Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Monday, April 29, 2013

De la apologia manelelor la sacrificiul psihologic profesional-patriotic

Cezar Giosan, profesor de psihologie la prestigioasa unversitate Berkeley, a publicat o scrisoare deschisă, adresată premierului Victor Ponta şi ministrului cercetării, Mihnea Costoiu, prin care denunţă "redimensionările de buget" ale granturilor din cercetare. Cezar Giosan este si autorul unui celebru articol despre ... manele*).




Ceza Giosan
Foto : EVZ




Dupa imensul scandal de la Colegiul Psihologilor  din Romania relatat recent in ziarul "Adevarul" (http://adevarul.ro/news/eveniment/cuibusor-denebunii-colegiul-psihologilor-1_516c337a053c7dd83f0fc62d/index.html ) si comportamentul sub orice critica al diriguitorilor breslei 
( http://gazetino.wordpress.com/2013/04/16/si-psihologii-au-probleme-cu-capul/ ) , "Evenimentul Zilei" publica o scrisoare lacrimogena menita sa abata atentia publicului si sa repare onoarea nereperata a acestei profesii decredibilizate  :  






La inceput a fost Daniel David, una din cele mai importante figuri in psihologia romaneasca actuala. Auzisem de el cu cativa ani in urma, pe cand lucram la Cornell University, dar, locuind in America de un deceniu si jumatate, eram atat de indepartat de ce se intampla in tara in acest domeniu incat nu am dat mare atentie numelui. Apoi l-am intalnit in persoana la New York, si, incetul cu incetul, am inteles ca in cativa ani mutase, practic, muntii din loc la Cluj. “Uite ce curaj!” mi-am zis atunci. “Avea posibilitatea sa ramana in mediul universitar in America dupa postdoctoratul de la Mount Sinai Hospital de la New York si, totusi, s-a intors in tara.”
In momentul acela inca nu ma gandeam serios sa ma intorc si eu - viata academica in America este confortabila si nu aveam de gand s-o schimb repede.
Apoi a fost Dragos Ciuparu. L-am intalnit la o masa rotunda cu cercetatori romani de pe coasta de est a Americii, organizata de Consulatul Romaniei la New York. Se intorsese in Romania si servea functia de presedinte ANCS, dupa ani de zile de lucrat la Yale University.
Atunci a fost momentul in care am inceput sa ma gandesc mai atent la o revenire in Romania. Acesti oameni, de o verticalitate morala absoluta si de un calibru intelectual de exceptie, facusera deja ceea ce eu doar contemplasem ani de zile, dar nu avusesem niciodata curajul sa fac: sa renunte la confortul de a lucra in academia in cea mai dezvoltata tara din lume pentru a se intoarce la obarsie, sa se lupte cu sistemul, sa schimbe status-quo-ul si sa faca lucrurile sa mearga mai bine. Ei erau exemplele vii de care aveam nevoie.
Apoi am aflat de granturi. Pot sa spun ca prima data cand am citit conditiile de evaluare si de aplicare pentru granturi de cercetare am ramas nauc. “Evaluatori externi ai aplicatiilor?! Adica fara pile, fara favoruri, fara mita?! Conditii de eligibilitate atat de bine puse la punct, incat elimina nepotismul?! Asta nu e posibil in Romania!” imi tot ziceam. Imi amintesc ca citisem instructiunile de cateva ori, fara sa cred in totalitate in transparenta si obiectivitatea procesului de selectie.
Asta pentru ca stiam cum era Romania cand am lasat-o, cu ani in urma, pentru a pleca in America sa-mi urmez un doctorat.
Aveam o idee de proiect la care ma gandisem de mult timp. Veneam cu o experienta lunga de profesor si cercetator la o universitate Ivy League - Cornell -, ani petrecuti intr-un department de psihiatrie care era cotat in primele cinci din America. Si gasisem un mecanism solid de finantare a ideii in cel mai improbabil loc din lume pentru a gasi asa ceva: Romania, tara mea de bastina! Iar acest mecanism parea batut in cuie.
Era ca un mariaj facut in rai.
Mi-am luat inima in dinti, am aplicat si am castigat, cu unul din cele mai mari punctaje.
Momentul cand am aflat ca am castigat grantul a fost pivotal. Atunci mi-am spus ca, in tara, daca esti competent si depui efortul cuvenit, poti sa traiesti in mediul academic fara sacrificii materiale severe. Poti sa faci cercetare de nivel inalt si esti compensat pentru asta. Lucrurile sunt obiective si transparente si nu mai trebuie sa fii ca un fel de “artist infometat” ca sa faci acum stiinta.
Romania, cu alte cuvinte, se schimbase in bine.
Deja imi faceam planuri ca in cativa ani sa aplic la alte granturi si astfel sa ma reintorc definitiv in tara. Ma si vedeam lucrand intr-un centru universitar major, ca Bucuresti sau Cluj, continuand sa fac cercetarile pe care le fac acum in America. Vedeam o posibilitate reala ca sa-mi realizez dorinta de a reveni in Romania, dorinta pe care o descrisesem mai demult pe multe pagini in romanul meu autobiografic “Sapte ani de America” care, in esenta, este un strigat de dor de matca.
