spun dovezile. Nasul se uita la amandoi. E ca rabinul din banc. Amandoi avem dreptate. “Si”, zice, “fara nici o legatura cu aceasta ancheta” – (iar cand spunea asta se apleca peste masa si vorbea ceva mai tare, just in case) “ati fi interesat inttr-o reclama in Ziua?” Molusca zice “cum nu?” Si zice 2000 de dolari. Nasu’ se uita la el si bufneste in ras: “Pai draga domnule, dumneata iti imaginezi ca 2000 de dolari pot sa iti spele imaginea?”
Atentie! NU era vorba despre acuzatii. Era vorba despre imagine. Molusca da din colt in colt si marseaza in cele din urma. Nu mai retin suma, si nu mai are, de fapt, importanta. Ceva de genul dublu sau triplu. Sa fie primit. Oricum, eu nu aveam suficiente date pentru a infunda molusca in puscarie. Molusca, iertat-mi fie metafora, se simtea cu musca pe caciula (imaginati-va o molusca avand o caciula). Atat. A meritat? Da – credeam atunci: mi se parea un soi de haiducie – luam de la aia care au si dam… cui? Nu mi-am pus atunci aceasta problema. Sincer. Eram un tanar idealist care avea dreptate dar nu avea dovezi. Atat.
Nu ne-am deranjat – eu si Nasul – reciproc. Dimpotriva. Eu la Cluj, el la Bucuresti, nu mi-a oprit nicodata vreo ancheta documentata “beton”, chiar daca de cateva ori a incercat sa ma convinga sa le las balta. Cand vedea ca nu are cu cine, renunta. Stia pana unde sa intinda coarda. Nu s-a varat niciodata peste deciziile mele editoriale. Cand m-am judecat cu generalul Caba – si-am castigat, m-a sustinut. Se multumea cu anchetele imposibil, din motive obiective, de finalizat. Se multumea cu resturile de la masa, ca sa zic asa. Ce facea cu ele, puteam doar sa-mi imaginez. Mai primeam, la rastimpuri, telefoane. De multe ori erau ”ponturi” – unele se verificau, altele nu, important, cred acum, privind retrospectiv, era doar sa se declanseze “ancheta jurnalistica” si omul sa stie. Alteori erau telefoane date din birou, de fata cu “impricinatul”: “Bai, Fumi, uite sunt aici cu dl. X, se vaita ca il acuzati de niste lucruri… E adevarat?” “Adevarat”, spuneam eu, explicandu-i ce si cum, care-s dovezile, etc” pai n-ar fi frumos sa-i luati si lui pozitia?” “Ba da, Nasu’, de-abia astept, de cand incerc sa-l contactez pe X”. “X ma contacta in genunchi. Daca aveam ceva “beton” impotriva lui, publicam. Daca nu, publicam aluzii. Da, am facut-o si pe asta si mi-e rusine.
Mi-e rusine.
Acum n-as mai face-o. Atunci, insa, am facut-o. Mi se parea inca un soi de haiducie chiar daca mie nu-mi “pica” nimic. Si nu mi-a “picat” in viata vietilor mele. Veneau oameni cu plicuri. Veneau. Ma chemau afara din redactie si-mi dadeau plicuri. N-am refuzat nici unul. Luam si plicul si persoana si mergeam (fara sa deschid – nici plicul. , nici persoana:)) la secretariat: “Ica” – Ica ne era secretara pe atunci – “Ica, domnjul X vrea sa faca o donatie redactiei!” Domnului X I se bulbucau ochii, noi beam bere si cafele o vreme pe banii lui, toata lumea era multumita. Si-apoi, ca un traznet a venit deicizia de inchidere a redactiei de Ardeal. Il suparasem pe Patriciu.Cum? Cu ce? Habar nu mai am – ca sa vedeti ce subiectiva e memoria… O ancheta, ceva. Managerul redactiei Ziua de NV – un om si el acolo – vine si ne zice cu satisfactie prost disimulata: “s-a inchis redactia”. (El, managerul, urma sa primeasca bani in continuare.) Nasu’ era in strainatate. Vine Nasu’. Ii zic lui Zoso (cunoscatorii stiu despre cine vorbesc) ce si cum. Zoso mi-l da pe Nasu’. II zic si lui. Nasu se enerveaza: “Cum, vorba aia, Patriciu se baga peste mine? Da-mi cinci minute”. I-am dat, ca nu aveam incotroJ \
Ard detaiile, ajung la concluzii: recadctia Ziua de NV s-a redeschis cu chiuituri. Nasu, la o bere, mi-a zis: “Bai, Fumi, sa stii ca adoua oara nu mai imi pun pielea-n joc pentru tine”. Nici n-a mai fost nevoie. Cateva luni mai tarziu plecam de la Ziua sa fac Ziarul de Cluj – acolo unde puteai publica pe acceasi prima pagina o reclama la Napolact si un articol unde compania era, argumentat, facuta ghiveci.”

Alin Fumurescu - …Nasul (SRS): lumini si umbre…
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/nasul-srs-lumini-si-umbre-14358.html

Dincolo de culoarea locala si de pitorescul balcanic al unor rute sociale atipice , ideea unor cercetari de tip transversal si / sau logitudinal ( dupa caz)  asupra unor cariere politice in primul rand ( dar si intelectuale , profesionale,etc.  ) fulminante de la noi este demna de luat in seama pentru ca acest gen de cercetari ar genera efectul de turnesol in foarte multe cazuri si ar devoala la unii  actori politici si sociali decalajul cert dintre forma si fond, declaratii si intentii, vorbe si fapte.
Mai mult decat atat , ceea ce in termeni biblici se numea odata "schimbarea la fata" , in termeni laici devine acum cameleonism politic si social ca o consecinta directa a inexistentei unui cod de valori morale , iar la unii jurnalisti se manifesta in  predilectia evidenta pentru articole de opinie si procese de intentie care in multe cazuri sunt mai degraba articole de dezinformare decat de informare a opiniei publice cu date certe si verificabile.


Note

*) Alin Fumurescu -… va fi invatat Marian Munteanu Crezul? (Ca de semanat cu Iisus, nu mai seamana)


http://www.contributors.ro/editorial/va-fi-invatat-marian-munteanu-crezul-ca-de-semanat-cu-iisus-nu-mai-seamana/#comment-278981