De la spalarea creierelor la spalarea sufletelor

Romania lui Dan Puric sau lectia de umanizare a televiziunii predata in direct unui moderator TV

Dan Puric a reusit ceea ce nu au reusit pana acum toti  liderii de opinie, filozofii, scriitorii, jurnalistii ,politologii, filozofii, sociologii ,psihologii, etc. nostri la un loc . Mai exact, a reusit nu numai sa reziste presiunii unui moderator a carei profesie este "tehnica provocarii '' ( respectiv controlul, manipularea si schimbarea perceptiilor si opiniilor intervievatilor si cetatenilor ) ci sa sa obtina exact efectul invers, adica schimbarea perceptiei moderatorului ! 

Din acest motiv situatia prezentata mai jos si interviul cu Dan Puric sunt cel putin deocamdata unice la noi , iar ca studiu de caz raman de referinta : 

 " Andreea Crețulescu îi proiectează lui Dan Puric (și nouă) imagini cu o coadă imensă de oameni, bătrâni, femei, copii, – poporul – gloată – înghesuindu-se ore și zile întregi să atingă moaștele Sfântului Dumitru. Camera operatorului TV își restrânge cadrul și se focalizează pe o “băbuță“, căzută în înghesuială. Se mai văd mâinile unor jandarmi care încearcă s-o ridice, dar operatorul caută, insistent, să ne prezinte fața schimonosită de efort a femeii. ( Ei, dac-ar fi murit acolo, ce mai știre! ce mai rating! ).

- Ce mai ziceți acum, d-le Dan Puric?- Ce să zic? întrebă, nedumerit, acesta.
- Despre ce vedem cu ochii noștri, despre realitate; asta e realitatea!

-Ei, ce ziceți?- Înainte să-ți răspund, dă-mi voie, Andreea, să-ți pun și eu o întrebare: tu ce simți când privești asemenea imagini?- Ăăăă…Mă gândesc că….-  Nu, nu te-am întrebat ce gândești, ci ce simți?

Încurcată, mai ales de adresarea familială (până atunci Dan Puric folosise pluralul de politețe), Andreea Crețulescu, forțată să caute cuvinte  care să exprime emoții , cuvinte cu care nu era obișnuită, îngăimă:

-Simt așa… ceva… dureros.

În acel moment de suspensie, între cuvintele“ceva“  și  “dureros“,  strălucirea ironică a ochilor Andreei și mustăceala inteligentă permanent afișată de colțurile gurii au dispărut.  Ochii i se umeziseră. Printr-o simplă întrebare, Dan Puric reușise, pentru o clipă, s-o transfere din planul mecanic  în care funcționa, în planul spiritual unde lucrurile nu se văd cu ochii, ci cu sufletul. Turnase CALGON într-o mașinărie de produs vorbe, nu mult, că n-a avut timp, însă o mică bucățică din crusta de calciu dezvoltată în jurul sufletului Andreei, o luase la vale împreună cu umezeala ochilor. (Nu degeaba se spune că ochii sunt fereastra sufletului).  Efectul s-a mai prelungit puțin, ducând la un fel de destăinuire:

- Nu vă supărați, dar, știți, (uite că dau din casă!), asta e o tehnică jurnalistică de-a noastră, să provocăm…-Știu Andreea, m-ai confundat cu vreun politician din ăia pe care îi aduci zilnic aici. "

http://www.contributors.ro/editorial/dan-puric-calgon/