La grantul pe care il obtinusem incepusem sa lucrez cu echipa in ritm alert si realizam ca productivitatea grupului pe care il angajasem – doctoranzi sau cadre didactice la Babes-Bolyai, pe care i-as recomanda oricand pentru pozitii universitare oriunde in lume – este mai mare decat media cu care eram obisnuit la Cornell University! Outputul stiintific si efervescenta erau extraordinare: in primul an terminaseram de scris un manual de interventie noua pentru depresie, publicasem deja un articol intr-o revista internationala de psihologie (AJP), lucram la inca trei publicatii, si fuseseram acceptati la numeroase conferinte stiintifice internationale. Toate astea pe langa munca  de rutina de a evalua si a trata pacienti care ocupa majoritatea timpului.
Incepusem sa vorbesc cu prieteni si colegi de-ai mei, si romani si americani, de la universitati din America, explicandu-le mecanismele granturilor in Romania si convingandu-i sa aplice si ei.
In naivitatea mea, ma gandeam ca, in cativa ani, efortul cumulat al studiilor mele si ale altora cu care as fi lucrat prin aceste mecanisme ar putea genera poate chiar o publicatie in revista Nature.
Da, in naivitatea mea.
Spun “naivitate”, pentru ca am crezut poate prea mult in asta. “Wishful thinking” se cheama in engleza. In America exista o zicala de genul “Daca e prea frumos ca sa fie adevarat, atunci probabil ca nu e adevarat”.
Si, intr-adevar, zicala s-a confirmat, prin primirea recenta a acelui comunicat, pe care l-au primit toti directorii de proiecte similare, prin care se anunta taierea bugetului cu 55%.
La inceput am crezut ca e o gluma, sau ca e ceva temporar, care se va rectifica in curand. Eram obisnuit cu intarzieri si le luam ca atare. Apoi, dupa ce am citit presa, am inteles ca, deodata, nu mai aveam bani sa platesc nici macar salariile membrilor echipei.
Subit, proiectul la care lucrasem cu atata pasiune pana atunci era aruncat in aer. M-am panicat, intrucat nu aveam cum sa ma incadrez in noua suma, ridicol de mica fata de cea initiala, sub nicio forma. Simteam ca studiul fusese condamnat la moarte in cel mai arbitrar mod posibil.
Am incercat solutii sa ma reincadrez in noul buget. Am umblat la salarii. Prima data la al meu. L-am redus la zero, apoi, pentru ca am aflat ca asta era ilegal, mi l-am ridicat la minimul pe economie. Mi-am zis ca sunt gata sa depun munca voluntara, dar studiul, fiind la mijloc, trebuie sa il termin cumva. Din fericire, America in genere recompenseaza bine doctoratele, astfel incat voluntariatul auto-impus in acest proiect nu ma afecteaza. Altii, insa, poate nu sunt in situatia mea.
Apoi a trebuit sa umblu la salariile membrilor echipei. Dupa ce am tras linia finala, reducerea a fost drastica: 40% sau 100%. Cu alte cuvinte, in termeni practici, cer catorva membri sa lucreze absolut pe gratis iar celorlalti sa lucreze pentru jumatate din banii promisi initial. Ca si cum nu ar fi fost destul, unii membri carora le cer sa lucreze acum pe gratis sunt experti in domeniu, somitati in materie, profesori la universitati americane care nu au idee despre cum merg lucrurile in Romania, carora le cer din cand in cand sfatul sau opinia. Nu am sa mai am curajul in viitor sa apelez la ei, in conditiile in care nu pot sa imi tin promisiunile. Imi va fi rusine sa le cer consultanta in alte granturi. Din punctul acesta de vedere, decizia de micsorare a bugetului o iau si la modul personal, intrucat imi afecteaza in mod direct relatiile profesionale.
Nu stiu daca voi fi in stare sa termin proiectul in aceste conditii. Imi dau silinta la modul cel mai cinstit, dar nu am cum sa anticipez viitorul in directia asta. Nu stiu cat de motivati vor mai fi oamenii mei sa depuna efortul substantial cerut de asa un studiu. Nu stiu daca nu vor accepta prima oferta de job sau prima oferta de plecare in strainatate. Si nu-i condamn. Si eu as face la fel, pentru ca e in natura umana sa ne protejam pe noi insine prima data si doar apoi sa depunem pentru altii eforturi necompensate corespunzator.   
Pot sa anticipez, insa, altceva. Acest eveniment, numit eufemistic "redimensionare de buget”, mi-a spulberat orice dorinta de a ma reintoarce permanent in Romania. N-as putea trai intr-un mediu academic imprevizibil oricat de tare ar mocni in mine dorul de tara, si-i admir cu atat mai mult pe cei care reusesc asta.
Nu inteleg dedesubturile politice sau interesele care au dus la aceasta decizie, si nici nu ma intereseaza.
Ce pot sa spun este ca, printr-o miscare de condei, cineva, undeva, mi-a naruit definitiv un vis pe care il aveam de mai bine de un deceniu si care se apropiase foarte mult de infaptuire.
Sursa :
http://www.evz.ro/detalii/stiri/visul-unui-cercetator-roman-din-sua-de-a-se-intoarce-in-tara-zdrobit-de-promisiunile-fals-103.html
*) http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/maneaua
http://forum.romanian-portal.com/showthread.php?7082-Cezar-Giosan-Sapte-ani- de-America


Reactiile cititorilor. Exemple
 29 April, 10:40. 0 răspunsuri, 1 vot
Abureala! Adica pleaca ilustrul cercetator pentru un doctorat si uita sa se mai intoarca vreo 15 ani, preda pe la tot felul de universitati mai mult decat prestigioase, dar el arde de nerabdare sa vina acasica, in Romanica, pentru ca aici face adevarata performanta, studiind efectul palincii asupra optimismului la ardeleni. Vise inaltatoare "zdrobite" de un stat fara inima. Sa mori de ras, si mai multe nu. Nu oricum, ci pe granturi confortabile (nu atat de copioase ca cele americane, dar macar ca cele frantuzesti sau nemtesti). Si cand colo, ce sa vezi? Romania e Romania. La fel ca acum 15 ani (si la fel ca peste 50 de ani). Ce dezamagire! Chiar daca nu mai vrea niciun ban, nu primeste... niciun ban. Aici e o fractura de logica, dar ce conteaza? Adica de ce se mai plange, daca tot nu conteaza? Mare e gradina dezamagitilor mioritici - iata ca tinde sa acopere intreaga planeta....
29 April, 09:59. Oana 1 raspuns 4 voturi 
Acest om ar trebui sa incerce sa faca ceva prin puterile lui, nu sa ceara pomana la autoritati. N-a reusit in America, cum multi patesc, si acum se milogeste pe langa politicieni.Este o propaganda ieftina oricum.
29 April 09.09 Adi 0 raspunsuri 1 vot 
Chestia cu evaluari pe bune pe vremea lui Funeriu este partial adevarata. Este adevarat ca au fost mai aproape de adevar decit inainte, dar inca departe de un sistem bazat doar pe merit si valoare. Evaluatorii externi au fost tot romani ce lucrau in strainatate, selectia lor facindu-se la fel de netransparent ca si inainte.
Cind ajungi sa platest consultati pentru un proiect insemna ca nu prea stii in ce ape te scalzi...eu unul nu as fi punctat prea mult un astfel de proiect, cu exceptia a ceva, intr-adevar exceptional.
Nu in ultimul rind, daca Cezar Giosan este profesor de psihologie la prestigioasa unversitate Berkeley, nu prea avea de ce sa primeasca un grant in RO...decit daca revenea in tara full time...(s.n.)

0 răspunsuri, 1 vot
29 April, 09:01. nica ion
Postacilor aveti dreptate! Nici unul din voi nu -l gaseste vinovat decat pe semnatarul scrisorii.Asta-i si motivul ptr.care veti primi salarii si pensii taiate,taxe marite si ...vina va apartine .Au priceput asta f.bine cei care au fost votati de voi.

0 răspunsuri, 0 voturi
29 April, 08:55. unu
Du-te nu mai astepta!
Pa pa, pa pa!

0 răspunsuri, 2 voturi
29 April, 08:46. Psiholog Pamulea
Ramai acolo unde esti, in Romania psihologia e o varza.
Psihologii ? Castiga bine doar cei angajati la sri .

0 răspunsuri, 1 vot
29 April, 08:31. vasile
psihologie? ma lasi...

1 răspuns, 0 voturi
29 April, 08:30. Geo
Sa o spuna la cutu cutu nea Grivei, inca in America un Profesor Universitar o duce pe picior boieresc, salar mare, masina platita, precis are si casa platita afara deja. CE MIRLANIE COMUNISTA TIPIC MIORITICA, hai sa inventam ceva sa le dam peste bot la americani, uite un nenea universitar care vrea sa se intoarca inapoi in Absurdistan adica in Romanistan. SA O CREDETI VOI ASTA !!!
2 răspunsuri, 0 voturi
29 April, 08:28. Din America
Deci din start "scrisoarea" asta este o facatura grosolana. Sa spuna oricui crede ca el profesor universitar si-a taiat propriul salar, adica nu a mai primit salar lunar, asta in America unde ai rate la casa, rate la masina, cheltuieli cu consumul electric, gaze naturale, sau de la caz la caz chiria, sa nu mai zic de datoriile de la Banci. Deci sa fim seriosi, inca nu am auzit o asa porcarie mare, un profesor universitar sa scrie la milogeala catre oficialii din Romania sa cerseasca sa fie reprimit inapoi in Romania ! Suna foarte fals, ca si cum pe vremea lui Ceausesc erau emisiunile alea in care Carmen Dumitrescu filma persoane care stateau la coada la zahar de doua ori ca sa prinda un pachet in plus, adica MITOCANIE PERVERSA, LASITATE COMUNISTA !

No comments: